Perfecţionarea, Orşova şi moroşanul
Doru Roman
Pe principiul ardelenesc “nu că trăbă, da’ să fie!”, la vreo şase luni de la absolvire şi prezentarea la posturi întreaga mea promoţie de ofiţeri a fost convocată la Orşova pentru perfecţionare, cu nobilul scop de a justifica salariile pe care le încasau responsabilii cu rechemarea noastră la standuri şi revizia obligatorie.
Pe lângă orele de balistică, tactică şi istorie militară, în care martalogii şi legiunile romane Gemina şi Macedonica se amestecau de-a valma în tărtăcuţele noastre cu traiectoriile proiectilelor şi cutia mecanismelor mitralierei de pe TAB, ni se inocula permanent ideea că, în trei luni, vor face din noi nişte genii atât de mari încât doar cu unul-doi dintre noi la comanda trupelor Napoleon nu numai că ar duce la bun sfârşit campania rusească, ba ar câştiga chiar şi războiul rece iar prima potaie trimisă în spaţiul cosmic nu s-ar mai numi Laika, ci Josephine.
Testele pe care le dădeam în acest scop erau definitorii: în cele din prima zi de curs notele maxime reveneau intelectualilor grupei care obţineau câte un meritoriu 3, iar în cele din ultima zi nu exista notă sub 9 în toată promoţia, fapt care se reflecta în mândria “profesorilor” ce nu ratau ocazia să ne atragă atenţia: “Vedeţi, băăă, ce proşti eraţi în prima zi şi ce deştepţi plecaţi de aici, din mâinile noastre?!”
Fiecare primă parte a zilei era o pierdere de vreme cruntă, în care noi de abia aşteptam după-amiaza să o tulim, grupuri-grupuri, la cea mai apropiată crâş bibliotecă universitară a Orşovei unde, într-un ambient plăcut, propriu studiului colectiv, ne aşteptau tomuri întregi să le dăm cep şi să ne adăpăm însetaţi din izvoarele de cunoaştere pe care le adăposteau în interior.
Aveam doar o mică problemă: intelectualii locali, care de obicei nu ne vedeau prea bine, aveau prostul obicei să ne mai şicaneze cu interpelări neacademice, grobiene, când li se făcea chef de băut studiu şi nu mai aveau bursă în buzunar.
Până odată, când un astfel de grup extremist – vreo trei bucăţi – l-a iritat tocmai pe colegul Nelu, un moroşan din Sighetul Marmaţiei de 1,93 metri în lungime, cu anvergura umerilor cât uşa, posesorul unor palme de ziceai că-s lopeţile fochistului de pe locomotiva cu aburi ce trăgea vechea mocăniţă de pe Valea Vaserului:
-No! Care-i baiu’, mă, fişiori? Vi s-o făcut de diplomă die licenţă, au die glumă? Că io nu prea am avut note bune la ăst’ din urmă domeniu, ş-apăi voi ca să ştiu o treabă: mă-ncurc cu voi la ştudiu, au ba?! Că de nu-mi sunteţ’ în stare să-mi tociţi materiile mele ca pă Tatăl nost’, no aşe vă ţâp la examinări de, tulaaai! n-o să ştiţ’ undi-i roşteiu’ să fujâţ’!
Ca să nu mai lungesc vorba, s-a apucat Nelu al meu să-i mediteze. Aşa drag avea de disciplinele alea, cu atâta patos le preda din bibliografia obligatorie de mai sus, ba chiar şi din câte vreun supliment universitar ochit pe raft şi desfundat pe loc, că nu mai prididea bibliotecara să aprovizioneze masa cu noi cursuri (“Domnucă dragă, mă rog la dumnetale, încă o glajă die ştiinţă d-aia roşie!”); iar când, la un moment dat, învăţăceii sperau că e gata, moroşanul o lua de la început.
Toate ca toate, da’ pe la o bucată de noapte cei trei nu mai puteau îngăima nici măcar două vorbe de câtă glagorie băgase ăsta-n ei. Vorba aia: prea multă carte prosteşte de-a binelea, dacă nu măcar te ameţeşte!
