Promo

Cum să-ți schimbul cartușul fără prietenă – o campanie de conștientizare Cartusel.ro și DC

Reparând tot felul de lucruri prin casă, de-a lungul timpului am stricat un televizor, câteva yale, două rânduri de căști, un cuptor cu microunde și un aragaz și mi-am inundat de vreo trei ori vecinii. Cum mi-am reparat wc-ul știți deja – o săptămână am folosit cizme de cauciuc pe post de șlapi de baie. Nici un dezastru natural cunoscut nu produce atâtea pagube ca mine când sunt pus pe reparat.

Un singur lucru n-am stricat niciodată: imprimanta. Nu fiindcă m-aș pricepe la imprimante (presupun totuși că nu v-ați imaginat asta), ci pentru că îmi inspiră suficientă teamă cât să nu mă apropii de vreuna.

În primul rând, imprimanta produce un zgomot ciudat – când am pornit prima dată o multifuncțională de-aia de un metru cub nu-mi amintesc cine a ajuns primul sub pat, eu sau motanul. Apoi, mi-e frică să bag mâna, trăiesc cu convingerea că mi-ar putea reteza degetele. Și nu în ultimul rând, sunt sigur că aș putea umple casa de tuș chiar cu cartușele goale și uscate.

De asemenea, un motiv ar putea fi și faptul că habar n-am cum arată un cartuș de imprimantă și n-aș vrea să mă duc la magazin cu cine știe ce piesă și să cer: „Nu vă supărați, vreau și eu un cartuș ca ăsta, aveți, ăă?”.

Bun, și atunci, cum schimbăm cartușele la imprimantă? O soluție ar fi să ai o prietenă care se pricepe la treaba asta (fac o scurtă paranteză: voi ați observat că, în ultima vreme, femeile se pricep cam la orice, de la montat dulapuri și zugrăvit până la instalat codecuri multimedia? Nu? De ce, vă pricepeți chiar voi??). Dacă nu ai o astfel de prietenă (asta e mult mai probabil, din moment ce se pricepe la atât de multe lucruri nu prea văd de ce ar sta cu tine), n-ai decât să-ți iei cartușele într-o pungă și să te plimbi cu ele de la un magazinul la altul, în speranța că o să găsești exact de alea. Experiența îmi spune că, orice ai căuta prin magazine, n-o să găsești niciodată modelul de care ai nevoie (fie au avut, dar s-a terminat, fie nu se mai aduce, fie trebuie comandat din Thailanda și costă cam de trei ori prețul întregului ansamblu, nou).

Soluția cea mai la îndemână ar fi să le comanzi totuși pe internet. Prietenii noștri de la Cartusel.ro, care au cele mai bune prețuri de pe piață, vând peste 5.000 de modele de cartușe, dintre care peste 1.000 de modele sunt în stoc, cu livrare imediată – prin urmare, probabilitatea să nu găsești la ei exact modelul de care ai nevoie e aproape nulă.

Bun, ești ca mine și habar n-ai ce cartușe folosește imprimanta ta? Procedura de identificare a cartușului e foarte simplă și e explicată pe cartusel.ro: nu trebuie decât să te zgâiești la imprimantă până ce observi un număr pe ea – ăla e modelul imprimantei. Îl selectezi pe site și apoi îți alegi unul dintre cartușele de-acolo. În funcție de banii pe care îi ai, poți alege de la un cartuș de 5 lei până la unul original HP, Xerox, Canon, etc. Iar dacă nici așa nu te descurci, suni la numărul pentru comenzi și te ajută oamenii ăia să-ți identifici întâi modelul de imprimantă, apoi cartușele. Poți să le spui că întrebi pentru un prieten, dacă ți-e mai ușor așa.

Partea bună e că ți le aduc și acasă, gratuit, în 4 ore dacă ești din București și în maximum 24 dacă ești din altă localitate (mă rog, dacă ești din județul Vrancea n-aș miza zilele astea că îți ajunge cartușul chiar în 24 de ore; pe de altă parte, mă gândesc că, totuși, nu e asta cea mai presantă problemă a ta).

Desigur, mai există și varianta ca atunci când ți se termină cartușul să arunci pur și simplu imprimanta și să-ți iei una nouă, dar nu-mi permit să le sugerez această variantă decât cititorilor noștri mai excentrici, cum ar fi cei 5,9% dintre voi care folosesc Windows Vista.

