Postul nu e post destul

Cum să ne epilăm frumos, cu năbădăi

Alina C.

Am auzit că ar fi bărbați care se întreabă uneori, în fanteziile lor, cum decurge o ședință de epilat. Își sună consoarta: „Unde ești, puișor?”. ”Dragă, nu pot să vorbesc acum, sunt la cosmeticiană, am puțină treabă… Poftim? Să dau jos și tricoul că e mai lejer? … Hai, iubi, chiar nu pot vorbi acum, pa!”

Da, exact așa se întâmplă, ca în filmele alea din folderul cu Proiecte plictisitoare de muncă al fiecărui bărbat ocupat la calculator până noaptea târziu (nu mai e ca pe vremea noastră, acum nu mai descarci nimic pe calculator, există o mulțime de porntube-uri. Când ai terminat, ștergi history-ul și gata, e ca și cum ai fi lucrat. Știu precis, de la un prieten – n. Julius) Se mai ivesc și excepții, ca atunci când m-am dus în Brașov pentru câteva zile și căutam să-mi rezolv delicata problemă pentru că vroiam să merg la piscină, așa, din senin.

Am intrat aleatoriu în câteva cabinete de cosmetică de prin centru și am primit doar priviri umede: „Fără programare? Avem mult de lucru, astăzi nu se poate. Poate mâine.” În audiență la primarul Brașovului aveam mai multe șanse să intru decât la epilat.

Pe Republicii, fix în centru, ieșind dintr-o cârciumă și pregătindu-ne să intrăm în alta, văd un afiș cu epilare la intrarea într-un gang. Tragem de ușă, eu și consortul, înaintăm pe bâjbâite în întuneric, găsim o scară de lemn și urcăm cu scârțâit. Sus era doar o ușă din lemn, cu sticlă mată. Lângă sonerie scria: Sunați! Păi, normal, sunăm. Liniște. Stăm. Mai sunăm o dată. Se văd niște umbre și se aud niște voci. Discută în maghiară. Așteptăm. Așteptăm. Se deschide ușa.

– Bună ziua, vă ajut cu ceva?
– Bună ziua, am văzut anunțul cu epilatul, aveți cabinet aici?
– Da, poftiți, stați de mult?
– Un pic, am sunat la sonerie.
– Da? Păi nu funcționează.

(Cum naiba intră clienții atunci? Rup ușa??)

– Nu îmi trebuie programare?
– Nuuu… sunt liberă, haideți după mine.

Era o băbăciune plină de pistrui, cu un cuib de păr tapat în vârful capului, înaltă (și nici eu nu-s scundă deloc), cu o rochie tip halat înflorat până jos de tot. Când o pornește în fața noastră, observ că nu i se văd picioarele deloc. Creatura se mișca precum Dracula, parcă plutea… sau oare se târa? Eliade, frate!

L-am strâns temeinic de braț pe soț și i-am șoptit: „Nu mă lași singură aici sub nici o formă!”
Dacă nu m-ar fi iubit până în măduva oaselor (șe, desigur, dacă nu l-aș fi ținut atât de strâns), mi-ar fi răspuns prompt: „Dragă, scapă cine poate!”

Intrăm într-o cameră unde nu era nimic din mobilierul și curățenia unui cabinet de cosmetică.
– O întrebare, prin ce metodă epilați? Cu ceară de unică folosință, sper…
– A, nu, nu folosesc ceară, doar aparatul.

Tiii, vreun aparat șmecher, o să mă coste de-o să mă îndoaie!

– Dar nu văd aparatul, mi-l puteți arăta înainte?

Trăgeam de timp, să nu rămân singură cu baba înainte să mă lămuresc.

– Da, e aici, imediat vi-l arăt.

Dintr-un plastic slinos, scoate o panaramă ruginită, un Silk Epil mititel, cu care a epilat generații întregi de femei.

– Cu ăsta mă fac și eu, și prietenele mele, ia uitați, nu am nici un fir de păr, nici pe picioare, nici pe mâini! (Bleaaaah!!)

Am fugit mâncând pâmântul, nu ne-a mai trebuit piscină. După vreo două zile, am întâlnit-o iarăși plutind prin centru, la fel de vaporoasă, ca un extraterestru coborât din nava lui fumegândă, cu același cuib de vulturi în vârful capului, epilată impecabil.

