Recomandări de seară. Acum, și ziua-n amiaza mare!

Dacă oamenii n-ar trăi așa puțin, Constantin cel Mare ar fi împlinit astăzi exact 1740 de ani. Nu vom ști niciodată cum ar fi fost Constantin la această venerabilă vârstă, însă un lucru e sigur: nimeni n-ar fi reușit într-un timp atât de scurt să-l facă să priceapă diferența dintre ortodoxie și arianism, fiindcă, oricâte calități a avut sfântul Constantin, agerimea minții nu s-a numărat niciodată printre ele. Și pentru că sfântul Constantin a fost mereu unul dintre preferații lui Julius, ne grăbim puțin cu recomandările de astăzi pentru a-i lăsa harnicului autor răgazul necesar să scrie „Evenimentul zilei de ieri”, un text pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, sperăm să-l putem citi chiar în această seară.

Concluzia lui Moise Guran după estimarea de preț a autostrăzii suspendate a lui Oprescu, în caz că se va face totuși vreodată: „Dacă acesta este costul dorinţei doctorului Oprescu de a intra în istorie, atunci să-i oferim primarului mai bine un nume de stradă şi scăpăm de un mare deranj”.

Am întâlnit și români săraci cu duhul – un text de Adelin Petrișor despre două românce din Japonia.

George Damian publică un raport cerut de mareșalul Antonescu despre modul în care Nicolae Malaxa și-a dobândit averea pe spinarea statului mituindu-l chiar pe regele Carol II. Antonescu n-a reușit să-i naționalizeze averea lui Malaxa, fiind destul de scrupulos pentru un dictator, așa că plăcerea asta le-a revenit comuniștilor. O mană cerească pentru urmașii lui Malaxa, care și-au putut revendica bunurile după 1989 în virtutea faptului că le-au fost confiscate abuziv de odiosul regim comunist.

27 Comentarii »

  1. chocolate 27/02/2012 @ 16:33

    microbii nucleari sunt rude cu acarienii?

    Thumb up 0

  2. Ina_adevarata 27/02/2012 @ 16:48

    deci io aveam data nasterii lu’ baiatu’ meu intr-un Aipado asa cum avem noi aicea si voi in Romania nu, taranilor- da’ mi s-o pus asa un abur nuclear pe ecran, din cauza la microbii nucleari si nu mai reusesc sa il pornesc.
    A, pardon, cica are bateria descarcata.

    Thumb up 0

  3. RoseN 27/02/2012 @ 16:54

    Ai de capul meu, mi s-a blocat instant si Eclipsul si Flash Builderul, de la microbi nucleari cre ca:))
    Ar trebui sa puneti un avertisment mai vizibil :)) asta-i mai rau ca rubrica de muzica d’aiaaaa!

    Thumb up 0

  4. dio 27/02/2012 @ 17:08

    Cred ca dupa ce au emigrat surorile Aipado a crescut media IQ-ului in Romania…:))

    Thumb up 0

  5. Dan1 27/02/2012 @ 17:17

    @Ina_adevarata: Merge si c-o baterie de vin! Pa’erea mea! :))

    Thumb up 0

  6. George Damian 27/02/2012 @ 17:25

    Sefu’, sa stii ca nu am uitat ca trebuie sa fuseresc un text pentru maine!

    Thumb up 0

  7. chocolate 27/02/2012 @ 17:26

    @dio: crezi ca e posibil ca surorile Ai-pado sa aiba IQ-ul pe minus?

    Thumb up 0

  8. chocolate 27/02/2012 @ 17:27

    @George Damian: i-ati prins frica de la fantezia de duminica seara?

    Thumb up 0

  9. JULIUS 27/02/2012 @ 17:28

    @George Damian: acum știu și unde stai, trimit doi băieți din Apărători să-ți rupă două degete, ca o aluzie.

    Thumb up 0

  10. N.A. 27/02/2012 @ 19:01

    @JULIUS: Deci nu ti-a luat nimic dragut de Dragobete..

    Thumb up 0

  11. George Damian 27/02/2012 @ 19:07

    Gata sefu’, chiar mi-am batut joc de textu’ pentru maine.

    Thumb up 0

  12. @Juls pentru George Damian!

    Asta e discriminare! Nu trimiţi şi tu un escadron de îngeriţe?

