Câștigătorul imprimantei Canon |
În care se va proba, încă o dată, imparțialitatea noastră când e vorba de concursuri
Fiindcă în ultimele zile am fost solicitat să-mi dau cu părerea, în calitatea mea de țurțurolog, la Realitatea (mama, vești proaste: Diana Enache are prieten; mai așteptăm), n-am avut timp până acum să jurizez concursul organizat cu Cartusel.ro (dați un like acum, până nu ajungem la câștigător). Pe la 8 l-am sunat pe amicul Cartușel și am încercat marea cu degetul:
- Mă, te-ai uitat peste răspunsurile la concurs? Care ți s-a părut cel mai bun?
- Sunt mai multe. Alege tu, că sunt cititorii tăi.
Deci nu se uitase.
Mi-am luat laptopul în pat și am început să citesc răspunsurile, notându-le pe alea care mi s-au părut cât de cât în regulă. La scurtă vreme, logic, am ațipit.
Când m-am trezit, era trecut de 10. „Aoleu, mă omoară Cartușel!”, sar ca ars și mă uit, buimac, la ce notasem. Notasem: „13, 25, 26, 28, 32, 42, 82”. Astea erau numerele comentariilor; problema era că nu-mi mai aminteam nimic despre ele, mi se învârteau în cap imprimante, șefi, printuri date din greșeală, multe foi.
M-am întins până la raftul de deasupra patului și am luat pe pipăite o carte de-acolo. O carte de Mori Ōgai, nu foarte groasă, tradusă de Ienihabarnam – mi-a făcut-o cadou. Am deschis-o la întâmplare și iată ce am citit: „După părerea specialiștilor nu e suficient, însă, să li se spună copiilor numai despre pistil și stamine, și să se sară peste reproducerea la animale și oameni pe motiv că e tot la fel”.
Dar nu ce am citit a fost decisiv în alegerea câștigătorului, ci numărul paginii în care era pasajul citat: 14. Fiind cel mai apropiat de numărul 14, comentariul cu numărul 13 a câștigat imprimanta Canon oferită de Cartusel.ro.
Să recapitulăm puțin suita de întâmplări: am adormit la pe la 8:30 și m-am trezit în jur de 10; am ales cartea lui Mori Ōgai, deși putea fi oricare alta; în fine, cartea s-a deschis la pagina 14.
Credeți în coincidențe, domnule Fratele Andryusha?

Twitter
Facebook




21 Februarie 2012 la 10:45 pm
Sincere felicitari
21 Februarie 2012 la 10:49 pm
Cere si ti se va da
21 Februarie 2012 la 10:51 pm
Nu cred că e o întâmplare nici că acum aproximativ o oră Fratele Andryusha a postat pe Facebook o poză cu Papa Benedict al 16-lea. Nu mai rămâne decât să cumpere rama.
21 Februarie 2012 la 10:56 pm
Felicitări Andryusha!
@all,
Deci de acum reţinem numele lui Andryusha când vorbim de imprimante, da?
Oare să mă obosesc dacă aveam vreun comentariu printre numerele alea?
21 Februarie 2012 la 11:10 pm
@sebra:
Depinde cat de repede o strica, si daca nu gaste vreo metoda sa dea vina pe soferite
21 Februarie 2012 la 11:13 pm
@Admin
1 Cand nu ai avut timp, ca la realitatea ai ajuns o sigura data?
2 Cine e Diana Enache, si cum isi permite ea sa se joace cu inima mamei tale??
21 Februarie 2012 la 11:21 pm
Mulţumesc Cartuşel.ro, mulţumesc juriului imparţial, mulţumesc familiei care m-a susţinut în acest demers şi, mai ales, mulţumesc lui Ienihabarnam care a tradus aceşti minunaţi scriitori japonezi care scriu cărţi nu prea groase, numai bune de extras din bibliotecă atunci când eşti disperat şi cauţi o soluţie de ieşire din criză.
Nu-mi rămâne decât să o aşez alături de celelalte două HP-uri care au rămas fără cartuş şi să le fac inimă rea, zicându-le:
- Ei, vedeţi, ea cum poate să printeze? Voi de ce nu puteţi?!…
21 Februarie 2012 la 11:22 pm
Fratele Andryusha ce anume ar trebui sa faca dupa ce a primit acest canon?
21 Februarie 2012 la 11:26 pm
@Ciprian:
Cred că duhovnicul i-ar recomanda să desfacă o butelcă de bere…
21 Februarie 2012 la 11:42 pm
@Fratele Andryusha: is mai de treaba duhovnicii vostri, ai nostri recomanda doar aghiasma
22 Februarie 2012 la 12:15 am
Eh, dacă mi s-ar rezolva şi mie problema colegei de cameră pentru escapada-n Grecia… Atunci să vezi ce set de sincere mulţumiri aş trimite!
22 Februarie 2012 la 12:37 am
Bravoooooo, frate Andryusha! Domnul a dat si…. aaa.. sa speram ca nu va lua inapoi prea curand. Deci frati mireni, sa luam aminte ce inseamna sa ai credinta, da?
Semnat:
O soferita. Care azi a iesit pe strazi.
22 Februarie 2012 la 12:38 am
@Belle d”Imagination: Uite idee de concurs!!
Julius, se aude?
22 Februarie 2012 la 12:43 am
Corect ar fi ca si cititoarele Catchy sa se bucure de bucuria Fratelui Andryusha
Sa-i fie ieftin cartusul, Frate Andryusha!
@RoseN: Parca cereai si tu un monitor nou

