Mic inventar de obiecte din Epoca de Aur
Camionagiu
Autosifonul
În acele vremuri, când sticlele goale de licori capitaliste erau expuse cu mândrie vitrine ca semn al prosperităţii, şpriţul, băutura românului cea de toate zilele, era foarte preţuit. Aşa că orice bărbat avea în casă sifoane de sticlă, grele ca pietrele de mormânt, cu care copilul se târa până la sifonărie să le umple şi venea gâfâind, dar fericit cu sifoanele aburite, iar pentru asta primea bani de o îngheţată Polar – aia după care oftează acum în cubicle-ul lui, în pauza de masă de la corporaţie.
(apropo, ce ironie: generaţii întregi de pionieri au scris compuneri cu tema “Ce vreau să mă fac atunci când o să fiu mare”, dar nimeni n-a nimerit răspunsul “eu când o să fiu mare o să mă fac corporatist sau piaristă şi o să vorbesc într-o limbă de lemn mai jenantă decât cea de acum de la Telejurnal” – n. Julius)
Cei mai norocoşi aveau autosifon, un sifon metalic care funcţiona cu nişte mici capsule, cum sunt alea ale scafandrilor. Când se terminau capsulele, fugeai jos la magazinul de încărcat brichete, reparaţii imposibile, confecţionat chei şi încărcat capsule, şi le schimbai cu un set plin. Frecvenţa cu care schimbai capsulele era direct proporţională cu cantitatea de vin băută de tac-tu.
Trusa chinezească pentru geometrie
Am iubit această trusă, chiar dacă am urât geometria. Dar micile liniuţe chinezeşti, compasul, echerul şi raportorul erau aşa de simpatice, încât mă imaginam la planşetă inventând chestii măreţe, cum ar fi un Lăstun funcţional. Am rupt câteva liniuţe de alea tot gândindu-mă, cu ele în gură, când n-aveam chef să fac din culegerea de Gheba (pentru cititorii mai tineri: profesorul Gheba era mai duşmănit decât e Băsescu astăzi).
Penarul de lemn
Copiii săraci, adică cei proveniţi din familiile cu 7-9 puradei, nu aveau parte de penarele noastre – ale copiilor singuri la părinţi sau aproape -, penare superbe, din vinilin imitând pielea de şarpe şi cu fermoar. Aşa că aveau unele de lemn. Am luat câteva în cap de la invidioşii pe penarul meu mare din vinilin albastru, în care puneam o oglinjoară ca să-l ţin deschis şi să o văd pe furiş pe colega din spate, Alexandra, care avea penar chinezesc de lux, care se închidea cu magnet – ŢAC! Foarte sexy sunet.
Creveţii vietnamezi
Când criza economică duduia, adică din ’80 încoace, un singur aliment se găsea din abundenţă în Alimentări: creveţii vietnamezi. Practic, erau munţi de cutii cu crevenţi în orice alimentară din România, din Bucureşti la Fălticeni şi din Arad la Constanţa. Foarte buni la gust, păcat că, după o jumătate de cutie, te lua aşa o sastiseală că nu mai puteai să-i vezi.
Aveau forma unor cerculeţe gălbui, pe care le puneai în ulei încins şi se umflau şi se arcuiau, cranţ, cranţ, cranţ făceau în gură, le ştiu aşa bine gustul de parcă am mâncat ieri. Erau aproape la fel de cumplite ca chips-urile de astăzi.
Radio RIC
Era un micuţ, foarte micuţ radio românesc, cu căşti, care părea făcut de japonezi, în comparaţie cu radiourile celelalte. Prindeai cu el doar Radio România (sau cum se numea, nu mai ţin minte), însă mi-a folosit mult să mă dau şmecher la şcoală, când ascultam la prima oră, de la 8 la 8:50 emisiunea de muzică cu dedicaţii. (Curierul melodiilor – n. Julius) Băgam radioul în buzunarul interior al costumului de şcoală, trăgeam firul pe mânecă şi sprijineam urechea cu cască de mână, într-o atitudine gânditoare la lecţie.
Exact cum fac acum copiii cu mufa de la iPhone în ureche – deci, toate vechi şi nouă toate.
