Aventurile bravului soldat Julică

Noaptea de vară a unui câine negru

Julius Constantinescu

Cunoscutul autor de texte umoristice coti pe un drum lăturalnic, mai merse câţiva metri şi opri la marginea unui câmp vag luminat de o lună arămie. Aşteptă până ce ochii i se obişnuiră cu lumina slabă a nopţii şi scrută cu atenţie împrejurimile. Nu descoperi nici o primejdie şi deschise portiera, dar nu apucă să se dea cu totul jos din maşină că îşi trase picioarele înapoi şi trânti cu putere uşa după el.

Un animal mare şi negru – care se dovedi, atunci când se apropie suficient, a fi un câine – veni din faţă străbătând câmpul şi trecu chiar pe lângă maşina bravului umorist. Deşi conştient că un câine nu poate deschide portiera unei maşini, bravul umorist blocă totuşi uşile, pentru mai multă siguranţă, şi îl urmări încordat în oglinda retrovizoare, străduindu-se să nu-l scape din ochi. Câinele se îndepărtă însă cu pas egal, fără să-i dea câtuşi de puţină atenţie cunoscutului autorul de texte umoristice.

Când socoti că distanţa dintre câinele mare şi negru şi maşina sa e suficientă pentru a-l feri de pericole, bravul umorist ţâşni afară din maşină, se descheie în grabă la pantaloni şi începu să urineze, scăpând un oftat de uşurare. Pesemne însă că oftatul fu auzit de cotarlă, căci nici nu apucase zâmbetul de uşurare să înflorească pe faţa bietului umorist că animalul făcu stânga-mprejur şi o porni, cu acelaşi pas egal, în direcţia din care venise. Cunoscutul umorist evaluă rapid din ochi situaţia şi socoti că, dacă animalul nu schimbă ritmul, are timp suficient să termine treaba şi să se urce în maşină până ce distanţa dintre ei va deveni cu adevărat ameninţătoare.

Câinele nu mări, într-adevăr, ritmul, însă bravul umorist realiză cu îngrijorare cu băuse o cantitate semnificativă de lichide. Încercă să-şi păstreze calmul pentru a nu perturba procesul fiziologic, dar continuă să ţină câinele sub observaţie cu aceeaşi concentrare a soldatului care trebuie să aleagă cu precizie momentul în care să ţâşnească din groapa lui, să lipească mina anti-tanc şi să se arunce în lături înainte de a fi strivit sub şenile.

Câinele ajunse la un pas de limita de siguranţă a umoristului exact când acesta termină. Bravul umorist se încheie din mers şi ţopăi spre uşă. Întinsese mâna spre portieră când liniştea nopţii fu spartă de un zgomot sec, un „clanc!” pe care cunoscutul umorist îl înţelese pe loc şi care îi produse aceeaşi spaimă pe care o simte un soldat când realizează că a călcat pe o mină anti-personal. Reacţionă din instinct şi se căută de chei, dar nu realiză cu adevărat că le găsise pe fundul buzunarului decât atunci când închise uşa după el şi se prăvăli moale în scaunul automobilului.

Bravul umorist privi prin parbrizul maşinii în urma câinelui până ce acesta se făcu nevăzut peste câmp. Îşi reveni în fire, mai privi o dată luna arămie şi câmpul pustiu, apoi întoarse maşina şi se opri la intrarea în şoseaua principală. Simţi o uşoară senzaţie de disconfort şi verifică cu mâna, dar, în loc să se supere, un zâmbet de satisfacţie îi înflori pe faţă:

– Subiectele nu pică din cer, trebuie să transpiri pentru ele. Ar trebui să ies mai des.

Share:

46 comments

  1. BRRC 6 August, 2012 at 07:03

    …îşi spuse el, citind, în trecere, inscripţia de pe panoul de la intrarea în localitate: Baskerville.

  2. Cristina Ş. 6 August, 2012 at 08:07

    pffff ….

