Postul nu e post destul

Doi elevi profesioniști

Julius Constantinescu

Cel mai bun prieten al meu prin clasa a cincea era un băiat înalt cu trei prenume, care venise în Cernavoda din București. Tac-su era directorul centralei nucleare și eram vecini în cartierul Atomiștilor. Mă împrietenisem repede cu el – sor-sa era o minibunăciune zveltă, cu codițe blonde, genul ăla care îi scoate din minți pe pedofili.

Noul meu prieten ar fi fost tovarășul perfect dacă n-ar fi ținut, ca toți bucureștenii, cu Steaua. Problema lui era că restul clasei, până la ultimul, ținea cu Craiova. Inițial, ne-am rezumat la a-i mâzgăli pe caiete tot soiul de măscări. Apoi, nu mai țin minte cum a pornit, am început să-l batem. Zilnic. Nu din ură și nu cu sălbăticie, ci așa, mai mult din datorie: îi căram care un pumn, care o castană, care un picior în burtă. Totul decurgea atât de firesc, încât nu ne reclama. Lua totul ca pe o suferință necesară, o Golgotă pe care orice suporter al Stelei trebuia să o urce atunci când era în aceeași clasă cu suporteri ai Universității Craiova.

Imediat ce ieșeam pe poarta școlii, redeveneam cei mai buni prieteni. Dacă, în afara orele de școală, se lega cineva de el, avea de-a face cu mine; odată, am adunat o armată întreagă de loaze și l-am umplut de borș pe unul se luase de prietenul meu cel mai bun.

În timp ce ne îndreptam spre casă, nici unul dintre noi nu-și punea problema că, doar cu două ore în urmă, îl căpăcisem cot la cot cu restul clasei. Eram elevi profesioniști, nu amestecam școala cu viața privată.

Share:

123 comments

  1. anatotparca 12 May, 2012 at 11:15

    Mi-a luat ceva timp sa-mi dau seama ce cauta “minibunaciunea” in peisaj!
    Ea, la randul ei, eleva profesionista, isi caftea colega – fana Michael Jackson, nu?! =))

  2. RoseN 12 May, 2012 at 11:16

    pedofili, bataie, prieteni, Universitatea Craiova… hmmm, da’ nu-i nici o legatura intre ele dom’le, fugi d’aici :))

  3. joyflint 12 May, 2012 at 11:47

    Si mai profesionist, pentru o ,,bunaciune”, s-ar fi facut stelist.

  4. joyflint 12 May, 2012 at 11:49

    @joyflint: PS. Mereu m-am gandit ca echipa de fotbal este adorata ca un substitut de amanta

  5. Dan1 12 May, 2012 at 12:04

    Sunt curios ce-o sa trol comenteze Andryusha la acest post! :))

  6. Cms 12 May, 2012 at 12:07

    @Dan1: O să ne spună probabil că sora lui nu şi-a mai lăsat codiţe dintr-a cincea, de când era fugărită de un bătăuş maniac, suporter înfocat al Craiovei, care, de ciudă că nu putea pune mâna pe ea, îl altoia pe frate-său în timpul orelor.

  7. Sanda 12 May, 2012 at 12:07

    bat in lemn dar…
    Alzheimer
    “Primele care se pierd sunt evenimentele recente, în timp ce amintirile vechi pot fi conservate.”
    hai ca mai bat in lemn de cateva ori:)

  8. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 12:15

    N-am luat bătaie în şcoală din cauza fotbalului. De fapt, n-am participat la evenimente violente decât de vreo două-trei ori: o dată m-a luat la pumni şi picioare unul din golanii şcolii, înfierbântat de o bătaie la care asistase în prealabil – adrenalina acumulată cu acest prilej trebuia consumată în vreun fel, l-am înţeles pe deplin; a doua oară m-am caftit parte în parte cu un coleg, rezultatul a fost indecis, dar el a lovit mai clar – să zicem că a câştigat la puncte; a treia oară, într-a cincea, mi-a troznit un individ teleportat din epoca de piatră un bulgăre îngheţat în ureche, de m-a ameţit jumătate de zi. Cam atât îmi amintesc. Cât despre pus mâna pe mine, am făcut doi ani de atletism, pe vremea aceea, cel puţin, puteam să alerg kilometri cu o haită de indivizi pe urme, exact ca Mowgli cu haita de câini roşii din Dekkan. =))
    Apropo de câini: l-am devansat în două rânduri şi pe Spic, corcitura de câine-lup care evada din când în când din curtea lui stăpâne-su şi ne teroriza pe noi, copiii nevinovaţi ai cartierului. O dată l-am depăşit la proba de 20 de metri plat şi a doua oară la săritura în lungime+înălţime pe un gard înalt de 3 metri.

