Postul nu e post destul

Generația cu foamea în gât

Ozzy

Ai trecut de 35 de ani, ești nemulțumit de prezent și îngrijorat de viitor? Nu dispera! Mai există și trecutul, poate că măcar ăla a fost mișto. De exemplu, sunt sigur că ai avut o copilărie bestială. Dar, stai…un calcul simplu ne arată că ai copilărit în anii `80 și toată lumea e de acord că aia a fost cea mai nasoală perioadă. Și atunci ce faci? Te ocupi iar de prezent și viitor? Hm, e prea complicat. Mai bine fardezi puțin trecutul și îți făurești acum copilăria de vis pe care n-ai avut-o niciodată. Și cum poți face asta mai bine decât arătându-le pramatiilor de azi de câte lucruri mișto n-au avut parte? Dacă ești de acord cu acest raționament, lasă articolul ăsta, intră pe facebook și dă like paginii ”Generația cu cheia la gât”. Dacă ai rezerve, citește mai departe. Domnul autor (și el de 35+, ca să n-avem discuții) are și el rezerve serioase.

Părinții noștri mergeau la fabrică în schimburi, unul venea, altul pleca – nu știu alții cum sunt, dar mie mi se părea ăsta un mare neajuns când aveam chef să fumez și eu o țigară, fără să ies pe geam cu trei sferturi din suprafața corpului. Mai ales că puțea ca dracu` Snagov-ul ăla. Cum, fraierii din ziua de azi nu știu ce-i aia Snagov?

Prânzul de duminică era o sărbătoare sfântă, pentru că atunci ne strângeam cu toții în jurul mesei – normal, cine era prost să lipsească de la singura masă la care exista o mică șansă să vedem carne?

N-aveam bonă… – am stabilit deja că unul din părinți era mereu acasă

…nici internet cafe… – nici ăștia de azi n-au, dacă le trebuie net, își scot telefonul

și nici cluburi… – nu înțeleg, acum o să ne lăudăm că n-aveam nici apă caldă?

Ne jucam în fața blocului până seara târziu – pentru că n-aveam cluburi

Intram în casă doar după ce ne luam o oală de apă în cap de la vreo babă ursuză căreia nu-i plăceau zgomotele noastre – pun pariu că bați în țeavă dacă vecinul face duș la 23:05

Nu aveam mp3, celular, play-station, computer… – și nici apă caldă!!!

…sau cont pe fb – lasă că ai acu`…știi, poate că era mai bine să-l ai atunci, erau șanse să te plictisești, iar la vârsta asta să faci ceva interesant, în loc să stai toată ziua pe el

Nu îmi păsa dacă mă murdăream sau nu aveam părul aranjat – e, la noi, la români, era o problemă

Nu aveam nevoie de telefon pentru a întreba un prieten dacă iese afară…pur și simplu mergeam sub geamul lui și îl strigam – nu e de mirare că-ți dădeau babele cu oala în cap

Nu aveam nevoie de stranduri sau de vacanțe la mare…făceam cu toții baie în diferite râuri, bălți sau chiar în curtea vecinului cu furtunul – nici porcul n-are nevoie de ștrand, dar nu-l văd să se laude cu asta

Nu îmi era rușine să ies cu cu hainele rupte sau încălțămintea murdară – ție nu, dar maica-tii îi crăpa obrazul

Suntem ultima generație care a jucat Castel, Rațele și vânătorii, Țară țară vrem ostași, dar primii care am văzut desene animate color – totodată suntem ultima generație care a stat la coadă la unt și prima care a mâncat pulpe americane

Am învățat poezii în românește la grădiniță, nu în engleză și am cântat MULȚI ANI TRĂIASCĂ, nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări – văd că ai uitat, alternativa nu era Happy Birthday, ci С Днем Рождения

Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau… – pe mine mă înnebuneau și emisiunile, nu pricepeam o iotă din limba bulgară

și abia așteptam să vină și la noi înghețata Magnum sau puștile alea superbe de apă – lăsă că e bine, așa poți să te lauzi că mâncai înghețată din aia proastă

