Postul nu e post destul

Un motan şi un radio cu tranzistori

Julius Constantinescu

Când suna ceasul deşteptător, la trei dimineaţa, motanul Negrilă se ridica năuc de pe pieptul lui bunică-meu, Rică, unde adormise seara ascultând România Actualităţi la un radio “Gloria” cu baterii, şi se culca la loc la picioarele patului. Bunică-meu, Rică, dădea pe gât o trezie mică, îşi pregătea traista, beţele şi cârligele şi pleca pe Dunăre. La patru, patru şi ceva, era deja la loc.

Dacă-l căutai ceva mai târziu, era imposibil să nu-l găseşti: toată lumea ştia unde se aşezase nea Rică. Pescarii care ajunseseră primii aveau întotdeauna la ei un pachet de Carpaţi, cu care-şi câştigau dreptul de a sta lângă el – experienţa îi învăţase că nea Rică ştia întotdeauna în ce locuri va trage peştele şi în care stai degeaba.

Pe la şapte şi jumate, opt, când soarele devenea supărător, Rică îşi aduna beţele, scotea din apă juvelnicul gemând de peşte şi o lua din loc. Ajungea în piaţa din cartierul Columbia din Cernavoda taman la fix; în maximum 15 minute scăpa de peşte şi se îndrepta agale spre terasa “Apollo”.

Terasa “Apollo” din Columbia era o bombă infectă din tablă, unde specialitatea casei era berea vărsată servită onoratei clientele în borcane de 800 de grame. Însă bunică-meu, Rică, era un tip care se respecta: nu bea decât “Golden” la sticlă. În plus, mai avea un tabiet la care ţinea: nu bea niciodată mai puţin decât îi ajungeau banii.

Nu mult înainte de prânz, Rică se ridica anevoie şi părăsea terasa “Apollo” pe picioarele lui. Ajuns acasă şi fără bani, şi fără peşte, suna spăşit la uşa, unde era luat în primire de noră-sa: “Ai adus vreun peşte sau iar ai băut toţi banii la Apollo?”. Şi, în timp ce noră-sa îi punea în vedere că azi o să mănânce la “Apollo”, Rică dădea drumul la radio, îl aşeza pe motanul Negrilă pe piept şi se culcau.

Motanul Negrilă nu-i făcea niciodată scandal că a venit fără peşte, pentru că el oricum nu mânca decât KittyCats.

Motanul Negrilă era alb ca laptele.

Share:

29 comments

  1. ienihabarnam 22 November, 2012 at 08:13

    cu pisici, asa cum imi place mie 🙂 am zis ca merita sa fiu primaaaaaaa!

  2. Sorin 22 November, 2012 at 08:17

    Motanul meu e cel care se respecta, a mancat o pereche de porumbei (ai vecinului, normal) in valoare de cateva sute de euro. Nu am mai recuperat din ei decat inelul de concurs de la picior.

  3. sow 22 November, 2012 at 08:26

    Impresioneaza prin ciclicitate.

  4. chocolate 22 November, 2012 at 08:28

    Si nepotul nu-i facea scandal ca nu i-a adus si lui un cremsnit? Sau se multumea sa chinuie motanul, facandu-i poze pe care le lipea pe wall-ul magaziei de lemne?

  5. boemul 22 November, 2012 at 08:53

    bunicul n-a lăsat şi el vorbă nimănui unde erau locurile alea? 🙂

  6. Andreea M. 22 November, 2012 at 08:55

    Si eu avem un matz pe care il chema Matzu’, asa ca inteleg perfect …

  7. Belle d”Imagination 22 November, 2012 at 09:32

    @ Boemul: ”Locurile” se schimbă de la zi la zi. Trăbă har ca să simţi locurile unde are azi şi acum chef să se aglutineze.

  8. Alex 22 November, 2012 at 09:37

    sigur era terasa Apollo? nu cumva Dionysos?

