Evenimentul zilei de ieri

La furat de pepeni, în vreme de război

George Damian

Aproape 30.000 de prizonieri români au pornit pe 6 septembrie 1916 de la Turtucaia spre sudul Bulgariei. Era cald al dracului şi marşurile erau lungi. Printre prizonieri păşea agale şi ars de sete George Topîrceanu, viitorul poet al greierilor şi lăcustelor. Prima noapte de prizonierat şi-a petrecut-o vorbind cu un maior medic, iar unul din paznicii bulgari s-a apropiat şi a întrebat sfios cât e ceasul. Politicos, maiorul şi-a scos ceasul din buzunar, însă bulgarul a preferat să afle singur cum stă treaba cu trecerea timpului: a întins o mână lungă şi şi-a însuşit orologiul. Chestia asta l-a învăţat pe Topârceanu să îşi ascundă lucrurile de valoare în izmene.

Primul popas de câteva zile al coloanei de prizonieri români a fost între un sat şi un câmp de pepeni. Bulgarii nu ofereau în 1916 cele mai bune condiţii turiştilor români. Vestitul all-inclusive de azi se reducea la o minimă raţie de apă şi nişte coltuce de pâine cu sos de limbă. Nici măcar un lagăr de prizonieri ca lumea nu au fost în stare să ofere bulgarii: românaşii noştri dormeau pe burtă şi se înveleau cu spatele. Între câmpul de pepeni şi lagărul de prizonieri s-au clădit din prima zi movile cu morţi – răniţii dezamăgiţi de condiţiile oribile ale turismului bulgar aflat la începuturile sale.

După prima noapte, tot lagărul de prizonieri era plin de pepeni. Gardienii bulgari se uitau nedumeriţi la grămezile de coji şi măsurau din ochi cele câteva sute de metri care îi separau pe români de câmpul cu pepeni. În ciuda pazei severe pe fâşia dintre români şi preţioasele fructe aprovizionarea mergea strună, deşi în mod misterios. Iritarea creştea în rândurile bulgarilor, cărora nu le foloseşte la nimic faptul că au capul mare, câte vreme au şi coaja groasă. La un moment dat, un subofiţer bulgar s-a răţoit la doi ostaşi români care duceau un camarad spre movilele cu morţi. Vitejii ajunşi la jumătatea drumului au abandonat decedatul şi şi-au pierdut urma printre ceilalţi prizonieri. După câteva secunde, mortul a ridicat capul, s-a uitat nedumerit în jur şi când a văzut paznicii bulgari porniţi spre el s-a ridicat cu vioiciune şi a executat un „fuga, marş!” ca la regulament spre siguranţa turmei de prizonieri.

Share:

28 comments

  1. Raluca 31 July, 2012 at 06:44

    :))

  2. Prothero 31 July, 2012 at 07:04

    Cum se spune “davai ceas” in bulgara?

  3. chocolate 31 July, 2012 at 07:42

    …dormeau pe burtă şi se înveleau cu spatele. =)) =))

  4. boemul 31 July, 2012 at 08:49

    @Prothero:
    leka noşt, deţa! :))

  5. Danbaban 31 July, 2012 at 09:18

    M-aş declara fan George Damian, dar nu pot trece peste faptul că este dinamovist…

  6. Claudiu 31 July, 2012 at 09:27

    Si acolo, pe acel camp de pepeni, se afla astazi “Nisipurile de Aur”. :))

  7. Petronius. 31 July, 2012 at 10:54

    @Danbaban: Se poate si mai rau 🙁 Eu sunt timisorean, fost legitimat la Poli, iar fiul meu mi-a marturisit acum vreo 5 ani ca el e dinamovist. Cred ca as fi suportat mai bine daca imi spunea ca e gay …

  8. RoseN 31 July, 2012 at 11:08

    @ Petronius. : Timisoara are echipa :-O ? Poate ca stiu si astia tineri una alta 😀

  9. Mary Jane 31 July, 2012 at 11:30

    @boemul: leka nost nu inseamna noapte buna?

  10. Alexandru 31 July, 2012 at 11:44

    Nice.

  11. George Damian 31 July, 2012 at 12:15

    @Danbaban: Şi de unde s-a aflat chestia asta că sunt dinamovist?

  12. Alina 31 July, 2012 at 12:26

    Sos de limbă! Câtă imaginație :)) Era și el cu porția?

  13. geo 31 July, 2012 at 12:42

    @George Damian: în caseta de căutare de la gugle scrii: George Damian fan dinamovist … răspuns:
    Aproximativ 10.900.000 (de) rezultate (0,41 secunde)

  14. Lecteriţa 31 July, 2012 at 12:44

    Eu sunt curioasa cum s-ar fi descurcat ei cu linia frontului langa o livada de prune sau langa o vie. topeau caschetele si pustile si faceau cazane pentru tuica

  15. Cristi 31 July, 2012 at 12:47

    @George Damian: Cand castigi RoBlogFest-ul ai grija ce vorbesti. =))

  16. Cms 31 July, 2012 at 12:51

    @Lecteriţa: =)) =))

  17. boemul 31 July, 2012 at 13:09

    @Mary Jane:
    ăăă… glumă? 🙂

  18. Ina_adevarata 31 July, 2012 at 13:19

    Reziduurile rezultate în urma procesării pepenilor de către stomacurile românești au fost evacuate pe același cîmp?
    Înseamnă că de atunci datează și reputația proastă a turiștilor români în străinătate.

  19. Ina_adevarata 31 July, 2012 at 13:21

    p.roastă
    test de spam, fir-ar mă-sa de spam.

  20. RoseN 31 July, 2012 at 13:36

    @Ina_adevarata: =)) da’ unde te crezi draga, in plina democratie? ia fugi cu flacara aia d’aci ca se face lumina prea multa in spam si-si strica Toader ochisorii =))

  21. sedroiu 31 July, 2012 at 14:28

    probabil ca au evaluat ceasul maiorului la valoarea unei tone de pepeni la pret de producator. Hai, o tona jumatate! 😀

  22. sendroiu 31 July, 2012 at 14:35

    dupa numarul de prizonieri, se poate deduce ca influenta culturala franceza era puternica pe vremea aceea, in Romania … 😉

  23. zmeuverde 31 July, 2012 at 15:06

    Mai bine caine decat poli-tician..Zi merci ca nu e fan Fuego sau mai rau Catalin Botezatu

  24. ErRon 31 July, 2012 at 16:31

    @Alexandru: Esti “Alexandra” dupa operatie de shimbare de sex??:D

  25. Mary Jane 31 July, 2012 at 18:44

    @boemul: A, da? 🙂

  26. bogho 31 July, 2012 at 20:52

    Deci aveau si bulgarii un Dabuleni al lor. Asta ar trebui investigat.

  27. Codrul 1 August, 2012 at 00:16

    @George Damian

    Cand o sa ne scrieti si de Neagu Papura? Astept cu nerabdare…

  28. Alexandru 1 August, 2012 at 09:57

    @ErRon: Nu stiam daca sunt apreciat(a) aici pentru inteligenta mea nativa sau pentru alte calitati. Acum m-am convins. 🙂

Leave a reply