Între timp ne consolam cu Tango cu vanilie… – QED…

și clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet care turnate în cap ne provocau pneumonii. Și iata un motiv bun să nu mergem la școală – mulțumesc, pănă acum aveam impresia că mie nu mi-a plăcut școala. Oricum, inteligent, p-ăstia din ziua de azi la mai mult de o supradoză nu-i duce capul când e vorba de chiulit

Am băut Cico și sucuri de la TEC fără să ne fie teamă că au prea multe E-uri – yammi, de-aș avea acum un Quick Cola să torn peste spriț…

Abia așteptam la chefuri să jucăm Fântânița, Sticla, Adevăr sau provocare sau orice ne dădea un pretext să pupăm pe gură! pe cine ”iubeam” – mie mi-ar fi rușine să menționez asta

Noi suntem cei care încă roșeau la cuvântul ”sex”… – și ăștia din ziua de azi roșesc, tocmai de-aia preferă să-l evite, așa că se întreabă direct: te f…?

…care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă și să le aruncăm în cap la colegi – măcar ai tăi dacă știau cum se folosesc…

Suntem o generație de învingători… – aici nu pot să te contrazic, când văd câte like-uri ai

…de visători… – doar că oamenii, în general, visează la ce-ar vrea să li se întâmple, nu la ceea ce li s-a întâmplat deja

…de first-timers – ce bine ar fi fost să te limitezi la limba română și în restul vieții.

Share:

67 comments

  1. geo 25 October, 2012 at 08:01

    încă un tataie … nu sunt singurul =))

  2. Petronius. 25 October, 2012 at 08:22

    Eu am 50 de ani (ma rog, sunt 49 impliniti, dar 50 suna mai bine).

    Va asigur ca fiecare generatie se lauda cu propriile “valori” … la noi era “prinsa pe cocotate” si ‘scunsa, la parintii nostri erau altele. Generatiile anterioare povesteau despre ceaiurile dansante (… ce-o fi aia !?) cum povestim noi acum despre chefurile la care jucam sticla. Parca si Creanga avea amintirile lui …

    Copiii de azi isi vor aminti cu nostalgie de vremea cand singura interactiune posibila cu calculatorul era prin intermediul tastaturii si a mausului. Eu imi amintesc despre cartelele perforate si copiii se uita la mine de parca as fi dinozaur (oare sunt ?!)

    Zilele trecute fiu-meu s-a enervat pe un prof de la faculta si i-a spus “comnunist”; dupa aia s-a jenat si s-a uitat vinovat la mine. Eu CHIAR am fost comunist si banuiesc ca bietul asistent sau sef de lucrari nici macar UTCist nu a apucat sa fie.

    Mai demult aveam macar mandria ca noi am fost generatia care i-am dat jos pe comunisti; azi mi-e rusine de modul cum am fost manipulat sa cred prostia asta … i-au dat jos altii, dar aveau nevoie sa se creada ca noi am facut-o. Ma intreb cate alte prostii suntem azi pacaliti sa le credem ? Unii sunt basishti altii sunt uslasi … fiecare crede ca are dreptate si ceilalti sunt retardati. Oare ce ar trebui sa se intample ca sa priceapa lumea ca nu este nici o diferenta ? … ok, ok … ma opresc ca am luat-o pe aratura. Vedeti ? despre asta vorbeam 🙂

  3. boemul 25 October, 2012 at 08:29

    @geo:
    domnu’, tu zi dacă pescuim sâmbătă 🙂

  4. Dan1 25 October, 2012 at 08:34

    Ma scuzati, se zice “день рождения”, nu “днем рождения”. In rest, cam de acord…

  5. sebra 25 October, 2012 at 08:53

    Ai trecut de 35 de ani, ești nemulțumit de prezent și îngrijorat de viitor? Nu dispera! Mai există şi Daily Cotcodac, măcar ăsta e mişto. De exemplu, sunt sigură că abia aştepţi să salvezi un pinguin. :))

  6. unmihai 25 October, 2012 at 09:03

    Cât v-a venit la căldură pe septembrie?

