Postul nu e post destul

Cum s-a ajuns la choppere și, dacă tot veni vorba, ce naiba sunt alea

Alex Ripper

Toată lumea care are pachetul „cu Discovery-urile toate” a auzit de Orange County Choppers şi de familia Teutul. Exact, sunt băieţii ăia care mai mult se ceartă, iar atunci când au o pauză construiesc motociclete. Să vedem acum de unde a început nebunia asta cu chopperele.

Istoria motocicletelor militare începe prin 1913. Celebrul revoluționar și bandit Pancho Villa a fost urmărit în 1916 prin Mexic de către Generalul John J. Pershing călare pe o motocicletă Harley – Davison (probabil avea calul în service). Deja în 1917 două treimi din producţia de motociclete Harley – Davidson era destinată armatei. În Primul Război Mondial, aproximativ 20.000 de motociclete au fost folosite de armată, iar numărul lor a crescut în Al Doilea Război Mondial la 90.000.

Odată cu sfârşitul Celui de-al Doilea Război Mondial, soldaţii americani lăsați la vatră au încercat să profite de skillurile de mecanici auto-moto . Mulţi şi-au deschis service-uri auto, dar cei mai mulţi au rămas în domeniul moto. Învăţaţi cu motocicletele folosite în timpul războiului în Europa, care erau mai uşoare, mai elegante şi mai distractive de condus, ei erau nemulţumiţi de cele produse de Harley şi Indian. Şi s-au pus pe treabă, începând să le modifice.
Pentru început, au scurtat sau înlăturat aripile. Noilor motociclete obţinute astfel le-au zis Bobbere.

Dar nu s-au oprit aici, au demontat tot ce au considerat inutil. Au înlocuit farurile mari şi butucănoase şi oglinzile cu unele mai mici, subţiri, care dădeau un aspect cool motocicletei, ajutându-i să agațe mai ușor gagici. Au demontat rezervorul şi roata din față, înlocuindu-le cu unele de dimensiuni reduse, iar pe roata din spate au montat o anvelopă mai lată. Au înlocuit eşapamentele cu ţevi goale, iar şeile confortabile, dar groase, cu unele mai mici cu puţină căptuşeală, astfel încât să obţină o poziţie mai joasă a motociclistului. Chopperele erau vopsite negru mat sau în culori deschise. De asemenea, unele componente au fost înlocuite cu elemente afte-market cromate, sau au cromat elementele stock. Toate acestea au fost făcut cu intenţia ca motocicleta să fie mai uşoară şi mai sprintenă pentru cursele stradale.

Producţia de motociclete modificate a evoluat în anii ‘60-‘70. Noilea modificări includeau o furcă alungită, scărițele pentru picioare au fost mutate cât mai în față posibil, iar sissy bar-ul, adică spătarul acela înalt pentru pasager, a devenit obligatoriu . Aceste motociclete au fost numite choppere, şi aşa le-a rămas numele.

În 1969, apare “EasyRider”, filmul care face celebre chopperele. Cele două motociclete călărite în film de Peter Fonda şi Dennis Hopper, numite “Captain America” şi “Billy Bike”, au fost construite de Cliff Vaughs şi Ben Hardy, după ideile şi indicaţiile lui Peter Fonda. Ele reprezintă imaginea clasică a chopperului cu cadru rigid şi motor Harley – Davidson panhead de 1000 cmc.

Industria chopperelor a evoluat de-a lungul anilor, astfel încât dacă ai suficienţi bani un constructor independent îţi poate face o motocicletă personalizată plecând de la zero. Despre tehnicile de vopsire şi culorile folosite în customizarea motocicletelor vă poate vorbi mai mult Foxu’, iar despre muzicile ce se poate asorta la un chopper vă poate povesti Adriana.

Şi să nu uit, în încheiere: ce vedeţi pe strada călărite de diferiţi motociclişti care spun că au choppere nu sunt deloc aşa ceva. Sunt cruiser. Chopperul, aşa cum am spus, înseamnă modificări radicale.

Să recapitulăm, deci:
Chopper

Cruiser:

Bobber:

Simplu, nu?

Pe data viitoare, to`arăşi.
http://zaazu.com

Share:

69 comments

  1. Belle d”Imagination 18 February, 2012 at 15:08

    Da” elementele de safety toa”ăşi unde le-aţi ascuns? Că mie-mi par suicidal pe 2 roţi. Ielegante, aerodinamice, da” tot suicidal!

