Postul nu e post destul

Lenin contra Whiskas

Camionagiu

Mereu mi-a fost silă de ciocoii români, căpuşele astea care sug sângele poporului cinstit – ca noi -, însă vă rog să mă credeţi că până nu cunoşti nişte ciocoi la ei acasă, în sânul slinos al îmbuibării pe seama noastră, nu ştii ce-i aia cu adevărat revolta.

Am avut această şansă când nişte cunoştinţe – milionari, oameni de treabă, ciocoi de bine -, m-au rugat să stau la ei în vilă, să nu le dea amantul Romaniţei gaură la bijuuri cât sunt ei plecaţi în concediu.

Nu trebuia decât să mă simt bine, să mănânc şi să beau din toate, aveam liber să devastez barul cu vodcă Beluga, iar ca treburi numai de hrănit pisicile – nişte explodate din alea albe – şi peştii din acvariul cât peretele, mă urcam pe o scară să arunc înăuntru hrana, era să mor ca Steve – vânătorul de crocodili -, ros de o hamsie colorată.

După două zile de hrănit mâţele alea am zis că fac icter. Buba neagră, rac, coşuri pe frunte. Ar fi mâncat două familii numeroase din banii daţi pe cutiile cu mâncare de lux pentru pisici.

M-am răzbunat pe ciocoi jucându-mă prin oraş cu Porschele Cayenne – mă duceam până în Vitan, pe cheiul gârlei, să pot să-i dau talpă 10 secunde, am băut şi-am mâncat tot.

Perioada grea a trecut, dar revolta faţă de cheltuielile lor nesăbuite s-a încapsulat bine în creieraşul meu, aşa că într-o zi mi-am dezlănţuit în faţa soţiei una din teoriile revoluţionare care aveau să facă istorie în familia noastră:

– Occidentalii ăştia îşi bat joc de noi, am început înfierbântat, cu bărbuţa leninistă înţepând aerul şi cu degetele mari vârâte în mânecile vestei, speculează frustrările parveniţilor care vor să arate cu orice preţ că s-au ajuns, făcând o industrie din hrană pentru pisici! S-a urcat scroafa-n răchită, frate, cumpărăm conserve de lux acuma. Dar nişte peştişori, mămăligă şi resturi de mâncare nu merge? Se îneacă explodatele alea albe?

Am făcut o adevărată revoluţie, până a luat-o pe nevastă-mea durerea de cap.

– Un fasconal, puiu? Gata, am tăcut.

După numai câteva zile de la teoretizarea acestei revolte perfect legitime pentru orice om neatins de putregaiul burghez, m-am văzut în situaţia să pregătesc seara mâncare pentru pisicuţa pe care mi-am achiziţionat-o din drum, din milă pentru ochişorul ei rănit. După ce m-am mozolit de sosuri şi am pierdut 15 minute preţioase de stat pe facebook, m-am scărpinat în cap şi i-am zis nevesti-mii:

– Puiu, ştiu ce ziceam despre mâncarea de pisici, dar hai mai bine să luăm nişte Whiskas, zău, merită şi ea, sărăcuţa…

Share:

39 comments

  1. Alina C. 27 September, 2012 at 15:09

    Caut pentru îngrijire vilă de ciocoi noi, cu pisici, câini, plante exotice și frigider bine aprovizionat. Ieftin.

  2. RoseN 27 September, 2012 at 15:09

    =)) ce-ti mai plac pisicutele Camio!

  3. Ina_adevarata 27 September, 2012 at 15:11

    Cum știe el, Camionagiul, să pară om din popor cînd vrea să ne smulgă o lacrimă de duioșie! Uită ca are vilă, Bentley de zi cu zi, Porsche de duminică și loc de parcare rezervat în permanență la Burj-Al-Arab în Dubai…

  4. Fratele Andryusha 27 September, 2012 at 15:13

    Cum ziceam deunăzi, egzistă şi variante de mâncare mai ieftină. Evident, la Lidl.

  5. JULIUS 27 September, 2012 at 15:18

    @Fratele Andryusha: te dădea Rashi cu nasul prin mâncarea de la Lidl până-ţi trecea cheful.

  6. Fratele Andryusha 27 September, 2012 at 15:24

    @JULIUS:
    Mâţei mele, adusă de la ţară, îi vine să mă pupe ori de câte ori desfac o conservă la preţul de 1,99 RON/415 grame.
    După ce se îndoapă porceşte, stă 5 secunde pe loc şi apoi dă năvala la găleata de gunoi, sperând că am aruncat conserva acolo, în loc să o pun în frigider.

  7. ThoR 27 September, 2012 at 16:15

    Nu era si un film ….ceva cu ” Un gigolo de …”? Parca tot asa incepea si ala …=)))
    Wiskas?….ntz ntz ntz…Gourmet Perle Camio

  8. Dan1 27 September, 2012 at 16:22

    Puteai sa le hranesti cu pestii din acvariul cât peretele. :))

  9. Fratele Andryusha 27 September, 2012 at 16:22

    În altă ordine de idei, Dacia a pus în vânzare de curând modelul “Dokker”. Eu am înţeles că trebuie s-o mai ţin vreo doi ani pe Grippen, până apare modelul Dacia “Arfitekt”.

