Postul nu e post destul

Despre trolling şi prietenie

Julius

Daily Cotcodac fiind un site care adună în general oameni inteligenţi, educaţi şi cu simţul umorului (aveţi butonul de donaţii în dreapta), câteodată trec săptămâni şi chiar luni până ce găsim şi noi, ca alţi bloggeri, câte un comentariu mai tâmpit (care, de regulă, se încheie cu “vă citeam până acum, dar m-aţi dezămăgit. Nu mă mai prindeţi pe-aici!” ). Astăzi, însă, am avut noroc: “Ruşine, Daily Cotcodac!” a răsunat din nou, triumfător, căci, oricât de bine ai potrivi capacul pe oala cu proşti, tot mai dau pe dinafară.

Pe scurt, cititorul nostru era scârbit de USL, în general, şi de maestrul Raeţchi, în particular, fiindcă s-a lăsat antrenat în această troacă de porci. Până aici, nimic anormal – în fond, cu toţii suntem, mai mult sau mai puţin, scârbiţi de câte ceva (mie, de pildă, mi-e scârbă de caviar, casinourile din Monte Carlo şi fotomodelele internaţionale, dar asta e, în viaţă n-ai întotdeauna parte doar de lucruri frumoase). Mai încolo însă, după ce ne ameninţă că nu-l mai prindem pe-aici, aduce şi dovada că acest Raeţchi este un neisprăvit, dovadă constând într-o trimitere pe blogul lui Şuţu (nu-i dau link fiindcă îi stric serverul, omul abia adună 3-400 de cititori într-o zi). Dacă nu ştiţi cine e Şuţu: e un tip care ar plictisi până şi un film finlandez, textele lui se dau doar pe reţetă, ca toate barbituricele foarte puternice. Mi-am făcut o cafea tare, am băut un Redbull şi am intrat pe blogul lui Şuţu, străduindu-mă să rămân treaz (mulţi cititori temerari au murit încercând asta), şi am citit incredibila dezvăluire despre acest “dubios” Raeţchi: nu-i place dlui Şuţu faţa lui! La propriu – chipul, înfăţişarea: “Priviţi-i un pic figura! Cum să pui un astfel de personaj să îi reprezinte pe români? Fie ei şi din Africa…”

Şuţu, scurt, să nu te ţin treaz prea mult: până să ajungi la nivelul unui “astfel de personaj” mai ai de citit cam două vagoane de cărţi (presupunând că ai şi înţelege ceva din ele). Şi doi: explică-ne puţin sintagma “fie ei şi din Africa…” Cum sunt românii din Africa? O să ne spui că s-a înţeles greşit, de frică să nu te mănânce?

Revenind la trollul nostru: Raeţchi e prietenul meu şi l-aş fi ajutat chiar dacă ar fi candidat sub sigla PP-DD, din partea Partidului Verde sau a partidului pinguinilor pitici. Fiindcă, între o mie de proşti ca tine, pentru care faptul că nu-i place unui capsoman faţa unui om reprezintă un argument solid, şi un prieten cu care pot vorbi despre principiile de bază ale principatului augustan, arianism sau romanul german după 1900, ghici pe cine aleg?

Pentru o edificare completă, ai mai sus, în poză, moaca mea.

Share:

35 comments

  1. Anca Pop 13 November, 2012 at 20:46

    Da-i la oase ! :P…si mie-mi place Raeţchi

  2. Bogdan 13 November, 2012 at 20:48

    Pai, omul e votant, cei multi care voteaza( si aduna numarul de voturi castigator) isi dau voturile si pe considerente gen” imi place/nu-mi place fata lui Cutarescu”.

