Postul nu e post destul

Zece gafe de-ale bărbatului care-i strică ziua femeii

Simona Catrina

Țin să precizez de la bun început că aștept, în replică, de la unul dintre domnii care plutesc pe-aici, un material cu gafe de-ale femeii care-i strică ziua bărbatului. Aveți cinci zile la dispoziție, altfel le scriu tot eu și-o să regretați.

Deci iată cu ce intervenții inteligente puteți mătrăși o căsnicie minunată:

”Iubito, du-te tu și stai în față, lasă că stăm noi trei în spate!” – Înghite chestia asta la loc, imediat! Știm cu toții că, atunci când în mașină trebuie să intre patru capete plus șoferul, cel mai gras e trimis ca din întâmplare să stea în față, ca să echilibreze suspensiile și ca să aibă ceilalți loc destul în spate.

”Iubito, stai un pic, m-ai înțeles greșit!” – Nu, iubitule, greșit te-ai exprimat tu. Femeile nu înțeleg niciodată greșit, fiindcă nu sunt cretine, cum sugerezi tu. Mai ai de lucrat la topică, punctuație și fonetică.

”Iubito, ai văzut ce silicoane oribile și-a pus Mariana?” – Ea le-a văzut, desigur. Întrebarea e: cum se face că le-ai văzut și tu? Te-ai holbat la țâțele Marianei atât de mult, încât ai stabilit că doctorul ei plastician e un dobitoc care i-a stricat frumusețe de sânișori naturali, abia pârguiți?

”Iubito, ești foarte fotogenică!” – Ești sigur că ai ouat un compliment, pun pariu. În realitate, ți-ai dat foc la traistă. Dacă tocmai te uiți la o poză pe care ea o consideră oribilă, în care i se văd gușulițele, un colăcel și-un celulițel, și-i spui că arată bine acolo, își imaginează ea cum o vezi tu în carne și oase!

”Iubito, câți cremvurști mănânci? Ca să știu câți pun la fiert.” – I-ai stricat cheful fetei definitiv, fiindcă n-are niciun răspuns bun. Dacă face pe vrăbiuța și spune ”unul singur”, știe că nu-i ajunge nici pe-o măsea. Dacă spune ”vreo cinci”, știe că ai să ridici ochii în tavan, crucindu-te de lăcomia ei, imaginându-ți cum va avea ea într-o zi un cur uriaș. Există o ieșire de urgență din situația asta, însă. Indiferent câți spune că vrea, chiar și opt cremvurști, miră-te cât mai cu talent, fără nicio inflexiune care ar putea fi considerată ironie: ”Numai atâția, iubi?! Ai să faci anemie, ce dracu!”.

”Iubito, s-a cam îngrășat Paula Seling, nu ți se pare?” – Nu i se pare, mai ales că, oricât s-ar îngrășa, Paula Seling va fi întotdeauna mai slabă decât nevastă-ta și decât oricine din neamul ei. Dacă silfida de Paula ți se pare grasă, oare cum o vezi pe femeia minunată cu care-ți împarți viața?

”Iubito, nu vrei să le ducem și Popeștilor niște sarmale de la noi?” – Ce vrei să spui, că sufletul tău pereche a stat să împacheteze sarmale ore întregi și-acum tu vrei să zboare la alții? Deci nu-ți plac, nu? Deci îți bați joc de munca ei, nu? Cine ți-o mai face vreodată sarmale!

”Iubito, e foarte bun sacul ăsta de la aspirator! De trei luni nu l-am schimbat și încă nu-i plin!” – Aha, deci vrei să sugerezi că ea bagă aspiratorul din an în Paște, de-aia nu se umple sacul niciodată. Să-ți fie rușine, ea stă toată ziua să-ți gătească, să-ți spele și să-ți calce, când dracu mai vrei să-ți și aspire?

