Postul nu e post destul

File de prostie – Telefonul fără fir

Simona Catrina

Era o zi policromă de toamnă. Șeful meu de-atunci, de la ziar, mi-a făcut semn discret să poftesc în biroul lui luxos. Pentru că eram îndrăgostită de el, speram că întrevederea are legătură, nu-i așa, cu sentimentele lui curate pentru mine, pe care în sfârșit catadicsise să mi le împărtășească. Mi-a zâmbit ca înainte de-o întâlnire roz. Apoi mi-a întins mobilul lui, care cântărea un kil jumate. Cu tot amorul nebun care mă curenta de câte ori îl vedeam și de câte ori respiram, am priceput că nu mi-l face cadou – pe vremea aia, un celular costa cât o mașină.

Mi-a poruncit să sun în Franța, la cotidianul L’Equipe, să le cer o declarație în legătură cu un articol de-al lor în care, ce surpriză, bălăcăreau naționala României de fotbal: “Hai, că tu știi franceză, n-am pe altcineva”. Așteptam de vreun an să-mi spună că n-are pe altcineva, iată că obținusem ce-mi doream, chiar dacă replica asta nimerise în cu totul alt context. I-am zis “biensiur”.

Am luat hârtiuța cu numărul și-am dat să ies din birou. A strigat după mine, elegant: “Hei, un’ te duci, vorbește de-aici, să te-aud și eu!”. Nu știam dacă asta era o strategie jurnalistică de supervizare sau o fantezie perversă, ca să mă audă șoptind franțuzește. Am înțepenit, n-aveam chef de reprezentații bilingve, dar n-aveam încotro. Am pus telefonul la ureche, apoi l-am luat, l-am pus iar la ureche, nimic. Mă uitam la butonașe ca un mozambican care vede prima oară-n viața lui zăpadă. I-am raportat șefului: “N-are ton, pe ce apăs ca să vină tonul?”.

Dacă vreodată mi s-ar da șansa de a da timpul înapoi, m-aș duce la momentul ăla, ca să șterg din biografia mea zâmbetul ironic și condescendent al șefului meu drag: “Hă, hă, hă, telefoanele mobile n-au ton, dragă, formează direct!”. Și-n ziua de azi mă mir că am reușit să vorbesc coerent franțuzește după acest moment magistral.

Splendoarea acestei rușini n-a fost egalată decât anul viitor, când același șef – pe care-l înveleam în aceeași dragoste secretă – m-a delegat la Festivalul Mamaia și mi-a dat un mobil la mine, să transmit știri de-acolo. Nu avusesem niciodată așa ceva. Eram deci la mare, așteptam să mă sune din redacție, așa fusese înțelegerea. Văzând că trecusera două zile și nu mă deranja nimeni, am intrat la idei, m-am dus la recepția hotelului și-am sunat eu la ziar. N-am apucat să spun “bună ziua, de ce nu mă sunați?”, că răcnetul secretarului general de redacție mi-a fărâmat urechea: “Deschide dracului telefonul ăla, de ce-l ții închis?!”.

Share:

18 comments

  1. Dan1 20 April, 2012 at 08:16

    Erau zile de pionierat în telefonia mobila, dom’le. Eu aveam un coleg care primise unul de 7W de la servici, umbla cu el în mâna peste tot sa-l vada lumea. Pâna i l-au furat! (desi nu stiu ce-ar fi putut face cu el, ca nu era cu cartela).

  2. pretender 20 April, 2012 at 08:17

    Simo esti superba, numai si numai tu puteai povesti pe acilea chestii din astea … 😀
    P.S. @Dan1, poate ca nici hotii nu stiau ce sa faca apoi cu el, dar i-au facut si ei o aroganta : prea il flutura pe langa mainile lor, nu ? :))

  3. sow 20 April, 2012 at 08:25

    haha tare mah…imi aduc aminte cand pe acea vreme un colaborator isi luase un telefon cordless si era mandru ca nu fusese ft scump insa era nervos de ce nu putea vorbi de pe strada cu el…si citez …pe deasupra ma mai si face de rusine ca baraie in geanta tot timpul…

  4. miki 20 April, 2012 at 08:50

    Lasaţi că ştiu eu pe cineva care avea prin ’97 un ericsson cat o caramida, capatat de la un neam plecat prin strainatate la “munca”, si nici nu avea abonament/cartela pe el. Il etala ca sa se uite cat e ceasul si sa moara de invidie toti din autobuz ca are el molecular 😀

  5. N.A. 20 April, 2012 at 09:45

    Hihihi, lasa, fata, omul cat traieste invata. Pe mama, pana anii trecuti, o tot deranja unu’, Mised Calu. De unde o stie asta, ma lua la rost, i-am dat eu cuiva numarul ei, cunosc eu vreun Calu? Mi-a luat ceva sa realizez ca era “missed call”….

