La Metro. Reportaj de shopping
Ina_adevărata
Acum mulți ani, cînd s-a deschis Metro la mine-n urbe, am fost uimită să aflu că la Metro nu ai dreptul să cumperi dacă nu ai legitimație de client. După ce am primit prețioasa legitimație, am constatat că magazinul respectiv reușise să angajeze cel mai infect personal de pe o rază de 120 km.
Îmi amintesc, de exemplu, că angajații Metro se fîțîiau cu electrocarele exact în dreptul rafturilor unde aveam eu treabă, dîndu-mi strania impresie că mă urmăresc. M-am liniștit abia după ce am observat că ei înnebuneau cu electrocarele orice client, nu doar pe mine.
Îmi mai amintesc cum, încercînd să cumpăr un scaun de birou, am constatat că toate cele 5 piese expuse erau defecte, iar o angajată mi-a explicat: vă dăm unul nou din depozit, astea-s rupte că se așează oamenii pe ele.
După cîteva experiențe cu oamenii de la Metro, nepotrivirea de caracter mi-a devenit atît de clară, încît am hotărît să nu îi mai deranjez. O vreme mi-au trimis sms-uri, m-au mai sunat să mă invite pe la ei (“Am remarcat că biroul dvs. nu a achiziționat nimic de la noi luna aceasta, să știți că avem acum o ofertă foarte bună la cratițele din teflon” ), după care m-au lăsat în plata Domnului.
Ah, dar astăzi, astăzi am avut o zi specială! Detaliile nu contează, e ceva legat de Poliția Română și o amendă babană; ideea e că mă apropiam de Metro în starea de spirit potrivită. Întîmplător, chiar aveam nevoie de ceva papetărie pentru birou. Așa că mi-am zis: oricum am avut o zi proastă, ce mai contează dacă intru și la Metro? Și iată-mă.
La prima vedere, remarc cu speranță schimbarea: s-a modificat poziția mărfurilor în magazin. Îmi iau inima în dinți și abordez piatra de încercare a legăturii mele cu Metro: relația cu personalul.
Încep ușurel, cu o doamnă mai în vîrstă, aparent cumsecade:
– Scuzați-mă, unde găsesc papetăria?
– Hmnhmnm, mormăie din mers și dispare după un raft.
Poate am folosit un ton greșit. Hai să încerc și cu tînăra care îi zîmbește gardianului.
– Fiți amabilă! Caut papetăria…
– Acolo-n spate! îmi aruncă iritată, pierzîndu-și instantaneu zîmbetul.
Măcar am obținut un indiciu: “în spate”. În definitiv, cîte “în spate” pot fi față de duduie? Să zicem trei și să le luăm la rînd. Am noroc, “în spate”-le care mă interesează e al doilea pe care îl cercetez. Sînt singura clientă din raion; trei angajați curioși mă studiază de alături, de la mobilă, tolăniți pe exponate.
Deci, să iau hîrtie A3- se vinde și la pachet, și la colete de cîte cinci pachete.
– Fiți drăguță…
Doamna care desface niște cartoane ghemuită lîngă raft nu își ridică privirea. Probabil că poate fi drăguță și fără să mă privească.
– Etichetele cu prețuri sînt amestecate; îmi puteți spune care e prețul pachetului ăstuia?
– Comparați prețul de pe etichetă cu codul de bare de pe pachet- mă lămurește din aceeași poziție.
Logic. Așadar, iau la întîmplare un pachet și trec mai departe, la hîrtia A4. Aici, aceleași variante 1 pachet/ 5 pachete; aceleași etichete lipite pe raft fără noimă.
– Aș vrea hîrtia cu acest preț, îmi puteți arăta care din astea e?
– Da’ se vede, doamnă! răbufnește ea, sătulă de o clientă atît de dificilă. E asta! Nu…stați așa…e asta! Ba nu, dintr-aia nu mai avem. Luați altceva.
Doamne, ce simplu e. Iau un top de hîrtie oarecare, smulg și un pachet de dosare fără să mai întreb nimic și fug către casele de marcat.
Aici, să tot fie vreo 6 oameni pierduți pe coridorul caselor. Au priviri aiurite și împing bezmetici coșurile de la o casă la alta, majoritatea închise. Văd o casieră liberă ca prin minune și dau să pun pachetele pe bandă.
