O cădere-n fund e un pas înainte
Simona Catrina
De ani buni de zile, România câștigă concursuri mari de gimnastică din două motive: fiindcă luptă cu dăruire (naiba știe de ce, fiindcă recunoștința statului tinde spre zero) sau fiindcă adversarele cad în cur.
Un cumul al acestor două repere a survenit și la Olimpiada de la Londra. Gimnastele României au înșfăcat un Bronz superb în concursul pe echipe. Rusoaicele au căzut, ale noastre au rămas pe aparat, cum-necum. Ete, scârț! – vor pufni cei care s-au învățat cu aur. Puteau mai mult. Așa-i? Dar ce-am făcut noi pentru asta? Mm? (Continuarea în Blitz Magazine… )
Pai daca nici romanul nu se pricepe la politica si sport, nu stiu cine, zau…
Mi-mi place expresia “gimnastele noastre”. Mă face să mă simt ca un avut stăpân de sclavi. Ce-i drept, doar coproprietar, în indiviziune.
Brrr, aia cu mancatul m-a lovit fix in stomac, bad memories :)) cam da, stiu cat are voie… brrrr…
asteptam cu nerabdare infiintarea probei olimpice ” aruncatul cu critica ”
Vom cistiga tot si pe echipe(si mai ales) la individual …sa vez atunci rusi , chinezi si amerloci plingind amarnic la Nadlac 😀
Eu ma mir ca nu face nimeni o paralela cu politica. Deci gimnastele pot sa concureze cu SUA si Rusia, dar politicienii ne fac de ras in ultimul hal in intreaga lume.
Cu toata aceasta disonanta, si gimnastele, dar si politicienii sunt la fel de romani.
@Ela, oare? Alţii se şi bat pentru punctele lor de vedere, nu ca ai noştri care doar se ameninţă reciproc cu puşcăria. Şi nu o fac.
astora care zic “doar argint/doar bronz/doar nus’ cat” le-as zice “alooooo, e locu’ 2, 3, 10 in lume, baaaa, in lume” enspe catralioane de oameni cate zburda prin lume, din sutele/miile de sportivi, omul ala e al doilea, al treile sau al zecelea”. iar aia care vorbesc n-au luat nici macar vreun premiu in clasa I, din 30 de puradei.
nu prea stiu cum e cu barnele si paralele, dar la singura proba de gimnastica (la o ora de sport), singura data cand am reusit sa trec dincolo de “capra” am cazut cu capul, o parte din gat si ceva ceafa atingand in acelasi timp solul. sunt 20 de ani de atunci (nu-mi vine sa cred) si-mi amintesc mai bine decat dc ar fi fost ieri.