  3. MNX 13 November, 2012 at 20:49

    A, Raetchi chiar candideaza? Eu credeam ca e gluma … Dar trebuia sa ma prind, am ras la ceva citit pe DC … 😐

  4. N.A. 13 November, 2012 at 21:07

    Da, ma, asa e, cum sa vina Raetchi ala, cu fața aia a lui?! Nu-i chior, nu se uita zbanghiu, n-are chelie, nu hahaie mitocaneste…

  5. RoseN 13 November, 2012 at 21:15

    Mnooo, unde a fost faza asta? cum am scapat asa ceva, pffffui :))
    Ciudat, mie-mi place faţa lui, n-ar fi mai normal sa se pronunte doamnele la chestiuni de astea… sa zicem estetice?
    deci pentru DC si istorie/ noi vrem o victorie/ oleee, oleee/ votam pana obosim/ noi pe tine te iubim… sau ceva, mnooo :))

  6. Dan1 13 November, 2012 at 21:36

    1. “(mie, de pildă, mi-e scârbă de caviar, casinourile din Monte Carlo şi fotomodelele internaţionale, dar asta e, în viaţă n-ai întotdeauna parte doar de lucruri frumoase)” As comenta (malitios, evident) “Da’ de cremsnituri nu ti-e scârba, este?”
    2. “Priviţi-i un pic figura! Cum să pui un astfel de personaj să îi reprezinte pe români? Fie ei şi din Africa…” Ce-ai bre, poate omul e popona minoritar sexual!
    3. “Pentru o edificare completă, ai mai sus, în poză, moaca mea.” Ai tu noroc cu lampa aia cu gaz, ca te face fotogenic! :))

  7. Lepka 13 November, 2012 at 21:42

    Pai si romanii din Africa sunt romani ca noi…am si o poza cu ei de cand am fost intr-un safari vara asta…

    http://www.blindloop.com/wp-content/uploads/2010/09/weirdafricantraditions_thumb.jpg

  8. Lepka 13 November, 2012 at 21:46

    Acu, problema e ca unii oameni se scarbesc brusc sau se aprind cand e vorba de politica..dar textul lui Julius e departe de a fi unul electoral. Si a avut si glume misto

  9. sebra 13 November, 2012 at 21:52

    Eheiii.. pisica unde n-ajunge, zice că pute.

  10. Belle d”Imagination 13 November, 2012 at 22:08

    Decât la ARD, mai bine totuşi la USL. Aduce o rază de speranţă.
    Dar destul despre Raeţchi, s-a scris prea mult chiar despre el azi! Iar el ne-a trădat mişeleşte şi ne-a lăsat fără rubrica pe care am iubit-o cel mai mult până la apariţia lui Don Cotcodacios.

    Întrebarea mea e ”Unde s-a ascuns George Damian?” Că încă e marţi şi-i aştept rubrica săptămânală.

  11. eugen 13 November, 2012 at 22:18

    Mi-am facut curaj am ignorat avertisementele mogulului si fara cafea si Red Bull m-am aventurat pe blogul lui Sutu. Pina si Google saracul a refuzat la inceput sa-mi dea legatura. Designul este oribil arata ca un blog de vampir sau de emo cu depresie severa. Poate o fi pentru vampiri ca sunt reclame la clinici dentare cu caractere gotice. Continutul este si mai oribil iar textul despre Raetchi nu se recomanda a fi citit dupa masa pentru ca iti face greata. Dupa ce l-am citit am avut un sentiemnt si mai acut ca este scris de un vampir. Parca auzeam si urletele din filmele de groaza.

  12. ela 13 November, 2012 at 22:19

    Julius, nu mai pune tot la suflet, prea esti sensibil , zau asa!!!
    A fleur de peau , ma parole !!!:D

  13. gigi22 13 November, 2012 at 22:31

    Şuţu e ala ale carui previziuni politice sunt mai mereu invers decat realitatea. In rest e ok, face fixatii pe chestii marunte, deci e roman de-al nostru.
    (E bine domn’ Julius sau mai bag? 😉 )

  14. Camelia 13 November, 2012 at 22:44

    unde-i linku lu’ Raetchi sa-mi dau si eu cu parerea despre moaca lui?:))