– Am închis, zice. Căutați altă casă.
Simt că îi provoc o infinită scîrbă.
Trec pe lîngă ceilalți cumpărători năuciți și mă așez în spatele unui domn, la o casă deschisă.
– Nu puteți sta aici. Aici e pentru clienți de top! îmi zice casiera.
Experiența a învățat-o să îi deosebească pe cei “de top” de ceilalți.
Îmi vine să las naibii marfa și să plec, cînd o scenă de lîngă o casă închisă îmi atrage atenția. Un client cu coșul plin stă umil în fața unei vînzătoare, care îi vorbește pe un ton protector:
– Așa, și două baxuri de apă minerală. Gata, lăsați că îi dau eu banii la colega. Ieșiți pe la ultima casă, îi zic eu la colega să vă deschidă.
– Sărut mîna! Sînteți o dulce! Mersi mult! O să mă revanșez!
– Nu aveți de ce, lăsați…Dacă nu ne ajutăm între noi…
El se depărtează în direcția indicată, pe ea o abordează cu mult respect un alt client.
– Sărut mîna, sînteți domnișoara Delia?
Și scena se reia, duduia îi face socoteala, îi ia banii și îi arată pe unde să iasă.
– Mersi etc.
Pînă reușesc să ies, urmăresc cum d-ra Delia oferă inițiaților favorul de a-i scăpa de calvarul cozii la singura casă disponibilă.
Și înțeleg, în sfîrșit, după atîția ani, strategia comercială Metro: îi vom face pe clienți să ne dea șpagă ca să cumpere de la noi.
Cu ocazia minivacanței de 1 Mai, românii au luat cu asalt magazinul Metro.
Din cate stiu, “lucratorii comerciali” (aia care lucreaza printre rafturi) sunt destul de prost platiti. Sigur, nu-ti trebuie un IQ pana la cer ca sa asezi faina pe raft si nici studii aprofundate, deci muncă de minimă calificare care e platita corespunzator. Dar in Romania este extrem de incurajat sentimentul ca se profita de noi. Unii, mai urati, mai prosti si mai necinstiti ca noi, printr-un noroc inexplicabil (sau pile), s-au ajuns si ne-au pus la munca asta injositoare si prost platita.
Sigur, un bashinos cu pretentii de logica ar putea zice ca, daca nu esti dispus sa-ti faci o anumita treaba cum trebuie, nu o sa faci NICIO treaba cum trebuie.
Poate citeste si managerii lu’ Metro articolul.
Ai cumpărat un bax de A3?!… Da’ merge imobiliarele la Baia Mare bag samă…
Ei, aici a fost greseala ta: de ce deranjezi oamenii? Fa bine si lasa-i in pace definitiv, ca n-au chef de clienti, au ei lucruri mai bune de facut!
Bine că nu ai luat textile. De 3 ori m-au întors când au început să piuie barele alea pentru că nu scosese casiera toate siguranţele.
La Metro si la alte job-uri studentesti se aplica principiul “decat sa muncesc degeaba, mai bine stau degeaba”
Off topic: Deci noi 5 suntem cei care nu am plecat in trip de 1 mai
@Ionel Stan: Ei lasati, nici chiar asa, mai sunt si altii care dorm, de exemplu :))
Ionel, exagerezi, noi suntem cel putin doi in casa care se feresc de lumina soarelui.
“Fiţi amabilă!”, “Fiţi drăguţă!”… normal că se uitau chiorâş la tine. Nici nu intraseşi bine în magazin şi le dădeai ordine? :))
Şi eu am rămas acasă
@Cms: =))
Culmea era să continue: “Stai mai dreaptă! Suge burta! Donează 10% din salar unei cauze umanitare!” etc. =)) =))
Draga Inna adevarata se spune,,în starea de şpriţ potrivită” nu ,,în starea de spirit potrivită”.
Oricum, subiectul ,amenzi” mi se pere interesant. Imediat amanunte.
excelent. rar am vazut un material de anti-reclama mai bine realizat.
Am o propunere. Ţiganul rrom să fie amendat cu o spagă.Argumentez.
