Un caz de hipnoză
Cms
Pe vremea studenţiei anului şase, făceam cursurile şi orele de stagiu de psihiatrie la spitalul Obregia de pe şoseaua Berceni (pentru cine nu ştie, Spitalul 9, învecinat de pe atunci cu viitoarea locuinţă a viitorului patron al Daily Cotcodac). Ca să ajung acolo – fireşte, fără să fiu nevoit să căsăpesc în văzul lumii nişte francezi inocenţi sau să alerg gol pe stradă, strigând „Evrika!”, de fiecare dată când reuşesc să găsesc o poantă de final pentru textele publicate pe Daily Cotcodac – , cel mai simplu era să iau metroul de acasă până la Piaţa Sudului, iar apoi să merg două staţii cu autobuzul 232. De obicei preferam să merg pe jos de la metrou la poarta spitalului, întâi pentru că n-aveam şi abonament RATB, banii au fost întotdeauna un lucru de care m-am ţinut cât mai departe cu putinţă (şi am reuşit foarte bine, până acum) şi, apoi, pentru că de obicei ajungeam la destinaţie înainte ca vreun autobuz să catadicsească să-şi facă apariţia.
Într-una din zile tocmai mă îndreptam spre spital. Eram în întârziere, astfel încât, în momentul în care am ajuns în dreptul primei staţii şi am auzit autobuzul venind, am decis să-mi calc în picioare principiile de a nu merge fără bilet, de dragul punctualităţii.
În staţie mai aşteptau trei bărbaţi îmbrăcaţi în costume albastru-închis. Cu gândul aiurea, am observat totuşi cum s-au uitat cercetător la mine, în timp ce-mi făceau loc să trec, apoi au urcat în spatele meu. Nici nu apucasem să mă gândesc ce soi de oameni or fi fost, atât de politicoşi, când respectivii, ca nişte pistolari din Vestul Sălbatic, au făcut să apară cu mişcări perfect sincronizate legitimaţiile de controlori RATB (spre deosebire de alte oraşe, în Bucureşti nu s-a renunţat la costumul controlorilor RATB, fără îndoială pentru că aici femeile sunt încă topite după bărbaţii în uniformă).
Am scos din buzunar portofelul mai mult din reflex, n-aveam în el nimic din ce i-ar fi interesat pe controlori, nici abonament, nici bilet şi nici bani de amendă. M-am gândit la cât de nedreaptă este viaţa pentru că mi se întâmplă asemenea lucruri şi la alte sofisme de felul ăsta, şi mi-a părut rău că nu sunt invizibil, uneori. Am oftat în gândul meu.
Controlorii au trecut pe lângă mine fără să mă bage în seamă şi au început să verifice biletele celor din jur, răspândindu-se în tot autobuzul, neiertând pe nimeni. Am rămas lângă uşa din mijloc, cu portofelul în mână, ca unul care ajunge în sala de cinema după ce s-a stins lumina şi nu îndrăzneşte să facă vreo mişcare, de teamă să nu cadă peste cel mai apropiat rând de scaune. Ce-o mai fi fost şi asta?
Citisem într-o revistă, acum ani de zile, cum un celebru iluzionist, al cărui nume nu mi-l amintesc, a descoperit talentul său de hipnotizator când a fost prins fără bilet şi a reuşit să-l păcălească pe controlor, imaginându-şi că bucata simplă de hârtie pe care i-o întinde acestuia este un bilet veritabil. Oare devenisem şi eu invizibil? Se petrecuse un moment astral care urma să-mi schimbe definitiv existenţa de până atunci, o intersecţie a destinului în care liberul arbitru sare pe tine ca tâlharii de la răspântii?
Visând la sfere îndepărtate, am coborât aşa cum am urcat, odată cu „bărbaţii-n albastru”. Ba chiar am avut senzaţia că unul dintre ei m-a salutat scurt, din cap, ca de la controlor la călător plătitor de bilet. Atunci am înţeles ce se întâmplase cu adevărat, şi explicaţia firească a măturat la vale paranormalul, astrele şi delirul de grandoare.
Cu toată experienţa în psihologia călătorilor frauduloşi, pur şi simplu oamenii aceştia nu puteau concepe că cineva e atât de tâmpit încât să se urce fără bilet, fix pe sub nasul lor. Exceptând poate doar un caz grav de auto-hipnoză.