  15. GreyCat 13 November, 2012 at 23:07

    Hai mai, voi n-ati inteles, omul se referea la faptul ca n-are pozele publicitare photoshopate. Asa se vine in campanie electorala? Pai ce aia-i poza? Ce mutra are, cearcane, pometi negri, pe fond maroniu, lumina aia pica dubios pe camasa, nu l-a invatat nimeni zambeasca frumos si relaxat in fata camerei? Nici macar un consilier de imagine n-are? Pai poate nici sa tina discursuri din alea autiste de tip Gelu Visan (exemplu aleator) nu e in stare, ce politician e asta? eu cred ca l-au identificat ca nefiind de-al lor si-l considera potential periculos. poate omul e pus pe treaba, chiar are idei, vrea sa le puna in practica…le strica genotipul de politician roman si ridica asteptarile votantilor. sparge piata, cum s-ar spune.

  16. JULIUS 13 November, 2012 at 23:15

    @GreyCat: nu se referea la aia – dovadă chiar titlul, “candidati dubioşi”.

    poza e intr-adevar groaznica, de 2 saptamani ii spun s-o schimbe, dar pentru Raetchi astea sunt doar desertaciuni.

  17. Raetchi 13 November, 2012 at 23:58

    Vezi, maestre, am schimbat temele de dezbatere de pe scena politica, am generat unele noi – daca am sau nu fata de idiot. Subiectul ar putea inspira o cronica culturala interesanta de genul: N-o sa-ti vina sa crezi cine a fost personajul asta cu fata de credin sadea. Socrate, de exemplu, avea fata de recuperator, nu l-ar fi ales in veci nici macar grecii din Italia de vest. Toma D’Aquino batea deja spre sindromul Down. Nietzsche: fata de prost sperios. Borges – imbecil (la batranete). Joyce – stupiditate blajina. Dostoievski – cocalar cu capul mic. Si tot asa. Trebuie insa sa remarci ca nici unul din aceste personaje n-au avut treaba cu Colegiul 4 Diaspora.

  18. GreyCat 13 November, 2012 at 23:59

    @JULIUS: draga Julius, eu am glumit un pic, dar cred ca politicienii romani cam au o scoala, la care invata cum sa pacaleasca cel mai eficient alegatorii prin imagini si actiuni care dau bine, dar fara ca activitatea politica a unui astfel de om sa fie, in ansamblu, in beneficiul votantilor. cumva o distragere a atentiei publicului de la ce face un politician la ce imagine-si creeaza. adu-ti aminte expresiile mult utilizate: “am creat/ nu am creat o imagine buna” (asta functie de context: castigau un scor bun la alegeri sau o luau in freza). nu conta ce au facut bun pentru tara, ca oricum nu aveau cu ce sa se laude, conta…imaginea!
    ei, in contextul asta, vine unul care-si baga piciorul in “imagine” , adica in cel mai sfant concept din politica romaneasca, si se promoveaza cu o poza de la nunta de la verii de la tara, pozat de tzatza Maria la 4 dimineata, cu aparatul foto cumparat la oferta. pai omul asta ori e pe dinafara, ori e uberincrezator in el si in programul sau, si are atuuri periculoase pentru politicienii nostri (de exemplu, calitati umane, idei noi, o charisma deosebita). pana la urma ce-i reproseaza Sutu sub titlul de “candidati dubiosi”? pe de o parte lipsa de loialitate istorica fata de preaiubitul conducator. pe de alta parte, trimitere clara la ideea de comunicare prin imagini, citez “dacă eu eram responsabilul cu strategia electorală de comunicare a USL şi ar fi trebuit să aprob un astfel de vizual…”. si arata imaginea cu cei sase tineri, amatorist facuta. la fel de putin prelucrata. se vede ca sunt luati din poze diferite si lipiti unul peste altul acolo. pai, curat dubios, coane fanica! ce cloceste catindatul asta?
    altfel, chiar nu inteleg de ce s-ar lega de mutra unui om care oricum arata mult mai bine decat mutrele a 90% dintre parlamentarii romani. daca te uiti la mutrele alora prin sedintele din parlament, chiar te apuca plansul.

