Postul nu e post destul

Secția 12 – Poliția în Șlapi

Julius Constantinescu

Forțele polițienești sunt de multe feluri. Există poliție tradițională, poliție comunitară, poliție rutieră, poliție de plajă, poliție călare și câtă și mai câtă. Peste o parte din cartierele bucureștene Dristor și Titan veghează, însă, una dintre cele mai redutabile forțe polițienești din lume: Poliția în Șlapi.

Toropită de căldură, tupilată printre blocurile de la Baba Novac, Secția 12 de poliție din București privește viața cu relaxare. La fiecare polițist care vine la slujbă în pantofi, există unul în șlapi. Fiecărui polițist în cămașă îi revine un coleg în maieu, iar pentru fiecare polițist în pantaloni există unul în bermude.

La Secția 12, polițiștii sunt mai prietenoși ca în alte părți. Cetățeni jefuiți în fața blocului vin cu nervii zdrențe și pleacă, după ce află că nu sunt ei nici primii, nici ultimii care au pățit-o, cu tonusul complet refăcut; femei atacate de aurolaci sunt mângâiate spunându-li-se că au avut noroc c-au scăpat neviolate, iar cetățeni care reclamă diverse furturi sau distrugeri sunt învățați să privească lucrurile pozitiv și să nu-și mai facă atâta sânge rău pentru niște amărâte de obiecte.

Înainte de a fi polițist, polițistul de la Secția 12 e prieten, vecin, frate mai mare. Înțelege prin ce ești nevoit să treci și deplânge, alături de tine, creșterea infracționalității în zonă. Te învață să depășești acest moment delicat, să iei viața de la capăt, să nu pui la suflet. E atât de omenos, de apropiat de tine, încât la sfârșit ți-e și jenă să-i mai ceri număr de la registratură pentru plângerea ta. Infractorii oricum nu mai pot fi prinși (se știe că, dacă nu l-ai prins în flagrant, infractorul o șterge imediat în alt cartier, fiind practic imposibil să-l mai prinzi), iar polițistul în șlapi, noul tău prieten, ar avea încă un AN la activ, ceea ce i-ar cauza neplăceri.

Și totuși, sunt convins că Poliția în Șlapi reprezintă viitorul. În fond, când căldura e atât de mare, iar polițiștii prea grași pentru a putea fugi, singura șansă care-i rămâne polițistului e să arunce cu șlapul după infractor.

Citește și:
Stimaţi poliţişti, păziţi-vă senvişurile!
LOGICOP
Poliţia română oferă contribuabililor servicii de voce

Share:

16 comments

  1. ioana 22 August, 2012 at 03:09

    si te mai conving si sa-ti retragi plangerea. Ca sa aiba, dragii de ei, nivel al criminalitatii pe sectie cat mai scazut. Ca doar merita, nu?! Siguranta si incredere! 🙂 Cum sa nu-i ajuti si tu pe ei!

  2. Belle d”Imagination 22 August, 2012 at 05:42

    Rău mai eşti cu săracii poliţişti! Ce, numai constructorii să vină la serviciu în şlapi?

  3. Ina_adevarata 22 August, 2012 at 08:07

    Politistii trebuie sa semene cu interlopii ca sa lupte eficient impotriva crimei organizate. Deocamdata slapii si ceafa lata; urmeaza capul ras si maieul pentru o deghizare perfecta.

  4. geo 22 August, 2012 at 09:09

    @Belle d”Imagination: nu e rău cu milițienii, aseară a fost la o Pisi în Dristor și a rămas fără caucioace la Pejo =))

  5. warlock 22 August, 2012 at 09:48

    Mda … iubitii nostri politisti: http://www.warlock.ro/2008/12/10/plutonier-capsuna/

  6. RoseN 22 August, 2012 at 10:30

    Mno, deci cine/ce ti-a furat? Cuuuumva a atentat la cremsnitul de dimineataaaa?? sa stim sa formam patrule cetatenesti, ca doar n-om lasa asa chestii abominabile sa se petreaca 😀

  7. Dan1 22 August, 2012 at 10:32

    @RoseN: Fată, nu e clar? S-a dus să-l reclame pe Morar ca i-a fúrat glumele! =))

  8. RoseN 22 August, 2012 at 10:37

    @Dan1: aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, da!

  9. N.A. 22 August, 2012 at 10:59

    Sa-nteleg ca nu ti-au gasit telefonul. :))

  10. dyers_eve 22 August, 2012 at 11:21

    Mi-l si inchipui pe comisarul Moldovan/ Miclovan in slapi =))
    …spunand: “un fleac, m-au ciuruit” =))

  11. dyers_eve 22 August, 2012 at 11:24

    sper ca purtau si sosete la slapii aia 🙂

  12. Lora 22 August, 2012 at 12:19

    Vorba aceea politistii e si ei oameni:)))

  13. Anca Pop 22 August, 2012 at 12:29

    In loc sa apreciez ca ei te consiliaza si psihologic, fara a fi nevoit sa platesti taxa, stai si le faci publicitate negativa, aici 😛

  14. Ciprian 22 August, 2012 at 13:06

    @dyers_eve: hm.. un slap, m-a nimerit.

  15. Cristiana 22 August, 2012 at 13:14

    @Ina_adevarata si un lant gros de haur,si-o punga de seminte,pe care le scuipa violent in stanga si-n drepta c-asa vrea muschii lui =))=))

  16. Ferdinand Ș. 22 August, 2012 at 13:22

    @Ciprian & @dyers_eve: :)) :))

Leave a reply