Mingea de 35
Erau trei feluri de mingi model mare în comunism: două pentru copiii săraci (mingea de 18 şi cea de 35 de lei) şi mingea de piele ARTEX , albă cu hexagoane negre, care costa 300 de lei – aveau fiii nomenclaturiştilor, securiştilor şi bişniţarilor (mai era şi mingea Căprioara, de 200 de lei, din piele întoarsă, care se îmbiba de praf şi lăsa urme pe haine de câte ori se lovea de tine; am purtat 2 săptămâni un tricou alb fără să-l dau la spălat doar ca să arăt tuturor ce stop de piept brazilian făcusem – n. Julius )
Am avut doar minge de 35 la viaţa mea, din care iubirea cea mai mare a fost una de culoare muştar. Cumpărarea mingei era o chestie iniţiatică, nu oricine putea să cumpere o minge bună. Era o prostie să o rogi pe maică-ta să-ţi ia o minge, căci venea acasă cu una deja ovalizată. Te duceai la librărie şi te uitai bine în coşul cu mingi. Alegeai una şi o aruncai în sus, făcând-o să se rotească, ca să vezi dacă e ovalizată sau nu. Era destul de greu să nimereşti una bună, iar a mea muştar a fost fantastică. Am ochit-o din prima, era ceva mai mică decât celelalte şi puţin mai grea. O simţeam pe şiret ca pe aia de piele ARTEX! Trăgeam nişte bombe cu stângul de rupeam portarii, chiar şi pe ăia de la juniori de la Rapid! (Camio, presupun că erai deja prin clasa a IX-a când jucai cu juniorii de la Rapid, şi nu erau juniorii, ci piticii – n. Julius)
Bicicleta Pegas
Pegasul era de două feluri: cu şa lungă şi cu şa scurtă. Alea cu şa lungă păreau un fel de Harley Davidson care a fost bolnav când era mic, nu le-am suportat niciodată, dar rockerii mureau după ele. Iar fetele mureau după rockeri. Bine le făcea miliţia că îi tundea.
Eu am avut cu şa scurtă, bicicletă de viitor bărbat adevărat, cu Logan. Prietenul meu, Marius, avea acelaşi model, al lui era roşu şi al meu verde. El îl bibilea toată ziua, eu îl scoteam cu noroi pe el şi când era soare. El îl tunase cu pseudo-antenuţe făcute din sârmă înfăşurată pe tubul de plastic de suflat cornete, al meu era stock, cum îl luasem de la magazin.
Test pentru cititorii cu IQ peste 180: a cui maşină este astăzi aranjată, bibilită, merge ceas şi e curată şi parfumată şi a cui e ca o troacă?
Ai uitat bicicleta “semicursiera” Sputnik; costa exact 1750 de lei; stiu in mod dureros acest pret.
Eu am avut cu sa lunga si o uram. O considetam de fete.
@Nero: Păi era aia cu cadru jos pentru fete şi modelul cu cadru înalt pentru băieţi.
A lui Marius, evident 😀
Dacă am greșit, am scuza ca n-am IQ peste 180, Einstein ce ești!
Si eu as merge pe varianta Marius! :))
@Petronius.: Nu bre, parca era 1515 lei, ca eu îi si strânsesem vânzând sticle si maculatura, doar ca nu se mai gaseau. Pegasul “Camping” (pliant) era 1575 parca.
adidasii de piele intoarsa, cu trei dungi. erau de diferite culori si costau 130 de lei, mult adica. pe mine m-au tinut pina li s-a uzat talpa si au aparut gaurile prin plastic. oricum, erau de mare efect si daca se nimerea sa vina vreo minge spre tine, sareai in sus, sa nu care cumva sa-i atingi de vreuna, erau interzisi la fotbal.
Tata era plecat din orasul natal de multi ani, insa periodic mergea pe la acsa parinteasca. Cand eram in scoala imi spusese: “Am fost coleg de liceu cu Nastasescu”. Eram tare suparat o data pe colegul lui autor de culegeri (mai ales aia galbena), iar tata se pregatea sa plece in vizita la intalnirea de la “n” ani de la terminarea liceului, asa ca i-am zis cu naduf (fara sa stiu pe vremea aia bancul cu La Fontaine: Auzi tata, daca-l vezi pe Nastasescu, trage-i una si spune-i vreo doua din partea mea.”
