Postul nu e post destul

Breaking news: Terra va supraviețui cel puțin 6 miliarde de ani

Realitatea.net anunță astăzi, citând Daily Mail, că galaxiile Calea Lactee și Andromeda se vor ciocni peste 4 miliarde de ani. Conform astronomilor de la NASA, Terra are șanse mari să scape nevătămată din această coliziune spațială. Nu este însă singura veste bună. Cealaltă vine de la redactorii realitatea.net și e strecurată discret în text – probabil din modestie, pentru a nu eclipsa recenta descoperire a Agenției Spațiale Americane.

Potrivit cercetătorilor NASA, coliziunea dintre Calea Lactee și Andromeda va dura 2 miliarde de ani, iar redactorii realitatea.net notează la finalul articolului: „La sfârşitul acestei perioade (adică peste 6 miliarde de ani – n. DC), sistemul nostru solar se va afla într-o altă regiune a universului, iar stelele care vor apărea noaptea pe cer vor fi cu totul altele”.

Abia aștept talk-show-urile de seară de la Realitatea de peste 6 miliarde de ani, în care specialiștii din studio vor analiza noile stele care se văd noaptea pe cer. Partea mișto e că Realitatea va înregistra liniar 100 de puncte de rating, dat fiind că restul televiziunilor vor fi dispărut cu 1 miliard de ani înainte, potrivit tuturor cercetătorilor din lume.

Share:

28 comments

  1. Dan1 1 June, 2012 at 12:48

    Eu as vrea sa-l vad pe Dan Negru cu “Plasa de stele” peste 6 miliarde de ani! :))

  2. Cristina Ș. 1 June, 2012 at 12:50

    coliziunea .. va dura 2 miliarde de ani?!?! :-O

  3. Ciprian 1 June, 2012 at 12:52

    @Cristina Ș.: indeosebi intre orele 4 si 6 dimineata cand e somnul mai dulce.

  4. Liviu 1 June, 2012 at 13:01

    What???? Io incep sa impachetez!

  5. mifty 1 June, 2012 at 13:07

    @Liviu: … nu uita calciul!!! 😀

  6. sow 1 June, 2012 at 13:08

    Consiliul Jedi se va intruni sa dezbata daca e bine sa se monteze placute bilingve in spatiu sa nu?!

  7. Cms 1 June, 2012 at 13:08

    Parcă Soarele se va transforma într-o gigantă roşie până atunci… sau iarăşi au modificat scenariile astrofizicienii, de când am citit eu ultimele lor poveşti?

    @Cristina Ș.: Cu ce viteză crezi să o să se străbată galaxiile astea una pe alta? Că numai a noastră, care-i cea mai mică, tot are vreo 100.000 de ani lumină diametru…

  8. aleksa 1 June, 2012 at 13:11

    Da’-n astea 6 miliarde nu ne viziteaza nici un meteorit? S-au rezolvat problemele cu incalzirea globala? Cu depolarizarea si demagnetizarea si dez-ozonarea? Pfiuuu, ce bine, credeam ca nu mai scapam. Da’-mi pare rau de stelele care nu vor mai aparea si vor fi altele.

  9. RoseN 1 June, 2012 at 13:12

    Ah, simt asa ca voi va trageti pe fund sa veniti la a 6 miliarda intalnire DC [-(

  10. JULIUS 1 June, 2012 at 13:14

    ah, să fi fost pe RTV știrea, cum ar fi dat like & share toate fetele de la Realitatea, inclusiv Piticu!