Oooo, dar cine-i acest viitor patron al Daily Cotcodac? /:)
P.S. hmmmm imi pare cumva familiara chestia asta cu biletul…ce sa fie, ce sa fie? hmmmm
păi niciodată nu-s controlaţi ăia care arată prea dubios :))
Controlorii credeau ca omul urmeaza sa scoata legitimatia din portofel.
Poate erau controlori de calitate, se uitau dacă merge autobuzul drept, dacă scaunele sunt confortabile, dacă pe geam se vede o privelişte frumoasă, etc.
Io cred că te-au confundat cu unu’ care ieșea de trei ori pe zi, la ore fixe, la poarta spitalului 9 și striga Cucurigu. Și-au zis că nu are rost să își complice existența pentru un biet bătut de soartă. Or fi zis și un “săracu’…” de complezență în mintea lor.
Unu’ n-ati zice ca cemeseu’ arata inca din frageda tinerete mult prea onorabil ca aia sa se gandeasca ca circula fara abonament. Lumi ră! :p
Vezi tu, Cemeseule, suspectam noi corect ca pari un tip prea bland si dragut si amabil, sa nu fii, de fapt, un sociopat care umbla cu toporul insangerat in portbagaj. De fapt, realitatea era mult mai dura. Esti un infractor periculos, care eludeaza legea, nu composteaza belet si duce, astfel, economia tarii de rapa!
Am patit ceva asemanator pe tren cu nasul, era pe vremea cand inca se fuma in tren.
Erau 4-5 persoane care fumau cand a venit nasul, a verificat biletele indivizilor apoi s-a intors catre mine, m-a salutat “Sa traiti” si a plecat, nu am apucat sa scot biletul.
Recunosc, eram imbracat in costum, unul de proasta calitate, probabil nasul a zis:
– La cum este imbracat sigur e controlor. 😀
De aia e bine mergi cu un diplomat mereu dupa tine, sa te respecte lumea preventiv.
Parerea mea este ca foarte mult conteaza mecla. Teoria meclei inocente. Prin anii ’90, cand echipa Romaniei juca fotbal, mergeam la meciuri impreuna cu un amic ce avea o mutra de tocilar perfecta. Puneam toate bidoanele de 7UP cu bere la el in rucsac. Pe el nu il controlau niciodata. Pe noi, ceilalti, cu mecle normale, ne puneau sa vomitam continutul rucsacului inainte sa ne lase sa trecem. Ne confiscau brichetele. El era nefumator, evident, dar puneam mereu o bricheta in rucsacul lui, singura care scapa neconfiscata …
Acum, daca stau bine sa ma gandesc, cred ca el putea intra si fara bilet.
aveau in plan sa faca o fapta buna pe zi si tu ai fost actul lor de caritate:)
Ei, bine că am aflat şi eu ce părere bună aveaţi despre mine şi nu îndrăzneaţi să mi-o spuneţi. 😛
P.S. Mulţumesc, miki! :))
Inteleg ca ca tu, doctore, esti cel mai credincios cititor/scriitor de pe acest site! Daca reusesti tu sa te tii departe, pe termen lung spre nelimitat de “ochiul dracului”!:D
@joyflint: Si de fapt salutul controlorilor catre Cms a fost unul de multumire ca acesta a stat pregatit de control,in timp ce ceilalti controlati,pareau deranjati si poate ostili. Csm era pregatit numai pentru cartea de identitate, dar cine stie ce legitimatie mai oficiala parea ca poate scoate, din portofel…
@Cms:”… fără îndoială pentru că aici femeile sunt încă topite după bărbaţii în uniformă – costumul controlorilor RATB,” :)) :))
@ErRon: Sincer, nici nu-mi amintesc cum arată noile bancnote… 🙂
@joyflint: Aşa-i, ţineam pregătită legitimaţia de la BCU. 😉
Sau poate, na, cine ştie?…
Am patit si eu odata asa ceva. A venit controlul, l-a controlat pe cel din stanga si a trecut mai departe la cel din dreapta. Moaca mea incerca sa le zica “veniti si controlati-ma, nu am nimic de ascuns!”, dar m-au ignorat complet. In momentul in care am verificat abonamentul, am vazut ca era expirat de cateva zile.
