Iubiri pe mIRC
Alina
Nu știu câți își mai amintesc vremurile de glorie ale IRC-ului, însă prima mea lipeală pe net a mers ca unsă. A trecut pe la mine la muncă, băiatul era frumușel, simpatic, bine crescut, o partidă bună. În viața de zi cu zi sigur că nu l-aș fi întâlnit. Ne vedeam la 2-3 zile, mai discutam pe net. După vreo câteva săptămâni – vreo două, trei – pac!, omul dispare. Trece o săptămână, nu vine să mă vadă, nu intră pe net, nici măcar un mail. Trist, îmi spun. Îmi dau seama că habar n-am unde stă și nu-i știu nici măcar numărul de telefon. Evident nici el pe al meu.
Între timp, un alt amic de chat îmi cam dădea târcoale. Ce să fac? Până unde să întind coarda? Zic hai să ne vedem, prospectez piața, măcar vedem dacă merită efortul de clarificare. O tărăgănăm noi vreo câteva zile și-odată apare omul meu, înfipt, cu un simț al umorului sănătos, blond, dar nu spălăcit, ci spre șaten, înalt ca bradul, cu niște ochi incredibil de albaștri, încât instantaneu am împrumutat privirea languroasă de „vreau să-ți port copiii într-o bună zi”. Și sclipitor de inteligent. Și cu întrebarea: ai pe cineva? Că eu nu… Fir-ar!
Trecuse deja o săptămână și jumătate de când prietenul meu era dat dispărut în misiune. Cât doliu s-ar cuveni în cazul de față? Ca să am conștiința împăcată, mă așez frumos la tastatură, plină de elan, și redactez următoarele într-un mail drăgăstos și plin de compasiune: „Salut, a trecut mai mult de o săptămână de când n-ai mai dat nici un semn și sper că nu s-a întâmplat nimic rău. Nu ne-am văzut, nu mi-ai scris, nu știe nimeni nimic de tine. Mi s-ar părea că merit și eu o explicație, oricare ar fi situația. Cinci minute din timpul tău. În orice caz, dacă până la sfârșitul săptămânii nu am nici un răspuns de la tine, voi considera că nu mai suntem împreună și fiecare își vede de viața lui.”
Send.
S-a terminat săptămâna cu succes, eram liberă să-mi văd de treburi. Și mi-am văzut.
După încă vreo săptămână, când mă chatuiam mai cu spor cu simpaticul Ochi Albaștri, surpriză! Apare proaspătul fost prieten: ce faci, cum o mai duci, mi-a fost dor de tine. ”Poftim? Cum vine asta?” ”Păi, ție nu?” Zic: ”Serios? Dar ce te-a oprit până acum să vii să mă vezi?” ”Știi, că am avut multă treabă, am fost foarte ocupat, chiar n-am putut să-mi fac timp, îmi pare rău, sper că nu te-ai supărat din atâta lucru.” Nu-și verificase mailul.
A aflat cu stupefacție că fusese părăsit prin mail, dar o merita. Nici măcar nu venise cu o scuză credibilă sau ce spun eu? Cu o scuză, oricare ar fi fost ea. Sau măcar cu o buruiană și o mutră spășită.
Asta a fost prima mea aventură ”pe net”. Și prima despărțire, tot online.
Gustul acru de după prima relație de net n-a ținut mai mult de 10 minute. Îl aveam pe Ochi Albaștri prin preajmă, lucra nu departe de locul meu de veci, unde munceam. Chatuiam cu fiecare ocazie și totul era minunat, dar la mai mult de jumătate de oră petrecută față în față ieșeau scântei. Pe viu ne certam, dar ne împăcam pe chat.
Vreo două luni ne-am dat așa în montagne-russe, cu senzații tari la fiecare pas, adrenalină și spectacol pentru cei din jur. La un moment dat, el reproșându-mi printre altele ca nu las pe nimeni să se apropie de mine, să mă cunoască cu adevărat, că sunt rece, m-am oprit puțin să mă gândesc totuși de ce continuăm o relație atât de zbuciumată și am realizat că eu chiar țin la el. Mă tot frământa gândul ăsta în timp ce ne plimbam aiurea pe străzi. M-am gândit că era necesară o declarație, dar cum? Îmi lipsea curajul. Bun, când ajungem la primul semafor și ne oprim, îi spun.
