Postul nu e post destul

Cum am creștinat un eretic de catolic

Alina C.

Anul trecut, pe la începutul lui septembrie, am luat trenul împreună cu prietena mea Loredana și iubitul ei polonez, Piotr, și am plecat în Bucovina. Compartimentul cu banchete înguste, acoperite cu mușama lipicioasă, mi-a întărit ura ancestrală pentru CFR. Piotr, în schimb, era încântat de această nouă descoperire, vagon de personal de prin anii 1950, pentru el era istorie și aventură. Noroc că am fost singuri în compartiment și am putut dormi. Ne-am trezit cu fețele șifonate, cu ochii umflați de la curent, transpirați și lipiți de mușamaua banchetei. Piotr s-a dezlipit cel mai greu, nu știa exact cum.

Oamenii din Bucovina au fost foarte primitori și încercau să ne momească cu tot felul de lucruri plăcute vilegiaturiștilor. Ne-au oferit chiar și una dintre mașinile lor din garaj. E de apreciat că nu i-a speriat deloc faptul că doar eu aveam carnet și nici că nu mai condusesem de când îmi luasem carnetul, fiindcă nu-mi găsisem încă un inginer care, orbit de iubire, să îmi dea mașina lui pe mână. N-am avut curaj să iau mașina, dar am apreciat gestul.

Am ales singura distracție pe care ne-o permiteam: să urcăm pe munte, la Pietrele Doamnei, traseu de o frumusețe rară, în primul rând pentru că pădurea seculară încă mai este la locul ei. Pentru că am plecat târziu, ne-a prins seara în apropierea unei mănăstiri de călugări, unde am fost primiți de un călugăr tânăr, rocker în viața lui de mirean și mândru de asta.

Ospitalitatea a însemnat casă și masă. Mâncarea foarte bună. De post, desigur. Nu foloseau curent electric, deși exista, ci doar lumânări, chiar și la baie. Am stat de vorbă până târziu cu călugărul, apoi l-a luat pe Piotr la el în chilie.

Am ales să dorm la etaj, sperând că acolo nu au dormit prea multe babe corpolente și asudate. Gândul ăsta m-a chinuit jumătate de noapte, dar era mai bine decât dormitul în pădure. Cam pe după 12 noaptea, am primit mesaj de la Piotr: ”What means Doamne apără pe mine de ispite? And izbăvește-mă de Satana? There are many candles and writing on the walls, nu pot să dorm, too much light.” Așa vorbeam noi trei, într-o amestecătură de engleză, română și poloneză, însă în principal engleză, pe care o înțelegeam toți și o vorbeam care cum puteam.

Piotr a dormit mult mai prost decât noi, a avut coșmaruri, călugărul se trezea să-și facă rugăciunile. Voia să iasă la baie, dar călugărul nu știa engleză mai deloc, lumânările au ars toată noaptea și a stat ghemuit într-un colț, așteptând ziua. Fiind catolic, a catalogat experiența ca pe o aventură interesantă, deși drept este că tot ce i se întâmpla în România pentru el era o continuă aventură.

Ne-am plătit datoria de buni creștini mergând un sfert de oră la slujbă și cumpărând niște iconițe, după care am pornit-o pe drumul anevoios către vârful Rarăului. Am mers o bună bucată din drum în tăcere, fiecare rememorând proaspetele experiențe monahale, când Piotr se oprește, desface brațele și începe în gura mare: ”Duaaaamne miluieșteeeeee! Duaaaamneee miluieșteeeee!”

Asta e tot ce reținuse el din slujba noastră ortodoxă. Desigur, ca o bună creștină, l-am învățat și continuarea și l-am încurajat să o spună la următoarea mănăstire, ca să facă impresie: „Popa prinde pește, când popa s-a bășit, peștele a fugit!”

Doamne-ajută!

Share:

20 comments

  1. Raluca 23 July, 2012 at 08:30

    Aştept comentariul Fratelui.

  2. miki 23 July, 2012 at 08:47

    Articolu’ asta-i cado de ziua lu’ Camio?
    Btw: Hepi bărzdei diir!

  3. boemul 23 July, 2012 at 08:48

    şi… Piotr chiar nu mergea de dimineaţă puţin mai crăcănat? :))

  4. Airy 23 July, 2012 at 09:16

    Săracu polonez,cum n-a ştiut în ce se bagă când s-a combinat cu evlavioasa de Loredana!Dacă i-au plăcut sporturile extreme are acu din belşug.

  5. Claudiu 23 July, 2012 at 09:23

    Uite-asa s-a mai trecut unul la ortodoxism. Esti un fel de misionar, as putea spune 🙂

  6. dio 23 July, 2012 at 09:31

    Cum putea sa nu stie engleza?Pai ce rocker era calugarul ala? Sa nu-mi spui ca-i era suficient sa auda grohaielile si limbile scoase, nu pare deloc un rocker tipic, neah…

  7. Alina 23 July, 2012 at 09:44

    @dio: Asa ne-a mintit. Ca Lore… na… cu cercel in nas, machiata mai gothic, sarea in ochi. Cauta sa ne atinga la corazon.

  8. Ina_adevarata 23 July, 2012 at 11:39

    la SMS-ul cu “apăra-mă de ispite” trebuia să îi răspunzi: this means “take off your clothes, bi.tch!”

  9. anatotparca 23 July, 2012 at 12:24

    Doamne ce m-am mai ras! =)) Si cand te gandesti ca-mi era tare luni! :))

  10. N.A. 23 July, 2012 at 12:39

    Saracu’ peste! =))

  11. Belle d”Imagination 23 July, 2012 at 12:43

    Păgânilor! Nu vreţi să crească oastea dreptcredincioşilor!

  12. Ciprian 23 July, 2012 at 12:51

    S-au reparat like-urile, e mana divinitatii!

  13. M3bis 23 July, 2012 at 13:08

    @Ciprian Eu n-am luat nicio mana de nicaieri.

  14. Ciprian 23 July, 2012 at 13:28

    @M3bis: si merge si sa dau like la comentarii, dar vad ca au disparut din comentariile mele si jur ca in ultima vreme am comentat mult, la subiect, nu Nice ca altii. :))

  15. anatotparca 23 July, 2012 at 13:34

    Eu nu, eu doar cate un cuvant, doo, maxim, si bineinteles ca tot numai la subiect! =))

  16. N.A. 23 July, 2012 at 14:39

    @M3bis: Cred ca Cip a insinuat doar ca esti di vina! :))

  17. M3bis 23 July, 2012 at 15:27

    @Ciprian, am mutat saitul înapoi, de asta s-au prăpădit comentariile.

  18. anatotparca 23 July, 2012 at 15:49

    DC – acum si cu tuberman de suflat in butoiul cu varza murata! =))

  19. unmihai 23 July, 2012 at 16:15

    @M3bis:
    faci mișcări de dute-vino cu saitul lu’ Julius?

  20. borg 24 July, 2012 at 00:46

    Ze cueshcion iz: “Ce injiner isi da masina pe mana unei, hmm, domnisoare? doamne?”

Leave a reply