”Iubito, ce moale și fină ești!” – Mai degrabă suportă un bărbat să-i spui că are un penis moale și fin, decât suportă o femeie să-i spui că-i moale, indiferent cât de bine intenționat ai fost. Nu, sub nicio formă nu se acceptă. O femeie nu e niciodată moale și fină. Ce vrei să spui, că i s-a lăsat pielea, că e grasă, că are strat adipos, că are șunculițe? Nu, unei femei îi spui: ”Iubito, ce tonifiată, hidratată, fermă și fină ești!” – asta dacă vrei să mai pui vreodată mâna pe ea.

”Iubito, vrei să închidem lumina?” – După zece ani în care nu știai ce stratageme să mai inventezi ca s-o convingi să facă sex cu lumina aprinsă, acum ți-a venit hodoronc-tronc să stingi lumina. E clar, i-ai văzut vergeturile, e grasă, are sânii lăsați, are burtă, are un coș pe fund, nu e epilată, nu e fardată. Iar tu n-ai măcar bunul simț să lași becul aprins, ca să-i dai încredere în ea! Plus că frumusețea ei interioară, de care ai atâta nevoie în acele momente, chiar nu se vede pe întuneric!

Share:

77 comments

  1. Old John Wheel 14 March, 2012 at 14:03

    Onorat juriu, în apărarea mea ţin să precizez că eu nu am scăpat niciunul din fluturaţii de mai sus. Încă!
    Simona, te rog să confirmi că nu io-s sursa de inspiraţie, altfel râd copiii de mine. =))

  2. Radu Udrescu 14 March, 2012 at 14:07

    Doamna Simona, nu mai bine ne spuneati zece lucruri care nu-i strica ziua unei femei?!? Sau nu sunt zece…? :-/

  3. ioana 14 March, 2012 at 14:16

    @Old John Wheel, tu chiar crezi ca te credem? 🙂

  4. ralu 14 March, 2012 at 14:16

    Pe scurt, daca un barbat nu vrea sa-i strice ziua femeii, trebuie sa taca.

  5. Cristi 14 March, 2012 at 14:18

    Pentru mine nu exista decat o replica care-mi strica ziua(sau dimineata, sau seara) “Inchide calculatorul” cu varianta hard(care strica toata saptamana) “Inchide calculatorul si da cu aspiratorul”. In rest oricum sunt barbat adica nesimtit prin definitie si nu ma ating alte fraze.

  6. Old John Wheel 14 March, 2012 at 14:19

    @ioana: Păi dacă voi m-aţi fi crezut, mai avea rost să mă disculp? 😀

  7. Old John Wheel 14 March, 2012 at 14:21

    Am o zi la dispoziţie să mă gândesc dacă ridic eu mănuşa aruncată de Simona. >:)

  8. Lecteriţa 14 March, 2012 at 14:23

    @Old John Wheel:
    cere sa ti se publice un drept la replica

  9. Old John Wheel 14 March, 2012 at 14:29

    @Lecteriţa: Eu am avantajul că pot să i-l cânt direct învinuitei, fără să mă rog de moguli pentru spaţii în care să mi-l găzduiască. :))

  10. M3bis 14 March, 2012 at 14:30

    M-aş apuca eu de replică, da’ am vreo câţiva ani de când îs însurat, mi s-a atrofiat spiritul de observaţie.

  11. Cristi 14 March, 2012 at 14:31

    @Old John Wheel: Treaba ta. Pentru linistea ta publica o pagina alba cu titlul “gafe de-ale femeii care-i strică ziua bărbatului”.:D Poate ai noroc si nu trebuie sa sapam dealurile Moldovei dupa tine. =))

  12. Bogdan 14 March, 2012 at 14:33

    Ar mai fi trei chestii pe care sub nici o forma nu le poti spune unei femei:

    1. Nu-mi place cum te machiezi
    2. Nu-mi place cum te imbraci
    3. Nu stii sa faci sex.

  13. Ina_adevarata 14 March, 2012 at 14:37

    Iubito, sa-ti mai cumpar niste “Plus de gust” de-ala? Ca tare bine ti-a iesit mincarea cu ala! (adica fara ala nu iesea buna, ha? Ia du-te tu sa-ti dea maica-ta mincare, sa nu ma mai spetesc eu!).