  7. indis 25 October, 2012 at 09:20

    generatia ta nu a fost ultima care s-a jucat ratele si vanatorii, tara tara vrem ostasi…sunt 30-..nu 30 + :)..si ma bucur ca am prins si eu perioada cand eram 20 de copii la joaca..iar cand unul dintre noi striga “mamaaaaaaaa”..ieseau toate mamele la geamuri :)))

  8. Vanda 25 October, 2012 at 09:29

    Ce le mai place sa dramatizeze aiurea in tramvai… Chiar zilele trecute am auzit un baietel cu o bicicleta strigand la geam din toti rarunchii “Mamaaaa, hai sa ma iei de jos” si mi-am amintit ca nici pe mine “nu ma lua liftul” cand eram mica 😆
    Oricum, astia sunt din aia care regreta comunismul si imi explica mie ce bine era sa fii rupt in fund pe vremea aia si sa te inchini la un salam de sibiu ca la moastele sfinte

  9. sow 25 October, 2012 at 09:30

    Mai tine minte careva gustul corcoduselor verzi?!

  10. geo 25 October, 2012 at 09:42

    @unmihai: haidi bre ca bagi spaima în oameni degeaba =))

    @boemul: încă testam terenul

  11. Adrian 25 October, 2012 at 09:46

    “Cum, fraierii din ziua de azi nu știu ce-i aia Snagov?”
    Văd că nici tu nu știi ce-i aia Carpați fără…

  12. sebra 25 October, 2012 at 09:49

    @sow:
    S-au făcut ţuică acum, întreabă la primăvară. 😉

  13. Ana 25 October, 2012 at 09:49

    O singura observatie: nu aveam, bre, “bidoane” pe atunci!

  14. RoseN 25 October, 2012 at 09:57

    Mah, era plin de zmeura la bunici, deci eu n-am ce comenta :))
    Acuuuu, mai aduce cate-o tanti in piata un pet de ala taiat plin de zmeurici, eheee, ce farmec mai are fara zgarieturile de rigoare de prin tufisuri 😀

  15. Cristiana 25 October, 2012 at 10:01

    @Ana airbagsuri draga :)):)):))

  16. Ana 25 October, 2012 at 10:05

    @Cristiana: Tu pe alea le umpleai cu apa, draga? Aveai la Lastun? :))

  17. Cristiana 25 October, 2012 at 10:06

    fiecare de ce il doare :))):)):))

  18. efdedeul 25 October, 2012 at 10:09

    da mah,tu la 25 de ani ai ochelari cu fund de borcan si coloana cocosata de atata stat la calculator pe fb

  19. lulu 25 October, 2012 at 10:13

    @Vanda: Nimeni nu dramatizeaza, nimeni nu regrata comunismul. Suntem doar nostalgici dupa copilarie sau tinerete. Eu nici acum nu pot umbla la dulapul cu “cartile copilariei” fara sa plang putin 🙂

  20. catalinm 25 October, 2012 at 10:14

    Ai uitat de suzetele umplute cu apa si folosite ca varianta ieftina in loc de elefantul (pistol) cu apa.
    Cel mai fain o sa fie cand o sa le explic la ai mei copii sau nepoti ca pe vremea mea nu exista internet.

  21. lulu 25 October, 2012 at 10:14

    @Ana: Nici eu. Nici la propriu nici la figurat :))

  22. aiurea 25 October, 2012 at 10:15

    Nu stiu de ce te plingi de tigarile Snagov. Pe vremea aia Snagov erau de lux. Amarastenii fumau Carpati sau Dacia 😀
    A doua remarca, eu tin minte ingheta “vafel” mmm ce buna era aia verde :))

  23. camionagiu 25 October, 2012 at 10:17

    “noi suntem cei care roseam la cuvantul s.ex” – un pafarist tipul cu pagina. Poate rosea el, ca o fi lcuit cine stie unde, dar eu ah oh uh pot spune altceva:

    noi nu vedeam mascari la tv, pe net si in reviste – si de aia le faceam pe bune, am cunoscut niste fetite de ma apuca tremuriciul si acuma. Bine, acuma as face o carca de puscarie numai daca m-as uita pofticios la ele, ca la oala de cremsnit.