Atât i-a trebuit conferenţiarului ad-hoc! I-a scos afară, în toiul nopţii, i-a aliniat ca pe aţă, sprijinindu-i de un gard cu vreo două palme mai înalt decât ei şi a trecut la examinări drastice, luându-I pe fiecare, pe rând:
-No, bolunzâlor ! Mai aprofundăm, barem, un aliniat? Loăm az’ notă de trecere, au ba? Că mie doar şe mi s-or dăşchis supapele, cărălabelor , şî până nu mă videţ’ că-mi cloancăne ochii în cap, nu ne oprim!
Cum răspunsul fiecăruia era, invariabil, o clătinătură anemică din cap, de la stânga la dreapta şi retur, venea imediat şi nota: mi ţi-l apuca de guler pe câte unul, îl ridica de ziceai că ridică o plasă de crumpi şi-l atârna în gard. A durat mai mult până s-a convins la fiecare că, oricâte întrebări ajutătoare i-ar pune, rezultatul tot nesatisfăcător era, decât a durat să le dea calificativele, ca urmare, în nici trei minute, indivizii se odihneau în briza primăvăratică a Dunării, atârnaţi la două palme de pământ ca melendoaicele la uscat.
-Ni la ei, geniile, şe ocoşi şî nialcoşi îs, mnira-s-ar lumea de ei! a mai aruncat Nelu rânjind satisfăcut. Repetiţio mater ştudiorum est, loazelor! Să mai viniţi voi nepregătiţi la materia mea, şî să mai fluieraţi şî-n biserică!…
Băi, ce bine că nu locuiesc prin Ardeal! M-ar fi enervat cumplit amestecul ăsta de daco-română, pseudo-maghiară şi alte limbi coînlocuitoare. Mai bine cu “i” în loc de “e” şi cu “ş” în loc de “ce”, “ci”, parcă te mai poţi înţelege…
@Fratele Andryusha: Hahaha! Hai să-ţi spun o chestie: m-am născut în Suceava, unde am crescut până la 14 ani. Am plecat la Constanţa, la liceul militar de acolo, apoi la Sibiu de unde, după primul an de academie, am fost mutaţi pentru următorii 3 ani la Iaşi. Repartizat în Banat, relocat în Sibiu – pe o durată de vreo 16 ani. Nicăieri, în nicio zonă din ţară, nu mi s-a părut vorba atât de haioasă ca aia ardelenească. 🙂
@Old John Wheel:
Eu mergeam în fiecare vară la rude, în Ardeal. Ştiam şi româneşte şi ungureşte, dar nu pricepeam în ruptul capului ce le-a făcut limba română la oamenii ăia de o stâlcesc în asemenea hal. Limba maghiară habar n-am cât avea de suferit, că nu am ajuns la cunoştinţe atât de avansate… 😉
@Fratele Andryusha: Păi tocmai limba maghiară este “vinovată” pentru accentul ardelenesc, aşa cum rusa este vinovată pentru cel moldovenesc :))
Stai să dau şi dicţionarul pentru ne-ardeleni:
a ţâpa = (în text) a trânti
roştei = poarta mică, folosită pentru accesul oamenilor în curte
bolund, bolând = nebun
cărălabă = gulie
crumpi = cartofi
melendoaică = cârpă, zdreanţă
ocoş = deştept, isteţ
nialcoş = îngâmfat, înfumurat
am venit în Ardeal la 12 ani. am intrat într-un magazin și am cerut o cutie de cola. doamna a făcut ochii cît cepele și a fugit în spate să se plîngă patronului. tipul a venit calm și a urmat un scurt interogatoriu privind posibilitățile mele financiare. apoi a liniștit-o pe doamnă: “Băiatul vrea o badoacă de cola!” 😀
Mult au mai colindat unii,multe cras….biblioteci au mai fregventat si muuuuuult au mai cetit….
Asteptam cu nerabdare si alte povesti “cu talc” de prin biblioteca de la Negrea unde se cetea mult pe acordurile gu…..aaaaa…solistelor din Cimisoara(ca tot Banatu-i fruncea)
Pot sa spun,pot sa spun,pot,pot????;)) :))
Da’ va las pe dumneavoastra…io stau mai prost cu talentu’ si cu timpu'(intre invelitu’ sarmalelor si o supa(la plic,normal) ):))
Armata romana este o rusine si o cheltuiala fara rost, in spatele romanilor. Daca vom fi atacati de-o alta natie, patim precum polonejii in fata lui Hitler.