  14. Rushenne 14 March, 2012 at 14:37

    @Bogdan: Pai, daca i le spui asa, normal ca deranjeaza! Putina diplomatie, domnilor! 😛

  15. Cristi 14 March, 2012 at 14:38

    @Bogdan: Alea se spun numai de sinucigasi. 😀

  16. Camelia 14 March, 2012 at 14:38

    numai atatea????

  17. RoseN 14 March, 2012 at 14:43

    Julica e de la ora 15?! adica…imediat?! hmmm

  18. Old John Wheel 14 March, 2012 at 14:47

    @Camelia: Nu, cu siguranţă nu sunt numai atâtea, dar Simona a spus “Zece gafe de-ale…”, nu “Cele zece gafe de-ale…” 🙂

  19. Belle d”Imagination 14 March, 2012 at 14:51

    Să nu uităm nemuritorul, ”Iubita, dacă tot eşti tu în picioare, adu şi o bere/ un pahar cu vin”. Sau chiar corolarul, ”eu nu sunt beat, aşa mă uit eu când consum fructe/ cereale lichide”.

  20. MNX 14 March, 2012 at 14:56

    In numele concetatenilor mei dotati cu neuroni din jud. Botosani, imi cer scuze iubitorilor de pisici pentru stirea care va aparea in urmatoarele zile …

  21. prostovaniada 14 March, 2012 at 14:57

    E clar! Sigurul motiv pentru care barbatii mai supravietuiesc este ca sunt unicele animale de companie care pot fi acuzate de incompetenta si pot fi pedepsite ca atare ! 🙂

  22. Old John Wheel 14 March, 2012 at 15:00

    @prostovaniada: În plus: cu toate astea, încă mai sunt ţinute pe lângă casa femeii. :))

  23. boemul 14 March, 2012 at 15:01

    io aş spune că cea mai mare gafă a bărbatului e însuşi faptul că se trezeşte dimineaţa 🙂 d-acolo lucrurile nu se pot decât înrăutăţi…

  24. RoseN 14 March, 2012 at 15:07

    Ia mergeti mah toti pe Realitatea, uite ce mogul pus la punct avem!

  25. Anna 14 March, 2012 at 15:09

    @boemul: sa nu exageram ! inca mai e nevoie pe planeta de barbati…

  26. Anna 14 March, 2012 at 15:10

    Dna Catrina multumesc pentru inca un mesaj care mi-a inveselit ziua

  27. Savantu' 14 March, 2012 at 15:15

    @Old John Wheel: Io am inteles ca esti un tip rabdator, care suporta usor chestii, gen :”Mai degrabă suportă un bărbat să-i spui că are un penis moale și fin”

  28. Cristina Ş. 14 March, 2012 at 15:15

    @RoseN: io nu pot, ca-s la birou inca, sa dati link, va rog!

  29. asteriu 14 March, 2012 at 15:16

    L-am vazut pe domnul Julius la Realitatea. Credeam ca e mult mai urat!

  30. RoseN 14 March, 2012 at 15:20

    @Cristina Ş.: Si eu tot la job, diferenta e ca tu esti platitor de taxe nemtesti :))

    P.S. Tot n-au scris dailycotcodac.ro pe ecran!

  31. Old John Wheel 14 March, 2012 at 15:28

    @RoseN: Să vezi ce şi-o ia Piticu’, tot pe dreapta o să-i stea cărarea! :))

  32. Ciprian 14 March, 2012 at 15:33

    Mogulul în aer aici http://webtv.realitatea.net/live

  33. Camelia 14 March, 2012 at 15:40

    @Old John Wheel: dar sunt si altele mult mai mari 😀

  34. ionut 14 March, 2012 at 15:41

    Multe femei au prostul obicei de a crede ca e suficient sa respire ca sa fie femei si, pe cale de consecinta, sa li se cuvina totul 🙂

    P.S: la barbati e la fel, doar ca totul lor se poate umple foarte usor: cu cateva sticle de bere, pizza si un film.. artistic :))

    L.E:@Camelia: – e rau daca sunt mari? 🙂

  35. Analfabetu' 14 March, 2012 at 16:06

    Cum arata lumea fara femei?