  2. Alex Ripper 18 February, 2012 at 15:11

    Ne pare rau, dar doar Politia Romana poate da amenzi unui motociclist ca nu a purtat centura de siguranta pe motor. :))

  3. Adriana Popescu 18 February, 2012 at 15:14

    Dupa o matura deliberare care a durat vreo 3 minute, am decis: vreau cruiser :))

  4. Alex Ripper 18 February, 2012 at 15:15

    Un tip ajunge la portile Raiului, in fata lui Sf. Petru.Acesta il intreaba:

    – Ai facut ceva deosebit in viata ta care sa merite sa intri in Rai ?
    – Da, ma pot gandi la un singur lucru. Eram pe drum si ma intalnesc cu o gasca de motociclisti duri si mari si rai care maltratau o tanara. M-am dus direct la ei si le-am cerut sa o lase in pace dar ei nu m-au ascultat. Asa ca m-am dus la cel mai mare, cel mai tatuat, i-am bagat una in barba, i-am rasturnat motocicleta si i-am smuls cercelul din nas .
    Apoi am tipat : – Acum, inapoi sau veti avea de-a face cu mine !

    Sf. Petru foarte impresionat:
    – Cand s-a intamplat asta ?
    – Acum 2-3 minute…

  5. Fratele Andryusha 18 February, 2012 at 15:17

    E bune acuma, iarna, că dai mai puţină zăpadă din jurul lor şi nici nu mai trebuie să râcâi parbrizul, luneta şi geamurile laterale faţă ca să bungheşti ceva pe drum.

  6. Adriana Popescu 18 February, 2012 at 15:25

    @Fratele Andryusha: Mistourile la adresa bikerilor te vor duce sigur in Rai =))

  7. Fratele Andryusha 18 February, 2012 at 15:26

    @Adriana Popescu: Nu ştiu. Nu scrie nimic la Carte de bikeri.

  8. Alex Ripper 18 February, 2012 at 15:29

    Dureaza vreo 2-3 minute, si te doare doar un pic la inceput. :)))

    Senzatia e cam asa, doar ca nu e cu happy-end. :))
    http://www.youtube.com/watch?v=RS3iB47nQ6E

  9. Lecteriţa 18 February, 2012 at 15:39

    Ripăre, deci să te iau pe ocolite: ultima oară când a fost văzută RoseN, era pe o motocicletă roşie, de care nu erai deloc străin. M-ai amăgit şi pe mine cu una verde, da’ tu nu ştii că eu mi-s femee bătrână, cu brâul de lână, şi prefer maşinile diesel, cu pornirea mai înceată, dar sigură.
    Aşa că, până să te dau eu pe mâna extremiştilor DC, zi unde-i RoseN?

  10. Adriana Popescu 18 February, 2012 at 15:40

    @Alex Ripper: Splendida reclama! :))
    @Lecteriţa: RoseN e bine. Inca mai misca =))

  11. Alex Ripper 18 February, 2012 at 15:46

    @Lecteriţa: RoseN e bine, sanatoasa si voioasa. Momentan savureaza tacticos un cocktail non-alcoolic la umbra unui palmier si priveste valurile domoale ale oceanului.

    Cam asa se vede oceanul de la geamul casutei noastre. 😀

    http://www.destination360.com/australia-south-pacific/new-zealand/images/s/beaches.jpg

    @Adriana Popescu: De fiecare data cand ma duc la film, imi aduc aminte de reclama :)))

  12. Fratele Andryusha 18 February, 2012 at 15:49

    Am uitat să dau like pe FB. Scuze.

  13. Fratele Andryusha 18 February, 2012 at 15:52

    Şi eu am scos aripile de la bicicleta Ucraina pe care o aveam când eram mic şi, când ploua, veneam acasă cu axa de simetrie a corpului uman desenată cu noroi atât frontal cât şi posterior.