  3. Dan1 6 August, 2012 at 08:23

    In urma sa câinele adulmeca si îsi spunea în sinea sa: “Bah cum stiu autorii astia de texte umoristice sa-si marcheze teritoriul!”

  4. Belle d”Imagination 6 August, 2012 at 08:58

    Ruşinicăăăăăăăăăăăăăăăăă! Uite aşa se poluează solul şi pânza freatică.

  5. ela 6 August, 2012 at 09:01

    Ce viata dom’le , ce viata ….. Nici sa te usurezi linistit nu mai poti s-o faci in ziua de azi ….:D

  6. Dan1 6 August, 2012 at 09:15

    @Belle d”Imagination: Sa zicem mersi ca l-a trecut… mai rau! Ca cine stie ce text mai iesea! =))

  7. boemul 6 August, 2012 at 09:15

    m-a păcălit titlul, credeam că poartă doliu vreun dinamovist :))

  8. Dan1 6 August, 2012 at 09:32

    @Belle d”Imagination: … ca nu l-a trecut mai rau, am vrut sa spun, da’ am mâncat… un cuvânt! 🙁

  9. Belle d”Imagination 6 August, 2012 at 09:40

    PS Later edit:

    NightlyCockadoodledo:
    Noaptea de vară a unui peugeotist:

    Mă plimbam agale pe domeniul meu, încercând să depistez dacă nemernicii de lătrători ai haitei de pe cealală pârloagă au mai trecut pe aici şi să bag un pic frica-n ei. Luna stătea pe cer, rotundă şi portocalie ca o roată de caşcaval elveţian, din fericire fără să pută la fel ca o roată de caşcaval elvţian şi din nefericire la fel de intangibilă ca o roată de caşcaval elveţian într-un magazin bine păzit.

    Într-un astfel de moment, un Peugeot verde, ocupat de un cunoscut – cică – autor de texte umorittice a ieşit de pe şoseaua principală, a virat pe alee şi s-a oprit. Oamenii mai fac chestii d-astea, mai ales când luna e plină şi portocalie ca o roată de caşcaval elveţian (et caetera), dar rareori singuri. În general îşi aduc şi câte o femelă a speciei care mimează că ar fi în rut, după care urmează câte o şedinţă de căţelăreală de la care uneori mai învăţăm şi noi câte una alta. Dar oamenii sunt ciudaţi, preferă să fie linşi în loc să se lingă singuri, preferă poziţii nenaturale şi mai ales unii care se cheamă elveţieni fac caşcaval ca luna, doar că pute şi e păzit bine de tot.

    La o primă estimare grosolană, reputatul autor de texte umoristice era singur aşa că nu era nevoie să-l ţin chiar aşa de atent sub observaţie. M-a amuzat însă viteza cu care s-a baricadat în cutia aceea verde pe patru roţi, fiind convins că îl poate apăra cu succes în cazul în care vreau o bucată mai moale şi cu aromă de cremşnit (că nu mai consumă Finetti).

    Aşa că mi-am continuat misiunea de patrulare a teritoriului

    Greşală care s-a dovedit a fi aproape fatală, fiindcă imediat ce am ajuns la o distanţă rezonabil de mare ca să nu-l pot ataca, a ieşit din cutia verde de metal pe patru roţi şi a început să îmi supra-marcheze teritoriul. Oamenii mai fac şi chestii din astea, din fericire însă le lipsesc feromonii de marcaj teritorial, deşi atunci când mai beau şi cantităţi mari dintr-un lichid numit bere, mirosul e destul de neplăcut şi e mult lichid care îmbâcseşte zona câteva zile.

    M-am mulţumit doar să-i stric rânjetul de satisfacţie şi să-l sperii bine bine de tot.

  10. Belle d”Imagination 6 August, 2012 at 09:41

    @Dan1
    Ce am mai zis de am ajuns iar în moderare?