Mie mi-e dor de papusile de la Aradeanca. Si acum m-as juca cu ele. Dar acum nu mai vad pe nicaieri, doar porcarele de-alea de Barbie. Mai erau si niste papusi pitice, de vreo 5 cm, negrese, cu parul de 3 ori mai lung. Uite, inainte papusile erau politically correct, in ziua de azi nu mai vad papusi asiatice, afro-americane, nici macar cu costum popular romanesc (aia a fost preferata mea mult timp).
Il banuiesc pe Camionagiu ca isi ingrijeste masina, desi numai dintr-un singur motiv: altfel nu scapa de gura nevestei care l-a amenintat ca nu mai merge nicaieri cu el cu masina murdara. Inainte de a considera acest lucru un avantaj, trebuie sa stiti ca doamna in discutie, daca nu merge cu sotul, a cerut masina proprie… asadar a fost o analiza de costuri si riscuri, ca la un corporatist adevarat!
PS.
Genial: “pentru cititorii mai tineri: profesorul Gheba era mai duşmănit decât e Băsescu astăzi”.
Eu l-am mancat pe paine… cred ca de aia imi place si Basescu acum!
Si mai mi-e dor de batonul cu vanilie de la alimentara! In viata mea n-am mancat ceva mai bun! 🙁
A lui Marius e ca o troaca, intrucat are un atasament oedipian fata de Pegasul din copilarie.
Dr Freud, IQ 179.
Abia astept sa se trezeasca Ozzy si sa vad inclestarea titanilor! >:)
(Referinta: http://www.dailycotcodac.ro/2012/10/generatia-foamea-gat )
“…şi a cui e ca o troacă?” stiu eu, stiu eu. A lui Julius. =))
Mingea de 18 lei era de volei mai mult. Era usoara si daca-i trageai un sut mai puternic avea o traiectorie aiurea.
Alea de 35 erau superioare pe asfalt fata de alea din piele. Pentru alea din piele cautam disperati ace de seringa sa le putem umfla.
Nu mă mai simt singur. Îşi mai aminteşte cineva de mingile cu 18 şi cu 35. Diferenţa era că la cele cu 35 mai găseai câte una rotundă, pe când cele cu 18 erau toate ovale.
ce chestie, nu eram roacher la 10 ani când aveam Pegas cu şa lungă, da’ 3-4 ani mai târziu s-a rezolvat :))
Gheba, nu Ganga?
@Raluca: Batinetu? Ion Petrica?
Alea de 18 se spărgeau mereu, dă-le dreak.
Ia uită-te bă la generația cu cheia la gât =))
Si stilourile cu scris chinezesc pe ele, care crapau o data la 2 saptamani si te umpleai de cerneala cand scriai cu ele. Penar am avut si eu tot cu magnet. Era mare si roz, cu o fetita manga pe el si avea si oglinda in el. Bine, ca era cam rupt si putin mazgalit cu cerneala, pentru ca nu era nou, ci il primisem mostenire de la un var, care dupa 3 ani de utilizare a penarului roz, primise si el, in sfarsit, unul albastru, ca de baietei
Si mingea de 13?! La fel ca aia de 18, dar de marimea aleia de 35! Ori ati uitat, ori sunteti prea tineri sa va mai amintiti. Mingea de 18jpe era mai subtire “in carne” si se spargea repede, aia de 13 era probabil din tot atata material umflat mai putin si tinea mai mult. Eu unul, cu aia am copilarit, aia de 35 era un vis indepartat.
Mama, ce-i mai invidiam pe aia cu cheie la gat! Pe mine m-a crescut strabunica, dup-aia mamaia, n-am fost lasata singura nici 5 minutele.
Şi eu am avut penar din ăla chinezesc cu magnet. Atâta m-am necăjit când mi l-a mâzgâlit Cristi cu pixul! Nu l-am iertat niciodată…
@N.A.:
Da, si eu ii invidiam la fel ca tine. Eu am fost copil de apartament, cu bunicii tot timpul dupa fundul meu…
Io am avut penar albastru cu fermoar 🙂
Si pegas.