Sunt cativa soldati adevarati in armata noastra, restul sunt necesarul pe statul de plata. Tind sa cred ca toate statele au armatele mai dotate decat armata noastra.
Daca ne vor ataca,ii vom trata cu traditionala….palinca :))
poate se razgandesc 😉
@Mihaela R : Da, ai dreptate…
Eu am locuit in Arad doi ani. Ma amuza tare cum injura ei…
@Analfabetu”: Cred ca am mai putea sa le dam ceva…..umorul nostru cazon
Multi dintre bravii nostri soldati sunt doar….glume ale naturii :))
@Mihaela R:=))
La muntenii din Regat, vorba “nu că trăbă, da să fie” este:
“las’ să nu-l foloseşti, decât să nu-l găseşti”
Dorule, ia spune tu la fata, cafeneaua “Eugen” de pe Avram Iancu iti spune ceva?
@Stephanie: Doar Casa Haller în Piaţa Mare, aia era preferata mea. Pe A.I. nu aveam niciun locşor. 🙂
Io mi-s mai conservator, dacă am găsit locul, greu îl schimb :))
Mie mi-a devenit clar ca esti francofil 😀
Dreptu-i ca maramuresenii sint intr-adevar foarte scoliti intr-ale glajei.
Doctori docenti, nu alta.
@Old John Wheel: Trebuia sa te intreb mai intai in ce an ai intrat la Academie, in ’90-’92 baietii de la scoala de ofiteri mergeau la agatat acolo. Probabil ca mai tarziu s-a mutat “barlogul” :)))
@Andreea: Fost! Francofil pe nobila spiţă patern-napoleoniană de origine VSOP, distilat în butoi de stejar. 😀
@Ina_adevarata: ooo, daaaa!!! Doctori docenţi, că bine zici! =))
@Stephanie: eu eram din categoria
fraieriserioşi (nu şi studioşi), nu frecventam. :))@Old John Wheel: Auzi, apropo de loaze, ca mi-ai deschis cutia cu amintiri: aveam un profesor foarte sarcastic in primul an de facultate, la Literatura Veche. La examen, o colega de-a mea era tufa, nimerise un bilet cu un Dosoftei nesuferit, cam asa ceva. In fine, profu’ i-a zis: “Fato, meriti un 3 cat tine de mare! N-ai invatat nemuritoarele versuri ale Mitropolitului Dosoftei! Poanta e ca, daca-ti dau 3, te las repetenta si, fiind in anul I, pierzi admiterea. Si dupa aia te faci coafeza si-ai sa castigi de cinci ori cat mine. Asa ca nu, nu-ti fac un asemenea bine, nu meriti. Iti dau 5, ca sa treci anul si sa ajungi la catedra, sa traiesti si matale ce traiesc eu azi!”. :))
Ia te uită, răspunsul meu pentru Andreea, Ina_adevarata şi Stephanie încă mai boncăluieşte la roştei. :))
@Simona, asta e de antologie! =)) Deşi, mai ales în ziua de azi, constituie un adevăr amar…
Până la urmă tot mă faci tu să pun în ordine, pe hârtie, aventurile din timpurile imemoriale. 😀
Deci: un comentariu la moderare de două ore şi ceva, încă un comentariu la moderare de o oră şi ceva. M3bis a fugit de pe CeCe-u? Care ştiţi, e aprobat vreun plan de zbor pentru vreun elicopter care să decoleze din balconul cu servere al lui M3bis? 😀
Am resimtit unele urme de ura impotriva ardelenilor si nu stiti voi ca noi suntem mai sensibili asa, de-aia avem si vorba mai haioasa si mai blanda :-<
@Old John Wheel: … că veni vorba: oare Julieta avea mu ră turi în balcon… sau nu??? 😀
@Mary Jane: … și nu vă spuneți bancuri mai târziu de joi, să nu râdeți, Doamne Ferește, în timpul slujbei de duminică!!! 😀
@Old John Wheel:
vosorlau=fier de calcat
firong=perdea
rugau=arc
a aradui=a porni
porodic=rosie
lipideu=cearsaf
etc…
@ralu: eu am dat explicaţii doar pentru noţiunile folosite în text. Da’, sigur, informaţia e binevenită, mersi. 🙂
Julius, io zic să mai aşteptăm maxim 5 minute şi să-l declarăm pe M3bis dispărut. Comentariile alea două încă mai aşteaptă moderarea. :))
PS: Iar tu ai face bine să-ţi verifici seiful în care-ţi ţii depozitate sincerele felicitări. Vezi dacă nu ţi-a dispărut vreuna.