  14. Alex Ripper 18 February, 2012 at 15:56

    @Fratele Andryusha: Daca aveai asa ceva : http://www.dirtbike.ro/img/membri/bike/5129_4.jpg , si ii dadeai aripile jos, puteai sa iti faci un ciopăr. :)))

    P.S. Dati like si share, ca va ia mama lu` proces-verbal. :)))

  15. Tzica 18 February, 2012 at 16:04

    @Fratele Andryusha: Ineluctabil cum sapienta patristica, orientata eshatologic denota munificenta mai mult sau mai putin discreta…parera mea ..hac

  16. Lecteriţa 18 February, 2012 at 16:06

    Draga RoseN, probabil nu e uairles pe malul Pacificului, asa ca intelegem de ce nu ne scrii, caci e exclus sa nu-ti fi facut cadou Ripper, vreun ceaun de laptop vaio, tunat si vopsit bordo.
    Lasa, ca eternitatea e doar pentru Dumnezeu, o sa treaca deci repede, luna de miere. Numa’ cand te-o inapoia Romeo cu bocceaua, pe prispa casei, sa dai vreun semn, da? =))

  17. Dramoleta 18 February, 2012 at 16:11

    Când am citit titlul am crezut că ne explici cum se modifică motocicleta ca să ne facem elicopter =))

  18. Rada 18 February, 2012 at 16:34

    @Alex Ripper: Pai nu zisesi ca in cazul asta ar fi Bobar? 🙂

  19. Rada 18 February, 2012 at 16:41

    N-am inteles niciodata care e treaba cu cadrul rigid. Exista motociclete cu cadru elastic? Apar probleme daca are cadrul rigid, cum ar fi controlul mai redus la viteze mari? Greu cu bicicletele astea.

  20. Fratele Andryusha 18 February, 2012 at 16:43

    @Alex Ripper: Noa, bicicleta Ucraina era cât o semicursieră, dar cam de 3 ori mai grea, fiind făcută din oţel în loc de aluminiu. Şi fără schimbător de viteze, că erea mai tovărăşească, aşa. =))

  21. sebra 18 February, 2012 at 16:52

    Ce poze faine pune Ripper!

  22. Rada 18 February, 2012 at 16:57

    @Rada: M-am lamurit. Cadru rigid = hernie de disc + ruptura de rinichi.

  23. Rada 18 February, 2012 at 17:03

    @Fratele Andryusha: Si tata avea una de-asta. Daca nu i-o fura, o avea si astazi. 🙂

  24. lulu 18 February, 2012 at 17:42

    E deja sambata?? :d
    Io -cand va fi, daca-ar fi- as vrea un bobber.

  25. Fratele Andryusha 18 February, 2012 at 17:45

    @Rada:
    Poate a luat-o şi şi-a făcut un bobber din ea. =)) =))

  26. Alex Ripper 18 February, 2012 at 18:29

    @Rada: Pegasul Kent Modern, ar fi deja un inceput de ciopăr. Avea ghidon inalt, saua lunga cu o pozitie joasa. Cum majoritatea schimbau cauciucul pe spate cu unul mai lat, iar lantul se schimba cu unul mai gros de motocicleta. :)))

    La cadrul rigid, bascula spate este fixa. Adica asa: http://www.preciousmetalcustoms.com/images/frames/Spoon_Style_RIGID.JPG

    @sebra: Multam` de aprecieri. 😀

    Cel normal are bascula spate mobila, iar amortizarea socurilor se face cu amortizoare: Adica asa: http://www.preciousmetalcustoms.com/images/frames/Spoon_Style_FLEX1.JPG

  27. Alex Ripper 18 February, 2012 at 18:40

    @Lecteriţa: I-am cumparat ceva mai bun decat laptopul, i-am cumparat o husa speciala pt aparatul foto, astfel incat sa fie subacvatic, iar acum face poze in recifurile de corali. 😀

  28. JULIUS 18 February, 2012 at 18:41

    @Lecteriţa: în sfârșit! deci numele lui întreg e Alex the Ripper.

  29. Alex Ripper 18 February, 2012 at 18:45

    @JULIUS: Julius, degeaba incerci sa o sperii pe Lecteriţa, te asigur ca lui RoseN nu i se va intampla nimic rau, din contra va avea parte numai de bine din partea mea. 😀

  30. JULIUS 18 February, 2012 at 18:46

    @Alex Ripper: exact câns erai pe val trebuie să bag textul Metalistei.

