Domnul Gross si Dietrich Piaza-Rea
Stephanie
Cel mai bun prieten al domnului Gross a fost, dintotdeauna, Hilbert Dietrich, supranumit Dietrich Piază-Rea deoarece atrăgea necazurile ca un magnet. În anul 1943 domnul Gross și Hilbert Dietrich aveau paisprezece ani și făceau parte din echipa de lupte greco-romane a școlii militare. Tocmai coborâsera din tren în gara la Karlsruhe, unde avea loc o competiție sportivă la care urmau să participe, când s-a auzit alarma de bombardament. Imediat, politiștii au început să dirijeze oamenii spre adăpost. Acesta se afla în subsolul unui hotel din imediata apropiere a gării. Domnul Gross își mai amintește doar că a intrat în subsol cu Dietrich pe urmele sale, care a tras ușa după el. Echipa de salvare i-a găsit după trei zile, sub dărâmături. Erau teferi și nevătămați.
În 1944, săpau tranșee împreună cu ceilalți colegi de clasă; englezii au decis să se joace de-a bombardamentul taman în sectorul ăla. Bilanțul: jumătate dintre colegii de clasă au plecat pe lumea cealaltă. Dietrich și domnul Gross nu au făcut parte din jumătatea aia.
Cei doi au avut același parcurs profesional, militari de carieră și camarazi de arme pentru o foarte lungă perioadă de timp.
De-a lungul anilor, Piază-Rea a mai trăit diverse evenimente, de exemplu : a evitat, la mustață, să calce pe o mină, soldatul din spatele lui neavând același noroc. De două ori. S-a îmbolnăvit de holeră și a supraviețuit. Soldatul asupra căruia s-a năpustit tigroaica, mama lui Pisică, a fost, cine credeți ? Dietrich ! O să mă opresc aici pentru că sunt sigură că ați prins ideea.
E lesne de înțeles de ce camarazii mai slabi de inger se fereau să stea prea mult în preajma lui Piază-Rea. Nesfârșitul șir de neplăceri l-a pus pe gânduri pe bietul Dietrich, care a dezvoltat o teorie personală. El credea că viața sa este o luptă cu Soarta , așa, cam ca un meci de box. Soarta nu mai era o noțiune abstractă, ci o persoană, mai precis, o femeie, care încerca să-i facă de petrecanie. După fiecare belea din care scapa cu viață dădea cu tifla Sorții spunând : „Iar ți-am făcut-o , târfă !”
La ceva vreme după lăsarea la vatră, câțiva veterani avură ideea să facă o asociație, un club unde să se reunească periodic să-și depene amintirile. Astfel au aflat că Piază –Rea s-a însurat, nevastă-sa a fugit cu altul, dar după o vreme s-a întors acasă . I-a luat foc casa, raportul pompierilor menționând că a fost vorba de un scurt- circuit electric, așa că societatea de asigurări i-a plătit reparațiile casei, a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni, a stat cu piciorul în ghips șase săptămâni, dar apoi a încasat o grămadă de bani despăgubire. De fiecare dată , după ce termina de povestit o pățanie, Dietrich încheia rânjind : „Iar i-am făcut-o târfei !”
Acum câțiva ani domnul Gross se afla la una din aceste adunări. În hol a strâns mâna foștilor camarazi, l-a luat pe Dietrich și au început să urce scările spre etajul I, unde se afla sala de reuniune. Când să pună piciorul pe ultima treaptă, Dietrich a avut impresia că aude un glas în spatele lui strigând : „Hilbert !” A întors capul, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut; s-a rostogolit până jos.
La spital, doctorii au spus că a suferit o comoție cerebrală și că starea sa nu este prea grozavă. Redevenit conștient, Dietrich a vrut să-l vadă pe domnul Gross. Acesta s-a așezat lângă pat, cu lacrimile jucându-i î ochi. Dietrich i-a strâns cu putere brațul și a spus:
– Vezi, mă? Până la urmă tot mi-a tras-o! Dar, trebuie să recunoaștem, măcar s-a chinuit ceva cu mine !
i-a tras-o.. dar cu preludiu! si ce preludiu!
Misto scrisa povestea.
Ăla n-a fost preludiu, a fost hard labour
pentru Dl. Gross e bine ca Dna. Soarta nu a fost pina la urma afectata de Alzheimer, ca putea sa-l confunde pe Dl. Piaza R cu vreunul din prietenii sai 😉
Pai daca domnul Piaza-Rea a trecut prin atatea si a supravietuit, mi se pare ca trebuie rebranduit Piaza-Buna! Tarfa asta de soarta cam tine cu el, de fapt.
Daca d. Dietrich se apuca să scrie toate astea într-un roman, se îmbogățea la bătrînețe și dădea petreceri cu hipsteri și autografe în cinstea T.îrfei.
Hmmm, sper ca dupa Sarbatori sa apara episodul cu aventurile
eroticeeroice ale domnului whatever =)) cine vrei tu!Neobosita…
Mie deznodamantul mi se pare fericit, cum i-a “tras-o” daca el glumea pe tema asta??
Altceva era daca aceste cuvinte ar fi foat rostite la picioarele catafalcului!:D
@joyflint: @joyflint: … are soarta aceasta un copil nelegitim cu Binele, numit Ghinion.
@joyflint:
Vorbeşti cu tine însuţi? 🙂
@ErRon: Pai in realitate Dietrich a crapat a doua zi, dar n-am putut sa inchei asa. Probabil banuiesti si tu de ce ( “e un site de pamflete, nu un site morbid” etc.) 😉
@sendroiu: Ma, domnul Gross e bine mersi, si-a facut cadou de ziua lui ( optzeci si trei de anisori!) o masina nou nouta! Ghici ce marca? Una germana, evident! O are de o saptamana, i-am vazut-o in parcare. L-am intalnit acum vreo ora si l-am intrebat daca e a lui, a spus ca da. I-am zis ca trebuie “s-o ude”, ca sa-i “traiasca”. A spus ca a udat-o atat de strasnic incat e sigur ca masina va trai mai mult decat el… ca doar e masina nemteasca! :))
@sebra: Da 🙂
@N.A.: piaza buna trece primejdia rea 😉