  11. RoseN 6 August, 2012 at 10:18

    hihihi…un alt superb text din seria cu luna 😀

    acu tu ai facut ceva de genu:
    La plecare, proprietarii unei vile de lux au agatat la poarta anuntul: “Atentie, CAINE RAU!”.
    Cand s-au intors, au gasit vila devastata, iar pe anunt cineva a adaugat: “De ce calomniati bietul caine?”

  12. CID 6 August, 2012 at 10:27

    De ce nu-ti cumperi tu un pistol.Veneam acasa,noaptea tarziu,printr-un cartier gen Ferentari din orasul natal.Mi-am cumparat pistol si nu ezit sa-l folosesc…
    Dintr-o curte tasnesc spre mine doua namile cu latraturi furioase-probabil considerau partea aia de trotuar domeniul lor exclusiv.Am scos calm arma si am tras doua focuri.Cu o viteza semnificativ sporita,javrele au facut cale intoarsa,doar ca una scheuna.
    Ciudat e ca inainte de a-mi cumpara arma,nu calcam prin cartierul ala nici macar ziua.Dupa achizitionare,merg la orice ora,dar in afara de incidentul mai sus mentionat n-am avut niciodata probleme ! Si nu merg cu arma la vedere !
    Mai sunt sprayuri lacrimogene,daca esti o fire mai blanda,sau chestia aia care cica emite nu stiu ce sunet.In aia nu cred,mai degraba cainele cand te vede ca nu te sperii si intinzi ceva spre el devine circumspect.
    Moarte cainilor vagabonzi,traiasca pisicile !

  13. ela 6 August, 2012 at 10:57

    @CID: Autorul umoristic are o parola atit de taioasa ca nu-i ami trebuie alta arma 😀

  14. dush 6 August, 2012 at 11:11

    jenibil din toate pozitiile, sau mi se pare? un cremshnit ceva?

  15. Ina_adevarata 6 August, 2012 at 11:20

    Dar de la ce era senzația de disconfort? Cunoscutul autor se grăbise cu fermoarul?

  16. Dan1 6 August, 2012 at 11:29

    @Ina_adevarata: Ei as! Se stropise putin, cred! Ca si pantalonii erau tot teritoriul lui! =))

  17. subinus 6 August, 2012 at 11:37

    “….sare noaptea pe fereastra de la salon…”

  18. Ioana K-Man 6 August, 2012 at 11:41

    Bine ca era vara, se usuca repede pantalonasul!

  19. Cms 6 August, 2012 at 11:46

    Ham-ham! 😉

  20. M3bis 6 August, 2012 at 12:29

    A dat căldura-n voi. Numai comentarii on topic!

  21. Ion T 6 August, 2012 at 12:34

    @Ina_adevarata: A sărit peste faza cu scuturatul 😀

  22. Dan1 6 August, 2012 at 12:34

    @Belle d”Imagination: Io vrusei sa zic ca vrem sa auzim si versiunea câinelui! :))

  23. Cms 6 August, 2012 at 12:35

    Dacă era într-adevăr un text horror, după ce bravul umorist se prăvăleşte uşurat (din mai multe puncte de vedere) în scaunul maşinii şi apoi pleacă, o umbră mare şi neagră se ridică de pe bancheta din spate, iar habitaclul maşinii se umple de mirosul stătut de blană neţesălată de câine. >:)

  24. logaritm 6 August, 2012 at 13:06

    de ce semneaza Julius daca in text e vorba de “Cunoscutul autor de texte umoristice”? plagiaza?

  25. Dan1 6 August, 2012 at 13:14

    @logaritm: Ca si Dali, vorbeste despre sine la persoana a III-a (singular)! =))

  26. Cristi 6 August, 2012 at 13:22

    @Cms: Coroborand cu textul tau din trecut ar insemna ca umbra mare si neagra l-a violat pe cunoscutul autor. >:)

  27. coradob 6 August, 2012 at 13:24

    Plus că dacă transpiri pentru subiecte, mai scade cantitatea de eliminat, iar câinele baskervillian nu mai apucă să ajungă la un pas de limita de siguranță, etc.