  31. Sick Tear 18 February, 2012 at 18:47

    vreau si io un ciuopar… 😀

  32. Sick Tear 18 February, 2012 at 18:47

    vreau si io un ciuopar… 😀

  33. Alex Ripper 18 February, 2012 at 18:52

    @JULIUS: Julius, baga-l. Ma gandesc ca vor si oamenii sa citeasca ceva de calitate, nu mizeriile mele. :)))

  34. Adriana Popescu 18 February, 2012 at 19:12

    @JULIUS: Cum stii tu sa franezi avantul omului! Da’ de ce ai bagat metalele asa de devreme? Iar bati cluburile cu treburi de blogger? 😛

  35. JULIUS 18 February, 2012 at 19:15

    @Adriana Popescu: e ora 19. ah, iartă-mă, uitasem că tu, la frumosul Observator, nu ești obișnuită cu oră fixă.

  36. Adriana Popescu 18 February, 2012 at 19:17

    @JULIUS: Nu sunt obisnuita cu ora fixa, doar cu ratingul 😀 Btw, cum stai cu traficul? 😛

  37. Alex Ripper 18 February, 2012 at 19:19

    @Adriana Popescu: Vrea sa taie avantul cititorilor, ca sa ii ia repede de aici. Ii e frica ca se va comenta prea mult, si ajunge ca saptamana trecuta la Fox la peste 200 de comentarii. :)))

  38. JULIUS 18 February, 2012 at 19:19

    @Adriana Popescu: merge, merge. să vedem cât îl prăbușesc metalele tale 😀

  39. Alex Ripper 18 February, 2012 at 19:27

    @JULIUS: Julius, adica vrei sa spui ca n-ai pierdut prea mult din trafic cu motoarele? :))

  40. Adriana Popescu 18 February, 2012 at 19:33

    @JULIUS: Mult, pentru ca tocmai mi-am tras un film, deci e posibil sa nu am timp sa-ti intretin cititorii 😀

  41. Rada 18 February, 2012 at 21:06

    @Fratele Andryusha: Cred ca ar intra mai degraba la categoria “naked”. :))

    @Alex Ripper: Multumesc pentru poze. Si confirmare. :))

  42. Alex Ripper 18 February, 2012 at 22:45

    @Rada: Cu placere. Veneam mai devreme cu explicatia, dar dormeam pt ca azi-noapte am fost la munca. :))

  43. Rushenne 18 February, 2012 at 23:18

    Chopper-ul arata demential. Nici Cruiser-ul n-arata rau deloooc. Si Bobber-ul e OK, da’ nu ca primele doo. 😛
    Deci, care aveti Chopper si/sau Cruiser? 😀

  44. Alex Ripper 18 February, 2012 at 23:36

    Eu n-am :))

  45. Cms 18 February, 2012 at 23:41

    @Rushenne: Eu zic să te concentrezi pe locurile din spate, nu sunt la fel de confortabile, în funcţie de model. ;))

  46. Alex Ripper 19 February, 2012 at 06:43

    @Cms: Pentru confort pe locul din spate are nevoie de ceva touring. :))

    P.S. Sunt in pana de idei… nu stiu despre ce sa bat campii in rubrica de saptamana viitoare. :)))

  47. ThoR 19 February, 2012 at 09:13

    @Alex Ripper: motocicletele facute de bmw ar fi o idee……
    in Ro face cineva asa ceva?ma refer la choppere…..ca indata ma apuca criza varstei mijlocii…..=))

  48. lulu 19 February, 2012 at 11:24

    @Alex Ripper: Pai daca erai baiat istet cu textul asta te scoteai trei saptamani cel putin: pentru fiecare model o saptamana. Asa va trebui sa iti antrenezi neuronii, sau sa speri ca noi ne uitam numai la poze, si sa bati campii despre orice… 🙂

  49. Sick Tear 19 February, 2012 at 11:40

    BMW face si motorete?

  50. Alex Ripper 19 February, 2012 at 11:50

    @ThoR: Sunt si la noi. Sunt baietii astia in Sibiu: http://www.choppers.ro/, si mai era un baiat pe la Cluj, parca.
    @lulu: Nu facem aici telenovela. :)))

  51. Alex Ripper 19 February, 2012 at 12:00

    @Sick Tear: Se pare ca da, de prin 1923, chiar. :))
    http://www.bmw-motorrad.com/com/index.html

    Mai vechi decat ei nu sunt decat Moto Guzzi si Triumph. 😀

  52. Sick Tear 19 February, 2012 at 12:21

    @Alex Ripper: se pare ca am trait in bezna ignorantei… 🙁

  53. Alex Ripper 19 February, 2012 at 12:23

    @Sick Tear: Lasa ca am aparut eu cu lanterna si am facut lumina. =))