  36. ina 14 March, 2012 at 16:08

    O, mai sunt…
    “Bluza asta e curata?” (?!)
    “Camasa asta e calcata?” Daca bagi si un “Serios?” dupa raspunsul ei timid de confirmare deja ai terminat-o nervos pentru tot restul zilei… 🙂
    “Bun, mancam si noi ceva in seara asta?” (dupa ce a servit deja ce ai gatit tu in ultimile 2 ore)
    “Mancarii tale ii lipseste ceva… tu ce zici ca ii lipseste?” ?!?!?! Drege-o cu ce vrei tu si nu mai intreba…
    “Facem ceva in seara asta?” evident, nu, pentru ca se joaca pe calculator cand te intreaba asta, dar macar a intrebat… 🙂

  37. Old John Wheel 14 March, 2012 at 16:20

    @ina: “Mancarii tale ii lipseste ceva… tu ce zici ca ii lipseste?”

    Comestibilitatea? Nuş’, zic şi io… ia cheamă-l p-al tău acilea să ne pove el cum stă treaba! :))

  38. sendroiu 14 March, 2012 at 16:44

    Atunci cand intra din greseala peste o femeie care face baie, un gentleman adevarat, indiferent de nivelul alcoolemiei, trebuie sa se scuze cu formula “Ma scuzati, Domnule!”.
    Ma intreb daca aceasta replica va strica sau nu ziua femeii din cada/cabina de dus. Va zambi in sinea ei cu reputatia & vulnerabilitatea nesifonate ceva de genul “bietul miop, probabil ca isi cauta ochelarii!” sau va tranti sticla de sampon pe gresie: “oare ce a vrut porcul ala sa insinueze???!!!” …

  39. alexV 14 March, 2012 at 16:51

    le-am bifat pe cea cu cremvustii si pe cea cu “moale si fina” =)) destul de jenant, da mno, cat is tinar inca invat :))) si bine ca-i anonima postarea 😀

  40. Anuticutica 14 March, 2012 at 17:03

    O gafa care i-ar strica ziua barbatului meu (daca l-as avea): “Cred ca o iubesc pe Simona Catrina!”

  41. NNA 14 March, 2012 at 18:01

    Asta e discriminare, tot timpul vad articole cu ce sa facem sau sa nu facem noi barbatii astfel incat sa nu lezam orgoliul doamnelor, vreau si eu un articol pe DC pentru doamne, cum sa se comporte cu noi, nici nu e greu ca nu avem mari pretentii, eu stiu doua (mers la bere cu baietii si cealalta), liber la imaginatie. =))

  42. Sorin 14 March, 2012 at 18:12

    Iubito, imi pun si eu o punga pe cap, in caz ca se rupe a ta.

  43. sebra 14 March, 2012 at 18:15

    Posibilitatea bărbaţilor de a gafa? Nelimitată.
    Sensibilitatea femeilor? Nepreţuită.

  44. Stephanie 14 March, 2012 at 18:29

    “Potoleste-te, iubito, ma zgarii cu mustata!”

  45. Fratele Andryusha 14 March, 2012 at 18:39

    Zece gafe ale femeii care-i strică viaţa bărbatului:
    1. Cu mâna dreaptă înşurubează cheia în încuietoare, cu stânga trage portiera şi, iaca poznă!, se aşează la volan!
    2. Execută operaţiile descrise mai sus din telecomandă, ţiuind grotesc de la câţiva metri de maşină.
    3. Cu piciorul stâng încordat pe ambreiaj, introduce cheia de contact cu mâna dreaptă şi porneşte motorul.
    4. Ia mâna dreaptă de pe cheia de contact şi o pune pe maneta schimbătorului de viteză, împingând-o în viteza 1.
    5. Concomitent, ridică uşurel piciorul stâng de pe ambreiaj.
    6. Semnalizând stânga (sau dreapta, după caz), se angajează în trafic.
    7. Nici nu te-ai dezmeticit bine şi e înaintea ta la semafor.
    8. Semaforul s-a făcut verde.
    9. A doua oară.
    10. N-o poţi depăşi, pentru că de pe celelalte benzi vin şoferii fericiţi, în viteză, chiuind ca nebunii!…

  46. Analfabetu* 14 March, 2012 at 18:42

    De ziua sotiei o chemi la un magazin de lenjerie intima sa aleaga ce-i place, apoi pleci cu cele cumparate la amanta.