  9. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 12:21

    @Dan1:
    Bine, dacă eram în locul lui taică-su, director la Cernavodă, provocam o explozie nucleară, să se înveţe minte derbedeii de colegi ai lui fecioru-miu!
    =)) =))

  10. Dan1 12 May, 2012 at 12:23

    @Fratele Andryusha: Asa, dar de calvarul suporterului stelist nu ne spui nimic? :))

  11. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 12:26

    @Dan1: Păi, ce să spun, că la noi în clasă majoritatea eram stelişti. Erau şi câţiva dinamovişti – printre ei cel mai bun prieten pe care-l am acum – dar nu s-a ajuns niciodată la cafteli din cauza asta. Motivul bătăilor de la noi din clasă/şcoală era mult mai prozaic şi, în acelaşi timp, mai simplu: stabilirea ierarhiei, care dă mai bine cu pumnul. Cum spuneam, eu eram cel mai bun la fugă, aşa că topul bătăuşilor nu mă prea interesa… :))

  12. lulu 12 May, 2012 at 12:28

    @Fratele Andryusha: La vremea aia centrala decat se construia …

  13. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 12:31

    @lulu: Nu ştiu, furam un kil-două de uraniu, făceam o mini-bombă atomică, mă descurcam în vreun fel. =))

  14. lulu 12 May, 2012 at 12:34

    @Fratele Andryusha: Dupa care aprindeai o lumanare la biserica… :))

  15. Dan1 12 May, 2012 at 12:35

    @Fratele Andryusha: Da’ poate directorul tinea si el cu Universitatea. Fiu-sau era oaia neagra a familiei! :))

  16. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 12:36

    @lulu: Eventual.

  17. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 12:37

    @Dan1: =)) Ei, atunci furam numai 500 de grame. =))

  18. chocolate 12 May, 2012 at 12:46

    banuiesc ca vorbiti de vremurile cand si Universitatea Craiova o caftea pe Steaua, nu de ultimii 10-15 ani cand traiau din amintiri 😛

  19. Dan1 12 May, 2012 at 12:49

    @chocolate: Vorbeste de Craiova Maxima nu de Craiova Mititela! :))

  20. Serban 12 May, 2012 at 13:06

    @Fratele Andryusha: Mai bine furi trotil în acest caz. Cu uraniu nu rentează, ți-ar trebui macar două-trei sute de kile ca să se întâmple ceva.

  21. Carmen Tanu 12 May, 2012 at 13:09

    Si uite-asa, timpul trecu, elevii profesionisti trecura, Craiova fuse, fuse si se duse…

  22. Dan1 12 May, 2012 at 13:20

    @Carmen Tanu: Adica, în zilele noastre elevii sunt amatori? :))

  23. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 13:23

    @Serban: Trotil, ceva care este la magazie şi pot vorbi cu magazinerul să-mi dea fără să-mi scoată vorbe.

  24. Dan1 12 May, 2012 at 13:28

    @Serban & @Fratele Andryusha: Ce va mai place sa va trotilati! :))

  25. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 13:32

    @Dan1: Cel mai mult ne place să-i trotilăm pe adversarii Stelei, ai browser-lui Opera, ai creştinismului, etc. :))

  26. Petronius. 12 May, 2012 at 13:35

    Eu la “vrasta” asta sunt cam uituc, asa ca poate am mai spus povestea pe aici; va rog sa iertati.

    Odata am facut un comentariu putin mai homofob (adica am zis de rau despre curisti, na !) si cineva s-a simtit obligat sa-mi serveasca cliseul cu “Dar tu ce-ai zice daca fiu-to ti-ar spune ca e homo’ ?”

    Raspunsul a fost: “De fapt mi s-a intamplat ceva foarte asemanator. Intr-o zi fiu-meu mi-a spus ca el tine cu Dinamo …” Da, eu sunt timisorean si am fost nascut, crescut si educat sa urasc Dinamo.