  24. Ina_adevarata 25 October, 2012 at 10:18

    Io-te, mă, că încă mai intră aici să comenteze oameni care se iau în serios!…De cîte ori observ asta, îmi vine să strîng un pinguin de gît.

  25. sebra 25 October, 2012 at 10:22

    @Ina_adevarata:
    =)) Sper că nu vreo unul din ăla salvat de mine!

  26. infinitiv 25 October, 2012 at 10:25

    Nu stiu altii cum sunt dar eu nu prea regret nimic din perioada aia si nici nu aplaud perioada asta.Unul din motive e ca fie din perioada aia sau din asta de dupa, m-am pricopsit cu o boala de inima….cred ca de la nervi…eram nervos si atunci ca nu aveam….si acum ca nu am bani sa iau ce este;A pardon miam luat doua stenturi noi -2000 ron cu operatie cu tot; in rest bla bla

  27. camionagiu 25 October, 2012 at 10:27

    Pai daca e de comentat serios (poate prind si eu un loc de deputat – vezi articolul de ieri cu metodele candidatilor PDL), atunci imi amintesc ca:

    noi nu sunam SMURD-ul la orice durere de cap. Da, si mergeam chiar mai departe, as zice eu amintindu-mi ca ma sufocam de nu mai stiam de bine de la ora 24 la 5 dimineata sa vina o Dacie brek si sa ma duca pana la Cotroceni (spital, nu palat!!!) dupa ce-mi facea o injectie doctorita careia ii ducea geanta soferul

  28. infinitiv 25 October, 2012 at 10:32

    @Vanda: e senzatia de victimizare care declanseaza starea de bine, sau nevoia de compatimire care furnizeaza oxitocina…

  29. MNX 25 October, 2012 at 10:47

    Completare la descriere : noi suntem generatia care lua BAC-ul 😀

  30. Ina_adevarata 25 October, 2012 at 10:57

    @camionagiu:
    Nu din cauza ta vreau eu să ucid pinguini; pur și simplu așa s-a potrivit, să apară comentariul meu fix după al tău. Eu remarcam că unii chiar au intrat într-o polemică despre calitatea vieții de atunci și de acum.
    Era nasol atunci, nu puteai să salvezi sau să ucizi pinguini după bunul plac.

  31. camionagiu 25 October, 2012 at 11:04

    @Ina_adevarata: recunoaşteţi că era frumos când stăteaţi la coadă la piepturi şi tacâmuri de pinguin, sau să umpleţi pinguinul să bea tăticul şpritz

  32. Ana 25 October, 2012 at 11:10

    Mie imi placea toamna – tarziu, pe ploicica aia mocaneasca si rece , la practica, la depanusat de pinguini.

  33. Ina_adevarata 25 October, 2012 at 11:24

    @Ana:
    =)) si tu esti o figura pe acest sait de pe internet =))

  34. Cms 25 October, 2012 at 11:29

    @Ana: Şi eu îmi amintesc cu drag de pinguinii puşi sus pe dulap, iarna, ca să se facă din verzi, galbeni, şi care aveau abţibildurile alea ovale, albastre, lipite pe aripioare. În fiecare zi, după ce se coceau, bunicul îmi dădea câte un pinguin galben, pe care îl mâncam încet, în vreo 10 minute, savurând gustul. 😀

  35. Dan1 25 October, 2012 at 11:31

    @Ina_adevarata & @Ana & @Cms: Am înteles: sunteti foci! =))

  36. Dan1 25 October, 2012 at 11:35

    @camionagiu: A, si tu tot foca! :))

  37. Ana 25 October, 2012 at 11:41

    @Cms: Inveliti in Scanteia – ziarul care canta ode Pinguinului Suprem!