  6. unmihai 20 April, 2012 at 10:44

    a fost o perioada cand multi conversau cu robotii:

    “…momentan abonatul nu poate fi contactat…”
    – “Ma scuzati!”

  7. sebra 20 April, 2012 at 10:47

    @N.A.:
    =)) Nu s-a plâns şi de’o proastă care zice mereu “pentru limba româna…”?

  8. Fratele Andryusha 20 April, 2012 at 10:54

    Adevărul e că îţi trebuie un mobil deosebit ca să transmiţi de la Festivalul de la Mamaia…

  9. RoseN 20 April, 2012 at 11:08

    Operator ORANGE:
    -Buna ziua, cu ce va pot ajuta?
    -Doamna nu pot sa mai sun de pe tel meu mobil, un robot tot intra pe fir si tot zice sa apelez nu stiu ce nr
    -Poate nu aveti credit,cand ati incarcat cartela?
    -Aseara doamna,am lasat-o vreo 4 ore la incarcat

  10. joyflint 20 April, 2012 at 11:09

    Printul Tolstoi era un boem…

  11. joyflint 20 April, 2012 at 11:29

    @joyflint: http://old.cotidianul.ro/brandul_connex_isi_ia_adio_de_la_noi-10554.html

  12. N.A. 20 April, 2012 at 13:25

    @sebra: Ba da, incerca sa comunice si cu aia, da’ a naibii matracuca o tinea langa, pe-a ei, habar n-avea ce-i aia comunicare!

  13. Ciprian 20 April, 2012 at 14:14

    Eu stiam ce e ăla Snake, îl jucasem de câteva ori pe tetris, după vreo juma de an în care am privit pe altii cum jucau. Nu ştiu când au apărut la voi mobilele, dar la mine în liceu abia prin 2002, ne adunam colegi de clasă în jurul colegului Victor care avea un Siemens A50 şi ne uitam la el cum juca Snake. Eram uluiţi. :))

  14. Daniel 20 April, 2012 at 14:18

    Cred ca pe sef ce blesteme l-or fi ajuns, ce ace-n papusa si-o fi luat, ce pene de gaina neagra si de strut verde-n dungi, cu picatzele:)))

  15. Stephanie 20 April, 2012 at 15:13

    Deci tragem concluzia ca s-a dus dracului toata iubirea!

  16. Ina_adevarata 20 April, 2012 at 15:42

    Da’ Bosch-ul ala cit caramida l-ati prins? Moaama, ce telefon. Am varsat cafea fierbinte pe el, l-am scapat pe jos si l-am adunat bucati de o gramada de ori- si tot a tinut fro sase ani. Ala telefon ca lumea, dom’ne, nu prostiile astea de Iphone de-acuma.

  17. Belle d”Imagination 20 April, 2012 at 17:08

    Şi mie îmi e dor de Boschul meu. M-a ţinut din 1997 până în 2001. Când mi l-a arestat tata, fiindcă nu reuşea să se descurce cu noua lui Nokie. A reuşit să supravieţuiască încă vreo 2 ani tratamentului la care-l supunea seniorul meu înainte de a îşi da obştescul sfârşit. A fost cea mai tristă despărţire de un celular din viaţa mea. Şi încă îl regret.

    @Ina, renunţă fată la prostia aia de iPhone şi ia-ţi unul din alea care n-au nici cameră foto, nici radio, nici alte prostii. Sunt surprinzător de user-proof!

  18. mifty 26 April, 2012 at 01:51

    … io am luat un stockholm (huawei gaga rebranduit orange) din 2 motive:
    1. alcatelul meu mergea de parcă stătea pe loc! bine, nici cu ăsta nu mi-e rușine, dar…
    2… are android, vede carduri SD de până la 8 gigei, și pentru că există readere free, e capabil să citescă .epub-uri comod (mobi merg ca naiba, pdf-urile nu merg deloc. și chiar dacă ar merge cât de cât… la cât de mic e ecranul, mă îndoiesc că aș putea pricepe ceva din ele…).
    3. are ecranul ceva mai mare.
    4. oricum, era mai ieftin ca un ebook reader de 7 inci, chiar dacă are ecranul cam jumate! 🙁
    (UPS!!! 2 motive am spus??? :P)

Leave a reply