Ne-am ascuns în grabă după un stâlp de iluminat. Am ieșit la vedere abia când am fost siguri că a dispărut și am decis că trebuie să părăsim grabnic orașul.

Share:

40 comments

  1. geo 26 July, 2012 at 08:44

    de epilat nu’s ce sa spui … da pot vorbi de pescuit =))

  2. Cristina Ş. 26 July, 2012 at 08:45

    in situatii din astea e bun si aparatul lui de ras 😉

  3. Airy 26 July, 2012 at 08:51

    Hi,hi!Cred că autoarea a nimerit într-un univers alternativ în care băbătia era chiar ea mai în vârstă cu cîţiva anişori.Că de,aşa se întâmplă mereu în filmele astea.Dar trebuie să te pasioneze şi alte filme decât Titanic şi să citeşti şi altceva decăt Coelho ca să te prinzi.=))

  4. warlock 26 July, 2012 at 09:27

    Babaciunea asta ar fi avut un succes nebun prin Vaslui

  5. Rada 26 July, 2012 at 09:30

    Ah, Brasov…Pe mine era sa ma buseasca un bou, la volanul unei dube. A vrut sa treaca pe banda mea fara sa se asigure. Dupa ce l-am claxonat, ca doar nu era sa il las sa se lipeasca de mine, a accelerat, s-a bagat in fata mea si a franat brusc, si a facut acelasi lucru cand am schimbat banda ca sa scap de idiot.
    Da’ nu-i bai, ca am avut timp sa-i iau numarul, site-ul scris pe duba si data intamplarii: BV-47-ELM, Stelaje.ro, 3 iunie ora 18. Data viitoare promit ca sun si la firma.

  6. lena 26 July, 2012 at 09:35

    faza cu programarea e si Bucuresti

    da bine la populatie,sa para doamnele ocupate,asa ca,baga faza cu programarea,desi,stau degeaba

    se intampla lucruri ciudate si la saloanele de fitze

    as putea scoate o brosura cu “feriti-va de…”

  7. Cristi 26 July, 2012 at 09:48

    @M3Bis: bravo ai rezolvat problema. 🙂
    Si acum s-a citim si articolul desi dupa titlu nu cred ca fac parte din targhet. :))

  8. Ferdinand Ș. 26 July, 2012 at 09:54

    @Cristi: tu citeste acolo, nu stii niciodata cind devii target!

  9. Rada 26 July, 2012 at 10:09

    “Am auzit că ar fi bărbati care se întreabă uneori, în fanteziile lor, cum decurge o ședință de epilat” – Eu am auzit ca ar fi barbati care, la o bere, pot sa iti spuna exact cum decurge o sedinta de epilat.

  10. Ferdinand Ș. 26 July, 2012 at 10:57

    @Rada: din proprie experienta :))

  11. Ina_adevarata 26 July, 2012 at 11:15

    Dar îți dai seama că ți-a smuls un fir de păr, așa în treacăt, nu? Și că îl folosește ca să-ți facă magie neagră… Nu te-ai împiedicat așa, din senin, zilele astea?

  12. RoseN 26 July, 2012 at 11:35

    Multumim de idee sefu M3bis :))

  13. M3bis 26 July, 2012 at 11:38

    @Cristi, @RoseN: N-aveţi pentru ce.

  14. RoseN 26 July, 2012 at 11:49

    Tuuuulai da’ ce bine mergeeee!!!

  15. RoseN 26 July, 2012 at 11:58

    Aaaa, unde-i Ana? ca ea vroia poze, ia de aici poze, ca le-am pus pe blog
    http://www.adelahriscu.ro/2012/07/inaltimi-luuuuuuv-si-magie-adica-paris.html

  16. Ana 26 July, 2012 at 12:10

    Pe-acilea, la o miuta! =)) (Ia sa ma duc fuguta sa vaz!) 🙂

  17. Ana 26 July, 2012 at 12:53

    @RoseN: ti-ai agatat si tu lacatelu’ acolo? Cum care, ala de la centura de castitate! =)))
    Frumusale pozici. La Cta cand vii, ca-i sezonu’ mireselor, la Cazino! =))

  18. serban 26 July, 2012 at 13:15

    @Rada: Un adevărat bărbat, la o bere, poate să îţi spună exact cum decurge absolut orice.