Am remarcat dimineaţă o ştire de simpatic interes. Cu o acribie demnă de
cauze mai bune, nişte nimeni au decis că ţiganului nu i se poate spune ţigan decât contra modicei sume de 8.000 de lei.
Corect.
Să nu fim rasişti, pentru că astfel ar trebui să amendăm întreaga Europă ce din ţigani nu ne scoate. Deşi, poate aşa, prin repercursiuni pecuniare, balansăm şi chiar depăşim împrumutul de la FMI.
Totuşi, cu această ocazie, vin şi io, votantul lu peşte, să propun câte ceva.
1) Infractorului să nu i se spună ,infractor”, pentru că îi lezează demnitatea. ,,Artist al comuncării şi al transferului financiar” mi se pare o formulă mult mai reuşită.
2) Manelistului să nu i se spună manelist, ci ,,prieten al duşmanilor şi duşman al prietenilor” – aproape penticostal mesajul, ce dracu – mama lor de curve, vă iubesc, cum ar spune în încheiere muzicologul televizat Guţă. Omul Adi Minune cred că şi-ar băga Salam(ul) în cei ce vor impozite şi moralitate.
3) Politicienii să nu mai fie consideraţi sinonimii hoţilor. În primul rand jignesc munca celor de jos din domeniu. În al doilea rând ei nu fură ci aduc un aport propăşirii societăţii democratice. Politicienilor cred ca, totuşi, trebuie să li se spună, simplu, politicieni.
4) Şpăgarilor ar trebui să le construim un monument. Ei fac ca banii să circule în economie. Sunt albinele societăţii. Dăcă nu s-ar mânji ei de polenul oferit de florile inocente ale îndobitociţilor, am devenii de o perfecţiune tragică colaterală unui proiect încremenit. Ar puntea fi numiţi simplu, trântori asexuaţi. Pentru că şpaga nu ţine cont de sex ci de portmoneu.
5) Proxenet? Peşte? Ce cuvinte urâte. Ei sunt debarasatorii spermei. Necesitatea lor convine aşteptărilor unei populaţii frustrate. Sunt elementul declanşator al erecţiei. Ori fără erecţie nimic nu e. Totuşi, personal, aş propune ca atunci când judecătorul, funcţionarul, politicianul, educatorul, miliardarul, medicul apelează la serviicile publice ale acestuia, el, proxenetul, să îi fută şi o diplămă peste nas solicitantului. De aceea propun să se numeasca ,,diplomat”. Pentru că are diplomaţia multor ambasadori. Dacă, de exemplu, reprezentantul SUA in Romania, Gitenstein parcă, trateaza ţara noastră ca pe o târfă ocazională, de ce un peşte de la colţ de stradă nu ar putea fi, moral dar şi ca denumire profesională, vorbind, echivalentul său?
6) Excrocul? Este tipul noului haiduc. Ia de la cei ce ( mai) au pentru a da. Lui. Pentru asta foloseste, excrocul de clasă, facturi şi chitanţe ale statului român. Deci, apără legea. I se poate spune, de către futeozele de presă, simplu, om al legii.
7) Smardoiului ar trebui să i să spună pacifistul. Sau mai actualizat în română, ,,pismeickăr”. Pentru că el intervine la întreruperea unor conflicte, rupând, ce-i adevărat, fălci, mâini, ficaţi sau picioare. Dar astfel se încheie conflictele. Cred că guvernul Ungureanu nu a avut un astfel de coagulant al păcii lângă el că-i tumefia pe Ponta şi Antonescu. Şi rămânea cu hortyştii de la UDMR până la adâncile noastre bătrâneţi.
De aceea considerăm că este jignitor ca ţiganului să i se spună ţigan. Căci aşa cum spunea şi Basescu şi epigonul său C. Darwin, omul se trage din peşte, elefantul din Cola, maimuţa din copac şi în general, iarna nu este ca vara. Nu mă mai simt în stare de alte lămuriri în blocajul acesta ligvistic.
Salvaţi noile denumiri, eliberaţi conceptele de dictatura formei şi plătiţi taxe şi impozite.