@Fratele Andryusha: ca sa stii, ti-am dat like de 2 ori. Pentru ca pot! :))
@sendroiu: mda… CMS Von Meclenburg!!! ;))
și chiar ar suna convingător… ia încearcă, Stephanie!!! 😀
@Cms: Wolf Messing era celebrul iluzionist. Tot el a intrat la Stalin in birou facandu-i pe badigarzii acestuia sa creada ca el este Beria(omologul lui M.R.U. din regimul lui Stalin) 🙂
Pai bine bre, sa nu-ti dai tu seama ca erau de fapt niste studenti?! :))
P.S. Mi s-a întâmplat si mie sa fiu ignorat în aceeasi zi de doi controlori si de doi politisti. M-am simtit deprimat în ziua aia! :))
Văd că nu vorbește nimeni despre lucruri serioase, cum ar fi supraviețuirea după declanșarea calamității de supra-control în tren… Procedeul ”state of the art” în aceste situații-limită, când amenda îți punea în pericol fondul vital (pentru bere), era ”Blatul Negru”, nerecomandat amatorilor.
Atunci am promovat până la categoria de ”Sergiunicolaescu 3 Dan”, ieșind din vagon în timpul mersului și trecând prin exterior în cel din spate, deja controlat. Plus călătorit pe vagon (se-aude, Moldova?) și coborât la destinație cu costumul în stare acceptabilă, ”de examen”, și chiar sechestrarea controlorilor intratabili în toaletele alea faine, de la Clasa a II-a… Ce vremuri…
@Cici: Merci. Pentru că pot. 🙂
@Cristi: Oho, cine ştie, ştie! :))
@Dan1: =)) M-a controlat o dată o “debutantă”. Eu sunt foarte sever atunci când am bilet. I-am cerut legitimaţia şi nu mi-a plăcut cum arată (legitimaţia, desigur 😛 ). A trebuit să vină controloarea “plină”, să-mi explice că fata era în practică. :))
Eu eram expert de expert la blatu’ negru pe relatia Timisoara-Bucuresti; faceam clasa I, nu cu toti fraierii la captaul vagonului. Produceam o mutra imputita cand mi se cerea biletul si ii spuneam bietului om “s-a vazut” cu asa un tupeu, incat isi cerea scuze ca s-a nascut (unii spun ca cu mutra de atunci am ramas pana in zilele noastre)
Odata am prins supra-supra-supra-control ! au venit nu doar ambii nasi deodata, dar aveau si doi civili cu ei si inca doi catzei cu automatul si cu pulanul ! Cred ca umblau dupa cineva …
Prin vis (ca deobicei dormeam ca sa imi refac celula) aud pe cineva cu textul “s-a vazut” si raspunsul de neimaginat “am dori sa mai vedem odata”. Am iesit pe culoar si am vazut soborul de controlori … inca imi era prea somn ca sa realizez ca e groasa. Si atunci mi-a venit ideea ! in partea opusa plutonului de mazgalitori de bilete era vagonul restaurant; m-am dus si am luat de 20 de lei (toti banii mei pentru saptamana aia) napolitane de 50 de bani. Am reusit sa le iau in brate de aratam ca si mama cu copilul. M-am dus incruntat si cu tupeu catre cititorii de bilete. Cand am ajuns in dreptul lor am intors umarul ca sa pot trece; omul a vrut sa spuna ceva, dar orice ar fi spus era atat de absurd incat m-a lasat sa plec. Doar nu o sa tina el 40 de napolitane pana cand ii arat eu biletul … nici nu vad cum i le-as fi transferat …
Am mancat napolitane o luna; si deja erau expirate de cand le-am luat.
Ei bine, ce legătură are sociopatia cu economia ţării ? Cui îi pasă de legi ? Eu merg cu tramvaiul prin oraş fără să cumpăr bilet tot timpul . Da , eram să fiu prinsă , chiar am fost , însă sunt o bună mincinoasă şi găsesc într-o secundă mii de motive de evadare de acolo . Şi da . Sunt sociopată . Nu respect legea şi nu dau nici un ban pe drepturile altora , dar să-l ferească dumnezeul vostru pe cel ce nu-mi respectă drepturile . Aş ucide un om oricând , sub orice pretext . Oricum deja omor animale .