    Thumb up 0

  13. Cms 27/02/2012 @ 19:13

    @Belle d”Imagination: George Damian e proaspăt venit în echipă, fetele nu-i ştiu încă slăbiciunile, trebuie să se mai documenteze. 😛

    Thumb up 0

  14. Sorin 27/02/2012 @ 20:05

    Daca Adelin nu a intalnit inca romani saraci cu duhul inseamna ca nu a pus piciorul in Romania in viata lui. Mi-am adus aminte de un caz care pentru mine e clasic, o tipa care la cateva zile dupa ce si-a cumparat masina a sunat la reprezentanta ca s-a stricat, facand un scandal monstru. Aia au venit duminica dimineata cu o echipa de interventie sa vada ce a patit. Ramasese fara benzina. Se pare ca nu o anuntase nimeni ca masina ei functioneaza cu benzina si ca trebuie alimentata din cand in cand. Raspunsul ei ma mir ca nu s-a lasat cu crima: “eu nu ma uit la bord, ma uit in fata pe unde merg”.
    Am si martori daca nu ma credeti, ii pun sa jure. Tot desteapta aia, in primul an de condus, nu schimba banda ca ii era frica ca o loveste cineva de pe cealalta banda. Ii lua ore sa ajunga acasa, noroc ca statea intr-un oras de munte cu strazi inguste.

    Thumb up 0

  15. dio 27/02/2012 @ 21:16

    @chocolate: Impreuna sau separat?

    Thumb up 0

  16. lulu 27/02/2012 @ 21:54

    Nu vreau sa pun presiune pe autor, dar in ce consta ajutoriul lui Dumnezeu? Sa stim sa il invocam si noi, ca sunt 101 online, care probabil astepta textul ala :)

    Acum nu stiu daca ca ies sa las perfect 1oo, sau sa raman si eu, sperand ca nu vine cruella?

    ps pana am scris comentariul au ramas 2 ???? Sau voi ca Nadia nu credeti in perfectiune? :)

    Thumb up 0

  17. sebra 27/02/2012 @ 21:56

    E bine măcar că acele românce din Japonia nici nu ştiu unde să se întoarcă. La o adică pot nimeri chiar în Budapesta. Capitala României.

    Thumb up 0

  18. Dan1 27/02/2012 @ 21:59

    @Sorin: Strasnica femeie! Macar ea se uita pe unde merge cu masina! Eu n-am întâlnit niciuna de-asta înca! =))

    Thumb up 0

  19. Dan1 27/02/2012 @ 22:01

    @lulu: Da bre, era una cu nick-ul Cruella de Villa care mai trolla pe-aici! De ea zici?
    (na! c-am început sa fac si versuri :)))

    Thumb up 0

  20. lulu 27/02/2012 @ 22:05

    @Dan1: Nu, bre. Acea Cruella e cititoarea vecinei Simona. Si nu-i frumos sa ne legam de vecini. Chit ca me mancam noi intre noi, dar vecinii sunt vecini :))

    Thumb up 0

  21. sebra 27/02/2012 @ 22:06

    @lulu:
    Nu-i înţelept din partea ta să te lauzi în gura mare că umbli prin vecini. 😀

    Thumb up 0

  22. lulu 27/02/2012 @ 22:09

    @sebra: =)) Dar am umblat cu folos. Dintr-un text de acolo am aflat ca Simona ar cam vrea sa scrie gratis pentru DC, dar nu stie cum sa abordeze problema :))

    Thumb up 0

  23. Dan1 27/02/2012 @ 22:31

    @lulu: Deaaa, si nu se poate! Julius insista sa plateasca gras orice text, oricât de lipsit de poante modest! Struţ modest! =))

    Thumb up 0

  24. chocolate 27/02/2012 @ 22:32

    PROSTIA NU FACE DISCRIMINARI

    Thumb up 0

  25. Alex 27/02/2012 @ 22:33

    hai, domn’le, cu evenimentul zilei odata, ca ni se lungira ochii tot asteptand !

    Thumb up 0

  26. Dan1 27/02/2012 @ 22:35

    Ma scuzati, dar as vrea sa recomand un hard-rock de-ala rau, de pe vremea mea, si asta înainte de a aparea DJ Cotco sa Adriana cu discomanii de-alea de-ale lor: http://www.youtube.com/watch?v=nMxKMIC__jo =))

    Thumb up 0

  27. sebra 27/02/2012 @ 22:54

    @Dan1:
    Nu se mai face muzică aşa cum se făcea odată! (Nu chiar demult tare, da?)

    L.E.
    Io nu cred că-l mai aştept pe DJ Cotco.
    Cine ştie cu ce prostii vine. Daţi voi un like şi pentru mine. Şi băgaţi şi-un comentariu, nu neapărat ontopic.

    Thumb up 0

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Comentează