De mâine până joi seara puteți participa, doar pe Daily Cotcodac, la un CONCURS având drept premiu o IMPRIMANTĂ oferită de Cartusel.ro. Pregătiți-vă serios la noapte, trageți tare, și de vineri încolo v-ați putea printa singuri sincere felicitări!

Share:

58 comments

  1. Dan1 15 February, 2012 at 11:05

    E, sebra a reusit sa strice si imprimanta! :))

  2. Cici 15 February, 2012 at 11:09

    Eu cred ca sunt din elita de 5.9%, si vreau o imprimanta noua. Ca sa stii, sa nu spui ca nu te-am anuntat din timp. Si da, daca ma bagi in seama, o sa iti eu schimb tonerul. Pot sa deblochez si hartiile intepenite pe te-miri-unde in copiator, pot sa repar si tocatorul de foi (atentie, lucrez numai cu surbelnita, nu oricum!). Si ma pricep nitel si la old-fashion-ul fax :D. Tot ca sa stii. 😀

  3. ela 15 February, 2012 at 11:13

    Nu te subestima Julius !

    Tu ai alte calitati !
    😀

  4. asteriu 15 February, 2012 at 11:14

    M-am zgait la imprimanta pana la inlacrimare. E ceva cu H.

  5. Fratele Andryusha 15 February, 2012 at 11:16

    Am două imprimante: HP Deskjet 1280 şi HP Deskjet 3650. Aş vrea să câştig la concurs cartuşe compatibile cu aceste imprimante. Sunt din Iaşi, livrarea poate să nu dureze chiar 24 de ore, sunt un tip răbdător şi înţelegător, în general. Mulţumesc.

  6. Ciprian 15 February, 2012 at 11:23

    Succes Sebra!

  7. Cms 15 February, 2012 at 11:23

    De mâine până joi seara? Textul ăsta trebuia să ne încânte de Valentine’s Day, aşa-i? 😛

  8. Raluca 15 February, 2012 at 11:33

    Imprimanta e HP?

  9. chocolate 15 February, 2012 at 11:40

    mi se pare mie sau maine chiar e joi pana tarziu in noapte

  10. Dan1 15 February, 2012 at 11:44

    @Cms & @chocolate: Nu fiti malitiosi! A vrut sa zica “De joi pâna mai apoi puteti participa…” =))

  11. chocolate 15 February, 2012 at 11:49

    cartusele sunt roz?

  12. NNA 15 February, 2012 at 12:09

    Bre Jul, vad ca ai avut o ascensiune fulminanta in cariera ta de depanator, ai inceput cu televizoarele si ai incheiat cu wc-ul, sper ca ai inchis acest capitol din viata ta. :))

    PS. Nu incerca sa repari dincolo de wc.

  13. NNA 15 February, 2012 at 12:11

    @chocolate: Nu, imprimanta este roz cu picatele albe. 😀

  14. Dan1 15 February, 2012 at 12:20

    @chocolate & @NNA: Nimic nu stiti! Se zice fuchsia! :))

  15. sebra 15 February, 2012 at 12:21

    @Dan1:
    Puteai să te abţii, da?? Poate mai sunt copii care au deschis mai târziu DC-ul şi nu ştiu ce s-a întâmplat acum o mie de ani! Aşa mi-ai spulberat şansele de câştig :((

  16. Dan1 15 February, 2012 at 12:31

    @sebra: Daca nu e wireless – si nu scrie nicaieri ca ar fi, deci nu e – nici n-are rost sa te fortezi. :))

  17. NNA 15 February, 2012 at 12:32

    @Dan1: In general imi plac cuvintele care incep fu**, dar asta nu-mi place. 😀

  18. Rushenne 15 February, 2012 at 12:34

    Propun ca imprimanta sa mearga la Sebra fara tragere la sorti. Se opune cineva? 😀

  19. sebra 15 February, 2012 at 12:44

    @Rushenne:
    Mi se pare cea mai bună idee pe ziua de azi!

  20. sebra 15 February, 2012 at 12:47

    @Admin, M3bis, sau care mai eşti pe acolo,
    Cine a dat like lui @Dan1 la com 1. să fie exclus din concurs şi like-urile să meargă toate la @Rushenne!