Si mingile de 35,cand se spargeau, se si lipeau. Trebuia o bucata de cauciuc si un fier de bonfaier incins. Cred ca si acum am vreo doua mingi de 35 pe acasa prin debara :).
Eu am avut o oroare de penar de lemn în clasele mici. După care, am dat de trusa de geometrie, unde încăpeau lejer şi pix/stilou, creion şi gumă de şters. Ba mergea, dacă erai deştept să-ţi pui şi orarul, sub capac. (Iar sub orar nişte copiuţe faine).
Eheeee, dar ce păpuşi se făceau! Le mai am încă aproape pe toate, pe majoritatea în hainele originale, că mama nu-mi permitea să îmi bat joc de ele. Aşa că după vreo câteva observaţii, că păpuşile nu se tund, nu se caută sub chiloţi, m-am statistit complet şi am decretat că pot să stea frumos pe raft, că mie nu-mi trăbă. Singurul cu care aveam voie să mă joc, era eschimosul roşu, care nu se strica prea uşor, şi care a reuşit să supravieţuiască tuturor dovezilor de tough love oferite şi care mi-a fost cel mai bun prieten până am intrat la şcoală şi căruia îi inventam în fiecare zi poveşti. Sau de iepurele pufos şi alb de 100 de lei cu care încă nu m-am jucat nici măcar o singură dată. Că mi l-a luat mama de nuş ce sărbătoare, alături de un căţeluş de plastic. Căţeluşul, repet, era de plastic şi mai ales cu formă neaerodinamică deci nu prea bun la dat cu şutu-n el. În schimb iepurică era pufos, aproximativ ovoid, şi mai ales avea nişte ochi roşii care-mi dădeau fiori pe şira spinării, deci numai bun de jucat o miuţă solo cu el. Aşa că, logic, a fost confiscat, şi pus în raft, alături de păpuşi. Ghinionul meu, e că nu era din ceva comestibil pentru molii, aşa că abia aştept un bebe care să-l radă la pielea goală şi care să o răzbune pe mă-sa.
@Sebra şi Vanda: iar acum pruncii voştri sunt feriţi la fel de straşnic să poarte cheia de gât,nu?
ŢAC! =))
in ultimul prospect de la germanos buzdugan vorbeste despre trusa lui de “trigonometrie”.
Io n-am avut pegas, ca era scump. Da’ am avut patine de gheata cu cheita, de-mi dezlipeau talpa la bocancei in fiecare iarna. Pana le-am vandut cu 12 lei, ca n-am reusit niciodata sa invat sa patinez cu ele 😀 Le primisem d’un mosgerila pe la 11 ani…
…. Mai erau si mingile de 45 …. cica de baschet …. erau mai mari si mai grele decat alea de 35 …. si de regula se ovalizau mai greu pentru ca erau facute dintr-un material mai gros …. dar jucam fotbal si cu alea … dar nu-ti doreai sa fi portar in astfel de momente, dureau ca naiba …
stilourile Pelican le mai stiti? Eu n-am servit, am avut chinezesc din prima, dar colegii mei erau manjiti pana la coate de cerneala tot timpul
Completez inventarul cu un obiect: geanta de masca de gaze in care ne puneam pachetul cand ne trimiteau la cules cartofi si rosii in practica. Geanta in cauza a fost reciclata ulterior in geanta in care tinea taica-meu cheile si surubelnitele.
Ei dragii mei , voi sunteti ceva mai tineri. Eu nu pot uita ca primul tv de pe ulita mea , a aparut in casa noastra ! sambata toti vecinii se adunau in curtea noastra ca la cinema si urmareau steaua fara nume . Tv -ul se numea Statfourt cu lampi ! intr-o zi a luat foc si tata i a legat cateva lite si a pornit ! ce bucurie a starnit pe ulita..
@camionagiu: toc … da, TOC cu penițe de diverse feluri nu ai avut ? … sa fi văzut atunci cerneala pe mâini =))
ofer 10 euro pe stilourile chinezești cu peniță de aur 😉
@miki: La fel si eu! Am capatat si o
idiosincintoleranta fata de patinajul pe gheta! :))@camionagiu: Cred ca confunzi, erau “Pionier”. Pelikan (Silvexa) mi-am luat eu în facultate, îl mai am si acum doar ca s-a rupt si nu mai stiu pe unde e penita. Avea si pompa care se scotea si puteai sa-i pui cartus de cerneala în loc.
