Tată de școală nouă
Julius Constantinescu
Acum câteva zile eram pe o terasă cu un amic din Cluj, citeam niște Heinegger (joc de cuvinte între Heidegger și Heineken, v-ați prins, da? ha-ha-ha) și deplângeam halul în care a ajuns țara asta. Vreo două ore am înjurat la corupți, ne-am asigurat reciproc de faptul că fiecare dintre noi i-ar împușca pe toți, am căzut de acord că nu se mai face presă ca pe vremuri – ziariștii de acum sunt praf, că tineretul din ziua de azi nu mai pune mâna pe-o carte, că învățământul românesc e la pământ și că, în general, toată lumea e tâmpită, numai noi suntem deștepți.
Plăcuta discuție a fost întreruptă de sunetul telefonul. Era fie-sa, tocmai dăduse BAC-ul. „Zece?”, sare amicul de pe scaun. „La chimie?”. Se înmoaie; din bruta care, cu câteva clipe înainte, era gata să-i împuște pe loc pe toți corupții din țara asta, devenise un tip calin, țopăia pe loc ca un caniche în fața ușii când știe că urmează să fie scos la plimbare. „Bravo, fata lu’ tata, bravo!”, urlă în telefon și se întoarce spre mine să-mi comunice, plin de mândrie: „Trei de zece are până acum”. A mai repetat de două ori „ fata lu’ tata!”, cred că dacă mai zicea o dată mă bușea plânsul (băutura mă face sensibil).
Micul moment de tandrețe odată consumat, a redevenit tipul autoritar de dinainte, inamicul și spaima corupților. Îi spune, pe un ton sever:
– Sper că ești la cârciumă acum!
Amicul stie ca fiica-sa intra dupa terminarea bac-ului in targetul tau?
De cititoare DC bineinteles!
Julius crede cu profunzime in recrutarea si indoctrinarea cititorilor cand sunt inca
tineri 😛
Razi pana poti, ca ti-i inainte!:D
Fata trebuia sa sarbatoreasca evenimentul, normal ca trebuia sa fie la carciuma! Aia sunt oameni adevarati, care-s si de carte, si de carciuma!:D
Ma scuzati ca trollez, dar am auzit o stire foaaarte importanta pentru cititoarele noastre (în special Stephanie): pompierii din Spania manifesteaza dezbracaţi, repet dezbracaţi împotriva reducerilor salariale! :))
Zic ei ca reducerile astea i-ar fi lasat în qrul gol! Au doar castile pe cap si bocancii în picioare. =))
@Dan1, şi eu sunt cititoare, dar ce mă interesează pe mine năzbâtiile spanioleşti? Cu ce mă încălzeşte nuditatea lor?
Amu mai bine să înveţe copilul şi să muncească şi să petreacă de la părinţi responsabili decât de la orişce netot.
@Dan1: =D> au toata sustinerea mea :))
auzi, daca tot dati like in locul nostru, inseamna ca puteti si trolla, pardon: comenta, in locul nostru, nu?
La cârciumă? Nu era la televiziuni să explice cum de a reuşit să ia 10??
Ase-s arghelenii astia, suflete sensibile ! Daca erai pe-o terasa in Bucuresti, amicu’ iti explica imediat cat e spaga, cat de incompetenti sunt profii samd 🙂
@Dan1: Da’ un instantaneu, ceva, pentru exemplificare, nu te-ai indurat sa dai:D
Ai fost la Cluj și n-ai zis nimic?!
Autorul bea, ii injura pe corupti, spune ca invatamantul e praf, etc. Cumva are si telefon de la STS? 😀
@Dan1: E vecheeeeeeeee!!!!
Titlu nou
“Directorii companiilor acuzate de fraudă apelează tot mai des la sinucidere. Ce îi determină?” … ăștia la scoală nu învață ca la sinucidere nu “poți apela” de prea multe ori =)) =))
ps: ma scuzați ca am uitat sa precizez, sursa e evz . ro … ma rog, e netu plin de asemenea imbecilități
@Stephanie: Imi pare rau, adineauri o detera la proteve! Spui decât ce-am auzit!
@ErRon: http://stirileprotv.ro/show-buzz/fun/protest-nud-in-nordul-spaniei-pompierii-s-au-dezbracat-pentru-a-critica-taierile-de-salarii.html
Astept stiri despre mitingul profesorilor de limba si literatura romana! =))
@Dan1: Multumnesc, multumesc!:D
@Ferdinand: am zis „un amic din Cluj”, nu că eram la Cluj cu un amic. ai sărit direct la comentarii, este?
@Dan1: Am trollat pe fb inca de pe 14 iulie cand imi exprimam regretul ca la parada de Ziua Frantei pompierii au defilat imbracati si ca m-as fi bucurat daca ar fi luat exemplul colegilor spanioli. Apoi aseara am postat o poza pentru ca fetele sa-si poata da cu parerea despre forma fizica a bravilor pompieri spanioli. 🙂
Nu inteleg de ce exista explicatia pentru jocul de cuvinte. Asta nu e site pentru intelectuali?!
😀
@MonicaS: Intelectuali de-aia de pricep mai greu! :))
@MonicaS: acesta e un site pentru intelectuali, dar articolul e scris de un tocilar, din aia care iau 10 la mate la admitere .. ce pretentii ai 🙂
@MonicaS: pentru intelectuali consumatori de reclame la bere! =))
@JULIUS: Îmi recunosc fapta și o regret…
@AnacasanumamaiconfudeSebra:
Eşti doamna cu parcatul?
Nu-i nimic gresit. Fiu-meu o sa planga daca trec pe langa bodega si nu intru macar pentru o piscata mica…