Ispitele fratelui Julică
Julius Constantinescu
Între mine și sora mea cea mică sunt 16 ani. Când a adus mama broasca urlătoare acasă, m-am topit de parcă era a mea. Curând am plecat la facultate, iar distanța ne-a legat și mai mult: eram singurul membru al familiei ce nu era prezent, așa că m-a îndrăgit repede mai mult decât pe ceilalți. Cu o noapte înainte să vin acasă nu putea dormi, iar dimineața mă aștepta nerăbdătoare uitându-se ore în șir în direcția din care trebuia să apar. Cât stăteam acasă nu se dezlipea de mine; o luam cu mine peste tot, dormeam împreună în pat și îi spuneam povești înainte să adoarmă. Când a crescut și a mers la școală, făceam temele împreună – pretindea că doar dacă îi explic eu înțelege. Multă vreme n-a ascultat decât de mine – asta s-a întâmplat până ce-a crescut și n-a mai ascultat de nimeni.
Am făcut tot ce am putut pentru ea și nu o dată am răbdat de foame ca să-i pot cumpăra un cadou frumos. Un singur lucru n-am putut însă niciodată să fac pentru ea: să nu-i mănânc dulciurile. Dacă ar fi fost nevoie, i-aș fi dat fără să ezit un rinichi, pe amândoi, ficatul, inima sau tot sângele meu, dar să nu-i înfulec dulciurile a fost întotdeauna peste puterile mele.
De câte ori făcea mama o tavă de prăjitură, cornulețe sau plăcintă de vișine, îmi înghițeam pe loc porția mea și juram, cu botul unsuros, că nu mă voi atinge de partea surorilor mele mai mici. Mă trezeam apoi, în toiul nopții, cu o poftă de dulce de nestăpânit. Pentru început, dădeam târcoale prin bucătărie, rupând bucățele mici, cât să nu se vadă, din porția soră-mii cea mare. Deși bucățelele erau mici, partea soră-mii cea mare se isprăvea repede. Închideam atunci ușa cămării, cu o hotărâre neclintită: „De a Soranei nu mă ating!”
Mă spălam pe dinți și mă băgam în pat. O pupam și o înveleam, mângâindu-i părul cu dragoste. Mi-o imaginam dimineața cerând o prăjitură și vedeam cu ochii minții chipul ei drăgălaș îmbufnându-se când mama descoperea că nu mai e nimic; gemeam: „Ajută-mă, Doamne!”
Când mă întorceam a doua oară de la bucătărie, mă culcam cu fața la perete. Aveam inima grea. Nu trecea mult și îmi dădeau lacrimile; mă întorceam atunci, o luam în brațe și o strângeam la piept, blestemându-mă: „Doamne, fratele acestui îngeraș de copil este un monstru!” Aș fi vrut să fiu zăvorât peste noapte în boxa de la subsol, să nu mai pot face rău.
Acum câteva zile, așteptam un prieten pe la mine. Venea cu fetița lui, care are doi anișori, așa că am cumpărat câteva prăjituri și o sticlă de suc. Aia mică se îndopase însă înainte cu gogoși și n-a mai vrut prăjituri, iar eu am uitat de ele. Dimineață, când m-am trezit și m-am repezit la frigider, am descoperit prăjiturile. Ochii mi s-au umplut de lacrimi:
– Ce îngeraș de fată! Mânca-o-ar nenea pe ea de scumpică!
Nice
Lecturând această povaţă, mi-am amintit de eclerele pe care ar trebui să le am în frigider, însă, constat cu dezamăgire că membrii familiei mele nu se încurcă la treabă, aşa că nu mai este nici o urmă de ele… Noaptea încă mai are ceva putere, pe străzi e pustiu… mă duc să jefuiesc cofetăria de peste drum !
Monstrule!!! =))
Ieri se furau pepeni, azi se fura prajituri de la copii. Sunt curios, maine ce se mai fura? 😀
și totuși la vârsta ta … ma gândeam ca te ispitește altceva =))
Atunci trebuie să te cuplezi cu o iubită căreia nu-i plac dulciurile. Sau să înveţi să faci şi tu dulciuri
Că de lăsat de dulciuri, mai degrabă scapi de adicţia de droguri de mare risc sau de tutun decât de cea de dulciuri. Şi cine are tupeu să-mi zică mie că dulciurile nu dau dependenţă, să mi-o spună între 4 ochi şi mai ales 4 pereţi, când sunt în sevraj după ceva dulce.