Eu am avut un stilou chinezesc cu penita de aur,l-am avut din clasa a-2-a pana in anul 3 de liceu,cand l-am pierdut.Mi-a parut rau de el de am murit,a fost cel mai bun stilou 🙁
@Belle d”Imagination:
Eu am crescut cu cheia sub preş.:))
@sebra: sau în ghiveci
fetele te fac un Cico si-un pateu?
O braga si-un covrig.
Cât am urât creveții ăia. Erau singurele chestii pe care nu le suportam, îmi venea să vomit de la ele instantaneu. Ghinionul meu, numai asta aveau la alimentară la orice oră din zi.
Încă se mai găsesc, am văzut într-un hipermarket.
@Alina C.:
Aveau si TIX, crema de pantofi, otet, magiun de prune cu bucati de samburi..
@Alina C.: Unde-unde? Ca io eram înnebunit dupa ei!
Cine stie cati actuali comentatori premium au fost mari bisnitari pe atunci, de lua mama de la ei cu banii la salariu cafea Alvorada aurie si Kent pentru doamna doctor. Domnu Dan1? 😛
@Ina_adevarata: Pardon, erau de 18.50 lei. haha, asa e se spargeau mereu si aveau traiectorii ciudate, da’ erau lesne.
Domnu Julius, serviti un Nechezol?
@sebra: am avut penar chinezesc supertare, cu 2 fete, cu magneti fata verso, cu click, cu multe compartimente..hmmm…din cate imi amintesc mi-a fost furat in clasa 6- a, la cateva luni de cand il aveam. Nu l-am mai gasit nici cu perchezitie imediata.
B3znosule, te trezesti odata?! Am un comentariu de 3 ore la moderare!
@Alina C.: Ma duceam la alimentara si intebam. “ulei aveti?” – da, “de care? de floarea soarelui sau de soia?” – Amestec…
Nu luam ca am indicatii sa iau doar de “floare”
@Belle d”Imagination: Eu le machiam strident, dupa care se imbolnaveau si aveau nevoie de operatie. Adica un fel de disectie, asa, sa vaz mai bine care-i problema. Au scapat doar 2, primite de mama, tarziu, aveam deja o varsta la care s-au gandit ca nu mai am voie cu papusi. Alea zac si acum, triste, pe un sifonier.
@N.A.:
Si ce de like-uri ai fi luat!
Nu se trezeste el cand pica site-ul d’apai la comentariul tau :p
sau mai stii…:)
@N.A.: Si nu te-ai facut medic?
@camionagiu: Bre daca stiam ca-ti place Alvorada si Kentul auriu, nu i-as fi luat un ban, i-as fi si spus: “Lasati doamna, sa bea cafea si sa fumeze ca sa se faca el mare si sa scrie pe DC, ca mie nu-mi trebuie bani, poate doua-trei felicitari sincere, acolo!” =))
@camionagiu: de sugativa oare mai stie cineva???
@sow: cand noi n-aveam bani de un pachetel de sugativa, Domnul Julius avea CEAS ELECTRONIC CU CALCULATOR, de la bisnitarii timisoreni (logic ca a intrat la Politehnica), asa ca sa stam flexati.
Parintii lor au fost stapanii parintilor nostri, ei sunt stapanii nostri, copiii lor vor fi stapanii copiilor nostri.
@camionagiu: Ps
daca le da vreun caineos de profesor o dictare studentilor de la Litere cu ultimul enunt din comentariul meu anterior i-a terminoiu. 😀
Lanterna “Luminita” cu bec cu lupa, laser frate…
@camionagiu: aveam coleg care ambii parinti faceau parte din categoria “Greuceanu” ai vremurilor, adica vanzator/gestionar in alimentatie publica. Colegu’ avea un astfel de ceas.