@Old John Wheel: Am dat cateva exemple de cuvinte stalcite de limba maghiara. 🙂
@Doru Roman
Si eu am fost pe acolo prin sept 96! Ce vremuri! Tii minte barul la o strada distanta in spatele centrului de perfectionare? Am facut acolo mai multe ore decat la perfectionarea dracilor! Pe maioru’ (pe vremea aia) Petrache l-ai prins? Ce dobitoc notoriu!
Deci, Doru…ăăăă…ăsta, domnu Doru, să mai scrii dom’le p’acilea, mai desuț,așa – că scrii pă înțălesu nost.
În sfârșit nește texte pă DC-u… de înțăleg și io da-cap-a-coadă ce zâce. Fain, dom’le, fain! 😀 =D>
@Simona Catrina: :)) Acum inteleg cum au ajuns unii cadre didactice in ziua de azi. Ca, de exemplu, o fosta colega de facultate care, in anult IV, traducea “Sa luam masa impreuna in oras” cu “Let’s take the table together in the city”. Guess what? A facut master, preda de vreo 10 ani. Cu acelasi nivel de cunostinte.
@Van Kelie: Van Kelie, nu răspund la provocări 😀 (acum, fie vorba între noi: bineînţeles că l-am “prins”, dar mie nu mi s-a părut chiar aşa dobitoc, mai degrabă un înfumurat cum rar mai găseşti prin ministerele astea uniformicioase. Poate că avea motive, treaba lui, eu nu am stat să îl analizez ;)))
@Cami G.: Notat. Băgat la bilă. Săptămâna ce vine. Iar “domnia”, rogu-te, în altă parte. Cu alţii, nu cu mine 😉
@N.A.: Despre o colega de-a mea,profesoara de geografie, povestesc cei mai vechi in scoala, ca la inspectia pentru gradul I ar fi intrebat copiii cum se numeste raul care desparte America de Europa. In acel moment inspectoarea s-a ridicat si a parasit scoala.
Colega face acum un master ca vizeaza postul de director!:D
@ErRon: Oltul? :))
@ralu: dureros…..
@ErRon: … englezii și americanii se cam referă la Atlantic ca la ”gârlă” ;))
așa că dacă gagica a citit prea multe miștocăreli americano-engleze, nu e prea de mirare…
și apropo, insularii și americanii au aceeași părere ”bună” despre canadieni cam cum avem noi despre moldoveni!!! 😛
@Old John Wheel
Cum naiba bre ? Io-s din ardeal ,(una din cele 3 zone ravnite la autonomie , si pe linga faptul ca la Cluj se vorbeste total altfel decat la noi (mai aproape de ce scrie in text)… si nu stiam din cuvintele “traduse” mai sus nici 10 % , habar nam de ungureasca nimic inafara de injuraturi si ce mai i folosit in bancuri … Se poate sa fie o “gaura neagra” in mijlocul ardealului ? Sau sunt io ceva spion rus si habar nam ?
@Suminona: Există multe diferenţe între regionalismele folosite în centrul Transilvaniei şi cele folosite în -să zicem- Maramureş şi Bistriţa Năsăud ori Hunedoara. 🙂
@Old John Wheel: Pai si eu sunt in Cluj si-am priceput ce-ai zis, probabil prin telepatie =))
@RoseN: n-am zâs io, o zâs-o Nielu 😀
@Old John Wheel: Mai erau cativa pe acolo, stii cum le ziceam noi? Cimitirul elefantilor! Cea mai tare faza e ca m-am ciocnit apoi de mr. Petrache, dar acum eu eram intr-o postura in care el avea nevoi de mine..stii cat whisky mi-a carat? pffff! N-ai habar! L-am facut in sange! 😀