  47. lulu 14 March, 2012 at 18:45

    @Fratele Andryusha: Esti constient ca in ritmul asta, in curand o sa ai nevoie de un psiholog. Si daca doamna Fratele Andryusha are permis si conduce, vei avea nevoie si de un avocat.

  48. coradob 14 March, 2012 at 18:51

    Ooo, ce bine ca nu-mi plac crenvurstii:D

  49. Fratele Andryusha 14 March, 2012 at 19:12

    Bine, ar mai fi și altele, dar acum am mâncat și am o bună dispoziție debordantă… =))

  50. coradob 14 March, 2012 at 19:25

    Ai mancat cremvursti sau sarmale?

  51. Fratele Andryusha 14 March, 2012 at 19:31

    @coradob: Cred că era o tocăniță, dacă îmi aduc bine aminte…

  52. Dan 14 March, 2012 at 19:37

    Io tziu la Simona din principiu dar observ ca in dragalashul de text de mai sus: Daca dragoste nu e, nimic nu e.
    Luna viitoare, sotia mea schimba prefixul… am tinut cura de slabire amandoi, ea a dat jos 15 kg, eu numai 4. Dimineata ma trezesc sa luam micul dejun impreuna, dar astept cuminte sa iasa din baie, aranjata, parfumata si dichista… sa se simta bine ca o vad eu asa si numai asa. Defecte din cauza de varsta avem amandoi, de care facem haz si pe care incercam sa le reparam. Imi suporta privirile curioase la adresa silicoanelor din vecini, dar nici eu nu sar calul, pentru ca ea este doamna mea. Tin de fiecare data sa o sun la servici si sa o complimentez cand mancarea de pachet este studiat deosebita si/sau mai gustoasa ca de obicei. Am invatat ca femeia se cucereste in fiecare zi si incerc sa ma conformez cat as fi de plictisit, obosit, stresat sau cate silicoane as fi zarit peste zi… macar incerc.
    Ma gandesc ca textul Simonei tocmai asta ne arata, ca trebuie sa incercam. Ce rost are sa ne confruntam si sa ne dam peste degete reciproc? Cine castiga si pentru cat timp? Asta este poate motivul pentru care, chiar daca m-as stradui, n-as putea aduna 10 gafe ale nevesti-mi, nici macar cu cele pe care mi le-a povestit ea, din copilarie.

  53. Fratele Andryusha 14 March, 2012 at 20:42

    Cred că m-au ajuns blestemele şoferiţelor de pe DC, că tocmai mi-a şuierat pe la ureche glonţul unei reinstalări de Windows XP… =))

  54. Old John Wheel 14 March, 2012 at 21:28

    @Fratele Andryusha: =))

  55. Old John Wheel 14 March, 2012 at 21:32

    @Dan: Gândeşte-te la textul Simonei şi ca la o variantă de a ne destinde, de a râde. Doar nu ai luat ceva în serios! :))

  56. Cici 14 March, 2012 at 21:39

    @Fratele Andryusha: cred ca n-o sa mai mananci prea curand acel fel =)). Daca nu mai stii ce-ai avut in farfurie, inseamna ca nu te-a impresionat. Si daca nu te-a impresionat, inseamna ca nu meriti! ;))

  57. Cici 14 March, 2012 at 21:41

    @Old John Wheel: aici imi vine sa te contrazic nitel: stii bine ca in gluma se spune adevarul 😛
    PS: vezi ca Simona inca n-a dat nici o dezmintire…

  58. Fratele Andryusha 14 March, 2012 at 21:42

    @Cici: Păi, nici nu mai vreau prea curând acel fel. Aştept altul, şi altul, şi… =))

