Postul nu e post destul

Sfârșitul Lumii nu-l știe nimeni

Călărașu

Aș fi putut muri la naștere, atunci când mama m-a născut cu dificultate, departe de o maternitate. Cu toate astea par zdravan. Sau puteam să mor un pic mai târziu, în apele lacului Pantelimon, puțin a lipsit, aproape mă obișnuisem cu peștii.

Aș fi putut fi azvârlit în aer și apoi, câțiva metri mai încolo, înapoi pe pământ, de botul unui Moskvich de două tone, dar am fost smuls de păr din fața lui în ultima secundă. Sau m-aș fi putut curăța rapid, înfipt într-un gard de metal, în cădere liberă dintr-un cireș. Am rămas doar cu o zgârietură între coaste și cu mațele, ca prin minune, la locul lor în burtă.

Puteam s-o mierlesc de la o lamă de cuțit în gât pentru patruzeci de mii de lei vechi și un Nokia 3310, sau puteam să mă omor chiar eu cumva, din cauza unei nevralgii de trigemen care făcea perversiuni cu creierul meu, dar am ales să nu.

Am văzut și lumea, cu totul, aproape sfârșindu-se de vreo câteva ori; la 9 ani, când au venit radiațiile de la Cernobîl peste noi, în 2000 la Sfârșitul oficial al Lumii, sau chiar anul trecut la 11-11. Era s-o mierlesc de atâtea ori încât încep să cred că, de fapt, nu mi-e scris să mai mor vreodată. Cu atât mai puțin în 2012. Să apleci urechea la ce au scrijelit prin peșteri niște indieni care habar n-aveau cât de aproape era propria lor dispariție e mai jenant decât dacă ai asculta păreri de drept constituțional de la Boc, sau sfaturi despre femei de la Botezatu.

Notă Julius: Călă, mi se pare mie sau o cam moșmondești?

Share:

29 comments

  1. Old John Wheel 19 January, 2012 at 08:22

    Da, da, chiar aşa! Călă, ce-ai cu oamenii ăia drăguţi şi frumoşi şi deştepţi care nu mai există? Aşa se făcea literatura SF pe vremea aia. Crezi că ei s-au gândit vreodată că în secolul 21 se vor trezi nişte cretini care să facă bani pe spinarea calendarului lor, propovăduind apocalipse? :))

    Pe de altă parte, “e mai jenant decât dacă ai asculta păreri de drept constituțional de la Boc” e superbă! Mai ales pentru cei care ştiu că Boc se dă mare profesor de drept constituţional la Cluj. 😀

  2. sebra 19 January, 2012 at 08:34

    Bunica mi-a zis că sfârşitul lumii vine atunci când o să apară Ucigă-l Toaca printre noi. Adică pe pământ, nu aici printre comentatorii de pe DC.

  3. Old John Wheel 19 January, 2012 at 08:38

    @sebra: 😀
    Norocul tău că ai făcut specificarea din final, că nu-mi dădeam seama când am fost deconspirat că mi-am făcut apariţia pe pământ!

  4. iulian rinder 19 January, 2012 at 08:44

    Mai Julius, de cand srie Bruce Willis pe DC? Cat te platesta ca sa-l faci notoriu? Si de ce nu are tupeu sa semneze cu numele sau? Nu ma aburiti ca e un domn pe nume Calarasu, ca am vazut si eu filmul. Parca Unbreakable se numea.
    Oricum, interesant ca Bruce a auzit de Boc, iar parerea lui in acest sens este extrem de pertinenta.

  5. konskriptor 19 January, 2012 at 08:52

    Are dreptate Julius, vad pana si eu ca pe aici nu munceste nimeni.
    @Julius : Sa traiti sefu’, aveti nevoie sa il pun pe Cala sa va faca o cafeluta ?

  6. Cristina Ş. 19 January, 2012 at 08:53

    @iulian rinder: :))
    bruce willis =))

  7. sebra 19 January, 2012 at 08:57

    @Old John Wheel:
    M-am gândit eu c-o să se simtă, unul, altul…:))

  8. Old John Wheel 19 January, 2012 at 09:04

    @sebra: La comentariul anterior n-am fost eu, a fost Kimiţă! ;))

  9. boemul 19 January, 2012 at 09:10

    râzi tu râzi… da’ nu ştii ce o să se întâmple în 2012?
    e an bisect, bre! o zi de muncă în plus!
    the horror… the horror…

  10. iulian rinder 19 January, 2012 at 09:11

    Draga Cristina Ş. pai nu am dreptate? Eu zic sa-i cerem numarul de telefon si sa-i sugeram un scenariu apocaliptic cu salvarea economiei romanesti. Boc va avea rol de copil orfan trimis la cersit langa Palatul Cotroceni de care se impiedica Bruce cand bate interlopii, iar gaura neagra din buget sa fie interpretata de Udrea.

