Postul nu e post destul

Subiecte care mi-au procurat înjurături

Simona Catrina

De când scriu pe bloguri, ziare, reviste și forumuri, mi-am făcut o idee despre subiectele nevralgice la români. Am făcut, deja un top al subiectelor care-i irită la culme și produc mai multe comentarii și vizualizări decât prostiile din tabloide.

Cele mai multe înjurături le-am luat atunci când am scris că nu-s de acord cu vegetarienii care-și obligă copiii să fie vegetarieni (evident, cititorii n-au înțeles ideea, au crezut că mă iau de vegetarieni și m-au acuzat că sunt o hitleristă care adoră să omoare animale și să le mănânce).

Alți scuipați au sosit atunci când am scris că și amantele au drepturile lor și că, oricât li s-ar părea nevestelor de abominabil, soții lor n-au fost violați, le-au tras-o de bunăvoie duduilor care au ”stricat casa” unor cetățeni onorabili foc.

Am mai fost înjurată când am scris că unii părinți habar n-au să-și crească puii în mod responsabil și decent – evident, mi-au spus că, atâta vreme cât n-am copii, ar fi bine să fac ciocul mic, de parcă eram marțiancă și nu mai văzusem familii cu copii în viața mea. În fond, și eu sunt copilul cuiva și, ce să vezi, mi-aduc aminte cum am fost crescută.

Un alt subiect care smulge fulgii comentatorilor maniaci de pe forumuri este legat de animale, dacă e mai bine să ai cățel sau pisică. Până să apuc să le spun că eu cunosc foarte multe familii care au și căței, și pisici, iar dușmănia acestor două specii nu e decât un mit fals, m-au făcut toți albie de porci. Ăla că pisica e mai bună, ălălalt că mai bine iei cățel, fiecare zbiera ca un cretin. Cred că toate pisicile și toți câinii au râs de această abordare filosofică a unei probleme care, în fond, se reduce la ”cine scoate câinele azi, eu sau tu?”.

Share:

13 comments

  1. Victor 11 October, 2012 at 19:58

    Fara trimitere catre Blitz??? Pregateste-te, sa vezi cate-ti iei acuma…

  2. magnetu 11 October, 2012 at 20:07

    Eu as adauga subiectul emigrarii la lista de mai sus.

  3. cristina 11 October, 2012 at 20:08

    That awkward moment when… iti faci toti comentatorii cretini, na, am zis-o :D! Fie ei iubitori de caini sau pisici.

  4. dyers_eve 11 October, 2012 at 20:13

    Incearca si cu subiecte mai fierbinti, gen “cremsnit vs bere”, sau “masina vs pejou” =))

  5. Ciprian 11 October, 2012 at 20:13

    Cele mai multe injuraturi cred ca le-ai primit cand l- ai invitat pe Julius la cina, a scris si un articol despre asta.

  6. N.A. 11 October, 2012 at 20:40

    Despre maidanezi ai incercat sa scrii? Sa vezi atunci injuraturi! :))

  7. Ferdinand 11 October, 2012 at 20:44

    …deci la treburi cu amante nu se mai înjură. Se trece direct la scuipaţi…

  8. Ioana 11 October, 2012 at 21:15

    Simona, orice pana la amante! Nu te lua de amante!

  9. Cristi 11 October, 2012 at 21:28

    @N.A.: Aidreptate, am vazut la cealalta Simona fenomenul. 🙂
    @Simona Catrina: cele mai putine injuraturi le iei daca scrii despre sex. 😀

  10. ela 11 October, 2012 at 21:44

    Simona, incearca un articol legat de religie, ceva de stilul:

    exista Dumnezeu? si daca da care e pozitia lui fata de amantele cele spargatoare de familii si ce posibilitate au aceastea sa ajunga in Rai fiind totusi fapturi facute dupa chipul si asemanarea Lui

    😀

  11. Dan1 11 October, 2012 at 22:43

    Habar n-ai ce si-a luat Julius când a scris de oltcit-isti (sau cum le zice)! :))

  12. alecsa 12 October, 2012 at 09:16

    Cred ca stim cu totii ce animalut draguuuuut prefera cititorii DC. Altfel cum s-ar explica invazia cititorilor la “Concursul de mima”, ca doar participa pentru sincerele felicitari.

  13. deaddy 13 October, 2012 at 10:45

    @alecsa “Sincera felicitare” e animalutul preferat de cititorii DC? 😕

Leave a reply