@Dan1: aaa..! dah, si eu disecam papusile si am facut litere dupa aceea 🙂
p.s. deci, desi sint la categoria senioare nu-mi aduc aminte de aproape nimic din ce ziceti voi pe-aci .. stilou si culegerea aia albastra de mate, da. penar .. hm .. da, dar nu era din ala de care ziceti.
iar crevetii aia .. pfoaa .. am innebunit cu ei, nu i-am vazut niciodata, nici nu-mi pot inchipui cum arata cu toate ca par sa fie in top3 la amintiri din epoca respectiva.
alimentara aia din TgJiu era plina cu de toate, dar nu cu creveti!
m-a impresionat in mod deosebit un calup de marmelada 🙂
daca nu umblati frumos cu butonul de like-uri (frumos=apasat compulsiv), poate scriu un articol despre CE-AR FI FOST UNII DINTRE AUTORI SI COMENTATORI DACA N-AR FI CAZUT COMUNISMUL…
@sow: Ma duceam la alimentara si intrebam : “Ulei aveti?”
Mi se raspundea: “Cartela aveti? Aha, imi pare rau, v-ati luat ratia pe luna asta.”
Nu stiu la altii cum era, dar la mine, in satul cu salcii, zaharul si uleiul se dadeau pe cartela, ratie lunara.
@Ana: La noi si painea era pe cartela, aia era destul de grav.
@camionagiu: Scrie-scrie, ca la mine butonu’ ala e si el întepenit cu scobitori si plin de pânze de paianjen! (Ca si celalalt) =))
@Ana & @sow: Pâinea si uleiul mai treaca-mearga, dar benzina dom’le, aveai tot ratie lunara daca e posibil! :))
@vio: Se numea Stassfurt si era pe lampi (sau tuburi electronice)…..si tu nu ai apucat ,,Temp”-ul rusesc sau ,,Rubinul” cu telecomanda cu fir…….!!!!!
@sow si painea, si uleiul, zaharul, faina si carnea erau pe cartela
eu imi amintesc napolitanele Margareta, cand erau proaspete erau chiar bune
si era o moda dupa anii 80 mai catre final , toata lumea avea lampi cu fitil, nu stiu cu ce mergeau, cu petrol parca (se lua vesnic curentul)
eu imi amintesc de culegerea de mate cu coperti albastre, nu mai stiu autorul i ziceau toti “culegerea albastra”
@Dan1: Si duminicile cu sot si fara sot.:))
siropul cu sifon care se facea la masinaria aia uriasa, care era montata in sifonarii, se scutura din toate incheieturile si fasaia ca o masina de calatorit in timp din filmele sf cu actiunea in 1800 si ceva, se dadea rece, costa cativa banuti, cred ca 15 bani, nu mai stiu. Era mai bun ca orice bomba de cola sau pepsi
@unmihai: Da, chiar asa! Sa mi se mai dea fro’ 30 de like-uri din oficiu, va rog!
@Dan1: Ba am in plan, la modul cel mai serios, degeaba rade barbati-miu de mine, pana la 80 de ani tot fac eu medicina! Da’ papusile prevesteau mai mult o cariera de Jack Spintecatorul, machiate ca niste bagaboante si dup-aia spintecate in toate felurile.. :))
@camionagiu: Si de atunci a ramas vorba “hai sifon!”? :))
Io cea mai mare nostalgie o am dupa tenessi aia buni chinezesti. Primeam moka, in scoala generala, de la clubul orasenesc de ping-pong.
@ Gheba
Intre 2000-2002 eram cu familia in Japonia, apoi in 2002 am plecat direct in UK. Baietii aveau in 2000 12, respectiv 10 ani.
Bineinteles ca nevasta facea cu ei din Gheba, sa nu-i “pierdem” (deh, scoala in limba Japoneza, ala mic cel putin invata in paralel si engleza). Toamna lui 2002 ne prinde in UK cu o Gheba foarte jerpelita. Fiind mai aproape, decidem sa facem Craciunul si revelionul in Romania. La cadouri, fi-miu al mic intreaba: “Tati, ce cadou mi-ai luat?” Eu: “O Gheba noua”
@ Camio: Gheba ca Gheba, dar Olivoto ce are? O uram si pe aia la fel de mult. Am avut si Pegas cu coarne si sa lunga si mai eram si rocker. Chiar ca era magnet de fete, mai ales ca mai dadeau si ele o tura cu ea 🙂 . Am avut si doua contacte cu Militia pe tema asta: cum si cantam ca solist vocal intr-o trupa de rock,era obligatoriu sa am parul lung. Prima tunsoare a decurs normal, dar a doua a fost tunsoare-cu-bataie. Daca imi e dor de ceva din vremurile alea, mi-e dor de un iaurt la borcan de sticla. Mancat cu un codru de paine de la ”Cuptor”, la o statie de casa si la doi pasi de strada Martisor. Ufff…..
