Ionuț Șendroiu

Bucuresti, 9 Mai 2012. Taximetristul se scarpină după urechea stângă.

– E belea pă partea aia. E plin de spanioli.

Trag un zâmbet promiţător de bacşiş. Pornim.

– Deci, eu v-am avertizat, să nu ziceţi că nu v-am zis!

Taximetristul are în jur de 30 de ani şi o siluetă care pare a fi considerată idealul de frumuseţe masculină în sectoarele 2, 3, 4, 5 si 6 ale Capitalei. Bicepşi umflaţi şi burtă. Probabil că trage de fiare într-o sală de forţă dotată cu şaormărie. La fiecare 50 de flotări, patronul stabilimentului îi oferă o porţie de falafel cu cartofi prăjiţi în preţul abonamentului.

– Deci e belea cu spaniolii ăştia! Aţi fost în Spania?

La fel ca circa 99,99% din taximetriştii bucureşteni, omul e foarte vorbăreţ. Mă decid să răspund NU. Proastă inspiraţie. El a fost acolo şi e gata să-mi explice care e treaba cu Spania şi spaniolii, de la Adam şi Eva pînă în zilele noastre.

– Deci la ei e foarte multă civilizaţie, da’ ei sunt foarte înapoiaţi.

– Nu pot să cred, îl provoc.

Oricum, ne blocasem în trafic pe Calea Victoriei, undeva în dreptul Teatrului Odeon şi nu aveam altceva mai bun de făcut decât să ascult o poveste taximetristică.

– Dacă vă spun! Deci, am fost într-o staţiune la ei la mare, cum ar veni. Prietena mea lucrează’n Spania, vorbeşte spaniolă la perfecţie, nici nu zici că e româncă. Şi am zis, hai frate, să văd şi io cum e’n Spania! Aşa. Deci, veneam io cu ea de la plajă, io într-un tricou din ăla cu găurele. Ştiţi de care zic?

– Din ăla, gen năvod, nu?!

– Eeegzact! Care e nemaipomenit vara, pe căldură, mie îmi place dă nu mai pot. Mai ales cînd adie briza un pic, aşeeea, şi o simţi pe piele prin plasa aia – e foarte … reconfortant. Aţi purtat vreodată din astea?

– Nu am avut ocazia, recunosc.

Un steag imens al celor de la Atletico Madrid a ieşit pe o fereastră de la primul etaj al hotelului Capitol, a fluturat de câteva ori, apoi s-a înfaşurat pe stâlpul care susţinea semaforul, acoperind culoarea roşie complet şi pe cea verde parţial.

– Să vă luaţi, că se merită, nu sunt scumpe. Sau v-aţi gândit că la etatea dumneavoastră nu se pretează?! Aşa v-aţi gândit, nu?! Staţi, dom-le, liniştit, că am un vecin pe scară, merge pe 65 de ani şi numai d’astea poartă vara, pe cuvântu’ meu!

De la geamul hotelului, suporterul care scăpase drapelul a început să gesticuleze, convingându-şi trei compatrioţi de pe trotuar, care poşteau un pet de Bergenbier, să încerce să i-l recupereze. Doi dintre ei s-au aplecat să facă o scăriţă cu palmele, încercând să-l ridice pe al treilea la nivelul semaforului.

– Deci, cum mergeam noi aşa, de la plajă la hotel, toată lumea se uita la mine. Bărbaţi, femei, toată lumea. Prietena mea, nu că mă laud, da’ arată belea: la ea nu se uita nici dracu’, toţi cu ochii pă mine. Deci, la modu’ că întorceau capu’ după mine. Bă, ce dracu o fi? – zic. Las tricou’n jos, la poziţia normal, că-l ridicasem un pic peste burtă, să simt răcoarea. Am zis că o fi staţiunea prea pansată şi nu să face să umbli aşa, prea relaxat. Nimic, dom’le. Toţi, geana pă mine, în continuare. Începusem să mă enervez. O’ntreb pă ea: Mioara, ce-are, fată, ăştia, dă se holbează toţi la mine?! Ce credeţi că-mi răspunde? Cică la ei numa’ jmecherii poartă tricouri din astea, auziţi! Oamenii normali nu-şi permit. Deci, vă daţi seama?! Ţară cu ditamai pibu’ pe locuitor care’l are Spania şi numa’ jmecherii poartă tricouri plasă. Iar la noi, o ţară amărâtă faţă de ei, maiouri din astea se poartă de cin’şpe-dooj de ani. Noi ne-am plictisit de ele, iar ei abia are ocazia să vadă câte unul. Înapoiaţi, frate!

Dezechilbrându-se din cauza alcoolului şi a steagurilor înfăşurate în jurul şoldurilor, cei trei madrileni s-au trezit pe carosabil, provocând o explozie în lanţ de claxoane isterice.