  28. Lecteriţa 6 August, 2012 at 13:24

    Stati asa, ca m-ati zapacit de tot! Deci, indragitul era altul!
    Ups, care indragit m-a scos din lista de pe fb! Asa-mi trebuie!

  29. ManuC 6 August, 2012 at 13:28

    Am dat like (nu stiu de ce), acum mai trebuie sa comentez?

  30. Dan1 6 August, 2012 at 13:29

    @Lecteriţa: Ala era-ndragit, asta e cunoscut, brav, de-astea! :))

  31. Camelia 6 August, 2012 at 13:32

    1. ai zis de 10 ori despre bravul umorist de parca nu stiam :P.
    2 da’ servetele umeda sa te stergi pe manute ai????

  32. Cms 6 August, 2012 at 13:45

    @Cristi: =)) Şi pe urmă-i face cu ochiul. Ham-ham! 😉

    Da’ chiar, Julius, puteai să ieşi liniştit din maşină. Dacă se dădea la tine, putea stropi câinele direct în ochi. :))

  33. Lecteriţa 6 August, 2012 at 14:18

    @Dan1:
    Aaaaaa, da! Cum ma facusi tu sa citesc textul ! =))

  34. Ferdinand Ș. 6 August, 2012 at 15:11

    @Belle d”Imagination: noroc cu tine, avem si varianta adevarata a povestii 😀

  35. Ina_adevarata 6 August, 2012 at 15:21

    Julius, în varianta optimizată a saitului avem voie la un număr limitat de laicuri la comentarii? L-aș întreba pe M3bis, dar nu știu dacă s-a întors între timp saitul lîngă butoiul lui cu…mmmmrză.

  36. Stephanie 6 August, 2012 at 15:38

    “Simţi o uşoară senzaţie de disconfort şi verifică cu mâna, dar, în loc să se supere, un zâmbet de satisfacţie îi înflori pe faţă: Evrika ! Ultima picatura pica intotdeauna in chiloti! “

  37. Camelia 6 August, 2012 at 15:41

    @CID: ai fost si prin titan cu arma aia? ca sa stiu….

  38. CID 6 August, 2012 at 17:31

    @ Camelia Nu,sunt un biet provincial.

  39. Dan1 6 August, 2012 at 18:28

    @Stephanie: Cum le stiti voi, femeile, pe toate!… =))
    @CID: Asta nu e o scuza! Poti sa treci si prin Titan! :))

  40. Camelia 6 August, 2012 at 18:29

    @Dan1: nu-i indicat:) mie mi-a omorat cineva un caine cu pusca cu aer comprimat. un caine care n-a muscat in viata lui pe nimeni. asa ca RAZBOI.

  41. Dan1 6 August, 2012 at 20:14

    @M3bis: La mine s-a mai racorit, asa ca bag un comentariu offtop trollistic: bre, nu azi trebuia sa se prezinte camionagiul în pu pompa goala pe plaja de la 2 Mai… sau… cum îi zice?…

  42. Dan1 6 August, 2012 at 21:18

    … Vama mare?…

  43. Cristina Ş. 6 August, 2012 at 22:02

    @Dan1: … Vama Mare?! :)) :))

    sa-mi dai accept la friend request, te rog B-)

  44. Dan1 6 August, 2012 at 22:07

    @Cristina Ş.: Na! Ca detei! Accept deci daaa?

  45. Dan1 6 August, 2012 at 22:08

    @Cristina Ş.: Vama… moale? Asa e mai bine? =))

  46. Cristina Ş. 6 August, 2012 at 22:42

    @Dan1: :)) deci da, merci

Leave a reply