  38. Teddy2k 25 October, 2012 at 12:57

    @aiurea: Nu, amarastenii fumau Bucegi, Carpati erau tigari bune. Mai ales alea de Tirgu Jiu.

  39. miki 25 October, 2012 at 13:03

    Sunteţi dilii, să moară pinguinu’! =))

  40. Belle d”Imagination 25 October, 2012 at 13:04

    A fost frumos fiindcă eram noi copii şi eram frumoşi.
    Acum pentru copii este frumos fiindcă sunt ei copii şi sunt ei frumoşi

    Aşa o să fie câtu-i hăul.
    Eu mă întreb nu cum o să-i explic posibilului copil cum am supravieţuit fără internet şi cartooane, ci cum o să-i explic Dumbrava Minunată şi Amintirile şi Muşchetarii şi Cavalerii Ordinului Basarab şi jdemii de alte cărţi.

  41. Cici 25 October, 2012 at 13:06

    @sow: da, eu! Si mai tin minte si gustul pistilului de la florile de corcodus, ca le mancam si pe alea prin martie-aprilie, ca stiam noi ca pistilul o sa fie viitoarea corcodusa! =)) Mai mancam si roscove si “mierea ursului”. Bine, si lipici la borcan, dar asta era din vremea gradinitei 😛

  42. Emi 25 October, 2012 at 13:22

    @Vanda:

    Doamne, cata dreptate ai! Asa m-am saturat sa aud pe unii de 20 de ani zicand ca a fost bine in comunism cand ei nici macar n-au prins perioada aia!
    Eu aveam 7 ani in 89 si niste amintiri atroce, de copil flamand! Niciodata n-as spune ca a fost vreun moment buna copilaria mea!
    Articolul asta merita toate share-urile!

  43. alioja 25 October, 2012 at 13:35

    cam acelasi subiect am discutat si eu intr-o seara. si un tanc de 15 ani a zis, cu demnitate in glas:

    macar pe vremea comunismului nu aveam tigani!

    =)))

  44. Ozzy 25 October, 2012 at 13:41

    @Belle d”Imagination:
    N-am nicio problemă cu copilăria mea și nici cu amintirile. Și eu am tendința să-mi aduc mereu aminte ce făceam la 16, 20 sau 25 de ani (semn clar că am îmbătrânit 😀 ). Dar nici să nu ne facem un titlu de glorie din faptul că ne făceam lecțiile la lumina lumânării, că tăiau curentul.

  45. N.A. 25 October, 2012 at 13:59

    Am fost niste copchii amarati si ne-am descurcat cu ce aveam. Zilele trecute am luat cadou pentru o fetita o trusa mare cu o papusa si vreo 20 de rochite de schimb. M-a napadit nostalgia, toata copilaria eu a trebuit sa ma chinui sa le fac rochite, taie-i baticurile si costumele lu’ mamaia sa le faci rochite papusilor, chinuie-te cu ata si acul sa le insailezi, materialele ei capatate cu greu, incaseaza tone de batai pentru asta, a doua zi ia-o de la capat… uff… Iar astia mici le au de-a gata!

  46. Ana 25 October, 2012 at 14:01

    @Ozzy:cum, nu aveai baterie de Dacia?! :))

  47. Ozzy 25 October, 2012 at 14:09

    @Ana:
    Acum, cinstit vorbind, eu pe-asta cu tăierea curentului nu prea am experimentat-o, dintr-un noroc pur geografic 😀 Eram pe același tronson cu Centrul de calcul al actualului INS (nu mai știu cum se chema atunci) și ăia aveau niște calculatoare din alea mari care ocupau un etaj întreg, iar dacă le tăiai macaroana ălora, erau slabe șanse să mai pornească :)) Din acest motiv pe partea aia nu se făcea economie.