La primul semafor cuvintele nu ieșeau nicicum din gâtlej, fălcile erau încleștate de-a binelea. La al doilea semafor un cârd de motociclete îmi spulberă toate gândurile din minte și-mi umple plămânii cu fum. La al treilea semafor deja își adusese aminte de nu știu ce tâmpenie și începuse cearta. M-am gândit vitejește să mai amân, n-or fi intrat zilele în sac.
Vine ziua de vineri și îl întreb de dimineață ce planuri are in weekend. ”Încă nu știu, poate trec pe la tine pe la muncă mai târziu și mai vedem.”
Ne vedem fiecare de treburile lui în liniște, apoi îl apelez iar, îl întreb dacă s-a hotărât. Nimic. Mai trec câteva ore, deja terminasem programul, nu mai pricepeam nimic. Îi întreb unul din prieteni dacă știe ceva de el și îmi spune că da. Începe extracția cu cleștele de la el, cu răspunsuri fragmentate, la minute bune distanță.
– Păi, a plecat, nu ți-a zis?
– Unde? Acasă? ……
– Nu.
– Dar unde? ……
– Păi, nu ți-a zis?
– Nu, evident că nu. De-asta te întreb. ……
– E plecat din oraș, la prietena lui. A plecat de câteva ore, se întoarce luni.
– ?!!
– Credeam că știi, au o relație de mult timp și credeam că ți-a zis…
O experiență de neuitat, care m-a lecuit pentru un timp de relațiile online. Așa, vreo câteva zile.
Da, da, si eu m-am lecuit de relatiile oline! Mai ales dupa ce m-am procopsit cu barbati-miu de pe hi5… =))
Ei, Alina, ai avut un pic de ghinion, nu trebuie sa tragi concluzii pripite din asta. Dar sa faci un text din asta e binevenit! :))
Draga Alina, considera-te o norocoasa! :))
Am avut si eu un “online” d’asta, si dupa indelungi discutii filozofice a lansat-o p’aia cu “facem si noi un offline”?
Eu nu si nu, el “hai, ca nu musc!”
Eu pe ganduri, el trimite la inaintare un ditamai genocidu’ de trandafiri.
Trandafirii nu se dezintegreaza in mediul ofline. Deci treaba-i buna, baiatul simpatic, cu ochi verzi, cu pleata-n vant. Un intelectual, bre, ce sa mai.
Imi iau inima-n dinti: “ok, te anunt eu cand sunt offline, poate ne vedem, cu accent pe “poate”.
Mai discutam intre timp, online, bineinteles, apoi imi arunca el impresia unei priviri din aia languroasa, de-aia de ziceai tu, dar putin altfel: “as vrea sa-mi porti copii”.
Omul era/este insurat si avea/are si doi copii. Cu copii m-as fi descurcat sa-i port, sunt puternica, dar pe nevasta-sa nu stiu daca as fi reusit, am si eu limitele mele.
Acum suntem amici, ma invita la diferite evenimente, atat. :))
@George Damian: sper ca-i rupi macar un deget lui bichir. cel pe care-l foloseşte pentru click dreapta 😀
Problema cu iubirile on sau off e că cer eforturi mult prea mari,devin obositoare și plictisitoare.Cea mai cinstită soluție rămâne ceva gen one night stand,hai two nights dacă prima a fost de excepție.Și nici măcar nu trebuie să-i reții numele sau Doamne ferește să începi o relație cu el.
Eu am început mai demult o relaţie de iubire cu Steaua, care va dura, indiferent câte penalty-uri mincinoase vor primi CheFeRe-ul, Dinamo, Rapidul, că de Vaslui nici nu poate fi vorba.
@stalker: la tăţi ni-i greu… dar decât să ne certăm mai bine împreună un cântec vesel să cântăm…
@George Damian: sa cantam zic! =))
http://www.youtube.com/watch?v=Rmk-xnBHaow
Fratele Andryusha – impartasim aceasi iubire. Crezi ca ne inseala pe amandoi?