  27. Dan1 12 May, 2012 at 13:50

    @Petronius.: M-am prins! Esti tatal lui V3nt0R! :))

  28. mifty 12 May, 2012 at 13:52

    @Fratele Andryusha: … dacă nu exista creștinismul, acum am fi cu 2012 ani mai evoluați.
    dar așa… 🙁

  29. joyflint 12 May, 2012 at 14:01

    Sunt multe feluri de stele ; stele cazatoare, stele din bataie si stelele iubirii. Banuiesc, Julius, ca nu a fost sa fie…

  30. portal 12 May, 2012 at 14:02

    am mai citit textul asta undeva.

  31. Dan1 12 May, 2012 at 14:21

    @mifty: Pe când daca nu exista Steaua… =))

  32. chocolate 12 May, 2012 at 14:22

    Cernavoda e orasul ala din inima Olteniei, de tineau toti cu Craiova?

  33. Dan1 12 May, 2012 at 14:23

    @chocolate: Ala! Din Oltenia dobrogeana! :))

  34. joyflint 12 May, 2012 at 14:27

    @Dan1: si parintele ei…

  35. Dan1 12 May, 2012 at 14:28

    @joyflint: păstorul ei! :))

  36. Lepka 12 May, 2012 at 14:33

    eu n-am inteles cum de tineu toti copii din Cernavoda cu Universitatea. Era de la radiatii sau ce?

  37. joyflint 12 May, 2012 at 14:35

    Oierul cu b 🙂

  38. joyflint 12 May, 2012 at 14:40

    @Lepka: subconstientul > ii lua in armata si ei vroiau la universitate.

  39. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 14:40

    @mifty: Sigur, de aia ţările creştine şi-au făcut colonii în toate părţile Pământului, de aia au cucerit America de Sud numai cu 100 de oameni, de aia şi-au întins influenţa până în Australia şi Noua Zeelandă, până în China şi Japonia. De involuate ce erau. De aia cel mai mic continent din lume ajunsese să le stăpânească pe cele mai mari, care se închinau la zeităţi în formă de animale şi la alte tâmpenii…

  40. joyflint 12 May, 2012 at 14:48

    @Fratele Andryusha: Da 🙂 cruciatii au fost elevi profesionisti ai catolicii biserici.

  41. joyflint 12 May, 2012 at 14:50

    @joyflint: catolicei :))

  42. joyflint 12 May, 2012 at 15:10

    @joyflint: Ca s-o scurtam, in orice domeniu, de la fotbal la stiinta de la stiinta la viata si religie, nu conteaza la ce ne inchinam – deer Mifty – ci foarte mult a contata si conteaza ca nu avem elevi profesionisti 😉

  43. joyflint 12 May, 2012 at 15:18

    @joyflint: In nuvela, Julius nu sare la o bataie -oxfordiana- pentru o convingere stiintifica – ci pentru o convingere fotbalistica – iar cand se impaca nu se impaca pentru a sluji mai bine stiinta ci pe o fata cu codite ceea ce este de-a dreptul pacatos, nu riguros stiintific.

  44. Stephanie 12 May, 2012 at 15:19

    Eu aveam vreo treisprezece ani si eram suportera infocata a Stelei si fana a lui Belodedici. Atunci am avut si primul gagic, cu vreo patru ani mai mare decat mine, dinamovist convins. Povestea noastra de dragoste s-a incheiat brutal, la poarta scolii mele, unde tanarul ma astepta ca sa stabilim daca ne intanim in seara respectiva. Am refuzat, indignata,spunandu-i: “Ejti nebun? Azi in nici un caz! Doar ti-am zis ca joaca Steaua cu Anderlecht!” El s-a inrosit brusc si a tipat: ” Alege! ori cu Belodedici, ori cu mine!” Eu: “Am ales! Cu Belodedici!” El (urland): “Iti mai dau o sansa! Daca nu iesi diseara la sapte pe strada (la noi pe strada era paradisul pustimii) totul intre noi s-a terminat!”
    No, si n-am iesit…

  45. joyflint 12 May, 2012 at 15:24

    @joyflint: Sunt unii in alte vremuri mai medievale decat sec.XX-XXI, care se bateau doar pentru o formula (fizico-matematica) sau pentru o exprimare anume (literar-filozofica)… De ce aceasta decadenta, desi termenul de profesionist a fost enuntat, si de ce acesti elevi sunt… descendenti.

