Postul nu e post destul

Rubrica de metale noi, acum cu vechituri

DJ Cotco

O să mai spun o dată de ce site-ul ăsta are o rubrică de metale noi, și nu una de vechituri legendare: fiindcă suntem un site educativ (aș oferi sincere felicitări cititorului care știe de ce am pus virgulă înainte de „și” în fraza de mai sus, dar mi-e că iar rămân cu ele). Nu văd rostul pentru care aș pune la rubrica asta trupe ca Deep Purple sau Pink Floyd – se presupune că toată lumea, chiar și cititorii din Drumul Taberei, a auzit de ele. Scopul rubricii de metale noi este acela de a vă obișnui cu ideea că muzica rock nu s-a terminat la Nirvana și Guns’n’Roses și de a vă oferi ocazia de a asculta naibii și altceva decât Adele cu „Someone Like You” (așa-i ce ideea bună ar fi fost, NA? Știu… )

„Muzica”, îmi spunea colega Metalista, în timp ce dădea pe gât o doză de Cola Zero, „nu stă pe loc, iar micuții trebuie învățați că au trecut 30 de ani de când rock-ul se cânta în două acorduri”. Mi-ar fi fost destul de ușor să vă dau un exemplu care să vă facă să decedați de plictiseală (de pildă, Dire Straits), dar am făcut un efort să găsesc ceva cât de cât ascultabil. Rockerii bătrâni vor spune că ar fi sunat mult mai bine cu Bon Scott, dar, vai, acesta se prăpădise cu puțin timp înainte, înecat în propria vomică.

AC/DC – You Shook Me All Night Long
http://www.youtube.com/watch?v=OLVTaN0Tz08

În ce mă privește, mi-e imposibil să mai ascult trupe din anii ’70 – ’80, care cântă de la primul până la ultimul album exact același lucru. Obligatorii la 15 – 16 ani (hai, 20), sunt ca lecturile din Byron și Pușkin – după 30 de ani, devine ușor jenant să nu fi trecut la altceva. Fiindcă v-am promis încă din titlu doar piese vechi, am căutat o trupă mai puțin legendară.

Midnight Oil – Beds Are Burning

O să închei rubrica de astăzi oripilând-o la maximum pe colega Metalista, însă în uralele cititorilor din Drumul Taberei: cu o piesă de Bon Jovi. Luați faptul că vă scutesc de moacele de idioți ale îndrăgitelor rock star-uri ca pe o ultimă urmă de decență.

Bon Jovi – Runaway

Până data viitoare, când ne vom întâlni cu >2 acorduri, \m/

Share:

24 comments

  1. Dan1 2 June, 2012 at 20:33

    Tre’ sa fie vreo apozitie ceva, ca altfel nu puneai virgula, nu? =))

  2. Dan1 2 June, 2012 at 20:36

    Da’ niste Depeche Mode nu le dai? Daca tot le-ai dat Bon Jovi. =))

  3. 4mall 2 June, 2012 at 20:45

    “și” are sensul de “iar”, deci nu e enumerare. Am ghicit?

  4. dan 2 June, 2012 at 20:58

    felicitarile merg la mine.
    e o coordonare adversativa.

  5. RoseN 2 June, 2012 at 20:59

    Ioooi cat de misto ultima melodie, am dat si like d’aia :))

  6. Clara 2 June, 2012 at 21:18

    Oare-i bine ca AC/DC imi aduce aminte de guma Turbo si schimb de abtibilde cu fotbalisti? Sau inseamna doar ca aveam gusturi bune la muzica de mica?
    Si vreau si eu sincere felicitari, pleeease! Virgula ai pus pentru ca acel “si” are valoare adversativa.
    PS: Da, stiu, si 4mall a zis bine dar eu am zis mai frumos:)

  7. chocolate 2 June, 2012 at 21:39

    dau like, da’ doar pentru prima. Pe Bon Jovi n-am curaj sa-l ascult, ca parca vad ca e vreo balada d’aia de-a lui.

  8. Dan1 2 June, 2012 at 22:07

    Poate, ar trebui si un pic de Sepultura pentru formarea culturii muzicale la “micutii” astia? =))

  9. Juste Leblanc 2 June, 2012 at 22:11

    Hm, musica ca musica :)…da’ faza cu virgula…wowww, geniala 🙂

  10. Cristiana 2 June, 2012 at 22:15

    Ce aveti domne cu Bon Jovi,ati uitat cand erati toate indragostite de el,si baietii gelosi pe pletele alea in vant? :))

  11. Juste Leblanc 2 June, 2012 at 22:22

    like, totusi, pentru toate trei…plus virgula!

  12. Cristi 2 June, 2012 at 22:30

    Dupa rubrica de azi Adriana Metalista o sa-l bata cu umbrela pe DJ Cotco. :->

  13. M3bis 2 June, 2012 at 22:35

    Bre, tu vrei să scapi de toate virgulele alea de-aiurea puse prin comentarii, recunoaşte. Fă un afiş electoral şi scapă naibii de toate de la primul print!

  14. Cristina Ş. 2 June, 2012 at 22:36

    ti-am dat un like ca vad ca te plictisesti .. hai, ma duc la film, ca m-a disperat montatul de mobila.

    pa-pa, sa fiti cuminti

  15. M3bis 2 June, 2012 at 22:41

    Acu’ dădui şi eu plei la piesele astea. Aoileu, bre! O puseşi de discotecă?

  16. unmihai 3 June, 2012 at 00:41

    hai ca ai dat-o pe holografeala …
    şi ai pus virgula înainte de “şi” pentru că aşa ai vrut tu.
    dedicatie specială în special pentru toţi oamenii
    oleaca de Motorhead

  17. l@ura 3 June, 2012 at 01:05

    Stapane dar putin Mozart cand punem? (trebuie sa vorbesti frumos pe blogul asta altfel nu se stie unde poti ajunge…:()

  18. Serban 3 June, 2012 at 04:16

    Voi nu mai știți să trolați! M-ați zăpăcit la cap cu nuș’ce virgulă și m-ați făcut să citesc toată polologhia aia plicticoasă a lu’ Nea Cotco. Vax.

  19. nicole 3 June, 2012 at 11:11

    muzica rock nu stie cine sunt cei de la guns’n’roses
    parerea mea…

  20. Cristina Ş. 3 June, 2012 at 11:16

    @Serban: :))

  21. yoda 3 June, 2012 at 21:19

    RRRRRRRRRRooooockkkkkkkkkkkkkkkk ooonnnnnn ddddddduuuuuuuudeeeeeeee!!!!!!!!!!

  22. Ciprian 3 June, 2012 at 21:40

    Cred ca virgula-i adventista.

  23. N.A. 5 June, 2012 at 16:47

    Nu ma intereseaza felicitarile pentru conjunctii adversative, doar alea pentru concursuri de mima cu pisici, alea-s valoroase, nene! Cat despre paranteza, nu pot decat sa confirm, ca eu am descoperit-o pe madam Adele asta abia de curand, nu stiam ca melodia aia draguta pe care o mai aud la radioul din masina e a dumneaei.
    Dar tot mai tare as aprecia un Dire Straits, un Deep Purple, un Creedence Clearwater..

  24. N.A. 5 June, 2012 at 16:48

    @l@ura: Si eu as fi cerut mai de multisor, da’ mi-era ca rad copiii de mine si ma fac tocilara..

Leave a reply