Arhitectura se face cu inspirație. Inspiri, expiri…
Ina_adevarata
S-a așezat icnind, cu mișcări greoaie și cu o expresie suferindă pe chip. Era sărită binișor de cincizeci de ani, dar părea a se strădui din răsputeri să arate de cel mult 35. Evident, cheltuia foarte mult pentru asta; cum să zic? era genul acela de doamnă bine îmbrăcată, bine coafată, bine machiată, la care totul – de la parfum pînă la țigară – e discret și scump.
Doamna S. era femeie de afaceri, avea o brutărie pe care o conducea singură; se pare că îi mergea binișor, pentru că se hotărîse să îi mai adauge făbricuței un etaj.
Așadar, iat-o la arhitect.
– O cafea? (uneori, mă simt generoasă.)
– Nnnu. Nu mă simt prea bine.
Oftează, dă ochii peste cap, răsuflă greu. Pare într-adevăr a nu fi în formă.
– Vă aduc o apă. Avem apă minerală la rece.
– Nnuuu! (aoleu, ton ridicat.) Nu-nu-nu! Mulțumesc, nu pot să beau!
Scoate o țigară, caută scrumiera din priviri.
– Vă rog să ieșiți pe balcon cu țigara, soțul meu încearcă să se lase de fumat. Avem scrumieră pe balcon.
– Dragă, cred că pentru clienți ar trebui să faceți excepții. Totuși, e noiembrie, nu simt nici o plăcere să fumez în frig.
Clientul nostru, stapînul nostru, nu? (Sper că ăla care a inventat vorba asta arde în iad.)
– Mmmbine…Haideți, facem o excepție. (las’ că ajungem noi și la tarif, o să îți adaug taxă de poluare).
Ies să aduc scrumiera, ea scoate o schiță a brutăriei; afară e un frig tăios, miroase a iarnă.
– Închide, dragă, ușa, nu simți ce aer rece vine?
E iritată, suferă evident. Închid, mă trag mai aproape de ea să îi vad schița.
– Nu veni așa aproape de mine! Nu ți-am zis că nu mă simt bine?
Nu pare a avea vreo viroză sau ceva de genul ăsta, dar icnește la fiecare mișcare și respiră întretăiat. Nu e treaba mea să cer fișa medicală a clienților mei, dar femeia din fața mea are în mod clar o problemă serioasă de sănătate.
Încerc să înțeleg ce iși dorește pentru construcția ei, îi pun cîteva întrebări, îmi răspunde. Îi admir siguranța de sine; evident, e obișnuită să se impună, se simte starea financiară bună în spatele acestei atitudini ferme. Mi-o imaginez în restaurante, speriind chelnerii cu comenzi pretențioase, delicatese greu de numit, specialități potrivite unei doamne atît de rafinate.
Își mai aprinde o țigară, aerul devine irespirabil. Mirosul ăsta al țigării ei e foarte ciudat- poate mi se pare mie, sau poate e din cauză că m-am dezobișnuit de miros de țigară. Aș deschide geamul, dar…iar ajung la vorba ăluia- clientul nostru, stăpînul…(stai acolo în smoala ta, idiotule!).
Hai să îi schițez ceva femeii ca să ne înțelegem; mă ridic să iau cîteva foi de hîrtie de pe raftul din spatele ei.
– Nu ți-am zis să nu vii lîngă mine? Nu te apropia de mine! Nu sînt bine deloc, dragă!
– Doamnă, mă scuzați, nu vreau să fiu indiscretă, dar ce aveți? E ceva contagios? Nu ar fi mai bine să amînăm discuția asta pentru cînd o să vă simțiți mai bine?
– Nuuu, nu e contagios, stai liniștită. Știi, nu prea tolerez ceapa, doctorul mi-a zis să o evit! Dar mie îmi place tare mult, dragă – și azi am mîncat o fasolică bătută, făcută așa cum trebuie, cu ceapă prăjită. Sînt așa de balonată!
Peste vreo doi ani de la scena asta, o văd pe doamna S. dînd declarații la televizor, înconjurată de pompieri, poliție, presă, băgători de seamă. Îi explodase un cuptor în brutărie.
După primele cercetări, se pare că ar fi fost vorba de o acumulare de gaze.
@ JUL: Mersi iubire!