  48. dyers_eve 25 October, 2012 at 14:44

    Drept e ca am crescut si cu victoriile Craiovei 🙁

  49. dc 25 October, 2012 at 14:57

    @Dan1: E corect cum a scris Ozzy, ca asa se conjuga; textual inseamna “cu ocazia zilei de nastere” si e forma de felicitare in limba rusa. Ce zici tu inseamna “zi de nastere”.

  50. Dan1 25 October, 2012 at 15:02

    @dc: Aha! Dar Ozzy pare sa nu stie, ca nu mi-a raspuns! 🙂

  51. Ozzy 25 October, 2012 at 15:16

    @Dan1:
    Domne, dacă minte Google translate, mint și eu 😀

  52. Stephanie 25 October, 2012 at 15:18

    Ma, eu imi amintesc de o fetita de sapte ani si ceva, prin 1981, care a ajuns in fata CC al PCR in Bucuresti, intr-o dimineata rece de octombrie, impreuna cu mama ei, doi fratiori de nici trei ani, respectiv noua luni, si un tata (Dumnezeu sa-l ierte si sa ma ierte si pe mine ca m-am tot luat in gura cu el, amandoi fiind doua “pietre tari”), tata caruia i se facuse o mare nedreptate de catre comunistii locali din oraselul ardelenesc unde locuia. Iar tatal respectiv a gasit de cuviinta sa protesteze impotriva Partidului la el acasa, adica la Bucuresti. Si protestul a fost urmatorul: la opt dimineata, in fata CC al PCR a scos dintr-o geanta o pancarta pe care scrisese niste urari la adresa partidului unic. Cu nevasta si cei trei copii alaturi a fost “umflat” si dus… fetita nu stie unde, isi mai aminteste doar ca i se facuse foarte frica, nu stia de ce, dar ii era frica pentru ca o vazuse pe mama ei inlacrimata intrebandu-i pe niste barbati cu cravata “Unde il duceti? Eu ce fac cu trei copii?” Apoi isi mai aminteste ca era intr-o camera mare cu multe fotolii de catifea unde o femeie mai in varsta ii spunea mamei: “linistiti-va , doamna (da, socant, “doamna” , nu “tovarasa”!) ca o sa fie bine!” Dupa cateva ore tatal s-a intors, o masina neagra i-a dus pana la gara si un domn cu cravata i-a insotit pana la tren si le-a urat “Drum bun, sa ajungeti cu bine la Sibiu!” Povestea spune ca securistul care l-a interogat era un tip cult , extrem de inteligent pe care l-a fascinat spiritul liber al tatalui si cu care a discutat cateva ore despre principii si demnitate (asta a fost interogatoriul!)!!! Ulterior s-a dat un telefon de la Bucuresti iar toate nedreptatile s-au reparat. Apoi comunistii locali au incercat sa-i insceneze tatalui o chestie pentru a-l baga in puscarie. Nu au reusit nici de data asta, iar tatal a ramas alaturi de familie. Fetita avea acum zece-unsprezece ani iar tatal a inceput sa-i povesteasca ca dincolo de granita exista o lume unde poti sa spui cu voce tare ce gandesti , a pus-o sa asculte Vocea Americii si Europa Libera. Asta se intampla seara,in secret, tatal mesterise o chestie din sarma de cupru(? cred ca era cupru!) pe care o folosea pe post de antena pentru a putea “prinde” posturile de radio respective. In decembrie 1989 fata avea aproape saptesprezece ani si voia sa iasa in strada, la Revolutie. Tatal i-a tras o palma si i-a interzis sa iasa in strada ” E o facatura, o sa mori ca proasta pentru nimic!” Fata a plans ore in sir… Anii au trecut si privind in urma putem constata ca tatal a avut dreptate… din pacate.

    Unii isi amintesc chestii de-astea in legatura cu perioada aia “fericita”.

