Scurta mea carieră de antrenor de fotbal
Julius
În urma rezultatelor dezastruoase înregistrate în primele două meciuri din Cupa Presei, selecționerul echipei de fotbal a ziarului la care lucram pe vremea aia a fost demis fără nici un fel de menajamente. În fruntea contestarilor săi se afla chiar diamantul echipei, care i-a reproșat vehement că din cauza tacticii defectuoase nu este pus în valoare de coechipieri – acesta fiind, de altfel, și motivul pentru care nu reușise încă să marcheze vreun gol. După o ședință agitată de vestiar (care, normal, s-a ținut la cârciumă), diamantul echipei și-a asumat și funcția de tehnician rămasă vacantă.
Odată ce v-am spus că l-a lucrat pe fostul antrenor ca să-i ia locul, presupun că ați ghicit deja cine era diamantul echipei.
Imediat ce am preluat funcția de selecționer, am trasat echipei un obiectiv îndrăzneț: în meciul următor murim pe teren, dar nu luăm mai mult de 12 goluri. Ca să îmbunătățesc relația dintre banca tehnică și jucători, le-am cerut acestora să-mi spună, simplu, “nea Iulius”, nu i-am plictisit cu nici un fel de antrenament sau tactică de joc și nici nu le-am interzis să bea și să fumeze, cum fac foarte mulți dintre colegii mei, antrenorii. L-am sunat și pe Guardiola și i-am spus
Cu amărăciune, în ziua meciului am realizat că, în ciuda lipsei de rezultate, fostul tehnician avea și o mare calitate: reușea să adune o echipă la ora meciului. Ori acum, cu doar câteva ore înaintea întâlnirii cu puternica echipă a TVR, aveam la dispoziție, cu mine cu tot, un lot format doar din trei jucători. Ceilalți lipseau sub diferite pretexte.
Toată după-amiaza mi-am petrecut-o sunând o mulțime de amici, cunoștințe și tipi pe care-i știam destul de vag, pe care am încercat să-i conving să iasă pe seară la un fotbal. Din cei 30 de tipi pe care i-am sunat, n-am reușit să-l conving să vină decât pe unul (de fapt, mai greu a fost s-o conving pe nevastă-sa să-l lase); ceilalți s-au eschivat, invocând pretexte dintre cele mai străvezii (doi dintre ei au mers cu nesimțirea atât de departe încât au pretins chiar că trebuie să mergă cu soția la cumpărături). Totuși, deși cei 29 de tipi care m-au refuzat aveau diverse treburi, fiind niște oameni extrem de ocupați, absolut toți, fără nici o excepție, mi-au bătut obrazul că n-am mai băut și noi o bere. „Băă, nu contează când, mă suni și ieșim!”, mi-au zis toți, înainte să-mi trântească telefonul în nas.
Până seara, ceilalți doi componenți ai echipei au reușit să-și păcălească fiecare un amic să vină, așa încât, la ora meciului, echipa de fotbal a ziarului număra șase oameni. După o evoluție eroică, în care am făcut adevărate minuni pe teren, am reușit să evităm ca scorul să ia proporții, pierzând la limită (4-11).
Deși rezultatul mă anunța ca unul dintre cei mai promițători antrenori din noul val, am fost nevoit să-mi dau demisia imediat după onorabila înfrângere. Degeaba am încercat să le explic că e bine că nu e rău, că viața merge înainte și că e nevoie de timp să construiești o echipă – cele două canalii m-au lucrat fără să ezite.
Întâmplarea făcea ca în cel de-al patrulea meci să întâlnim o echipă care nevoie de golaveraj, așa că nu m-am dus să fiu părtaș la dezastru. Ne-au dat vreo 10 sau 11 la 0 – mă rog, nu mai țin minte de cât aveau nevoie oamenii -, așa că a doua zi mi s-a oferit din nou banca tehnică, pentru ultimul meci.
Am refuzat scârbit să mă mai întorc în fotbalul românesc.
puteai sa vinzi si tu niste jucatori inainte de a te retrage.
tu erai în mod evident un antrenor extraordinar, aş putea paria că de vină a fost patronul echipei care nu te-a lăsat să-ţi pui în aplicare strategiile :))
Dom’le, de ce nu ai jucat 4-3-3? Te-ai rezumat la un 1-1-2-2. Am vazut meciu’ pe plasma de la mol. Maaaare greseala ai facut! Si inca ceva. Scoate dom’le cumulul de functii de pe jucatori. Unde ai mai vazut fundas de formatie sa aiba si un part time ca atacant. La fel si cu portaru’. De ce-i intreba de legitimatie pe ai lor? Vezi? Fotbalul asta, nu-i asa cum crede lumea. E mai al dracu’! Zau!
@sebra: N-auzi ca n-avea pe cine.. =))
sunt sigur ca daca ati fi marcat mai mult decat adversarii ati fi castigat (cu exceptia autogolurilor) =)) =))
@N.A.,
pai aia 2 ii vindea ca nesu’ la plic. 3 in 1. la o adica se putea vinde si pe el. :))
Io cre’ca arbitrii au fost de vina. 😀
daca avei tu lotul lu Maxima Craiova alta era viata …
“Inainte aveam o viata foarte activa: jucam fotbal, tenis, sah, participam si la raliuri. Dar totul s-a terminat cand mi s-a stricat calculatorul.”