  46. Dan1 12 May, 2012 at 15:25

    @Stephanie: Maaare noroc ai avut ca n-ai fost colega cu Julius! Ca precis te-ar fi tras de codițe pentru simpatia ta pentru Steaua! :))

  47. joyflint 12 May, 2012 at 15:29

    @joyflint: Ca s-o scurtam a doua oara, pentru ca le este gandul numai la distractie.

  48. Ciprian 12 May, 2012 at 15:33

    Belodedici nu e ăla creţ care a ratat penaltiul cu Suedia în sferturile World Cup ’94? Atunci am auzit prima data de el si mi-a ramas antipatic.

  49. mifty 12 May, 2012 at 15:54

    @Fratele Andryusha: când au venit în americi, n-au venit chiar singuri: au adus și ciuma, holera, vărsatul de vânt, etc, d-aia au ”câștigat” așa ușor ”războiul” cu indienii.
    să mai amintesc de eroii civilizatori ai localnicilor (la plural: aceeași imagine era valabilă la mai multe triburi), care, ciudat, era invariabil un alb înalt cu o barbă roșie???
    nu i-au atacat pe ”civilizatori” din prima tocmai de-aia.

    și apropo, îmi explici și mie influența ”creștină” în china și japonia??? 😀
    nu de alta, dar cele două continuă să fie și azi budiste… iar india continuă să fie parte budistă, parte hinduistă.

    apoi mai e și Bizanțul… ”imperiu” creștin care a picat ca musca la primul strănut al lui Mahomed II ;)).
    să mai amintesc faptul că vechile credințe autohtone (din europa) au supraviețuit fără prea mari probleme, chit că ”toleranta” biserică creștină a dărâmat temple și școli, și ars o grămadă de ”idoli”???

    iar textul ăla cretin cu ”creștinismul este religia definitorie pentru europa” cum naiba se poate susține, când discutăm de o religie importată din peninsula arabică.

  50. joyflint 12 May, 2012 at 15:56

    @joyflint: Profesionistul a iesit, indiferent de religie, pe baza de disciplina care a evoluat la el in autodisciplina. De aceea, se poate avea zeu fotbalul sau alte frumoase zeite cu codite si fundite dar numai toceala profesionalizeaza…

  51. Lecteriţa 12 May, 2012 at 16:04

    Sa stai in cartierul Atomistilor, intr-un oras cu risc nuclear, si sa tii cu UC, mi se pare sfidator.

  52. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 16:07

    @mifty:
    Vorbeam de influenţa economică, nu religioasă, asupra Chinei şi Japoniei. De faptul că noi am ajuns primii la ei şi nu invers, drept dovadă că nu eram mai înapoiaţi, chiar dacă “sufeream” de creştinism.
    Păi, dacă nu creştinismul e religia definitorie pentru Europa, spune tu care e aia, luminează-mă (ne).

  53. joyflint 12 May, 2012 at 16:14

    @Fratele Andryusha: Fie ce-o fi… Toleranta e importanta…

  54. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 16:17

    @joyflint: “Tăcerea e brăţară de aur”, e o vorbă din bătrâni.

  55. joyflint 12 May, 2012 at 16:18

    @mifty: Credinta era din leaganul omenirii. Ca si cum leaganul e ala din parc…

  56. joyflint 12 May, 2012 at 16:19

    @Fratele Andryusha: Neseria era frate 🙂

  57. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 16:22

    @joyflint: Merge şi la tăcere, trust me.

  58. joyflint 12 May, 2012 at 16:24

    De aceea din aceasta putem iesi : Tociti-va.

  59. N.A. 12 May, 2012 at 16:47

    Lucestilor, ce erati voi! :))

  60. Cristi 12 May, 2012 at 16:53

    @mifty: “Caprioara” mifty 😀 ai dreptate cu Viracocha dar totusi crestinismul e a treia mare religie in Japonia, iar Bizantul nu a picat chiar la primul stranut.

    Fara mahomedanism eram si mai avansati. Arabii (inventatorii lui 1,2,3,4,5,6,7,8,9) daca-si vedeau de cerecetarile lor in loc de “razboiul sfant” acum poate aveam motoare warp si sabii laser nu motoare Otto si AKM 47 =)).