  21. NNA 15 February, 2012 at 13:06

    @Rushenne: … si cu democratia ce facem sau e doar un moft? :))

  22. miki 15 February, 2012 at 13:08

    Phoooai, ce mi-ar placea sa castig imprimanta aia… Am avut una pe vremuri, da’ mi-a ramas mica s-am dat-o la o familie saraca cu multi copii

  23. Spiep 15 February, 2012 at 13:15

    Cine dă like la http://www.facebook.com/Cartusel.ro primește aprecierea mea și șansa de a intra într-o tragere la sorți pentru Sincerele felicitări pe care le-am câștigat săptămâna trecută.

  24. N.A. 15 February, 2012 at 13:15

    Sebra a dat cel mai bun raspuns, merita sa castige. Plus ca isi doreste cel mai mult victoria.

  25. Dan1 15 February, 2012 at 13:16

    @Rushenne: Zic mai bine sa se dea decât o imprimanta, s-ajunga la toata lumea. :))

  26. N.A. 15 February, 2012 at 13:17

    @Spiep: Si cine-a dat mai demult, ce mai poa’ sa faca? 😀

  27. N.A. 15 February, 2012 at 13:18

    @Dan1: Daca-s mai multi castigatori, zic sa se desfaca si sa se imparta piesele in mod cinstit intre ei

  28. BRRC 15 February, 2012 at 13:24

    @Rushenne: Avem și temei legal ! Pe durata Codului Portocaliu, Sebra poate primi imprimanta ”prin încredințare directă”. E voie.

  29. chocolate 15 February, 2012 at 13:39

    @Spiep: nu le-ai folosit pana acum?
    vezi ca expira repede ca nu rezista la frigu’ asta

  30. sebra 15 February, 2012 at 13:41

    Slabă de tot concurenţa. Păi cu replici din astea vreţi să-mi suflaţi imprimanta? =))

  31. M3bis 15 February, 2012 at 13:44

    @sebra: Cine-a dat like comentariului lui Dan1 sunt înscrişi automat în concurs. Păţăşti.

  32. miki 15 February, 2012 at 13:59

    Stiam io ca mai vreau sa spun ceva: dupa ce se adjudeca imprimanta asta, rog pe domnii de la cartusel.ro sa faca un tutorial (video daca se poate, ca la unii merge numa “desenat”), in care sa arate cum se poate schimba cartusul de imprimanta fara ajutorul unui programator de la IT&C. I-as da link CEO-ului meu (anonim, ca inca n-am innnebunit) cu mesajul “Stim ca poti! Do it yourself!” 😀

  33. Rada 15 February, 2012 at 14:19

    Cautai si eu pe http://www.Cartusel.ro un cartus pentru imprimanta mea HP PSC 1100. Si n-am gasit 🙁

  34. Rada 15 February, 2012 at 14:27

    @Rada: Insa, daca am sa castig imprimanta, am sa pot cumpara cartuse de la http://www.cartusel.ro. Help me to help you! 😀

  35. Spiep 15 February, 2012 at 14:35

    Miki: Jur!

  36. l@ura 15 February, 2012 at 15:27

    Toata lumea vrea o imprimanta :-??
    sa se dea numai la cine nu se pricepe sa-i schimbe cartusul; si poate sa o strice in timp record
    Candidez!!!!

  37. l@ura 15 February, 2012 at 15:30

    Julius, cred ca nu ai fost suficient de atent – motanul nu s-a ascuns cu tine sub pat cand ai pornit imprimanta

    sa se dea numai la cine are pisica:)

  38. Fratele Andryusha 15 February, 2012 at 15:30

    Una dintre imprimante aş putea să o conectez la router, facilitând astfel copiilor mei accesul la slova tipărită.

  39. Spiep 15 February, 2012 at 15:35

    @Rada: Nici nu vreau să știu de unde te-ai căpătuit cu o imprimantă care nu s-a vândut niciodată în Europa. În orice caz, cartușele care merg la ea sunt cele pentru PSC 1110. Le poți găsi din prima pagină a lui http://www.cartusel.ro căutând după: HP > Fax cerneala > PSC 1110. 🙂

  40. Cristi 15 February, 2012 at 15:47

    @miki: A, pai facem o afacere. Tu dai link-ul sefului meu si eu il dau CEO-ului tau(ca sigur vom fi anonimi pentru ei) =)).

  41. Fratele Andryusha 15 February, 2012 at 15:49

    Dacă îmi permiteţi o sugestie – cred că numele magazinului ar fi trebuit să fie “cartuşăloi.ro”în loc de “cartusel.ro”, dată fiind aplicarea genetică a neamului românesc către chilipiruri şi mocăciuni.