  19. Gigi 14 November, 2012 at 00:19

    Si se duse pe apa Sâmbetei si Daily Cotcodac…

  20. Belle d”Imagination 14 November, 2012 at 00:51

    Discuţii politice, fără rubrica lui Damian, fără Don Cotcodacios…. Tristă zi de marţi.

  21. Cristina Ş. 14 November, 2012 at 01:17

    @Danone, nu esti normal :)) … “Da’ de cremsnituri nu ti-e scârba, este?” :)) :))

  22. Nero 14 November, 2012 at 02:11

    Sa candideze Raetchi, ca numai el scrie….

  23. JULIUS 14 November, 2012 at 03:53

    @Belle d”Imagination: deloc nu a fost vorba despre politică.

  24. Ciprian 14 November, 2012 at 04:35

    Pe afise de ce trebuie sa apara fata omului? Ea nu apare pe buletinul de vot.
    Sa puna o poza cu o pisicuta sau cu ultimul iphone, cu o bufnita sau cu o felie de tort.

  25. Valeria 14 November, 2012 at 04:51

    @RoseN: unde ai disparut,bre Rosenico fata,ca ne este dor de tine !

  26. unmihai 14 November, 2012 at 08:27

    Nu le are Raetchi cu politica. N-are si el o poza cu degetul mare indreptat in sus drept in nasu’ alegatorului, nu tu un zambet prietenos si cald, nu tu o sacosa cu faina si ulei…
    Doar camasa ce ar bate oarecum catre violet.

  27. dush 14 November, 2012 at 10:23

    nici haterii nu mai sunt ce-au fost :))

  28. Van den Aar 14 November, 2012 at 12:18

    Cine e Raetchi?

    E cumva noul Remus Cernea?

  29. Savantu' 14 November, 2012 at 12:22

    “Cine inca mai Baseste, ori e prost, ori il plateste”

  30. Andreea M. 14 November, 2012 at 13:57

    @Dan1: si nici de vinete nu i-e scarba lui Julius… si lista poate continua

  31. Radu Vasile 14 November, 2012 at 14:04

    @raetchi: Maestre, oricat de drag imi esti, trebuie sa te dezamagesc. Nu esti tu primul care a lansat asemenea teme culturale, ele sunt practicate prin medii de larga cultura si educatie de multa vreme (a se citi emisiunile lui M. B.). In aceste medii argumentum ad hominem este o simpla metoda de expunere scolareasca, baza, cu voia dumitale, prezentarii a unui om catre public.
    De altfel, indraznesc sa zic, publicul acelui mediu, public cu care va trebui sa te confrunti si sa ii castigi votul, doar asa ceva intelege, doar expuneri din astea care incep cu argumentum si reprezinta toate erori de logica simpla.

  32. georgiana 14 November, 2012 at 14:05

    ce păcat că-n politica românească se bagă așa de puțini oameni deștepți (de genul domnului Raețchi)! Am avea și noi pe cine alege și n-am mai fi nevoiți să votăm răul cel mai mic 🙂
    Cer scuze că n-am fost capabilă să scriu un comentariu amuzant!

  33. Alt Marian 14 November, 2012 at 14:51

    @Ciprian: Sa-si puna avatarul pe care-l au cei neînregistrati la Dailycotcodac, vezi exemplu în stânga acestui text =->

  34. sendroiu 14 November, 2012 at 14:59

    in legatura cu romanii din Africa: cei pe care ii poti intalni pe coasta de vest (din Africa de Sud si pana in Ghana) mi se par mult mai rezonabili decat cei pe care ii poti intalni, de exemplu, pe o scara rulanta, la o ora de varf, intr-un mall bucurestean, vienez sau parizian.
    Desigur, asta nu inseamna ca cei mai multi dintre ei se vor grabi sa voteze USL 😉

  35. ion 14 November, 2012 at 16:53

    Vorba aia, daca stai cu porcii ( politicienii ) trebuie sa mananci din troaca…

Leave a reply