@Stephanie: pupici.
Julius scrii din ce in ce mai bine. :))
Hahahaha =)) mah saraca doamna!
O nedumerire tot am, daca te apropiai prea mult, se declansa senzorul de gaz?
Yesss!
Şi acum, la citit! 😀
Ina: Stiam eu ca nu ai toate tiglele pe casa!!! LIKE! =))
A stat 2 ani balonata? :-O
Aş mai da un like, da’ nu mai am cum. :))
Julius, dacă-l sheruim p-ăsta, se pune că suntem hist… histerec… hipsteri d-ăia? A, ştii ceva? Mi se rupe, io tot îl sheruiesc! :))
Înţeleg. Îşi dorea un etaj întreg, numai pentru ea…
Jul, cel mai mult imi place ca mi-ai scris numele complet; numai bine ca sa se recunoasca personagiul =)) Daca mai aveam vreo speranta sa imi mai comande vreun proiect de gard, ceva, in acest moment s-a spulberat. Zice “ia pastreaza-ti tu aerul tau curat” =))
Ina, esti adevarata!!!
Sanchi! La pariu ca doamna S facea fisionari la rece prin brutaria aia. Cuptoarele erau la deruta. Plus ca manca si ea o paine degeaba, facuta in conditii de maxima siguranta. Si la doi ani dupa, ii ajuta si pe oamenii aia sa faca un rating, o salvare de vieti omenesti, o grefa. Practic, fu de folos umanitatii, in general.
Se pare însă că ţigarea nu i-a dăunat.
Bravo, Ina. Pana la urma ti-a fost rasplatita nemasurata rabdare :)))
Bre, femeia avea dreptate, ca si mie îmi place “fasolica bătută, făcută așa cum trebuie, cu ceapă prăjită”, dar nu bag în mine ca spartu’, sa ma balonez…
Bravo Ina, tine-o tot asa!
Cate aerisiri a cerut pe etajul ala?
@Ina_adevarata: trebuia să te semnezi și tu ca „doamna Japonezu”.
@Ina_adevarata: Ah, da!!! Sunt convinsa ca boieroaica citeste DC! Sau, in fine, ca citeste… 😉
@Ina_adevarata:
Cred că se recunoştea oricum, din descriere. Nu orice doamnă mănâncă fasolică bătută cu ceapă într-o zi friguroasă, de noiembrie… =))
Nu cred că citește DC, dar nu se știe niciodată cine dintre cunoscuții ei citește. Nu orice doamnă proprietăreasă de brutărie vine și se b…ește la arhitect în fotoliu, iar la doi ani după asta e vedetă la tv. Ar fi cam mare coincidența, totuși. Nu că îmi doresc neapărat să îmi mai vicieze atmosfera, dar pe praful ăsta…
Mersi că ai șters numele, Julius.
Asta-i un exemplu de bun-simt, totusi! Am avut un coleg de serviciu care manca ceapa si usturoi sa-i scada tensiunea, iar pentru el nu exista notiunea de spatiu personal, in sensul ca oricat te straduiai sa i-l respecti pe al lui, se baga in sufletul tau cand ti se adresa.
@Ina_adevarata: Dacă ţineai neapărat să nu te recunoască, trebuia să scrii şi tu “domnul T., cofetar…” 😉 Acu’ e prea târziu, ştiu, da’ îmi place să răsucesc cuţitul în rană… =))
Nu reusesc sa dau like, cica e eroare. Mi-ar fi placut sa te semnezi Ina-adevarata. Si acum, sa citim textul!
Si totusi, ce are fumatul cu basina?
@Lecteriţa:
de fapt, nu m-am semnat nicicum, a reparat Julius scaparea 🙂
Ina are blog?
@iulian rinder:
nu cred ca au vreo legatura. dar poti sa le combini daca introduci tigara in alta parte.
(am vazut eu mai demult intr-un film)
Culmea prostiei: să iei un somnifer şi un laxativ în aceeaşi noapte…
Săraca doamnă S! Încerca să construiască o brutărie din ce în ce mai mare, ca să contrabalanseze presiunea mereu crescândă a acumulărilor de gaze… 🙁
@Ina_adevarata: Ăsta a fost debutul? Este… exploziv! :))
@Cms:
=)) misto
@Cms: P-asta cu explozivul o vând!!! =))
Da’ voi menţiona şi sursa, chiar la sursa de gaze sheruită pă uol 😀
@Ina_adevarata: un mare like!