  11. Cristi 19 January, 2012 at 09:12

    @boemul: Ce-i drept munca nu a omorat pe nimeni dar de ce sa riscam. =))

  12. Old John Wheel 19 January, 2012 at 09:35

    Vine, vine-apocalipsa,
    E mai tare ca eclipsa,
    O mierlim toţi pe câmpii,
    Să ne bucurăm, copii!

  13. asteriu 19 January, 2012 at 09:42

    A fost un pastor care l-a ştiut de două ori !

  14. dc 19 January, 2012 at 10:15

    Eu am senzatia ca indienii aia s-au oprit la 2012 pentru ca nu stiau sa numere mai mult sau li s-a terminat tabla de lut / peretele pesterii / “pe ce dracu’ su scrijelit ei calendarul ala” 😀
    Si apoi s-au distrat zdravan: “Sefu’, sa vezi ce pandalii o sa-i apuce pe unii in 2012!”

  15. Old John Wheel 19 January, 2012 at 10:25

    io zic să nu se mai panicheze nimeni, că iote ce zicea nenea ăsta:
    http://youtu.be/6eBBniJy0tg
    Moţu’…
    O, tempora! 🙂

  16. Adrian Calarasu 19 January, 2012 at 10:28

    @Notă Julius: Dar de ce, bre, atata graba?

  17. Nero 19 January, 2012 at 10:30

    Cica au fost 5 calendare dealea pana acuma:)

  18. ela 19 January, 2012 at 10:33

    Notă Julius : in loc sa-l certi pe calarasu c-o mosmondeste , mai bine ai fi subliniat fraza umoristica din text 😀

  19. Lecteriţa 19 January, 2012 at 10:33

    Ai noua vieti. Deja esti mai tare decat un zeu mayas! Poti veni cu variante la schema lor.

  20. Old John Wheel 19 January, 2012 at 10:33

    @Nero: Şi am auzit că unul singur a fost pe bune. Nu mai ţin minte, dar cred că era al unuia, Noe parcă :-?…

  21. ela 19 January, 2012 at 10:40

    @Lecteriţa:

    Are 9 vieti …. ca pisicile ?

    Sa mimeze numai Cala , ca el stie !!!!

  22. camionagiu 19 January, 2012 at 10:55

    Hei, nu te pacali, mai ai sanse: lucrezi pentru Jul!

  23. Apophys 19 January, 2012 at 11:07

    Jack Harkness?

  24. Cristina Ş. 19 January, 2012 at 11:08

    @iulian rinder: :))
    :)) halal Bruce Willis, e mai mult salvat decit se salveaza!! deci, draga Iulan, eu nu i-as cere numarul de telefon ..hai sa incercam in alta parte 🙂

  25. Ciprian 19 January, 2012 at 11:14

    M-a bulversat aceasta veste.

  26. mifty 19 January, 2012 at 11:24

    @dc: deci s-au oprit în 2012, dar calendarul lor se întindea până pe la anul 50000 în trecut…
    de ce naiba aveau nevoie de un calendar care să le arate date demult trecute, și încă zdravăn, și atât de puține date viitoare?
    și apropo, unde-au dispărut?
    că incașii nu sunt tot aia cu mayașii… și cu ăștia din urmă e clar care e treaba: beserica creștină să trăiască… că e tolerantă, iubitoare, etc…

  27. Miorlaupufos 19 January, 2012 at 11:25

    Cala e neam cu mine =))

  28. Raluca 19 January, 2012 at 11:27

    Toata generatia noastra a supravietuit la 4-5 apocalipse pe an, suntem invincibili!

  29. lulu 19 January, 2012 at 11:44

    Pe mine ma deranjeaza doar faptul ca 21.12 pica intr-o vineri, adica la inceput de uichend. Ca n-ar fi picat si apocalipsa asta intr-o luni…..

Leave a reply