@Dan1: Pegasu’ meu nu cerea! :))
@camionagiu: In Braila mai exista masinarii din alea. 🙂
@Savantu’: Ce sadic ai fost. :))
@dongabone: Aaa, mi-ai adus aminte! Erau niste sticle de ulei când eram eu mic, opere de arta dom’le nu alta! Nu aveau eticheta, erau inscriptionate cu email si aveau desenata o gospodina cu şorţ. Totul în vreo trei culori de email parca (rosu, alb si albastru). Sticla alba de un litru. Le mai tine minte cineva?
@camionagiu: 25 de bani era siropul, 15 bani doar sifonul.
Aha! Am gasit-o! Asta era! :))
@Dan1: le tin minte, ca avea bunica in magazie cateva dintr-astea pline cu gaz lampant. Cred ca in anii ’70 deja se comercializau in sticle de jumate.
@miki: Da, de bere! De trebuia sa fii atent când cumparai bere sa nu fie sticla murdara de ulei! :))
Daca tot ați pomenit de stilourile Pelikan…cine îl mai știe p-ăsta?
Cică erau Ceaușeștii în plimbare cu vaporul prin Deltă și la un moment dat întâlnesc o colonie de pelicani. Leana repede:
– Nicule, Nicule, ce e ăștia?
– Nu știu fă, stai să-l întreb pe Manea Mănescu…auzi, zice că e pelicani…
– Nicule, tu ești un om mare mă, un om ca tine se naște la o mie de ani, mi-ai făcut haină de nurcă, de nutrie, de vulpe sălbatică…îmi faci una și de pelican?
– Taci, fă, din gură, că te aude echipajul și ne facem de râs…din ăștia se face numai stilăuri!
@Savantu’: Asta ar trebui sa intre la “rele tratamente aplicate minorului” =))
ba, ai uitat pestele de sticla de pe TV si carpeta din dormitor
Bosorogilor! =))
@Belle d”Imagination:
Tocmai asta o sa evit cand o sa vina prunca 😀
Ah da, si infofolitul clasic la care am fost supusa “Pune-ti mama o caciula, ca e iarna”, “Nu-mi pun, ca-s 15 grade afara”, “Cum sa mergi mama in decembrie fara caciula?” :))
@Dan1: Jur una identica cu aia am gasit saptamanile trecute prin pod. Impreuna cu unele de rachiu si altele de nus’ ce fel de racoritoare 🙂
@lulu: Da-o-ncolo! Zi mai bine de alea de rachiu! :))
@Dan1: Le caut si-ti trimit o poza. Eventual o stropesc cu putina tuica de caise :))
@Cristiana: eu l-am avut de printr-a IV-a sau a V-a pana cu 2 saptamani inainte sa plec la facultate. mi l-a rupt fratelo in prima zi de scoala (a lui). daca nu i-am rupt capu’ atunci, nu i-l mai rup in veci. n-am mai gasit dupa aia stilou care sa ma coafeze. si acu’ sufar dupa el.