  61. Ozzy 12 May, 2012 at 17:15

    “dacă n-ar fi ținut, ca toți bucureștenii, cu Steaua” – foarte frumos, domnu’ Constantinescu, nu ma asteptam din partea dumneavoastra…

  62. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 17:30

    @Serban:
    Dacă furam două-trei sute de kilograme, aş fi obţinut o explozie care ar fi condus la nişte generaţii viitoare de copii foarte cuminţi şi cu frica lui Dumnezeu. Mă rog, undeva pe la antipozi, dar orişicât. =)) =))

  63. Serban 12 May, 2012 at 17:47

    @Fratele Andryusha:
    S-a încercat în Japonia, ba chiar cu o doză dublă. Într-adevăr, generația următoare a avut copii foarte cuminți. În privința fricii lui Dumnezeu însă nu s-au obținut rezultate notabile. Iar la antipozi situația pare să fi scăpat de sub control.

  64. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 17:51

    @Serban:
    O fi ca la antibiotice – trebuie repetat tratamentul la ore fixe…

  65. Serban 12 May, 2012 at 17:52

    @Fratele Andryusha:
    Și renunțat la consumul de alcool.

  66. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 17:53

    @Serban:
    Neapărat! Păi, altminteri, cum?…

  67. Serban 12 May, 2012 at 17:58

    @Fratele Andryusha: De-aia nu-mi plac mie explozibilii…

  68. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 18:04

    @Serban:
    Nici mie nu-mi plac, da’ decât să ia băiatul bătaie la şcoală… Asta e, te mai sacrifici.

  69. Carmen Tanu 12 May, 2012 at 18:34

    @Dan1: Da, din pacate multi sunt amatori precum fotbalistii de la Mioveni!

  70. joyflint 12 May, 2012 at 18:35

    Cata colegialitate au unii baieti : Se bat, se impaca. (ca boxerii profesionisti)

  71. Dan1 12 May, 2012 at 19:25

    Politia nu-l gaseste pe Sile Camataru, asa ca probabil o sa-l salte pe Rodion Camataru. Pentru ca de ce? Pentru ca si el a jucat la Universitatea Craiova. :))

  72. sebra 12 May, 2012 at 20:10

    Nu vreau să vă stric weekend-ul dar trebuie neapărat să vă anunţ că la imprimanta buclucaşă problema este cablu de alimentare (ştiu că eraţi îngrijoraţi:D). Am probat cu cablu de la altă imprimantă şi funţionează. Fireşte, s-a uscat cartuşul şi evident că celălalt cablu nu prea era idem la toţi parametrii ăia tehnici încât s-a încins niţel şi avea şi un damf uşor neplăcut.
    Deci, glumele de genul “să râdem de imprimanta lui/cu/de Sebra” nu-şi mai au locul, voi avea o imprimantă funcţională. :->

  73. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 20:13

    @sebra:
    Ţi-au trebuit 2 ani să verifici cablul şi tot noi suntem răutăcioşi, nu? =))

    P.S.: e cablul sau sursa de alimentare legată de cablu (cutiuţa aia din care iese firul într-o parte şi firul cu ştecher pe celaltă parte)? Nu de alta, dar un simplu cablu nu prea cred că are cum să se încingă, doar dacă nu ai şi maşina de spălat încorporată în imprimantă… =))

  74. sebra 12 May, 2012 at 20:20

    @Fratele Andryusha:
    Păi da, acum că ai aflat cum s-o repari când s-o defecta a ta, îţi dă mâna să faci aroganţe!

  75. joyflint 12 May, 2012 at 20:23

    ,,un băiat înalt cu trei prenume”… un prenume pe etaj, cat de sugestiv ai scris Julius (o sa invat textul pe de rost):)

  76. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 20:24

    @sebra: =))

  77. sebra 12 May, 2012 at 20:33

    @Fratele Andryusha:
    Cutiuţa aia cam pute, da’ am scos-o repede că rămâneam şi fără imprimanta de la care o luasem.

  78. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 20:38

    @sebra: Deci, îţi trebuie o cutiuţă pe care să scrie acelaşi nume ca şi pe imprimantă. Dacă s-ar putea să fie şi acelaşi model, ar fi perfect. :))

  79. joyflint 12 May, 2012 at 20:47

    @joyflint: si daca baiatul cu trei prenume era inalt, cat de MINI era minibunaciunea aia blonda cu codite ?