Ca sa nu mai zic de cizmele Ralucai..
22 Februarie 2012 la 12:45 am
@ionut: Care cizme? Ca nu mai aveau pe stoc (si am aflat asta la o luna dupa ce plasasem comanda). Mi-am luat altele pana la urma, mult mai putin p.orn.
22 Februarie 2012 la 8:45 am
A, abia la 10:45 s-a desavârsit mânaria! Pai bine admin, se poate sa nu sesizezi ca lui Andryusha nu imprimanta Canon îi trebuia, ci plotter. Ca arhitectii cu de-astea lucreaza.
22 Februarie 2012 la 9:12 am
Numarul 82 l-ai pus ca sa vedem noi ca tu chiar ai citit toate povestile, nu?

Sper ca macar au fost 82 de raspunsuri.
22 Februarie 2012 la 9:15 am
Domnu sef, o adevarata coincidenta tulburatoare era daca castiga bietul Camionagiu, neparticipand. In fine.
De fapt am vrut sa te tarasc de atentie cum ca pe Diana Enache au pus ochii doi domni mai stilati, mai titrati, mai boiernici si mai de soi ca talica: Toader Paleologu si Camionagiu. Mai degraba invers.
22 Februarie 2012 la 9:28 am
@camionagiu: Am participat eu pentru dumneavoastra sefu’! Aici: http://www.dailycotcodac.ro/2012/02/concurs-dc-cartusel-printeaza-ti-singur-sincere-felicitari/#comment-284525
Da’ nu eram în carti!
22 Februarie 2012 la 9:59 am
Dom`le, miros un blat. Nu mai punem la socoteala ca fratele Andryusha e posibil sa aiba pile la Dumnealui….
22 Februarie 2012 la 11:16 am
@Dan1: adevărat vă spun că eu L-am încurajat să deschidă pe la pagina 65… dar am zis, hai… deschide la 14… poate așa de îndură și Fratele să dea like pe FB…
22 Februarie 2012 la 11:46 am
@Spiep: Si uite-asa îl obligati voi pe Andryusha sa proiecteze de-acum încolo numai chichineţe al caror plan sa încapa pe-un A4.
22 Februarie 2012 la 12:30 pm
@Dan1: Mai mici dar mai multe!
Toner să fie!
22 Februarie 2012 la 1:00 pm
@Dan1:
Ehei, au fost şi vremuri în care compuneam din A4 şi planşe A0, că nu era zare de plotter prin oraş! Era ca un fel de puzzle mai mare, aşa.
22 Februarie 2012 la 1:03 pm
Apropo: să trimit undeva adresa, sau vă descurcaţi numai cu IP-ul?…

22 Februarie 2012 la 1:07 pm
@Fratele Andryusha: Imprimanta poate sa stea la Cartusel iar tu sa tiparesti prin Internet. Avantajul ar fi ca atunci când se termina cerneala, o înlocuieste un specialist. Mai nasol ar fi cu foile printate, ca ar trebui sa ti le trimita prin Cargus.
22 Februarie 2012 la 1:17 pm
@Dan1: Mai bine trimit clienţii direct la cartusel.ro să-şi ia foile, după ce fac plata prin ordin bancar sau card…
22 Februarie 2012 la 3:30 pm
@Fratele Andryusha: a… păi înțelesesem că mai ai două.
22 Februarie 2012 la 3:47 pm
@Spiep: Care? Incompetentele alea?…
23 Februarie 2012 la 10:52 am
@Ciprian: de 40 de grade???

@Fratele Andryusha: been there, done that, nu vreau să-mi mai aduc aminte nici în glumă!!!
23 Februarie 2012 la 10:58 am
@mifty: Păi, nici eu nu vreau să-mi aduc aminte, dar mă forţă Fratele Dan1. Pardon: Dan1.
23 Februarie 2012 la 11:30 am
@mifty & @Fratele Andryusha: Adica doar eu am fost rasfatat si am avut plotter (Fabricat în FEPER, e drept)? Era prin anii ’90 si lucram în Electronica pe vremea aia.
23 Februarie 2012 la 11:44 am
@Dan1: în anii 90 MAI EXISTA industrie electronică autohtonă.
după aia…
și prima oară când am avut treabă cu un plotter… hp. parcă, a fost prin 1998-1999…
23 Februarie 2012 la 11:46 am
@Dan1:

Prin ’99, când am terminat facultatea, era decât copiator format A0 în urbea Iaşi. Cum eu mă încăpăţânasem să redactez absolut toate planşele pe calculator, am umblat vreo două săptămâni pe la vreo întreprindere, să-mi trag planşele pe şest, la secţia de proiectare. Aşa am reuşit să predau proiectul de diplomă în ultimul moment, cot la cot cu colegii mei care trăgeau în tuş de vreo trei săptămâni…