Postul nu e post destul

Orașul și câinii. Alegerile locale

Julius

Vizavi de secția de votare, dulăii din curtea spitalului clinic de psihiatrie „Alexandru Obregia” ședeau tolăniți pe cimentul rece și priveau plictisiți la cei câțiva alegători rătăciți care își exercitau dreptul democratic la vot. Vasile, șeful haitei, căscă de-i trozniră fălcile.

– Bă, eu tot nu pricep cum dracu’ au ajuns idioții ăștia în vârful lanțului trofic. Îi poți duce de nas promițându-le orice prostie, ei o cred. Auzi, o să adune toți câinii de pe străzi. Nu e tare? Hă-hă-hă!

Izbucni un hohot de râs general, le dădură lacrimile. Din secția de votare ieși un pensionar cu o sacoșă de rafie în mână. Javrele se potoliră și-l priviră cu ochii lor rotunzi.

– Ăsta e Popescu din T-uri, zise Grigore, decanul de vârstă al potăilor. L-am auzit acu’ două zile vorbind în fața scării cu niște bășinoși. Cică votează cu Prigoană, că e om serios. „Rezolvă cu câinii, domnule!”, țipa moșu’.

Câinii hohotiră din nou, se țineau cu mâinile de burtă.

– E bună, domnule!, zise Grigore, înecându-se de râs.

– Șefu’, sări Marcel, o corcitură tânără venită de undeva de la țară, îl rup!

– Stai, mă, jos, îl potoli Vasile. Nu vezi că sunt televiziunile aici? Îl așteptăm diseară când iese de la Botu’ Calului, îl prindem pe alee.

Căldura îi doborî în cele din urmă și se lăsară cu botul pe labe. Vântul se opri de tot. Din blocul de vizavi se auzeau manele.

Un biciclist trecu pe stradă. Vasile și Grigore schimbară o privire, iar Grigore mârâi gros. Alertat, biciclistul începu să pedaleze cu energie, fără să știe că javrele nu aveau, de fapt, nici cea mai mică intenție să alerge după el. Veselia generală pusă iar stăpânire pe javre.

– Nicușor Daaan!, strigă Vasile, iar câinii râseră cu sughițuri, până le dădură lacrimile.

Citește și:
Orașul și câinii. Câteva cuvinte despre evoluție

Share:

31 comments

  1. lulu 10 June, 2012 at 20:27

    =)) =)) =))

  2. Cms 10 June, 2012 at 20:29

    Nu se mai poate aşa, domnule! Următorul candidat serios trebuie să promită locuri de muncă pentru câini, lipsa de ocupaţie duce la comportamente antisociale. [-(

  3. chocolate 10 June, 2012 at 20:32

    Nici un Peugeot salvator?
    Adica ceva care sa-i scoata din starea aia de romani lenesi?

  4. Cristina Ş. 10 June, 2012 at 20:37

    Nicusor Dan?!?! as fi putut sa jur ca era Cms .. dar nu stiu de ce.

  5. Dan1 10 June, 2012 at 20:56

    Ma scuzati, o întrebare nevinovata: “dulăii din curtea spitalului clinic de psihiatrie „Alexandru Obregia”” sunt pacienti la glumeti? Sau doar câini care salasluiesc pe-acolo?

  6. lulu 10 June, 2012 at 21:01

    @Dan1: Asta nu stiu, dar cum la fiecare povestire actiunea se invarte in jurul spitalului respectiv, incep sa cred ca vestita cofetarie de la parter este chiar cantina spitalului :))

  7. Ina_adevarata 10 June, 2012 at 21:02

    @lulu:
    =)) =)) =))
    mi se pare ca ti s-a facut de carcera =))

  8. Dan1 10 June, 2012 at 21:05

    @lulu & @Ina_adevarata: Dar e un nebun genial! =))

  9. lulu 10 June, 2012 at 21:07

    @Dan1: Dap, orice i-ar face aia da rezultate. La textul asta am hohotit si eu cu “Vasile”. 🙂

  10. Dan1 10 June, 2012 at 21:07

    De Nicusor Dan vorbeam sefu’! =))

  11. Dragos 10 June, 2012 at 21:08

    etee..asa da… =))=)))

  12. Cata 10 June, 2012 at 21:14

    Pana la urmatoarele alegeri locale, maidanezii vor avea drept de vot, ca si asa impartim orasul cu ei, frateste. Atunci sa vedeti prezenta la vot.