  19. Alina 26 July, 2012 at 14:04

    @Airy: Airy, intotdeauna am simtit ca am sufletul batran. :)))))

  20. RoseN 26 July, 2012 at 14:30

    @Ana: Uof, nici macar lacatelul ala =)) mie nu-mi place la mare, noooo! EU VREAU LA PARIS INAPOOOOOOOOOI :(( :(( :((

  21. Ana 26 July, 2012 at 14:48

    No bine, tu fata, nu mai boci ca ma faci si pe mine! :((
    Treaba ta, tu pierzi! Vroiam sa te scot intr-o plimbare pe la Slobozia! =))
    http://wikimapia.org/12721409/ro/Turnul-Eiffel-replica

  22. Alina 26 July, 2012 at 14:50

    Iubiiiii, dupa ce ne epilam, mergem si noi la Pariiiiiis? S’il te plaît!!!

  23. RoseN 26 July, 2012 at 15:07

    @Ana: Vai mersi, ce draguta esti 😀 asa ocazie cum sa pierd :)) :))
    @Alina: 😀 eu zic sa mergeti si asa natur

  24. Ana 26 July, 2012 at 15:30

    @Alina: sa stii ca m-am ras tare la textu’ tau, daca iti pare traumatizat, sa stii ca de-aia-i! =))

  25. Ana 26 July, 2012 at 15:32

    @RoseN: deci te-am vrajit, da? Ma duc sa-ncotopenesc miresili in fata turnului si sa pun covoru’ ros’! =)))
    Sau invers, vad io!

  26. RoseN 26 July, 2012 at 15:38

    @Ana: =)) deci bine =)) de abia astept!

  27. Ferdinand Ș. 26 July, 2012 at 15:40

    @RoseN: asa, inteleg ca nu ti-ai luat epilatorul cu tine la Paris..

  28. Belle d”Imagination 26 July, 2012 at 16:09

    Lama de ras rullz în astfel de momente. Sau dai 100 lei or so şi îţi iei un aparat de eplilat din orice magazin. Sau o cremă de epilat.

  29. Ana 26 July, 2012 at 16:18

    @Belle d”Imagination: asasa, ceart-o…asta, da-i tu sfaturili tale! =))

  30. Ana 26 July, 2012 at 16:18

    @RoseN: promit sa nu te bag la apa! =))

  31. Alina 26 July, 2012 at 16:45

    Nu-s prietena cu lama de ras. Dar deloc. Si in anumite…. portiuni, zone portuare, estuare, golfuri etc, nu merge cu epilatorul electric. Am incercat si am dat cu el de pamant! In lacrimi!

  32. Ferdinand Ș. 26 July, 2012 at 17:10

    @Alina: ouch .. da-i cu ceara, desi s-ar putea sa fie off topic, ca deh, nu-i tehnologie, dar da cele mai bune rezultate, stiu io 😉

  33. geo 26 July, 2012 at 17:25

    @Ferdinand Ș.: ce cauți mah aici la fete și de unde știi tu cum e cu ceara sau te dai cu ea pe alea de le tot număram la Năstase … treci ‘napoi la tehnologie =))

  34. Rada 26 July, 2012 at 18:26

    @geo: Vezi ca Ferdinand nu e de fapt ceea ce pare, si nici Rada nu e.. 😀

  35. Cristina Ş. 26 July, 2012 at 19:03

    @geo: :))

    cred c-a vazut el la cineva .. 🙂

  36. geo 26 July, 2012 at 22:08

    @Rada, @Cristina Ş.: hmmmm . . . o fi șefu ?

  37. RoseN 26 July, 2012 at 22:10

    @geo: meeeeeeeey nimic nu stii =))
    Ferdinand e motanul lui Cristina, deci ghici cine scrie, si Rada e baietel… asta doreau ei sa zica :))

  38. mifty 27 July, 2012 at 05:06

    @RoseN: nu-ți place la mare, hai??? >:)

  39. Cristi 27 July, 2012 at 08:43

    @Rada: Cu tine si eu mi-am luat teapa. =))

  40. Rada 27 July, 2012 at 13:05

    @Cristi: Ce-i drept, primeam mai multe like-uri pe vremea aia. :))

Leave a reply