Vă salut şi vă informez că eu sunt un suedez moldovean ce locuieste într-un oraş aflat la granita dintre Burundi si Alaska. Respect şi cultură, Manca-ţi-as portomeu.
eu nu ma mai duc la Metro pentru ca ma enerveaza carucioarele lor cu rotile praf, care merg in toate directile. Banuiesc ca-ti trebuie C`ul sa dirijezi un carucior de ala prin magazin.
@cosmin: aviz Billa, Carrefour and stuff. Cred ca pregatesc niste materiale corecte in curand. Sau isi pot arata bunele intentii fata de noi, clientii, cat mai repede. Astept.
Sportul- miscare in masa – avem reduceri, doar o casa…
@Fratele Andryusha:
Numa’ un top, colega, nu un bax! Ca astia nu vind hirtia si la bucata, cum mi-ar placea mie.
Cu hirtia A3 chiar am luat o teapa urita acum o vreme tot la Metro, cind m-am trezit la casa cu o suma enorma de plata, mult peste tot ce aproximasem eu ca se adunase. Imi taxasera un singur top ca pe un bax, ca cica “asa era marcat ambalajul”. Am renuntat la marfa cu scandal.
@cosmin:
Multumesc. Intentia mea nu a fost sa scriu un articol de anti-reclama, ci doar am povestit un mic moment din viata mea. Ca a iesit anti-reclama, eu zic ca nu e vina mea, zau 🙂
@Ina_adevarata:
Nu-i nimic. Dintr-un top de A3 poţi să scoţi două topuri de A4 dacă îl tai la jumătate. =)) =))
Ah, ce m-ai linistit, credeam ca nu am eu toate calitatile necesare sa shopingesc la Metro. Ce bine ca o mai patesc si altii 😀
Pe mine m-au sunat cu ceva timp in urma sa ma cheme sa-mi iau card nou (nu’s de ce le schimbasera) si i-am refuzat elegant, ca oricum nu ma mai duc pe la ei, pen’ca-mi trebe rovinieta. Oricum is naspa, pen’ca nu poti plati decat cu cardurile emise de banca lor
@Ina_adevarata: Pe tine te crede toată lumea, când povesteşti mici momente din viaţa ta! Io, când m-apuc, nu mă crede nici dracu’! Cum, dumnezeului, faci?
@Insignifianta: Insi, te-alinti! :p
@miki: Ba! Zău!
@Insignifianta: Dacă zicea şi ea că l-a văzut pe Sfântul Petru la Metro, crezi că o mai credea cineva? Aşa, vânzătoare plicisite, crede orice copil… =))
@Fratele Andryusha: Nu ştiu dacă era Petre sau Constantin, bre, că-l chema ş-aşa, ş-aşa! Că-mi şi exprimai dubiul la momentul potrivit!
Cu protosinghelu fu treaba sigură! Cu sfinţii, mai am încă, şi io, nelămuriri. Bineee, şi cu osmosianu de-mi zise că eu însămi aş fi cam tamaraniană, dar să nu ne îndepărtăm de subiectul Metro, totuşi.
@Insignifianta:
Deci, sfinţii sigur nu fac cumpărături la hipermarket. Cel puţin ăia din calendar, că trebuie să fii puţin… plecat ca să apari acolo. Protosinghelul, pe de altă parte, posibil să se ducă, da’ parcă tot nu ar crede lumea. Încearcă cu vânzătoare sau şoferiţe, ai văzut ce bine merge treaba… :))
Bă, ce e ăsta, protosinghel? Că văd că folosiți cuvîntul în cunoștință de cauză, păreți a ști ce înseamnă.
Sună a “șmirghel”, dar cred că nu e nici o legătură între cei doi termeni.
L.E. Hai, gata că îl găsii pe Wiki.
(impersonal)Orice buna credinta ai avea dupa shopping iesi pagan.
In expresie
Oooo, e multa vreme de cand am renuntat sa fiu umila si politicoasa, in magazine. Tare ma mai amaram cand se uita cate una la mine, ca la spatele casei. E una la Praktiker la Buzau, aia a fost piatra mea de incercare. I-am dat un branci in scaunul de ratan si m-am uitat bland, ca o gazela, spre ea. De atunci, asa le tratez pe toate. La Penny la Buzau am bagat una cu capul in lada frigorifica unde erau fileurile de peste. Atunci a venit paza. =)) Eu am o problema cu cine se uita la mine urat si-mi vorbeste la fel de urat, daca eu sunt civilizata.
