Postul nu e post destul

Povestea imnului Stelei

Ozzy

Ca să nu mai rămâie fără imn și anul ăsta (în caz că nu stiați, cea mai iubită echipă din România n-a reușit timp de 65 de ani să-și găsească un gurist care să-i compună și ei un imn decent), Meme Stoica a vorbit cu câțiva băieți din galerie pe care i-a rugat să cerceteze cu grijă arhivele muzicale și să aleagă o melodie drăguță, cu versuri suficient de ușurele pentru a fi memorate lejer de toată suflarea stelistă. I-a fost greu până a găsit un suporter care să nu-i dea replica ”dar de ce, Meme, că avem deja un imn foarte frumos, îl știe toată lumea”, dar până la urmă a dat peste un băiat mai liniștit, genul tocilar la școală și ultras în timpul liber, care și-a asumat această misiune, după ce Meme l-a amenințat cu bătaia. ”Să fie ceva cu versuri, bă, că m-am săturat de tap-tap-tap” a mai tunat managerul general.

Iată-l, așadar, pe tânărul stelist rătăcind pe youtube în căutarea unei piese reprezentative. Știa exact ce caută: o melodie cu versuri simple, suficient de veche și de necunoscută încât rivalii să se întrebe ”ce cântă ăstia, bă?” când îi aud fredonând-o pentru prima oară, ba poate chiar să creadă că au compus-o ei. Și care, evident, să reflecte sentimentele suporterului stelist, acesta fiind, așa cum se știe, cea mai narcisistă specie de suporter, care nu se bucură pentru victoriile echipei, ci pentru cum se simte el după aceste victorii. (Un poet stelist, de exemplu, nu scrie poezii în care vorbește despre cât de frumoasă e iubita lui, ci despre cât de bine se simte el când vede ce frumoasă e iubita lui. Apoi se miră sincer că sunt și bărbați mai puțin inteligenți cărora le plac alte femei). Soarta i-a surâs: a tastat în bara de căutare cuvintele ”sunt fericit” și primul rezultat adus l-a mulțumit pe deplin. Cine naiba să fi auzit vreodată de Țapinarii? Iar versurile erau exact ce căuta:

”Sunt fericit/Și mă simt bine/Sensul vieții l-am descoperit/Întâlnindu-te pe tine”

Senzație, frate!

Mă rog, îl incurca puțin refrenul. ”Cum adică fericirea e o aripă care vibrează? Noi, care facem mișto de rapidiști că sunt ciori, ne găsim fericirea într-o aripă care vibrează? Și asta cu un pitic care dansează…să nu creadă nea Gigi că facem mișto de el” S-a liniștit, însă, rapid, spunându-și că oricum nimeni nu va ajunge cu cântatul până acolo, fiind mult mai probabil ca refrenul să fie înlocuit cu ceva gen ”O Steaua eeee”. A mai înlocuit și ”descoperit”, care era prea lung și, deci, mai greu de pronunțat, cu ”găsit”, precum și ”sensul” cu ”scopul”, nedorind ca de acum încolo să fie strigat prin peluză cu apelativul ”filosofule”…”

Lui Meme i-au dat lacrimile când l-a ascultat pentru prima oară. E drept, și tânarul stelist a dorit să-l impresioneze și a interpretat chiar el melodia. După nici o oră, Meme putea să repete cele patru versuri, fără să se incurce deloc, iar după alte douăzeci de minute știa și refrenul. ”O Steaua eee…O Steaua eee” ”Puștiule, ești genial” i-a spus el. ”O singură temere am…nu zic că se va întâmpla, dar știi cum e Gigi, când ți-e lumea mai dragă, se bagă și strică echipa. Dacă la anul, să zicem, nu mai merge treaba și vom fi pe locurile 6-7, mai putem noi să cântăm că suntem fericiți și ne simțim bine? Ce facem, ne căutăm iar imn?”

”M-am gândit și eu la asta” a oftat tânărul. ”De-aia am venit pregătit și cu o variantă de rezervă. Nu-i la fel de frumoasă, dar are avantajul că e din folclor și va fi de actualitate atâta timp cât va sta nea Gigi la noi”

”S-auzim” porunci, scurt, Meme.

Tânărul își drese glasul și începu încetișor ”Ciobănaaaaaș cu trei sute de oi….”