  80. lulu 12 May, 2012 at 20:54

    @sebra: =)) Esti constienta ca Julius nu o sa te uite si nu o sa te ierte niciodata, iar glumele vor fi la un alt nivel???

  81. sebra 12 May, 2012 at 21:04

    @Fratele Andryusha:
    Cu numele o nimerisem, tot HP era, numa’ modelul era altul, avea o cutiuţă mică şi părea ieftină după calitatea materialului. Dovadă că nu m-am înşelat e faptul c-a început să pută. Că eu mă pricep la calitate, aşa.

    @lulu:
    El să mă ierte?? Da’ ce, el a fost ciuca miştoului cu stricătoarea de imprimante?? Ha!

  82. Dan1 12 May, 2012 at 21:05

    @sebra: Booon, s-a rezolvat cu imprimanta, acu’ ramâne s-o rezolvi cu xPeria aia! =))

  83. sebra 12 May, 2012 at 21:07

    @Dan1:
    Bre, cu ăla e mai greu, că nu-i la mine. Da’ poate se simte Julius şi-mi dă vreo unul ca supliment de ruşine. :))

  84. mifty 12 May, 2012 at 21:08

    @Cristi: iarna nu-i ca vara, nici a 3-a nu e prima 😛
    iar Bizanțul chiar a picat la primul strănut: la primele ciondăneli nu erau văzuți ca prioritatea numărul 1 în zonă, pe ”binecredincioși” îi interesa mai mult maghrebul atunci (aka țările din nordul africii), ca dovadă, cât de repejor au pus mâna pe spania, și cât timp le-a trebuit creștinilor pentru „reconquistă”…
    știi tu ceva, dar nu știi bine: practic, tot ce se știe despre știința grecilor vine pe filiera arabă, pentru că au avut grijă creștinii să ardă și să dărâme cu poftă.
    ai vre-o explicație mai pertinentă la faptul că jumătatea termenilor științifici provin din arabă, și restul din greacă??? 😀
    mai uită-te și la momentul apariției Renașterii: nu întâmplător coincide cu căderea Bizanțului, lucru care a avut ca efect o ”invazie” de greci în apusul europei. bineînțeles, primul ”popas” ar fi fost italia, și mai precis, orașele-port italiene, care, ce coincidență, au avut un rol major în Renaștere.
    deci, motoare warp am fi avut (sigur) fără contribuția ”inestimabilă” a creștinismului.
    apropo, pe lista cărților interzise mai figurează și azi teoriile lui galilei și ale lui copernic… în ciuda aparențelor, n-au fost radiate, și biserica n-a avut bunul-simț să recunoască că a greșit.
    PS ”motoarele otto” despre care se vorbește sunt niște variante ”subtil îmbunătățite” ale originalului, pus bine la păstrare…
    te las pe tine să-ți dai seama ce fel de ”îmbunătățiri” ar fi alea…
    și era chiar să uit: arabii NU sunt inventatorii lui 1,2,3… ci indienii.
    arabii doar le-au preluat de la ei (ia caută o statistică demografică, o să descoperi că partea de coastă a indiei, cea mai apropiată de peninsula arabică, e majoritar mahomedană. pe lângă asta, fă un efort și ghicește ce religie aveau marii moguli.)
    @Fratele Andryusha: am ajuns mai târziu la ei pur și simplu pentru că nu erau interesați de ”apus”.
    japonezii aveau bighin cu china și coreea, chinezii cu japonia și… coreea (;))), și deși chinezii au făcut secole în șir cabotaj de-a lungul coastei mării chinei de sud, nu s-au arătat deloc curioși…
    era și normal: ce i-ar putea interesa pe ”fii cerului” în restul planetei??? 🙂
    japonezii, cam la fel: nu-i interesa ce se află la răsărit…
    pe deasupra, hărțile din zonă ale vremii indicau spre apus un mare ”no-no-no”… iar cele japoneze ziceau că pur și simplu la ceva distanță înspre est era ”sfârșitul pământului”.
    și apropo, nu zici nimic despre triburile negre, începând cu africa centrală (adică fix de unde se termină sahara) și terminând cu capul horn??? 😀
    @joyflint: credința în ce!!! 😀
    și apropo, e o mică diferență între credință, religie… și biserică!
    diferență de care era perfect conștient și Iisus Hristos: care a fost primul lucru pe care l-a făcut când a intrat în templul din ierusalim??? 😀