Oricum, Juls, te urăsc sincer! Nu se văd pe talia ta tăvile de prăjituri! (Dar spui de femei pentru care nu ajunge cantitatea de vopsea… Ruşinică!)
@Belle d”Imagination: Deci musai iubita trebuie să fie diabetică sau cofetăreasă.
Numai să nu ia țeapa mea, soacră-mea a fost cofetăreasă, dar nu a făcut niciodată prăjituri acasă că-i prea multă muncă. Și deși se plânge de diabet autodeclarat, nu refuză ceva dulce NICIODATĂ.
@Belle d”Imagination: Sa stii ca majoritatea barbatilor pofticiosi de dulciuri nu sunt grasi(personal sunt slab ca o scandura si imi plac dulciurile). 😀
@Julius Constantinescu: Sa nu te mai plangi cand iti fura buzdu&morar glumele. Asta-i pedeapsa pentru mangleala prajiturilor. 😀
De ce nu bagi pe blog ceva reclama la cofetarii, ar fi un schimb avantajos, cred eu. 5 cremsnituri/cm2*saptamana. miam-miam
Lasa ca iti face o vizita si azi. Ieri erau prea obositi 🙂
Iti dai seama ce mult i-ar folosi lu’ sor’ta ficatul sau sangele unuia care baga atatea dulciuri in el 😀
Eu fac cu Diana asa cand e vorba de eclere. Daca la alte mancaruri o intreb de cateva ori daca vrea, cand e vorba de eclere astept un singur Nu si gata, am si infulecat eclerul.
cum, domnule, atat de nefericiti ti-ai facut bietii parinti, comorile tale de parinti care au facut totul pentru tine, incat au preferat, sarmanii, sa renunte la bruma de liniste abia castigata prin cresterea dumitale si sa faca alt copil, deci doar din speranta de a fi si ei, odata si odata, fericiti???
Acesta este cel mai bun text scris de tine până acum, pe acest site.
Ceea ce demonstrează că nimic nu are greutatea unei mărturisiri acoperită de căință.
Doamne’ajută, păcătosule!
ce lacom!
Vai de mine si de mine ce fiinta ingrozitoare, cookie monster dezlantuit…
eh, asteptam sa-ti mancam noi tortul peste 2 saptamani 😀
@RoseN: :)) :))
@RoseN: peste doua săptămâni este … face și el 24 de ani sau e la plesneală ?
@RoseN: =)) “cookie monster” =))
@geo: Auuuzi, eu nu pleznesc pe nimeni, da? si cred ca 18 anisori face, eu asa il vad :))
@RoseN: io zic ca ii dai mult … la opșceani trebuia sa se dea la alte dulcețuri și prăjituri =))
@RoseN: 18 ani pe un picior. :))
Iata latura de muritor a Marelui Spirit! Abia astept sa vad poza de nunta langa tort, care tort ar trebui sa se numeasca “tortul miresei” =))
Eu vad lucrurile altfel: esti un suflet mare, capabil de sacrificiul suprem, ce prefera sa bage in el tone de carbohidrati si zaharuri nocive pentru sanatate, sa-si umfle el pancreasul si sa-si dea peste cap organismul, decat sa o lase pe surioara lui cea mica in pericol. La fel face si barbati-miu cu dulciurile copiilor (primite de la bunici si mosafiri). Il mai ajut si eu. Orice, numai copiii sa fie bine.
@N.A. : ma doare burta de ras fata =)) =)) =))
@N.A.: Parinti fara suflet.:-P
@bogho: N-ai terminat de reparat la laptop?
Când mă gândesc că în copilărie uram dulciurile…
Mă obligau bieţii mei părinţi să mănânc aşa ceva şi se lăsa întotdeauna cu lacrimi. Eu doream o saramură, o varză murată, corcoduşe crude sau brânză sărată potroacă.
Dacă-mi dădeau dulceaţă (doar o linguriţă, mamă) simţeam acut nevoia se se fi inventat Protecţia Copilului. Dacă venea cineva în vizită şi-mi aducea o ciocolată sau bomboane, visam la insula lui Robinson Crusoe, unde vizitatorii aveau alte obiceiuri.
Ce-i drept, arătam ca o scobitoare cu urechi.