Eu am amintiri mai de la sfarsitul anilor respectivi..aveam un iepure de jucarie la care am tinut f mult si din care, la un moment dat, au iesit niste sarme (tough love, cum zicea cineva mai sus)..mai tragic a fost cand din neatentie m-am asezat pe el 😛
Sifonariile le-am prins si eu si evident tot eu mergeam la umplut de sticle (divagand de la subiect, odata cand ma intorceam de la sifonarie am vazut un cap de om pe liniile de tramvai si ma uitam cum vine tramvaiul si impinge capul…multi au incercat sa ma convinga ca era de vitel, dar eu stiu sigur ce am vazut ). Am prins si penare chinezesti si stilouri chinezesti si mereu eram manjita de cerneala..am prins si ceva culegere de mate, nu mai stiu cum se numea dar era maro…
Eu am fost un pic mai rasfatat, fiind singurul baiat al lui tata. Prin urmare, imi cumpara tot felul de mingii, de 35, de 18, de vinil. La un moment dat, satul sa-i faca mama capul calendar ca bat mingea prin casa (nu ma multumeam doar cu fotbalul jucat in spatele blocului), mi-a cumparat una din burete, ca sa nu mai fac galagie si s-o deranjez pe tanti Codina, vecina de sub noi. Mama se supara chiar si asa, pentru ca e vroia sa ma fac matematician sau doctor. Tata, ceva mai pretentios, a vrut sa-mi bage in cap 3 idei:
1. sa ma fac mare fotbalist;
2. sa tin cu Dinamo;
3. si sa-mi placa sa dau la peste;
Ce a iesit? Pai:
1. n-am ajuns mare fotbalist (am jucat ceva pe la grupele de juniori ale echipei Dunarea Calarasi, dar nu prea mult – nu-mi placea sa alerg)
2. nu tin cu Dinamo, ci cu Steaua – acesta fiind motiv de “cearta” intre mine si el ani buni, pe principiul: “Cine e mai tare? Steaua sau Dinamo?”
3. urasc pescuitul c-o pasiune greu de egalat;
@N.A.: Si eu am avut păpusi din alea mici, una era neagră si una albă. Le chema, evident, Negresa si Albesa 🙂
@Kitana: Noi aveam lămpi făcute asa, artizanal, care mergeau cu carbid… arătau interesant, o chestie cu două coarne subțiri, jos era un loc în care băgai bucățele de carbid, peste care turnai un fic de apă, si carbidul se transforma în gaz, si aprindeai mai sus, alea două coarne 🙂 Dădeau multă lumină, dar afumau într-un hal….
Si uite asa ies amintirile reprimate la iveala! Tocmai mi-am amintit cat am suferit ca nu am avut si eu penar chinezesc (aveam de lemn) si trusa de geometrie (desi chiar n-aveam ce face cu ea, ca eram de o prostie crasa la geometrie, nu priceam nimic nimic, cred ca d-aia nu pricepeam, ca n-aveam trusa:) ) Tin minte ca am strans ani de zile bani de bicicleta Pegas. Cand am avut suma necesara, am luat-o pe maica-mea in oras sa mi-o cumpere. M-a invartit de cateva ori, a zis ca s-au terminat si m-a dus acasa. A zis ca tine ea banii, sa imi cumpere bicicleta imediat ce aduc marfa la magazin. Nu mi-a luat bicicleta nici pana in ziua de azi, si nici banii nu mi i-a dat vreodata inapoi. Mi-am mai dorit un joc de remi foarte tare. Am vandut zeci de sticle goale ca sa-mi strang banii de remi. Patita cu bicicleta, nu am mai cerut ajutorul parintilor. Cand am avut toti banii, m-am dus singura si mi-am cumparat jocul de remi. Am avut greutati de mica, bag seama:))))
Si pe ale mele tot asa le chema:))
@Vanda: HERO
eu am avut un pegas mostenit de la verii mai mari 🙂
si-mi mai aduc aminte de ciocolata chinezeasca si aia romaneasca tare ca piatra dar cu invelitoare cu scufita rosie (parca) din care imi faceam ceas 😀
Nu a existat casa în care sa nu intru si sa nu vad una dintre cele 3 versiuni ale “Rapirii din Serai” frumos atârnata pe un perete, la mare cinste.
Dintre decoratiuni probabil ca trebuie amintit si pestele acela din sticla colorata, cu pete sua dungi si gol pe dinauntru. Tot la loc de cinste, pe noptiera, în vitrina, oricum, la vedere.
Probabil fac nota discordanta, dar mie chiar mi-au placut crevetii (mai erau si ieftini) si pufuletii. Si care orice tara din copilarie, îmi mai plac si azi.
Jucariile alea de suflat, cu clape colorate… mai stie cineva cum se numeau? De ieri incerc sa-mi aduc aminte si nu reusesc.
🙂 Unii aveau xilofoane… eu am avut instrumentul asta al carui nume nu mi-l amintesc acum.
@Vali: Triolă 😉