Julius Constantinescu

Dinu Adam – poet (am impresia că prin anii ’70 era foarte la modă să te faci poet; așa, cam cum e acu’ s-o arzi pe terasă la MȚR), ziarist, cofondator, alături de Mircea Dinescu, al revistei „Plai cu boi”, pe care a și condus-o până când, în cele din urmă, legendarul management al lui Dinescu a învins.

Acum niște ani am scris un text intitulat Cum am învins Bucureștiul la Waterloo, în care povesteam peripețiile unui tânăr jurnalist proaspăt sosit într-un oraș în care nu știa pe nimeni. Tânărul jurnalist, poate vă amintiți, eram chiar eu, iar la finele articolului, pentru a potența viața nenorocită pe care o duceam, notam:

În zilele următoare, şedinţele de redacţie s-au ţinut, liniar, la “Waterloo”: plecam în formaţie compactă în frunte cu Dinu Adam, ducele nostru de Wellington. Eram prea puţini pentru o şedinţă, dar suficienţi pentru o masă mai animată la cârciumă. După o săptămână, rezervele mele băneşti erau pe sfârşite, iar eu nu lucram, tehnic vorbind, nicăieri.

După ce am publicat textul cu pricina, Dinu Adam n-a mai vorbit cu mine cam un an. N-am înțeles ce l-a deranjat atât de tare până când n-am dat de el într-o zi, din întâmplare, prin oraș. M-am așezat și am luat o bere.

– Ia zi, mocofane, când ai plătit tu la Waterloo?, m-a întrebat Dinu Adam.

– Bă, ești culmea!, m-am apărat agresiv, intuind unde bate.

Trebuie să vă spun că, într-adevăr, nu plătisem niciodată nimic, Dinu Adam ține tradiția conform căreia cel mai în vârstă de la masă achită nota. Și cum întotdeauna se nimerește a fi cel mai în vârstă de la masă…

– Păi, și atunci, de ce scrii tâmpenii?

– Din rațiuni literare!, am strigat. Tânărul ziarist pierdut în marele oraș, într-o lume ostilă, care îl refuză, fără mijloace de subzistență…

– Asta am înțeles, bezmeticule, mi-a tăiat-o.

– Și-atunci?

– În fiecare săptămână mă sună câte unul să mă-ntrebe dacă am ajuns să trăiesc pe spatele bieților redactori! Căcatul ăla al tău de site e indexat foarte bine de google.

– Dar toată lumea știe că tu plătești, am gemut.

– Normal că știe. Textul tău le-a căzut pleașcă. Înțelegi?

„După care am plătit berile, i-am dat niște bani împrumut și l-am condus la autobuz”, am vrut să scriu, din rațiuni strict literare, dar mi-am amintit la timp că site-ul ăsta e bine indexat în google și am renunțat.

De ce căcatul ăsta de site e așa bine indexat în google n-aș putea să vă spun cu exactitate, dar am o oarecare bănuială că nu din rațiuni literare.

Citește și:
Poetul și pulpele rozalii