Postul nu e post destul

Vaţi răzbunat, intelectualilor!

Julius

Recunosc că simt o oarecare plăcere să mai şterg câteodată pe jos cu voi şi să vă dau cu nasul prin apoziţii. Totuşi, trebuie să admiteţi că sunt un grammar nazi moderat – tribunalul gramatical de la Nurnberg mi-ar fi dat, poate, câţiva ani de închisoare, în nici un caz nu m-ar fi spânzurat în rând cu Cougar şi acoliţii săi.

Şi ce primesc, în schimb, pentru bunătatea mea? Azi, de pildă, am făcut o greşeală gramaticală odioasă, care a tronat, timp de trei ore, ca păduchele în creştetul site-ului. Un cititor n-a binevoit să-mi atragă atenţia, să mă tragă de mânecă într-un comentariu, să-mi dea un mesaj privat, elegant, pe facebook: „Corectează, bă, că te faci de căcat!”

Dacă nici în oameni pe care nu-i cunoşti nu te mai poţi încrede pe lumea asta, la cine naiba să mai cauţi sprijin?

Share:

37 comments

  1. MNX 12 September, 2012 at 15:51

    Un intelectual adevarat doarme la orele la care tu faci greseli pe site.

  2. Gâgă 12 September, 2012 at 15:52

    Ce să-ți fac dacă nu ști să scri

  3. Gâgă 12 September, 2012 at 15:55

    Am ajuns și-n moderare. Nu mai poate omu’ să facă un spirit de glumă din an în Paște, că gata, îl paște cenzura.

    Ehehe, uite-l pe +04d3r.

  4. Ina_adevarata 12 September, 2012 at 15:57

    dupe cum îți scrisei pe facebook- dar nu, tu nu ai ochi pentru ăia care îți scriu pe facebook!- greșeala părea a nu fi greșeală; eu am crezut că așa e CONCEPTUL. Dădea bine un sms greșit ortografic, în contextul respectiv.
    Decît să îți pui aici cenușă-n cap, mai bine dădeai cu coradob de pămînt, urlînd: “așa am vrut io să scriu, bă! ți s-a făcut de spam?”

  5. Alina 12 September, 2012 at 15:57

    Pot sa spun in apararea mea ca da, nu m-am razbunat. Dormeam. 😀

  6. geo 12 September, 2012 at 16:03

    nu mai fi sfios, tribunalul gramatical de la Nurnberg ți-a dat sa locuiești în Berceni … o zonă frumoasă cu luna plină ca lămâia și maidanezi politicoși =))

  7. ThoR 12 September, 2012 at 16:06

    pai de unde era sa stim ca nu asa ai vrut sa scrii?…cine sa ii mai inteleaga si pe mogulii astia

  8. Savantu' 12 September, 2012 at 16:24

    Uite mah Julius, intelectualii astia, dupa ce ca gresesc (ca nu te corecteaza), mai si persista in gresala. Nici de-al dreaqu nu vrea unul sa-ti corecteze titlul, tre’ sa vina unul cu studii la stiinte iezacte? nici un “umanisto-literat”???

  9. Cosmina 12 September, 2012 at 16:24

    @MNX: sau joaca CS5

  10. Belle d”Imagination 12 September, 2012 at 16:34

    Eu nu înţeleg nimic, dar sunt răzbunată: dormii buştean.

  11. Cristi 12 September, 2012 at 16:35

    @Julius: se scrie Watti. Mai esti si inginer.

  12. Rada 12 September, 2012 at 16:54

    Julius e singurul din tot internetul (conform google) care a folosit constructia in cauza. A fost unde nimeni altcineva nu s-a mai dus! Sa traiti, capitane Jean-Jules! 🙂

  13. Savantu' 12 September, 2012 at 16:55

    @Cristi: Pentru Juli eu ma certam mereu cu colegii de liceu: ei ziceau “juli”, eu le ziceam ca se zice “djauli”, ca tipul era englez (James Prescott Joule), dar n-aveai cu cine…

  14. Cristina Ș. 12 September, 2012 at 17:01

    da’ ce scrise, bre?! ca n-apucai sa vad.

    care facurati snapshot dati-mi si mie, ca mor de curioasa!