  9. camionagiu 22 November, 2012 at 09:56

    Mă, e mai sensibil Julius decât o grămadă ordonată de poeţi. Dacă am vreun motiv cu adevărat serios pentru a vrea să trăiesc mult (în afară de pregătirea spirituală pentru moarte, să mă ridic de la genunchiul broaştei), e doar ca să-l văd la 80 de ani, să stăm după perdele şi să boscorodim copiii care fac gălăgie şi să notăm cine intră şi cine iese din bloc şi să dăm sfaturi de viaţă

  10. chocolate 22 November, 2012 at 09:59

    @camionagiu: si astia 80 de ani vrei sa-i prinzi in Romania? Ca mi se pare utopica aceasta dorinta a ta. :))

  11. camionagiu 22 November, 2012 at 10:01

    si tine cont ca am scazut pretentia de la aproximativ 120 cat programam la nivel de intentie

  12. chocolate 22 November, 2012 at 10:03

    @camionagiu: Pi si eu vreau tot 120, da’ nu aici. Imi iubesc prea mult tara ca s-o las sa ma suporte 55 de ani de pensie 😀

  13. sebra 22 November, 2012 at 10:53

    Nici n-ai ce trolla aici. Ia sa fi fost un text prost…

  14. bogdanic 22 November, 2012 at 11:02

    Oare ce capodopera cinematografica mima imaculatul motan Negrila?

  15. lulu 22 November, 2012 at 11:24

    Columbia, apollo, negrila, julius… oamenii astia aveau talent si umor la ales nume

  16. Cms 22 November, 2012 at 11:31

    @bogdanic: “Ghici cine vine la cină”, probabil.

  17. Cristina Ș. 22 November, 2012 at 12:59

    bre, Julius, explica-mi si mie ce e trezia aia de se da pe git, ca eu, dimineata, dau cite un espresso triplu si nu pot sa zic ca m-ajuta prea mult .. :-B

    @chocolate: pe wall-ul magaziei de lemne =)) =)) =))

  18. Dan1 22 November, 2012 at 13:10

    @Cristina Ș.: Cre’ că-i mai zice şi răchie. :))

  19. Stephanie 22 November, 2012 at 14:31

    @Cristina Ș.: Trezia e pentru a te trezi din betia de ieri, nu ca sa-ti sara somnul. Ca sa-ti sara somnul e suficient sa nu-ti gasesti cheile de la masina dimineata, cand tre’ NEAPARAT sa ajungi la serviciu la ora x. 😉

  20. N.A. 22 November, 2012 at 14:48

    @Sorin: =)) =)) Asta da festin pisicesc! Si acum se pune ca are si el pedigree, nu?

  21. Ina_adevarata 22 November, 2012 at 15:22

    Nepotul Julius înregistra drama zilnică a bunicului Rică și a motanului alb Negrilă. Uite-așa s-a născut nemuritorul Concurs de Mimă cu Pisici.

  22. Cristina Ș. 22 November, 2012 at 16:32

    @Ina_adevarata: ah, de-acolo ni se trage!!! da, bravo, Ina!!

    si sa minareasca concursul oare unde-o fi invatat?

  23. dongabone 22 November, 2012 at 17:05

    @ Cristina Ș. : cum unde?, la radioul cu tranzistori, ca era pe vremea comunismului, si daca nici aia nu se pricepeau la manarit ( vezi productiile la hectar), atunci cine? 🙂

  24. dyers_eve 22 November, 2012 at 17:15

    Motanul Negrila era alb ca gheata. Aia de-o face apa cand povesteste Julius =))

  25. Stephanie 22 November, 2012 at 19:07

    @dongabone: da, la radioul unde bunicii lui Buzdugan si Morar furau glumele de la Radio Erevan …

  26. Belle d”Imagination 22 November, 2012 at 19:22

    @CMS: Probabil mai degrabă ce avem la cină. Nu cine vine la cină.

  27. Sorin 22 November, 2012 at 21:55

    @N.A.: Motanul meu este un supravietuitor. In 7 ani a reusit sa supravietuiasca traficului infernal de pe strada din fata casei (care mentine numarul de pisici din cartier sub control), vecinului care a incercat in diferite moduri sa il omoare (in 7 ani a reusit in schimb sa isi otraveasca cainii, toate pisicile de pe o zona de 1 km in jurul lui si aproape si-a dat foc la garaj), celor 3 foxterrieri ai celuilat vecin etc. etc. etc. Nu mai spun ca a reusit sa imi manance 5 bierwurst destul de mari cat timp m-am intors sa imi tai paine. Deci 5 wurst din aia de abia ii pot manca eu pe toti.

  28. Cristina Ș. 23 November, 2012 at 14:53

    @Sorin: bravooooo! bravoooooo! =D> =D> =D>

  29. Alt Marian 26 November, 2012 at 16:59

    @Sorin: Ce bine ar fi, nu-i asa, daca traficul acela infernal ar tine si numarul de vecini sub control?!

Leave a reply