    și dacă v-ați mirat de ce n-am dat replica imediat, e simplu: a trebuit să plec 1 pic de-acasă..
    n-aveam timp de stat de pe mobil pe dc sau facebook, și oricum, mă enervează rău să ”mă dau pe net” de pe ecranul ăla de 2 inci…
    poate după ce-mi trag un tablet pc 😀

  85. mifty 12 May, 2012 at 21:09

    mamă, cât am scris…
    poate se sperie Julius, și mă confundă cu raețchi…
    chestia e că eu folosesc mai puține paranteze!!! ;))

  86. Alin 12 May, 2012 at 21:14

    Din acest motiv nu sunt microbist :))

  87. joyflint 12 May, 2012 at 21:58

    @mifty: habemus ditamai claia 🙂

  88. joyflint 12 May, 2012 at 22:01

    @joyflint: (Frate Andriusa ai legatura sa facem focul ?

  89. joyflint 12 May, 2012 at 22:32

    @Alin: Putem fi victime colaterale.

  90. Dan1 12 May, 2012 at 22:35

    @mifty: Ala era Pirca (cu parantezele)! =))

  91. Dan1 12 May, 2012 at 22:40

    @joyflint: Hei, nu-l ardeti pe rug pe mifty! :))
    Ca el nu e eretic veritabil! E doar rebel! :))

  92. RoseN 12 May, 2012 at 22:42

    @Dan1: Stai linistit, ca Joyflint nu-i in tabara fratelui :))

  93. mifty 12 May, 2012 at 22:42

    @Dan1: aș!!!
    singurul rebel veritabil e James Dean!!! 😛

  94. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 22:44

    @mifty:
    Nu înţeleg unde vrei să ajungi cu demonstraţia. Nu toate popoarele lumii sunt creştine. Spune care sunt alea evoluate, alea pe care nu le-a tras înapoi creştinismul, dă nişte exemple, du o idee până la capăt. Pls.

  95. joyflint 12 May, 2012 at 22:48

    Am glumit… Nu as putea sa dau foc nimanui… Sunt milos… (credinta…)

  96. mifty 12 May, 2012 at 22:51

    @Fratele Andryusha: ”evoluate”? 🙂

  97. Insignifianta 12 May, 2012 at 22:58

    Ca să eliminăm orice paparazzi din discuţie, toată lumea care vrea să facă poze cu statuia lui Oblemenco, luni, la 19, nouăşpe ş-un pic, poate chiar trecute fix, să vie, că cântă Bregovic. Dacă se-ntâmplă să nu fiu, să-mi povestiţi şi mie meciul.
    P.S. Oblemenco are echipament complet, încă de la început. Şi chiloţi. Nu se va face nici o poză de ruşine.

  98. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 23:00

    @mifty: Păi, ai acuzat creştinismul că e cauza involuţiei. Bun, dă exemplu de popoare evoluate, atunci. Sunt destule cele care n-au avut şi n-au nicio treabă cu creştinismul. Dă exemplu de una evoluată, în care lucrurile merg bine şi oamenii sunt fericiţi, din toate punctele de vedere.

  99. Dan1 12 May, 2012 at 23:00

    @Fratele Andryusha: Japonia si, mai recent China! :))
    Totodata Iranul are niste realizari remarcabile în plan tehnologic.

  100. Fratele Andryusha 12 May, 2012 at 23:03

    @Dan1: Da, când mai pică câte un avion american, mai fură şi ei schema panoului de control… =)) =))

  101. RoseN 12 May, 2012 at 23:12

    Acu ca ma bag si eu ca omu…dar la voi evoluate inseamna sa aiba musai multe laptoape, burta plina si pat moale sub fund? adica…precum americanii? 😀

  102. Dan1 12 May, 2012 at 23:15

    Neaaah! Sa filozofeze pe inima goala, ca calugarii aia de jucau pok budisti! :))

  103. Dan1 12 May, 2012 at 23:16

    @mifty: Ala era fara cauza saracu’! :))

  104. RoseN 12 May, 2012 at 23:20

    Pai tocmai asta-i toata chestia… cel mai fericit popor din lume e cel din insula Vanuatu
    depinde totusi din ce punct de vedere vezi realitatea, pentru unii evolutia inseamna fericire si pace, pentru altii iphoane, mnah… asta e

  105. joyflint 12 May, 2012 at 23:29

    @RoseN: Scoici, pietricele, corali… paradis.