P.S. bre, Vasluiul nu-i nici comunitate maghiara nici oras ci echipa de fotbal.
Eu nu l-am folosit, dar, la cum e descris de Alina, mIRC-ul îmi pare un teren de antrenament numai bun pentru relaţiile alea adevărate, de pe facebook…
@iulian rinder:
Nu ne înşeală, bre, deocamdată are un şef cam nepriceput, aşa, de aia datoria noastră este să nu purtăm frumos cu ea, după ce vine obosită şi dezamăgită de la servici… =))
copii 🙂 😛
@Fratele Andryusha: nenea și io tot cu Steaua dinainte de ’80 … nevasta-mea ne acuză de relații nepotrivite..
@Cms: același lup cu alta interfață.. dar adevăru’ a cam putrezit de la utilizator la calculator.. 🙂
@N.A.:
Şi ce să înţeleagă cei care au deschis reţelele de socializare mai târziu? Că e de bine sau de rău asta? :))
@anatotparca: Poate avea si soacra! =))
@N.A.: Soro! Oare care sună mai mișto: Hi5 ori sentimente.ro, de unde mi-a aterizat al meu? =)) Cred că mai bine tăceam, ne facem naibii de rușine :))
@sor’sa:
Şi tu tot aşa te-ai măritat?? =))
Lui frate’tu nu i-ai făcut cont pe acolo?=)) =))
@sebra: păi el m-a învățat. numai că eu am avansat mai rapid 😀
mIRC, acest protofeisbuc din era dialupista a societatii retelare actuale…
Cate povesti de amor virtual au ars mai repede decat foitza de magneziu din laboratorul de chimie din vremea gimnaziului…
Fac surfing pe valul de nostalgie care se sparge cu un clipocit cristalin de zidurile ridicate de inventivitatea unui anume Zuckerberg.
La naiba, eram curios sa aflu ce s-a ales de Florin. Oare a reusit sa desfaca primul lui sutien, sau inca se mai chinuie?
…pe vremea când mă dădeam eu pe IRC nu aveam telefoane.
Ce ID aveai?:)
Copiii, ce tineri sunteți! Pe vremea mea se purtau mesajele pe BBC ( si nu acela englezesc)… Era un soi de forum sau, pentru cei care mai știu, un soi de usenet… Chiar tineam un nod de BBC si era amuzant… Pe vremea aceea erau la mare căutare modemurile de 9600 sau, dacă erai mai cu dare de mana, cele de 14400k… Va puteți inchipui? Sa dai o melodie jos (3-4mb) in câteva minute bune?
Iar când a apărut online-ul, si am făcut primul canal #romania, nici nu existau regulile de creere si întreținere a acestora…. Ce vremuri!
Memoria e de genul feminin si ma mai inseala dar parca ii zicea BBS (Bulletin Board System) nu BBC..Teoretic!
@Dan1:
El are si-o nevasta
El are si-o nevasta
Ura draguta mea, el are si-o nevasta
Nevasta un copil, nevasta un copil
Ura, draguta mea, nevasta un copil
Copilul o dadaca, copilul o dadaca
Ura, draguta mea, copilul o dadaca
Dadaca un pisoi, dadaca un pisoi
Ura, draguta mea, dadaca un pisoi.. =))
@sor’sa: Hahaha, sentimente suna mai bine, mai cinstit, a ceva profund, nu a agatamente, ca hi5. Eu, de cele mai multe ori, povestesc ca ne-am cunoscut printr-un prieten comun. Dar fara hi5 nu cred ca ne gaseam, orase diferite, gasti diferite din perioade diferite.
@sebra: Pai, na, pe de o parte e bine. Pe de alta, nu mai pot sa agat nimic, acum ca-s maritata deja si mai si scrie asta la status.. =))
@Cms: Facebook-ul a aparut prea tarziu, nu ma mai lasa copilul sa ma dau.
@Ferdinand: Nuuu, pai nu era vorba de telefoane mobile. In 2000 deja toata lumea avea un Romtelecom acasa. Mobil aveau cei pe care ii dadeau banii afara din casa. Pe mine nu m-au dat afara din casa inca vreo 5 ani.