Postul nu e post destul

Halloween, o sărbătoare irlandeză

DJ O’Cotco

Înainte să strâmbăm din nas că am importat toate porcăriile americane, iar seara să mergem costumaţi ca nişte tâmpiţi în club (mor de ciudă, de două luni aşteptam Halloween-ul să bag gluma cu Radu Mazăre care se va îmbrăca într-un costum obişnuit, şi m-am trezit că a făcut-o un site american cu Lady Gaga), haideţi să nu ne facem de râs pe facebook şi să vedem ce e cu sărbătoarea asta.

Probabil intuiserăţi deja că Halloween-ul n-are cum să fie o sărbătoare americană – istoria Americii e atât de recentă încât singura sărbătoare autentic americană e Festivalul Imitatorilor lui Elvis.

Halloween e o străveche sărbătoare celtică, iar numele său actual vine din creştina Sărbătoare a Morţilor (All Hallows’ Day). Noaptea de dinainte – All Hallows’ Even – a devenit Halloween. Tradiţia dovleacului – Jack-o’-lantern, Felinarul lui Jack – îşi are originea în secolul XVIII, într-o legendă despre un anume Jack care l-a tras pe sfoară pe Diavol. Cum Diavolul nu e genul de tip care să-ţi întoarcă şi obrazul celălalt, a aşteptat ca Jack să dea colţul şi apoi i-a trântit uşa Iadului în nas. Cum nici în Rai nu era grozav de bine văzut, Jack a rămas să rătăcească aiurea pe pământ, căpătând doar o bucată de jar ca să-şi lumineze drumul în timpul nopţii.

Iniţial, Felinarul lui Jack era un cartof scobit ce avea înăuntru o boabă de jar, iar trecerea la dovleac, în secolul XIX, s-ar fi făcut în America din considerente estetice. Nu sunt foarte sigur că e aşa pentru că emigrarea masivă a irlandezilor în America s-a produs chiar în secolul XIX, în timpul Marii Foamete din Irlanda, foamete cauzată de pierderea câţiva ani la rând a culturilor de cartofi, care asigurau 70% din hrana insulei. Deci, mă gândesc că e foarte posibil ca ăia mici, în rarele cazuri când puneau mâna pe vreun cartof, să-l fi înghiţit cu coajă cu tot şi să caute să-şi facă felinare din ceva mai puţin comestibil, cum e coaja de bostan.

Cam atât cu cultura pe ziua de azi – ziceţi mersi c-aţi scăpat ieftin, fiindcă m-a bătut la un moment dat gândul să dezvolt puţin – aşa, vreo 3-4.000 de semne – subiectul Marii Foamete din Irlanda.

Share:

15 comments

  1. sidryane 30 October, 2012 at 00:26

    Mah, voua va e dor de Pirca…

  2. N.A. 30 October, 2012 at 00:36

    Mai, nici eu n-am inteles niciodata aversiunea pentru sarbatorile imprumutate. Cum sa ai ceva impotriva unei ocazii de primit cadouri (Valentine’s Day)??!! :)) Si mi se pare simpatica foc serbarea fantomelor si a strigoilor si eu as imprumuta toate sarbatorile straineze, daca pe-ale noastre nu suntem in stare sa le tinem. Ia sa zica ipocritii care zbiara “avem si noi Dragobetele si Sfantu’ Andreiu’ nostru!”… pana sa se auda de astea americanesti/celtice, le serbasera cumva pe cele nationale? Multi nici nu auzisera de ele.

  3. Ciprian 30 October, 2012 at 00:40

    Pai zi bre asa, ca doar avem si noi sarbatoarea mortilor, cel putin una in fiecare anotimp, Mosii, astia de toamna is in curand, prima sambata din noiembrie.
    Jack asta din povestea ta ar fi cam ca Ivan Turbinca al lui Creanga.

  4. N.A. 30 October, 2012 at 00:45

    @Ciprian: Mosii sunt de imparteli, nu de colindat si umblat mascat. 😀

  5. Ciprian 30 October, 2012 at 00:49

    @N.A.: Avem si cu mascati, aia-i pe la Anul Nou.

  6. sow 30 October, 2012 at 09:26

    Omule cum? In Irlanda marea foamete? Vrei sa zici Marea Sete. Sti cum e “unii oameni au murit de sete, irlandezii insa s-au nascut cu ea”.

  7. N.A. 30 October, 2012 at 10:01

    @Ciprian: Capra! :)) abia asteptam sa vina!

  8. animal00 30 October, 2012 at 14:35

    adevaru e ca noi am importat sarbatoarea asta via Irlanda. Pentru ca Irishwood ne-a prezentat-o drept cea mai sarbatoare din calendar.

    Daca nu facem si o parada de Sf Patrick’s, degeaba

  9. Deea 30 October, 2012 at 15:47

    Si noi avem o sărbătoare cu bostan, cel puțin în Ardeal este, tot pe la sf de octombrie, posibil să fi fost de Sf Dumitru pt că era un cântec pe care îl cântam în ziua respectivă: “sitiritu-ritu/c-o murit Dumitru/pe-o scândură lată/cu gura căscată”. Ciopleam bostani toată ziua, să arate cât mai fioros, si seara îi puneam pe gard sau pe terasa casei cu lumânare în interior. Si părinții ne făceau asa un somoiag de cârpe îmbibate în ulei sau altă chestie inflamabilă, pe care le legau strâns cu sârmă, să arate ca o minge, si la care atasau o coadă lungă tot de sârmă. După ce se întuneca, aprindeam sitiritele, si ne învârteam cu ele aprinse în mână asa în cerc (safety first) si cântam cântecul de mai sus. Băieții mai mari făceau focuri serioase, asa, mai afară din sat, pe câte-un câmp, pe câte-un deal…

  10. Cristina Ș. 30 October, 2012 at 17:38

    @Deea: mishto!

  11. Natty 30 October, 2012 at 22:17

    Si avem luminatia (sau ziua mortilor) in care mergem sa le tinem de urat la morti, ca e noaptea in care ies strigoii. E pe 1 noiembrie, in cluj cel putin, ca in bucuresti nu am vazut sa se tina.

  12. Gabitzmic 31 October, 2012 at 12:33

    Se cred mai deosebiţi unii, dacă le pute de tot şi toate. Au impresia(proastă) că le atribuie un aer de superioritate, ori ceva asemănător. Cand colo, ce sa vezi, domne, ca-s doar patetici.

  13. punKreas 31 October, 2013 at 16:06

    Sa vezi acum invaizie de fatuci care se costumeaza de halloween: isi pun urechi de iepuras sau isi deseneaza mustati de pisica =))

  14. savy 31 October, 2013 at 16:21

    N-as vrea sa par tocilaru grupului, dar as citi ceva despre marea foamete

  15. Jademan 31 October, 2013 at 19:28

    Trebuia! 😀

Leave a reply