@Lecteriţa: Sa cumperi zilnic…
@joyflint: (Vanzatorii needucati numai asa se educa, interactiv.) Dar in duel verbal 🙂
@Ina_adevarata: Vezi, bre, că există?! Dacă scrie şi la wiki…
@Lecteriţa: Lecteriţo, eşti d-a mea şi d-a lu’ doamna Ina. D-alea adevărate. Şi de-a lu’ doamna ErRon, că şi această doamnă este destul de dură cu ambientul, când nu-i convine clima. Că are şi domnu’ Camionagiu un text, pe ziua de azi, care mă unse la suflet. Ca să închei rotund, cu majuscule. 😉
http://camionagiu.ro/?p=11243
Pân’ la vrăbiuţe! Păăăi, ce facem aici?
P.S. Camionagiu, berea o dai, tu, mami, când ne mai întâlnim! Ţ-aduc, io, aminte.
@Insignifianta: Io ma intreb ce-or fi patit bietii agenti de paza care au sarit sa o calmeze pe Lecterita. Cre’ca dupa scena aia au cerut spor de conditii periculoase de munca =))
@Ina_adevarata: Clar şi-ntr-un mod cât se poate de evident! =))
(la misogin) Femeia da unde nu vrei.
@joyflint: De aceea de multe ori nici nu este nevoie de forta.
@joyflint: De aceea, femeia nici n-are. Forţă fizică (sper că ne refeream la aceeaşi forţă). Că n-are nevoie. Deşi, dacă ar fi să ne referim doar la câteva cazuri simple: născut, spălat (pe vremuri, de mână…ba chiar şi-n zilele noastre), călcat, îmbăiat copii, făcut ciorbe (ceea ce presupune o grămadă de zarzavaturi de curăţat; în forţă, nu oricum!), parcă ar fi avut, totuşi, nevoie. Părerea mea.
@Ina_adevarata: Un ziarist bun ar scoate din aceasta intamplare un reportaj cu tema “Ce cumpara romanii pentru minivacanta de 1 Mai” si ar pune si inteligenta intrebare “Ce buget ati alocat pentru aceasta minivacanta?”:D
@Insignifianta: Stau in genunchi. Caut adjectivul de la cazna…
Totul se strica atunci cand ajunge la Bucuresti. La Brasov angajații sunt politicosi. Probabil sunt asa uimiti de prezenta unui client încât fac orice pentru a.l tine de vorba.
@joyflint: Nu-l mai căuta, că nu există. Stai drepţi! Sau, drept! Că mai depinde şi după complement.
N-am intrat într-un Metro, dar am auzit că cei de acolo au nişte salarii jegoase, poate acesta este motivul să se poarte funcţie de cum sunt plătiţi.
@Insignifianta: Iubitoare de dreptate stau drept da’ sa nu dai 🙂
@Insignifianta: (compl.mood)
http://www.youtube.com/watch?v=ahoJReiCaPk&feature=related
Domnilor, sa stiti ca asemenea magarii se intampla si pe alte meleaguri.
E ceva universal, am avut niste experiente dezolante in cateva supermarketuri din Anglia care n-au fost cu nimic “mai prejos” decat ceea ce am citit aici.
Acum multi ani am renuntat sa mai intru la Metro pentru cumparaturile obisnuite dar mi-am pastrat obiceiul de a cumpara de acolo articole de papetarie pentru firma, aveau produsele mai bine grupate fata de alte variante. M-am izbit insa de aceeasi nesimtire ca si tine, credeam la un moment dat ca au ceva cu mine..:-). Acum vreo 3 luni a fost cireasa de pe tort, m-a repezit o casiera tare de tot si am renuntat complet… O fi ea prost platita etc dar asta nu e vina mea.
@ Ina_adevarata: Dupa cat timp zici ca te-au lasat in pace cu sms-urile? Ca pe mine m-au tampit in ultima vreme. Primesc cate 4-5 mesaje pe zi … 🙁