  106. joyflint 12 May, 2012 at 23:42

    @Dan1: http://www.youtube.com/watch?v=sQ5cJLWyuIU&feature=related

  107. joyflint 12 May, 2012 at 23:47

    @RoseN: http://www.youtube.com/watch?v=dLtFmJDF7H8

  108. RoseN 12 May, 2012 at 23:53

    @joyflint: cumva le-ai incurcat cred ca =))

  109. joyflint 12 May, 2012 at 23:56

    @joyflint: RoseN… Da-le te rog cantecul lui @mifty si @Fratele Andryusha

  110. joyflint 12 May, 2012 at 23:58

    @RoseN: nu, nu cautam muzica 🙂

  111. Casper 13 May, 2012 at 01:36

    @Fratele Andryusha:
    De la moartea Hypatiei(415 e.n.) pana in 1434(vizita ambasadei chineze la papa Eugeniu IV) a cam fost o intunericeala tehnologica in occident.Renasterea cam are radacini chineze. Zic unii. http://www.amazon.com/1434-Magnificent-Chinese-Ignited-Renaissance/dp/0061492183

  112. mifty 13 May, 2012 at 02:37

    @RoseN: … mda… 🙂
    @Fratele Andryusha: e grele.
    întâi, ce-a zis deja RoseN…
    al doilea, e cam greu să spui de cutare nație de pe Pămînt că n-a fost afectată într-un fel sau altul de creștinism, mă rog, ”n-a avut și nu are nici o treabă cu”…
    al treilea… ”Dă exemplu de una evoluată, în care lucrurile merg bine şi oamenii sunt fericiţi, din toate punctele de vedere.” >>> aici ai greșit planeta!!! 😛

  113. Cristi 13 May, 2012 at 08:18

    @mifty: “My mistake” cu inventatorii cifrelor dar ideea ramane in sensul inlocuieste “arabi” cu “indieni mahomedani”. :).
    Cat despre motoare sa fim seriosi, acelasi rahat de 100 de ani(cu aproximatie) “subtil imbunatatite” cu procesoare si mase plastice.
    P.S. Nu stiu sigur dar la prima vedere cel mai mare mogul din zona noastra pare a fi ateu. 😀

  114. Dan1 13 May, 2012 at 08:42

    @Cristi: Si pare a tine cu Universitatea Craiova, nu? =))

  115. Cristi 13 May, 2012 at 12:03

    @Dan1: A nu. SIGUR tine cu U Craiova. =))

  116. joyflint 13 May, 2012 at 12:44

    @Cristi: Cine era DJ Ortho ?

  117. Cristi 13 May, 2012 at 19:52

    @joyflint: Probabil un ateu sub acoperire. 😀

  118. joyflint 13 May, 2012 at 20:39

    Muzica frumoasa a fost (si poate va mai fi :)) > de Rusalii)

  119. Camelia 14 May, 2012 at 17:20

    @Stephanie: nu inteleg fascinatia cu Belodedici.. dar tata la fel imi spune.. ca stateam gura-casca la el :))

  120. Stephanie 14 May, 2012 at 17:43

    @Camelia: Fata, aveam treispe ani pe vremea aia! De unde dracu’ sa stiu de ce imi placea Belodedici, ca acum la frumoasa varsta de aaaaa…25, gasesc ca tipul e banal si urat cu spume. Intreaba-ma de ce imi place Sendroiu, ca la intrebarea asta iti pot raspunde! :))

  121. ErRon 14 May, 2012 at 17:45

    @Stephanie: Nu cred ca s-ar risca cineva la o astfel de intrebare, ca e barbat, ca e femeie!:D

  122. RoseN 14 May, 2012 at 17:48

    @ErRon: Da’ de ce nu? Ia zi draga S., de ce-ti place domnu doctor?

    P.S. sper ca i-ai banat la doamna doctor accesul pe site, asa-i domnu sef???

Leave a reply