  11. Cristiana 1 June, 2012 at 13:19

    Piiii tocmai imi programasem o sedinta de spiritism la data respectiva,na belea ca nu-mi ies boabele acu’

  12. Dan1 1 June, 2012 at 13:37

    @Cms: Cu criza asta, cre’ ca soarele o sa se transforme într-o pitica de culoare mai gri, asea! :))

  13. Cms 1 June, 2012 at 13:51

    @RoseN: La a 6-a miliarda întâlnire, sper că dă Dumnezeu, Calea Lactee, Andromeda şi clusterul local de galaxii să ajungi şi tu…

    @Dan1: În final ajunge şi pe acolo, dar întâi are un boom imobiliar. 🙂

  14. RoseN 1 June, 2012 at 13:56

    @Cms: =)) dar eu sunt tot timpu prezenta, in spirit =)) cam tot asa si la “a 6-a miliarda întâlnire” promit :))

  15. Camionagiu 1 June, 2012 at 14:07

    Este greu pentru mine acum să găsesc o glumă bună la aşa subiect, dar iată ocazia să folosesc o glumă pe care o am pregătită din dimineaţa zilei de sărbătorire a tipului care oua ouă fabergr, dar nu am găsit prilejul să o plasez spontan:

    Aveţi habar că în vreme ce se plânge de criză, domnul Julius sparge nu mai puţin de 7 ouă Faberge la omleta de dimineaţă?

  16. N.A. 1 June, 2012 at 14:12

    @Camionagiu: Te-apucasi si tu, acuma, sa-i numeri omului ouale. Din omleta.

  17. Cristina Ș. 1 June, 2012 at 14:37

    @Cms: ce zici?

  18. Cms 1 June, 2012 at 14:58

    @Cristina Ș.: Asta zic:
    http://www.youtube.com/watch?v=PrIk6dKcdoU&feature=related

  19. Mary Jane 1 June, 2012 at 15:47

    Ts ts ts… in enciclopedia Larousse scria acum 15 ani ca Universul actual mai are o durata de viata de doar 6 miliarde ani (-15 desigur, cei ce s-au scurs pana acum) moment in care va ajunge din nou la bula mititica de materie ce a fost la inceputurile sale, adica tot acum 6 mld ani (+15 ani, scursi de cand am citit eu in Larousse)

  20. Dan1 1 June, 2012 at 16:03

    @Mary Jane: Doamne! Deci ne-au mai ramas doar 5.999.999.975 de ani? Repede, sa ne distram, sa ne facem de cap ca intra zilele-n sac! :))

  21. Cristina Ș. 1 June, 2012 at 16:06

    @Dan1: :))

  22. Mary Jane 1 June, 2012 at 16:19

    5.999.999.985 ani… matematica asta ts ts ts

  23. Dan1 1 June, 2012 at 16:34

    @Mary Jane: Io recunoscui ca la aritmetica nu prea ma descurc, dar de data asta chiar mi-a alunecat degetu’ pe tastatura. :))

  24. Mary Jane 1 June, 2012 at 16:38

    @Dan1: te iert de data asta, ca de la un nestiutor la altul

  25. serban 1 June, 2012 at 16:53

    Şi ce-o să scadă piaţa imobiliară în Calea Lactee! Păcat, erau stele frumoase, confortabile, cu vedere la Andromeda…

  26. Lecteriţa 1 June, 2012 at 19:30

    Deci, nici macar o ciocnire din asta nu am ocazia sa vad in viata mea?
    E boring, Universul asta!

  27. vali 5 June, 2012 at 15:39

    mai, voi sunteti siguri?
    sa nu ne facem de ras sa fie peste 7 miliarde de ani si nu 6 …..

    parerea mea…..

  28. IceWolf 6 June, 2012 at 11:33

    In general, cand e vorga de astronomie, astrofizica, cuantica sau orice legat de fizica, ziaristii nostrii sunt foarte “cunoscatori”. La fel ca si stirea de la ProTV (prezentata de Esca, parca) referitoare la gaura neagra din galaxia vecina, care, chipurile, s-ar putea sa ajunga la noi in cateva sute de ani. Ma rog, nu prea le au ei cu distantele astronomice si viteza luminii (cateva sute de ani?? ha!), dar aici se vede si o inclinatie morbida spre apocalipsa si terorizarea publicului.

    La fel si cu ciocnirea asta – pai o “ciocnire” de proportiile respective nu are nimic de-a face cu pocnirea a doua bile. Dar ma rog, asta e… alta apocalipsa, bine cel putin ca asta vine dupa ce murim toti astia de acum, nu putem verifica…

Leave a reply