  15. Cristina Ș. 12 September, 2012 at 17:07

    @Cristina Ș.: nu, nu dormeam, lucram!
    imagine that!!

  16. Dan1 12 September, 2012 at 17:07

    Julius, dar am mai stabilit ca nimeni nu citeste articolele, toti comenteaza pe neve. In conditiile astea, cum putea cineva sa semnalizeze o greseala? =))

  17. RoseN 12 September, 2012 at 17:09

    @Dan1: in sfarsit unul lucid =)) braaavo bre, bravo! Sincere felicitari!

  18. Cristina Ș. 12 September, 2012 at 17:18

    @Dan1: sa semnaleze 😛

  19. Dan1 12 September, 2012 at 17:42

    @Cristina Ș.: Semnaleze-semnaleze! :”>

  20. Ina_adevarata 12 September, 2012 at 17:45

    @Cristina Ș.:
    Așa vru el să scrie, na! Ți se făcu de spam?!

    Bă, băieți, cît să vă tot explic cum se procedează?

  21. N.A. 12 September, 2012 at 17:50

    Deci tot n-ai invatat cum e cu apozitiile? :))

  22. Cristina Ș. 12 September, 2012 at 17:57

    @Ina_adevarata: aaa … asa vru el sa scrie, da :))

  23. Dan1 12 September, 2012 at 18:10

    @Ina_adevarata & @Cristina Ș.: De fapt am vrut sa zic “sa sesizeze si sa semnaleze”. :”>

  24. Cristina Ş. 12 September, 2012 at 18:43

    @Dan1: bine, bine, cum zici tu, da’ ce scrise Julius gresit?!

  25. Dan1 12 September, 2012 at 18:45

    @Cristina Ş.: Cum am zis si în comentariu, n-am citit articolul, asa ca habar n-am! :))

  26. CID 12 September, 2012 at 19:53

    Eu am vrut da’ n-am cont de facebook !

  27. miki 12 September, 2012 at 20:06

    Io am crezut ca-i o licenta d’aia, poetica. Si-acu, seara, sa aflu ca era o greseala…

  28. Dan1 12 September, 2012 at 20:28

    @miki: Asta e ca la Microsoft: “it’s not a glitch, it’s a feature!” =))

  29. miki 12 September, 2012 at 20:41

    @Dan1: pai, putea fi, daca nu recunostea :p

  30. Cristina Ş. 12 September, 2012 at 20:49

    @miki: deci tu stii ce-a scris Julius gresit? spune-mi si mie ;;) ;;)

  31. portal 12 September, 2012 at 21:47

    If people with excellent grammar are called ‘Grammar Nazis’ does that mean those with poor grammar are ‘Grammar Jews’?

  32. RoseN 12 September, 2012 at 21:54

    @Cristina Ş.: mnooo, cred c-o scris cumpără-ţi legat, maaaaare branza, atat caz pentru o…o craaaaaatima frateeee =))

  33. Dan1 12 September, 2012 at 22:41

    @RoseN: Ete, io acu’ tocmai ma uit pe RTV unde o zice p-aia cu “ma-ta are cratima… mama n-are cratima… etc” :))

  34. sow 13 September, 2012 at 08:57

    hei…vati nu se scrie v-ati? apropo de nurnberg…?! intreb pentru un prieten.

  35. deaddy 13 September, 2012 at 10:38

    “Dacă nici în OAMENI pe care nu-i cunoşti nu te mai…”
    Noroc ca m-am prins ca asa ai vrut sa iasa.

  36. Cristina Ș. 13 September, 2012 at 11:47

    @deaddy: >:)

  37. coradob 14 September, 2012 at 06:50

    @Ina_adevarata: coradob intelectuala SA razbunat ca oricum e tinuta in spam :))

Leave a reply