  10. Fratele Andryusha 27 September, 2012 at 16:23

    @Dan1: Sau peştii cu mâţele, după gust. :))

  11. Dan1 27 September, 2012 at 16:33

    @Fratele Andryusha: Erau hamsii, nu piranha! :))

  12. Fratele Andryusha 27 September, 2012 at 16:37

    @Dan1:
    Ei, bagi mâţele prin mixer, la Lidl cum crezi că fac? =))

  13. N.A. 27 September, 2012 at 17:21

    Cica veterinarii din ziua de azi recomanda cu insistenta doar mancarea speciala pentru animalute, interzis la mancare gatita, ca le-ar cauza. Ma rog, ei au facut o scoala, nu m-as contrazice cu ei, da’ Azorica al meu a trait bine-mersi 18 anisori, fara nici o boala, exculsiv din resturile noastre de mancare, seminte de la tataia din buzunar, legume proaspete, orice ii dadeai…

  14. Fratele Andryusha 27 September, 2012 at 17:24

    @N.A.: Dacă-i dădeaţi Royal Canin, trăia 36… =))

  15. Fratele Andryusha 27 September, 2012 at 17:30

    O dată pe an trebuie dus şi la psihologul de animale, să-l mai întrebe de una-alta, să-i asculte păsul, să se mai descarce şi bietul animal, săracul.

  16. Fratele Andryusha 27 September, 2012 at 17:31

    Cu nisipul absorbant m-am cam ţepuit la Lidl. La Kaufland ieşi mai bine la preţul pe kilogram.

  17. N.A. 27 September, 2012 at 17:38

    @Fratele Andryusha: Mda. :)) De-aia toate celelalte potaite cunoscute au murit pe la 10, maxim 12 ani. Cat despre turma de mâțe de prin curte, se descarcau bine-mersi tavalind soarecii prinsi prin forte proprii. Asa bine se simteau dupa…

  18. Fratele Andryusha 27 September, 2012 at 17:40

    @N.A.: Bine, Azorică s-a şi respectat… n-a fumat, n-a băut… somnicul după amiază era somnic… la servici nu se certa cu nimeni… Halal!

  19. N.A. 27 September, 2012 at 17:44

    @Fratele Andryusha: Eh, avea si el supararile lui.. Cum vedea o vecina mai antipatica sau o pisica (si vedea des, cum spuneam detineam si o turma de mieunitoare de-astea, stateau ele mai mult in spatele curtii da’ mai scapau si prin fata, sa-i faca in ciuda), innebunea, se dadea cu capul de gard, musca din cusca, off, ce mai punea la suflet…

  20. Fratele Andryusha 27 September, 2012 at 17:47

    @N.A.: Da, păi de asta o şi murit, săracul, că altfel mai trăia…
    Fimeilii l-or omorât!

  21. N.A. 27 September, 2012 at 17:50

    @Fratele Andryusha: =))

  22. Fratele Andryusha 27 September, 2012 at 17:52

    @N.A.: Ţie îţi dă mâna să râzi după ce eu m-am ţepuit la Lidl cu aproximativ 30 de bani per kilogramul de nisip absorbant…

  23. N.A. 27 September, 2012 at 18:03

    @Fratele Andryusha: Deh, daca stateai si tu la mare…

  24. Fratele Andryusha 27 September, 2012 at 18:04

    @N.A.: Neah, ăsta e nisip din argilă, speţial. Nu creşte pe la mare.

  25. camionagiu 27 September, 2012 at 18:28

    Nu stiu altii cum sunt, dar mie imi e dor de gradinita lui Raetchi si de tenisii Monicai S de numa numa

  26. sebra 27 September, 2012 at 18:30

    Sunt singura persoană necrescătoare de mâţe?

  27. lulu 27 September, 2012 at 18:34

    Pisoii mei doar ce s-au batut frateste(desi nu sunt nici un fel de ruda) pe niste capatani de peste.

  28. Fratele Andryusha 27 September, 2012 at 18:38

    @sebra:
    Eu n-o cresc, îi ofer doar un loc unde să se prăbuşească, după atâta muncă.

  29. Fratele Andryusha 27 September, 2012 at 18:45

    @lulu: S-a spart acvariul cât peretele, hai? =))

  30. Stephanie 27 September, 2012 at 18:50

    @sebra: Nu

  31. Fratele Andryusha 27 September, 2012 at 19:32

    Nu ştiu dacă am mai spus-o, poate mă repet, dar noua temă e naşpa. Nu e potrivită pentru un site de pamflete şi arogantze. Seamănă izbitor cu plumiera din clasa a doua a Mirunei .

    Cum, “care Miruna”?…

  32. Dan1 27 September, 2012 at 20:27

    @sebra: Cu riscul de a o parafraza pe Stephanie: nu! :))

  33. Dan1 27 September, 2012 at 20:28

    @Fratele Andryusha: Cu atât mai putin nu e potrivita pentru un site misogin! :))

  34. Fratele Andryusha 27 September, 2012 at 20:32

    @Dan1:
    Îţi dai seama! Eu intru greu, privesc printre genele strânse… =)) =))

  35. N.A. 27 September, 2012 at 20:40

    @sebra: acum si eu sunt, din motive de sot pisicofob. Da’, sa stii ca ar trebui sa se intituleze Daily Miorlau site-ul…

  36. sebra 27 September, 2012 at 21:14

    M-am liniştit. :))

  37. mifty 27 September, 2012 at 22:01

    @Fratele Andryusha: ”nisip din argilă”??? =))
    adică vrei să spui că arhitecții de modă 9 nu știe ce e nisipul și ce e argila??? =)) =)) =))

    cât privește pisicile… am 2 miorlăite în casă, una majoră, una minoră, și un miorlăit minor… ceva mai mărișor ca miorlăita minoră…
    anul viitor avem curaj (adică are ea, miorlăita majoră) să aducem și o miorlăită/miorlăit îmblănit/ă, spre deliciul subsemnatului, care e un pisicofil, ce nu s-a mai pomenit!!! 😀

  38. Dan1 28 September, 2012 at 08:19

    @N.A.: Ca doar n-a fost pe-aici niciun concurs de mima cu gaini! :))

  39. Cristina Ș. 28 September, 2012 at 10:06

    @Dan1: :))

Leave a reply