  53. l@ura 25 October, 2012 at 16:08

    …ca veni vorba de amintiri placute…
    Stateam la etajul patru al caminului T2 de vesela amintire. Iarna cumplita, ferestre izolate cu tot felul de carpe (copii, nu aveam termopane pe atunci). Gheata pe pereti inauntrul camerei. Cursurile le scriam, in frumoasa si noua cladire construita in cinstea coanei Leana, cu paltonul pe noi si manusile in maini. Era interzis sa ai mijloace de incalzire in camera de camin. Adica un parlit de resou. Se consuma curent electric pretios si necesar conducerii tarii noastre dragi pe noi culmi de comunism. Ca sa fie siguri ca nu consumam curent ne desfiintasera prizele din camere. Cine era ma smechera si avea prieten inginer isi tragea o instalatie de la bec, pe post de priza si dadea drumul la resou. Si avea caldura.Venea sefa de palier cu sefa de camin cu tanti administrator dupa noua seara si facea control “la resouri”. Douazeci de camere pe palier, daca-mi aduc aminte bine, stateau cu usa incuiata, sa nu fie fetele deranjate de la invatat, cica. Cand auzeau batai in usa pasau resoul pe geam, in camera alaturata. “E cald la voi, fetelor” zicea tanti administrator. Cautau in dulapuri, sub pat, in rufele murdare, fara nici un simt al penibilului. Oameni normali, ca mine si ca tine. Resoul se confisca iar tu erai dat afara din camin eventual, daca erai si cu alte pete pe constiinta. Nu pot uita seara epica in care s-a plimbat resoul prin fiecare din camerele etajului patru, si inapoi la proprietara de drept. Care a sarbatorit victoria lasand dihania in priza toata noaptea. Ce stiti voi ce bine e sa te trezesti dimineata respirand aer cald…

  54. l@ura 25 October, 2012 at 16:09

    PS: Camel de la bretenii arabi sau Carpati de Ramnicu Sarat heheh 😉

  55. Cristi 25 October, 2012 at 16:34

    Sangov am fumat si in facultate in plina democratie. Deci nu se pune. 😀
    Singurul lucru misto din perioada comunista erau bancurile. :))

  56. Cornel 25 October, 2012 at 18:59

    Generația mea era puţin altfel .
    Aştept cu interes manifestul generaţiei cu “ifonu’ fără net” .

  57. Adrian 25 October, 2012 at 22:10

    @alioja: Păi avea dreptate țâncul, aveam doar tăticii și mămicile lor de țigani!

  58. Dan1 25 October, 2012 at 22:17

    @Cristi: Io cre’ ca era un departament de bancuri la secu’! Si dupa ’89 a fost defintat! Ca bancurile de dupa ’89 sunt cam slabe…

  59. Dan1 25 October, 2012 at 22:18

    Scuze, desfintat vrui sa zic!

  60. Dan1 25 October, 2012 at 22:19

    Scuze, vrusei sa zic!

  61. Adrian 25 October, 2012 at 22:21

    @sebra: Și ce rost ar mai avea să salvezi un pinguin dacă nu poți să-l strângi de gât?

  62. ela 25 October, 2012 at 22:32

    Mi-aduc aminte de traficul national ce a stat la baza tuturor schimburilor comerciale romanesti din acea perioada: nechezol, kent, fa si rexona!

    Iar cum “moneda” de tinea deseori in acelasi sertar toata lumea bea nechezol cu gust de fa si fuma kent cu miros de rexona 😀

  63. Cristina Ş. 25 October, 2012 at 22:56

    @Dan1: ntz, nici asa :)) mincasi un i

  64. Ozzy 26 October, 2012 at 09:16

    Vă rog să-mi ziceți când ați terminat de dat like, să știu să le spun rudelor exact cât trei să voteze

  65. Dan1 26 October, 2012 at 09:23

    @Cristina Ş.: de la tastatura! :))

  66. Cristina Ş. 26 October, 2012 at 09:33

    @Ozzy: :)) uite, mai, ce om fain .. chiar vrei sa stii cite likeuri iei pe bune, inainte sa minaresti.. chapeau!

  67. Ozzy 26 October, 2012 at 09:50

    @Cristina Ş.: Domne, de ce să furi mai mult decât îți trebuie?

Leave a reply