Share:

24 comments

  1. dc 7 November, 2012 at 13:11

    =)) =))

  2. Ozzy 7 November, 2012 at 13:29

    Like dacă îți place noul imn al Stelei, share dacă nu

  3. Camelia 7 November, 2012 at 13:34

    razboi!!!! :))

  4. Dan1 7 November, 2012 at 13:38

    @Ozzy: Nu bre, ca automat se salveaza si un pinguin si deja au invadat pinguinii o localitate din Africa de Sud!

  5. Ciprian 7 November, 2012 at 13:56

    Fac baietii rost de iarba in caz ca le joaca oile prost.

  6. sebra 7 November, 2012 at 13:58

    Adică nu mai are imnul ăla cu “Steaua vine în groapă, dă(sau ia, după caz) m”’ şi pleacă”? Că ăsta l-am auzit eu life din spital de la Floreasca.

  7. Rada 7 November, 2012 at 13:58

    Domnul autor locuieste si intentioneaza sa locuiasca in continuare in Drumul Taberei, langa Ghencea? 😀

  8. Ozzy 7 November, 2012 at 14:02

    @Rada: bă, dar numai cunoscuți am pe site-ul ăsta, mulțumită adminului. Julius, dă-le mă adresa exactă =))

  9. Rada 7 November, 2012 at 14:04

    @Ozzy: da, da! Mesaj din partea fanilor Stelei pentru admin: numele si adresa autorului va rugam .. :))

  10. dyers_eve 7 November, 2012 at 14:05

    “Ciobanas cu 300 de spartani” nu aveti ?

  11. Ina_adevarata 7 November, 2012 at 14:44

    O Simfonie a noua nu ați cînta și voi pe stadionul ăla…

  12. N.A. 7 November, 2012 at 15:30

    Bre! Nu era Universitatea cea mai iubita echipa din Romania? Cand s-a desfiintat a cedat si titlul asta?

  13. Cms 7 November, 2012 at 15:36

    @N.A.: N-au avut şi ei un M3M3 Stoica… 😉

  14. M3bis 7 November, 2012 at 17:45

    @Cms: 😛

  15. gigi 7 November, 2012 at 19:26

    O Steaua eee…O Steaua eee!!! Forta STEAUA!Forta STEAUA!EEE…!!!
    CAMPIONI AM FOST,CAMPIONI VOM FI,PANA VOM MURI!…STEAUA BUCURESTI!
    Luptati pentru noi,cantam pentru voi,ne dam viata pentru culori!
    🙂

  16. AGI 7 November, 2012 at 19:39

    Ce ma, gsp-ul da redirect catre DC? Gigi, cum gasisi bre saitu’ asta?
    Abia astept un nou episod din “Google te ajuta…”.

  17. hmmm 7 November, 2012 at 20:38

    De ce li se zice dinamovistilor “300”?
    Atatia vin pe stadion!
    Ce inseamna 300 de dinamovisti?
    150 de cupluri!

  18. chocolate 7 November, 2012 at 21:19

    @hmmm: 300 e maximul audientei la un meci de importanta vitala, cum ar fi urcarea in clasament, de pe 10 pe 9

  19. RoseN 7 November, 2012 at 21:34

    Foooooooooarte dragut… ne lasati totusi cu fotbalul vostru? :))

    Un jucator il intreaba pe arbitru dupa meci:
    – Ce mai face cainele dvs?
    – Care caine? Eu nu am nici un caine.
    – Cuuuum??? Orb si umblati fara caine?

  20. ela 7 November, 2012 at 22:06

    Text despre Steaua ? Pe saitul lui Julica ?
    De buna seama autorul nu vrea salariul pe luna noiembrie….:D

  21. Cms 7 November, 2012 at 22:53

    @ela: Sunt convins că supravieţuieşte cu ce i-a rămas de luna trecută, e mai mult decât suficient. ;))

  22. gobblin 8 November, 2012 at 15:28

    Mai ai de la mine un like ca m-ai dus atunci cu masina …

  23. Ozzy 8 November, 2012 at 16:10

    @gobblin: ce-i asta, pomană electorală? =))

  24. gobblin 9 November, 2012 at 09:37

    Un drum cu masina nu se masoara in like-uri. Da am ramas fara sincere felicitari.

Leave a reply