  42. Stephanie 15 February, 2012 at 15:49

    “…atunci când ți se termină cartușul să arunci pur și simplu imprimanta și să-ți iei una nouă, dar nu-mi permit să le sugerez această variantă decât cititorilor noștri mai excentrici, cum ar fi cei 5,9% dintre voi care folosesc Windows Vista.”- =))

  43. Spiep 15 February, 2012 at 15:55

    @Fratele Andryusha: dacă ziceai să-i spunem cartușăloi pentru că avem cartușe căcălu, înțelegeam analogia, dar așa…

  44. Fratele Andryusha 15 February, 2012 at 15:58

    Păi, ideea era că pentru banii respectivi primesc de la voi un ditai butoiaşul cu cerneală, în locul pipetelor meschine de la concurenţă… 😉

  45. Stephanie 15 February, 2012 at 16:11

    @Rushenne: Sunt de acord!!! De data asta sper sa primeasca una ne-defecta, nu ca data trecuta! :d

  46. ionut 15 February, 2012 at 16:11

    @miki-Nu vrei sa-ti schimbe programatorii cartuse: te-ar taxa cu 40 euro/ora 🙂

  47. Rada 15 February, 2012 at 16:17

    @Spiep: S-a vandut, pe vremea raposatului Flamingo. Am imprimanta doar de vro 7-8 ani. 🙂 Multumesc pentru sfat, am sa incerc sa plasez o comanda.

  48. Spiep 15 February, 2012 at 16:27

    @Rada: sunt d-alea aduse pe nașpa. :p

  49. Rushenne 15 February, 2012 at 16:35

    @Stephanie: Tocmai voiam sa intreb daca imprimanta este HP, dar am vazut ca a intrebat Raluca si nu i s-a raspuns. E clar! :))

  50. mifty 15 February, 2012 at 17:19

    io am 2 hașpele ușor cam tâmpițele: un deskjet care-a băut prea multă cerneală (traducere: s-a umplut waste tank-ul), și un officejet care ține morțiș să nu recunoască nici un cartuș.
    nici măcar pe-alea cu care a venit…
    dacă nu se decidea subit xp-ul să nu mai ”vadă” canonul meu antediluvian pe paralelă… mai printam fericit și azi…
    și dacă nu aveam o pasă subită de tâmpenie acută și nu cumpăram un mf epson în loc de canon, nici n-aș mai fi avut vre-un hp!!! 🙂

  51. miki 15 February, 2012 at 17:54

    @Cristi: gata! avem o intelegere!

  52. miki 15 February, 2012 at 17:56

    @ionut: Nu mie, frate! Lu’ sefu al mare i-l schimba un programator care-i si admin de retea la firma =))

  53. CID 15 February, 2012 at 19:59

    Am dat like la toate comentariile lui Dan1!
    Am pisica !
    Deci motive suficiente ca sa castig imprimanta !

  54. Dan1 15 February, 2012 at 20:06

    @CID: Vaaai, merçois, este ca sunt geniale? :))

  55. CID 15 February, 2012 at 20:10

    @ Dan1 Sigur.Dar cred ca un rol a avut si asta “31. M3bis a spus:
    15 Februarie 2012 la 1:44 pm
    @sebra: Cine-a dat like comentariului lui Dan1 sunt înscrişi automat în concurs.”
    Ca sa fiu sigur am dat like la toate.

  56. Cristina Ş. 15 February, 2012 at 22:10

    si eu am dat like lui Dan1 si am si pisicul Ferdinand 🙂

    si am o intrebare pentru care sigur iau premiul: cartusel se ocupa si de reciclarea cartuselor goale?

    ca sa ne gindim si la mediul inconjurator, da?

    p.s. cedez premiul Sebrei 🙂

  57. Dan1 15 February, 2012 at 22:17

    @Cristina Ş.: E clar: sunt genial si gata! Ca prea-mi da toti like-uri! Stie ei ceva! =))
    (nu si matematici speciale :)))

  58. Spiep 16 February, 2012 at 08:22

    @Cristina Ş.: Le recicelează cu condiţia să nu le fi reîncărcat. Însă vă mai lasă timp până la toamnă să aibă şi ele timp se coacă, să strângeţi mai multe…

Leave a reply