  13. Cms 10 June, 2012 at 21:18

    @Cristina Ş.: Puteam să fiu. “Nicuşor Dan!” strigau câinii în bătaie de joc.
    În altă ordine de idei, de când eşti prietenă cu RoseN, i-ai căpătat deprinderile proaste de a mă lua peste picior. Lasă că vine şi ziua mea… >:)

  14. RoseN 10 June, 2012 at 21:29

    @Cms: hai du-te maaaaaaaa =))

  15. Dan1 10 June, 2012 at 21:37

    A, Cms, chiar ma-ntrebam cu îngrijorare daca s-a îngrijit cineva de câinii aia, sa aiba si ei macar un afis cu Prigoana acolo… =))

  16. Cms 10 June, 2012 at 21:53

    @Dan1: Începi şi tu acum? 😛
    Îmi scot bicicleta roşie pe stradă şi vă urmăresc pe toţi. Unul nu scapă! Bau! >:)

  17. Rada 10 June, 2012 at 22:01

    Maaare pişicher Vasile ăsta!

  18. Sorin 10 June, 2012 at 22:12

    Drumul meu de la carciuma Die Alten Friesen este deranjat doar de niste iepuri.

  19. Dan1 10 June, 2012 at 22:23

    @Sorin: Ai grija, în Germania sunt iepuri fiorosi! =))

  20. Dan1 10 June, 2012 at 22:26

    @Sorin: De-aia nemtesti! =))

  21. Dan1 10 June, 2012 at 22:28

    @Sorin: Echivalenti cu niste dobermani! =))

  22. Ferdinand 10 June, 2012 at 22:58

    “…și se lăsară cu botul pe labe.” :))

  23. Cristina Ş. 10 June, 2012 at 23:01

    @Dan1: la cit sint de mari iepuroii germani, nu-i greu sa-i confunzi cu un maidanez, seara, pe drumul spre casa, dupa ce pleci de la Biergarten .. 🙂

    eu, cel putin, nici acum n-am scapat de reflexul de a ocoli masinile parcate pe trotuar, de frica sa nu ma atace/latre vreun patruped 😐

  24. l@ura 10 June, 2012 at 23:16

    @Dan1: iepuri fiorosi =)) asa, ca asta?

  25. Cms 10 June, 2012 at 23:23

    @l@ura: Cred că se referea mai degrabă la aşa ceva

  26. adina 10 June, 2012 at 23:30

    mosu din T-uri e vecinul meu, iar pe grigore, crede-ma, il cheama mecanicu:)

  27. l@ura 10 June, 2012 at 23:44

    @Cms: mie nu mi se pare de loc fioros dar in fine…voi stiti mai bine cine doarme pe presuletz si de ce :p

  28. N.A. 11 June, 2012 at 00:48

    @Cms: Da, meseria de manusi le-ar prinde tare bine. 😀

  29. Serban 11 June, 2012 at 03:55

    Și când te gândești că tot el a inventat concursul de mimă cu pisici…

  30. Sorin 11 June, 2012 at 08:30

    @Dan1: Sa iti spun sincer, prima intalnire cu ei a fost inspaimantatoare. Nu ma asteptam sa vad iepuri intr-un sat, umbland liberi si cum era dimineata devreme si tocmai inchisesem carciuma am crezut ca sunt niste sobolani de apa imensi. Era sa sar in Maade de frica. mai ca mi-am revenit si restul drumului l-am strabatut in linie dreapta. Alta chestie urata este ca astia pe aici nu au garduri asa ca imi este foarte greu sa vin de la carciuma fara sa am de ce sa ma sprijin. Apropo, ieri am baut cu un polonez, am fost la kiosk sa luam ceva de baut si asta cand a vazut ca am luat doar o sticla de vodca m-a intrebat: – Da ce, tu nu bei nimic?

  31. Cristi 11 June, 2012 at 09:10

    @Dan1: Mai degraba cainii fac parte din personalul TESA. :))

Leave a reply