Mersi, Doc 🙂
Una mai veche, din 2001 sau 2002.
Eram in Japonia, si, o gashca mai mare trebuia sa mergem la o conferinta la Kobe.
Aia bagau (atunci) direct in cont transportul (cat costa cu Shinkansen-ul + legaturi), banii de hotel 9000 yeni pe noapte, diurna vreo 3500, si nu trebuia sa aduci vreo chitanta.
Asaca, ne-am hotarat sa ne cuplam la o masina; cea mai mare era a unui coleg indian (mai era inca un roman, un japonez, si eroul povestirii, un chinez), dam toti bani de benzina, si punem binisor deoparte.
Toate bune si frumoase..
La intoarcere, intram de pe autostrada mai aproape de mine, deci sa ma lase acasa intai pe mine.
Abia intram pe strada, si trage chinezu una in masina atat de imputita cum n-am mai mirosit in viata mea (naiba stie ce mancase ala toata ziua, ca nu prea aveam preferinte culinare comune).
Opreste indianul masina langa casa mea, ies, imi scot din portbagaj gentutza mea de voiaj, si pana sa bag de seama, toti ceilalti (mai putin chinezu’) erau sariti din masina, galbeni la fatza si respirand adanc, si zicand ca vor neaparat sa le zica noapte buna nevestei si copiilor.
Eu nu-mi dau seama ce parfum scump ai mirosit tu. :))
p.s. Julius avea dreptate mai devreme.;)
@iulian rinder: … există niște țigări zise ”buuuune” (și la al căror preț pe bucată numai omul ăla care trebe să-i fie rușine tot timpul nu are palpitații), care au aromă de bășină…
știu de la un prieten, eu, unul… am gusturi mai peizane: piele, lemn, whisky, ba chiar și… tutun!!! :)))
@ina: ar trebui să dau și eu like… și știi ce: chiar o să dau!!!
cu tot riscul împărtășit de moș ion roată de a ajunge cricster…. pinkster…. ăăă… icter… cum naiba-i zicea… hitler… nu… ăăă… hicster… hipster, frate!!! 😀
@mifty: julius, schimbă și textul de la share, că iar apare numele adevărat al adevăratei, și nu vrem s-o lăsăm fără clienți, daaaaaa??? 😀
@Ina_adevarata: Like. 🙂
Bravo,Ina, arata-le tu cum se face!
Eu nu o sa scriu niciodata texte pe DC. Nu pentru ca textele mele ar fi jalnice(si ar fi credeti-ma), ci pentru ca in curand cititorii/comentatorii vor fi atat de rari incat Julius va trebui sa-i plateasca, ca vorba aia autori buni gaseste pe toate drumurile
Zaha Hadid, manusa a fost aruncata 🙂
Felicitari, Ina! Povestesti frumos, frumos:)
@ionut:
Zaha, mă? Hoașca aia zaharisită?! =))
Mulțumesc 🙂
@JULIUS: Sunt foarte indignata si invidioasa ca ai inceput sa promovezi tinere talente, iar pe noi, scriitorii batrani, ne marginalizezi. Drept care o sa scriu un text pentru DC in seara asta!:)
@lulu: Hai lulu, scrie si tu ceva, nu neaparat pentru noi, dar ca sa-l scutesti pe
omu’ astaJulius de efort! :))@ Ina_adevarata Felicitari fata! Si pentru text, si pentru clientela! Auzi, vedeta la televiziune!:D
@Simona Catrina: Măcar tu ai înţeles adevăratul mesaj… 😀
Deci Ina, deci detei si eu like ca un hipster! =))
La cat e de lung articolul si avand in vedere cat sunt de analfabet, daca-l cetesc tot, cre’ ca-mi exploadeaza capu’ . Deci, pe scurt, despre ce este vorba?!
@Analfabetu’: Despre nişte aere. 😛
@Cms: Multumesc.
Hahahaha, foarte tare si povestea si articolul si Ina! Bravo, fata, mi-a placut, sa te vedem iscalind (anonima, daca insisti) cat mai des la articole!
ultima propozitie face cat tot textul =))