  54. Sick Tear 19 February, 2012 at 12:29

    As vrea si eu un chopper/cruiser d-ala. E confortabil? ;;)

  55. Alex Ripper 19 February, 2012 at 12:53

    @Sick Tear: Incearca si iti vei raspunde singur… stii cum e treaba aia cu gusturile :))

    Si chiar daca nu e confortabil, vei arata cool pe el. 😀 Imaginea e totul. :))

  56. Old John Wheel 19 February, 2012 at 13:53

    @Alex Ripper: Alo-alo, to’ar’șu! Da’ unde te trezești matale? În SUA?
    Ia să vedem: centură – 5 puncte de amendă, două pete de rugină pe baia de ulei – 3 puncte de amendă, o pată de ulei pe șaua dreapta-spate – 1 punct de amendă, frâna de motor nefuncțională – 5 puncte de amendă… Cre’ că ți-am amanetat și următorul permis de conducere, că pe ăsta deja ți l-am suspendat de la primele puncte specificate! :))

    Iote-te la el, cum își permite să se ia de competenții, bravii, eroicii milițieni românești!

  57. Alex Ripper 19 February, 2012 at 14:05

    @Old John Wheel: Si cine a spus ca am avut si primul permis? :)))

  58. Sick Tear 19 February, 2012 at 14:15

    @Alex Ripper: deci imaginea conteaza… hmmm… cum se comporta un chopper/cruiser la drum lung? Merita sa-mi cumpar asa ceva? ?Oare da bine la fete? 😀

  59. Old John Wheel 19 February, 2012 at 14:24

    @Alex Ripper: Recunosc, aici m-ai făcut! Țeapă scrie pe mine!!! :))

  60. Alex Ripper 19 February, 2012 at 14:29

    @Sick Tear: Cu siguranta. Fetele adora motociclistii ciopărişti si in special ciopărele.

    Iata dovezile graitoare. 😀

    http://p1m.mbike.com/001/000/162/big_biker_girls_2008_03_d.jpg

    http://farm6.staticflickr.com/5047/5231410895_8b682964ef_z.jpg

  61. Cms 19 February, 2012 at 14:37

    @Sick Tear: Nu-l asculta pe Alex Ripper! Fetele n-o să fie niciodată doar în lenjerie intimă pe motocicletă, e prea curent. Şi în acelaşi timp o să se plângă că le vine prea cald de la motor… 😛

  62. Alex Ripper 19 February, 2012 at 14:45

    @Cms: ia mergi tu in Vamaia Veche la vara, sa vezi cum “merge” fetele in costume de baie pe motor. :)))

  63. Sick Tear 19 February, 2012 at 14:45

    dar se poate pune atas la un chopper/cruiser? Asa poate este mai ferita. :-S

  64. Alex Ripper 19 February, 2012 at 14:49

    @Sick Tear: Doar d`asta :http://bigwetdream.files.wordpress.com/2011/07/motorcycle-side-car.jpg

    =))

    Ciopărele, n-au roata de rezerva… au motocicleta de rezerva. =))

  65. Alex Ripper 19 February, 2012 at 15:05

    @Cms: Motociclistele e mai inconstiente decat baietii. Ele merge mai fara echipament. Iata inca doua dovezi de inconstienta. :))

    http://www.vabiker.net/wp-content/uploads/2009/04/big_rat_bike_girl_5.jpg

    http://www.vabiker.net/wp-content/uploads/2011/05/4b9358f61d88c.jpg

  66. Sick Tear 19 February, 2012 at 15:05

    @ Alex Ripper : Si daca se strica si roata, pardon, motocicleta de rezerva? :))

  67. Alex Ripper 19 February, 2012 at 15:09

    @Sick Tear: Atunci, ar fi bine sa ai o carte de rugaciuni la tine :))

  68. N.A. 19 February, 2012 at 20:15

    Am eu o idee despre ce sa mai scrii de motoare. Pune poze cu tipi bine calare pe motoare. Pentru baieti – poze cu tipe bine pe motoare (da’ vezi ca asta-i blog de gospodine, mai multi tipi decat tipe :)). ) Nu mai conteaza ce scrii, poti sa treci si niste etichete de conserve.. :))

  69. Alex Ripper 19 February, 2012 at 21:30

    @N.A.: ăăăăăăă, nu. =))

Leave a reply