Ionuț Șendroiu

Bairro Maculusso este cel mai vechi cartier din Luanda. Vile coloniale, străjuite de arbori tropicali înfloriţi ca nişte focuri de artificii, zac chircite la umbra zgârie-norilor şi mega-macaralelor din cartierele petrolisto-bancaro vecine, care vibrează în aerul încins. Străduţele înguste, pe care se negociau cândva sclavi şi mirodenii, sunt burduşite acum cu toyote fumegând furibund. Între timp, peste acest cartier s-au abătut un război civil, o tentativă de revoluţie condusă de Che Guevara şi, în calitate de cireaşă pe tort, în contextul boom-ului pertrolier, semafoarele instalate recent. Ca de exemplu, cel la care suntem blocaţi acum, la intersecţia dintre Bairro Maculusso şi – ce coincidenţă! – bulevardul El Comandante Che Guevara.

Plăcuţa stradală, formată din pătrate de faianţă pictate manual, încadrate de un chenar din motive florale galbene, arată ca un sfert de perete de baie. Toţi cei aflaţi în maşină, în afară de şoferul localnic, am privit-o întorcând capul după ea ca după o mare atracţie turistică. Probabil că fiecare aveam prin vreun sertar un tricou roşu cu chipul emblematic al lui El Comandante, sau măcar vreo iubită de demuuult care a purtat unul într-o dimineaţă memorabilă.

Un tricou lucios cu însemnele clubului Benfica Lisabona, apărut de nicăieri, se lipeşte brusc de geamul din spate al mașinii. Temperatura exterioară, afişată pe computerul de bord, e 32ºC, iar instalaţia de climatizare huruie isteric. Tricoul, genul 99,99% polyester, se retrage precum o cortină, dezvăluind faţa transpirată a unui adolescent atletic care ne cântăreşte din priviri cu aerul unui expert în studii de piaţă. Suntem 4 expaţi în limuzină, doi italieni, un francez şi subsemnatul, aproape morţi de sete. Mai ales subsemnatul. Tricoul Benfica este înlocuit cu un tricou Man U mărime XXL care acoperă ceva mai mult geamul, ceea ce înseamnă mai multă umbră. Capul vânzătorului rânjeşte de sub subsuara stângă, pronunţând, cu mişcări exacerbate ale buzelor, ca pentru surdo-muţi, cuvântul “O-RI-GI-NAL”. Giuseppe se trezeşte să exclame “Minchia!” sau ceva la fel de inteligent, ceea ce-l determină pe vânzătorul ambulant să schimbe instantaneu tricoul Manchester United cu unul AC Milan, mărime L sau M. Fasciculul de raze solare luat în freză pe sub gulerul rosso-nero ne-a amintit că noi, de fapt, plecasem să bem o bere, morţii mă-sii de semafor!

În timp ce la Braşov semafoarele dispar, unul câte unul, în Luanda apar câte paişpe noi în fiecare zi – filozofez într-o criză de inspiraţie combinată cu un dor vag de vin fiert. “Lasă că la vară, când se va topi zăpada, le veţi descoperi din nou”, răspunde Jeremie, francezul. E adevărat, România a apărut des la ştirile despre East European freezing pe Euro News, BBC şi CNN în ultima lună. Dar nu la troiene mă refeream, ci la sensurile giratorii, ultima fiță în materie de ecologie urbană – scot telefonul să-l conving pe maliţiosul francez. Ecranul se umple de pagina facebook pe care tronează statusul lui Julius despre ţurţurii proaspeţi daţi jos de pe maşină. Pentru care ar vrea nişte whiskey la schimb… Dedesubt, o fotografie cu indicatorul de intrare în localitatea Bârlad sau Tecuci, răsărind din zăpadă ca un ghiocel, cam la 5 cm deasupra unor nămeţi. Poza asta s-a văzut al dracului de bine, deoarece, fix în momentul ăla, o hartă imensă a Africii s-a lipit de geamul de lângă mine, făcând umbră în maşină.

– “O grrrrrande mundo!”, a strigat o şapcă din spatele hărţii continentului african, înlocuind-o cu un gest de prestidigitator cu un planiglob de vreo 2 m pătraţi. Şoferul nostru a descoperit o breşă între un microbuz şi un vânzător ambulant de capace de WC şi a ţâşnit cu şlapul drept apăsat pe accelerator şi cotul drept înfipt în claxon. “O grande mundo” a rămas în spate, fluturându-şi hărţile precum un toreador în mijlocul unei cirezi de tauri indiferenţi, care scot gaze de eşapament pe nări.

Spre seară, în buda aeroportului din Luanda, un filipinez se chinuia, stând pe vârfuri, să urineze în pisoarul croit pe nevoile localnicilor. I-ar mai fi trebuit câţiva centimetri să reuşească şi mă gândesc că harta aia cu “O grrrrrande mundo” ar fi fost un fundal ideal, pe peretele din faţă …