@serban: Cer scuze pentru “varză murată”. Am spus că-mi place.
@N.A.: Asa-i ca parintii sunt capabili de mari sacrificii pentru sanatatea pruncilor?
Si eu procedez la fel, mai ales cu bomboanele cu crema, cu rom, cu lichior! Plus, fiu-meu nu a vrut sa manace mosii de ciocolata asa ca i-am rezolvat eu, mi-era mila de bietii, tot unul si unul, de firme bune!:D
@serban: Eşti scuzat. =))
Stai o saptamana cu fi’miu si n-ai sa mai crezi in ingeri 🙂 O sa plangi dupa o firmitura de zahar 🙂
io m-am mai gindit si am ajuns la concluzia ca nu sint de acord cu titlul .. ispitele?!? pe bune, ispitele?!?
de ce nu pacatele? ar fi mai nimerit. cum ar veni, el e un suflet nevinovat torturat de .. ma rog, torturi, prajituri, chestii ..
mai are un pic si se scoate mucenic.
nu va lasati indusi in eroare, Julica e un lacom si iubirea lui fata de mama, surori, prietena, trece prin stomac.
Cred că nu există o sintetizare mai bună la acest text decât: frumoasa și bestia cu ochelari!
@ErRon: @Cristi: @RoseN: Niste mizerii pline de e-uri, cum sa bag asa ceva in ei prea des?! Le face mami prajituri in casa, biscuitei si in privinta mizeriilor din comert – ma sacrific eu cu tati. Le mancam absolut scarbiti. 😀
@Ferdinand Ș.: Da, ma, dar nici macar nu stie unde e faina!!
Cum sa-i faca bietele Pisi prajituri??:D
@ErRon: Ei, ce să-ţi spun! Dar pâine cu Nutella ce are? :))
@ErRon: .. dar nici sa nu ne ameteasca pe noi aici ca ce ispitit si caznit e el, saracul, mvai ce mila mi-e!
… haleste tava intreaga, portiile surorilor si apoi striga: de mama, surori, prietena si pisicute sa nu te iei!! si uite el ce le face!! le maninca prajiturile! X( X(
p.s. bine ca nu-i place laptele pt pisicute, cine stie ce bazaconii ne mai povestea si despre asta.
Pofta nestăpânită de dulce poate însemna un deficit de serotonină. Și dacă mai luăm în calcul și iritabilitatea, somnul vraiște etc. ne putem gândi și la alte chestii! 😀
@Sorin: Iar dai din casă? :))
@Cms: … da nutella fără pâine, ce are??? 😀
(am senzația neplăcută că eu și Julică suntem… frați! de fapt, suntem frați!!!
după adam și Eva… ați auzit, frate Cemesică și soră Rosen??? :P)
Cu dulciurile voastre , mi-ati facut pofta de o telemea cu parizer si o bere rece !
@V3nt0R: E clar! Esti fratele lui Julius! Alta explicatie nu exista! Sunt putini monstri pe lumea asta care sa fie frati cu niste îngerasi. =))
@ela: Si un ziar, este? =))
@Cms: Nu dau din casă! Doar constatam niște chestii! 😉
@Cms: Nu dau din casă! Doar constatam niște chestii! 😉
@M3bis:
Ar mai trebui sa ii instalez un antivirus. Nu am avut cum sa-l instalez atunci. Si un antimalware e util
Din cate stiu eu se spune ca acceptarea (recunoasterea) greselii este primul pas spre vindecare. Asadar putem spune ca e pe calea cea buna.
Foarte tare articolul!
Inițial mi-a mijit o lacrimă în colțul ochiului drept. Am zis că-i din cauză că înțeleg remușcările terminatorului de dulciuri. Apoi mi-am dat seama că era de la curent. Eu n-aș avea cum să compătimesc o astfel de persoană!
P.S. De bine ce în copilărie frati-miu rămânea fără dulciuri dacă nu le ascundea sau mânca repede, acu și-a găsit nevastă să-i facă prăjiturele când vrea mușchiul lui. Pe când eu n-am de la cine să iau, consortul n-are astfel de hobby-uri. Să mai zici că soarta nu-i nedreaptă?!?
Ah, sa nu uit. Cum e asta: „Vrei tartă? -Nu, am luat-o pentru tine”. „Vrei gomboți? -Nu-mi plac, papă tu.” Păi ce farmec mai are???