Te-au lucrat si arbitrii Nea Iulius…
“Odată ce v-am spus că l-a lucrat pe fostul antrenor ca să-i ia locul, presupun că ați ghicit deja cine era diamantul echipei.” m-am gandit la Eftimie:)
Jos Mirecea Sandu..
Din pacateCel putin nu te poate acuza nimeni de manarii. Daca tineai putin de post ai fi putut sa mergi la echipa care avea nevoie de golaveraj si sa le spui: “Bah, daca nu cotizati nu ne prezentam la meci, si castigati doar cu 3-0. Data trecuta de-abia am reusit sa strang 6 oameni. Asa ca.. aveti grija!”…macar ai reusit sa pariezi ceva???
Trebuia să suni şi tu vreo 2 dame şi să zici că se dau tichete de reduceri la un magazin de fitze de ţoale contra participării la meci!
Despre primele de meci, ce ne poti spune?
Următorul text e cel mai greu!
@camionagiu: Cantareste cel putin 3.5 tone. 😀
Trebuia sa le spui sa mai traga de timp, sa pasese mai mult, sa intri dur la adversar.
Cand eram micut, pana sa ajung fundas central sau de banda dreaptă jucasem ca portar pe maidan, ăi mai hâtri mă strigau Zubizareta. Primul meci l-am jucat intr-o seara de vară, pe la ora nouă jumătate spre zece cand se mija deja ziua cu noaptea,am luat vreo 15 goluri. Jucam pe strada pietruita a unui sătuc, barele erau din pietroaie si taranii din echipa adversă au zis ca ei joacă doar dacă renunţăm toţi la tenişi, să jucăm desculti.
Ca băiet de oras aveam picioare mai finute, asa ca mi-am gasit un loc fara pietricele si am ramas acolo impietrit, mai dadeam din cand in cand din mâini să mă încălzesc, să mă apăr de câte o rădaşcă, uneori si sa evit sa primesc gol ca să nu ajunga mingea prin santuri. Am incercat de vreo doua ori sa ies si din careu, dar m-am lovit la degete şi m-am potolit. Si dupa ce m-au remarcat toti cat sunt de bun ca portar tot insistau si ma incurajau sa mai intru in poarta, sa-mi spal onoarea. Cand jucam fotbal de “zgură” aveam evolutii de-a dreptul remarcabile, nici nu transpiram, insa cand jucam pe iarba sau încăltat imi permiteam si cate un plonjon, imi permiteam sa intru dur la atacantii adversi asa ca toata lumea traia o mare dilema, cum se poate sa joc asa diferit de la un meci la altul.
Prin şcoală după o accidentare nasoală ca portar (vreo doua săptămâni a tot amânat proful de matematică teza pentru că nu puteam să scriu, din “fotbalist” nu mă scotea) m-am reprofilat pe postul de fundaş deşi pe vremea aia cam toată lumea vroia să fie atacant, cu fiecare ocazie şutam mingea în aut şi ca ultim apărător dădeam la gioale fără ruşine.
Ajunsesem atât de bun “fotbalist” încât unii colegi preferau să mă cedeze echipei adverse şi de fiecare dată când se întâmpla asta înscriam goluri, câte era nevoie, numai să-i oftic pe cei care nu au avut încredere în mine.
Ai, n-ai mingea, trage la poarta, Mister Julius!
Deviza fundasilor: Daca trece mingea de tine, ai grija sa nu treaca si omul!
Focu’ la ei! 🙂 Asta era strategia pe care trebuia s-o aplici. Victoria venea de la sine si de la arbitri.
@Belle d”Imagination: Ai gasit colega?
Trebuia sa jucati murdar si sa ii amenintati ca nu va mai platiti abonamentul tv: sa-i fi vazut atunci pe baietii de la tvr cum “intrau cu frica” ;;)
Nasol, măi! Nuş’ ce, da’ ştiu sigur că-i nasol. Şi va fi şi mai nasol!
Io ştiu doar un singur principiu din fotbal, universal valabil: decât să ratezi, mai bine dai gol! Dacă se poate, în poarta adversarilor. 😕
@Old John Wheel: Iar eu stiam o maxima, daca pot s-o numesc asa: “Altfel ar fi fost rezultatul, daca inscriam” (Ilie Stan, 2012) =))
În locul lui Gigi i-aş spune lui nea Stan:
– Dacă iei Champions League, sigur prinzi şlapii şi costumul de baie la Steaua. Altfel… =))
@Fratele Andryusha: …altfel, uite, îți suflă alde Julius și Guardiola în ceafă! 🙂
Nenea Julius, la fel face si antrenoru` echipelor de fotbal straine care bat la curu` gol echipele de club romanesti: suna prietenii. Nu conteaza ca-s portari la banca, postasi sau mecanici auto, tot caftesc la noi ca la fasole. Deci, zic sa te intorci. Dar nu in fotbalul romanesc. Incearca p-afara, la un club d-asta mic de prin Lichtenstein, Luxembourg sau Insulele Feroe.
Poti sa ai si succesuri, poti sa ai si ratee…