  59. mifty 14 March, 2012 at 21:56

    @Fratele Andryusha: aș, dacă n-ai reinstala periodic, ar însemna că n-ai windows pe calculator!!! 😀
    @Old John Wheel: … preșulețul e aspirat proaspăt, sau… ;))

  60. Fratele Andryusha 14 March, 2012 at 22:07

    @mifty: L-am reinstalat prin decembrie, tocmai ce o lăsase mai moale cu update-urile, de vreo două săptămâni… :))

  61. N.A. 14 March, 2012 at 22:07

    Eu sunt intotdeauna ofensata cand mi se spune ca arat foarte bine, imi sta foarte bine nu’s ce. Pentru ca tonul mi se pare usor surprins. Adica ce?! inainte eram urata, ailalte nu-mi sedeau bine?! Da’ sa vedeti ce ofensata sunt daca trece o vreme si nu mi se spune!!

  62. N.A. 14 March, 2012 at 22:08

    De asemenea, de fiecare data cand a constatat ca am slabit, am sarit de fund in sus. “Asa, ai??!! Adica eram grasa!!”

  63. l@ura 14 March, 2012 at 22:11

    @Dan: big big like (*)

  64. anatotparca 14 March, 2012 at 22:14

    64?! 😮

  65. Old John Wheel 14 March, 2012 at 22:22

    @anatotparca: Ai dreptate, cam puţine. 😕

  66. anatotparca 14 March, 2012 at 22:26

    @Old John Wheel: da’ ce, is “ele” toti?! =))

  67. l@ura 14 March, 2012 at 22:55

    unde e gravataru’ meu :-?? M3bis, poti face ceva?….promit sa nu mai spun nimic de butoiul cu muraturi

  68. l@ura 14 March, 2012 at 22:57

    Toader prietene!! iar am rostit cuvantul interzis (cand am pus link pentru lista cu alte denumiri pentru s-e-xuletz nu s-a ofensat nimeni 😛 )

  69. Zece metode de a-ţi ieşi din minţi - curs de tortură feminină aplicată » Daily Cotcodac 15 March, 2012 at 08:03

    […] replică la textul Simonei, cel cu sfidarea cinică aruncată de făptuitoare autoare încă din primele rânduri (pe […]

  70. leroiv 15 March, 2012 at 12:41

    daca ridici manusa…ai pus-o!!
    mai bine fa pe mortu’in papsoi!!!

  71. leroiv 15 March, 2012 at 12:44

    comentul asta era pentru old john…

  72. Attica 15 March, 2012 at 13:27

    Nu sa taca: sa gandeasca inainte de a vorbi. Asta daca are mai mult neuron (in unitatea centrala, nu in instrumentul din subsol).

  73. Old John Wheel 15 March, 2012 at 22:48

    @leroiv: cînd spuneai tu chestia aia, fapta era deja comisă de vreo 5 ore… 😉

  74. Fruntashu' 16 March, 2012 at 02:07

    Geneza noua:
    …In ziua a cincea, Dumnezeu l-a facut pe Adam! Si a vazut ca e lucrare buna.
    In ziua a sasea, Dumnezeu a facut femeia. Cind a vazut ce a facut, a facut alcoolul.
    In ziua a saptea Dumnezeu s-a odihnit. Munca cu mahmureala…

  75. leroiv 16 March, 2012 at 08:52

    @old john…si 5 ore numarai vinataile??!!

  76. Tastatura cu suflet [10] | Grapefruits- blog scris cu vitamine. 21 March, 2012 at 14:52

    […] 2. DailyCotcodac- 10 gafe bărbăteşti care strică ziua femeiei + Basil Brown- omul care a plesnit de sănătate. […]

  77. Razvan 21 March, 2012 at 15:21

    Bullshit. Spre exemplu faza cu cremvurstii este exagerata, prea multi de daca, iar profilul tipei care ar putea da posibilele raspunsuri este cel al femeii exagerat de sensibila, aflata la menopauza, isterica si paranoica.

    Ce ar fi daca individa din exemplu de la fiecare punct nu ar face pe analistul si ar lua literal ceea ce i se comunica?

Leave a reply