Nonviolența la TV a căpătat proporții alarmante
Simona Catrina
Sâmbătă dimineață, după foarte multe luni de zile tihnite, m-am trezit și nu erau Breaking News la Antena 3. Am sărit ca arsă. Inima îmi spărgea pieptul, cu toate că n-am un piept prea ușor de anihilat, dacă mă-nțelegeți. Eu sunt un om sensibil. Când nu văd bentițe galbene pe ecran și n-aud reporteri trăgând să moară în direct, intru într-o panică incontrolabilă.
M-am liniștit foarte greu, cu un Aspacardin și-o infuzie de mușețel. Pe ecran erau imagini șocante, cu care nu sunt obișnuită: sugrumat, un crainic anunța că România bătuse Croația la polo, cu 16 la 15. Oh, Doamne, i-am ciuruit!
Eu nu pot să mă uit la asemenea orori care-mi dau palpitații, așa că am dat pe alte canale, să caut ceva șocant, senzațional, violent, hipotermic, antiguvernamental, cu străzi pline și funduri goale, adică emisiuni care constituie o tradiție și nu produc panică în rândul populației, cum a fost aia cu polo. Nu vă mai spun că, înainte să schimb canalul, ochiul meu a mai prins și-un rezumat dintr-o finală de tenis, mi s-a făcut părul măciucă.
Nu știu de ce televiziunile din ziua de azi transmit asemenea lucruri cumplite. În timpul ăsta, pun pariu că pe șosele aveau loc carnagii interesante, pe care nu le povestea nimeni. Atâtea lucruri realizate și violate cu dăruire nu sunt transmise la timp la televizor. Nu e drept să asistăm nepăsători la târguri de brânzeturi și evenimente la Muzeul Țăranului, când țăranii adevărați demonstrează vitejia poporului român. De sute de ani, țăranul e cu mâna pe coasă ori pe topor. De la Bobâlna la episodul „i-ai tras-o lu’ nevastă-mea, în morții mă-tii”, românul simplu a învățat să-și câștige drepturile cu prețul vieții – și, mai ales, cu prețul vieții inamicului din birt, care-n drumul spre casă nimerise în patul eronat.
Plus că a început să acționeze cenzura sistemului: o reporteriță care tocmai intrase și ea în direct, săraca, țipând că gerul a pus stăpânire pe țară, a fost scoasă abrupt din emisie, ca să facă loc unei știri violente despre olimpicii români la matematică, întorși acasă cu niște medalii internaționale. De-aia avem renume așa de prost în lume, că pe unde plecăm, facem câte una lată, nu venim niciodată cu mâna goală, ni se lipește nouă de degete câte ceva de aur, nu știu cum.
Infernul acesta a durat vreo opt minute, mă chircisem de îngrijorare. Și-apoi, deodată, când nu mai speram, când credeam că am să leșin ascultând o știre despre o lebădă care și-a așezat târtița pe Crișul Repede, oroarea a încetat. Am auzit, ca prin vis, cuvântul „descarcerare” și-am venit alergând, din bucătărie. Recunoașteți, la o pungă de floricele cu aromă de pizza, e nevoie și de-un show de bun gust, care să înceapă cu „Din primele cercetări, rezultă că”.
Dap… ca de obicei, românul e un monument de neseriozitate. Când se apucă şi el de un lucru gospodăresc, cu simţ de răspundere, se îneacă precum ţiganul la mal, dând-o în diverse tip “olimpici”, “polo”, “tenis”…
De aia e bine să nu te trezeşti de dimineaţă. Ia să te fi trezit mai târziu, nu pridideai cu violurile, bătăile şi România sub zăpezi cu morţii aferenţi.
hahaha, nonviolenţă la TV 🙂
siiigur, şi pornache pe Trinitas 🙂
O, Doamne, rad cu lacrimi, de s-au speriat si studentii care venisera cuminti sa predea tema! Dar cum m-a binedispus articolul, unuia dintre ei chiar i-am mai dat o sansa 😀
Daca situatia va evolua in directia asta, reporterii or sa faca ei singuri explozii cu bombe, crime in serie, maceluri in masa, atentate etc. numai ca sa aiba ce transmite. Cred ca sunt singurii care se roaga la biserica sa se intample o nenorocire undeva.
Inundatii, viscole, demonstratii, (multe dintre ele normale) sunt prezentate ca sfarsitul lumii. Imi aduc aminte cand au fost rapiti* prostii** aia in Irak, atunci cred ca jumatate din reporteri au dat cu caciula de pamant de ciuda si au urlat: de ce nu eu!!! Iar aia rapiti se rugau zilnic de rapitori sa fie batuti, torturati, violati, cred ca aia le-au dat drumul mai mult de frica, nu au vrut sa mai aiba de a face cu astfel de dementi.
* cred ca au dat bani ca sa fie rapiti, sau de fapt teroristii erau cei rapiti si obligati sa faca pe rapitorii, disperarea reporterilor nu are limite.
**un coleg de munca avea o vorba: “mai adu ba inca doi prosti sa ridicam astea de aici”.
De la un post la altul dau de acelasi mort. Telecomanda a devenit inutila.
O batrana,rămasă fecioară, în pragul sfîrșitului:
– Domnule antrepenor de pompe funebre,te rog să-m scrii pe cruce că Dumnezeu m-a trimis pe pămînt ca pe un simbol al purității..nu ca pe un bun de folosință îndelungată.
Ce-a scris antrepenorul pe cruce:
“Doamne,pachetul ți-e returnat cu sigiliul intact.Rugăm ca pe viitor a se scrie și numele destinatarului.”
As adauga doar ca gestul infam al lui Horia Tecău este egalat doar de gestul incalificabil al lui Novak Djokovic. Adica, nici sârbii nu stau mai bine ca noi, daaa? :))
@Dan1: Ba chiar mai rau!!! Auzi, sa joci trei finale intr-o zi (tenis, handbal si polo) si sa mai si castigi doua dintre ele.
aseara,alti nesimtiti, jucau finale mondiale la ping-pong
dupa cum ii zice si numele, ping-pong, este sport national chinezesc, n-ar trebui sa accepte romani, ca se stie ca sunt cu ochii dupa tot ce straluceste
@Ciprian: la polo era pentru locurile 7-8, deci era un fel de…, nu finala mare, nici mica, un fel de meci steaua-craiova
Tot Vasluiul rezolva criza Simonei: 6 morti intr-un accident auto. Cu siguranta au fost si cei de la descarcerare pe acolo. http://bit.ly/xZlwhm
@chocolate: faceam referire la atrocitatile sarbilor, ai nostri sunt de iertat, desi au facut si ei o greseala calificandu-se la turneul preolimpic.
Voi stiti ce infiorator suna engleza vorbita de chinezi?
@Ciprian: Mai baiete, Vasluiul a fost azi de dimineata, Simona povesteste amintiri din week-end!
@Raluca: eu l-aş fi întrebat: “- Băi gălbenuş, tu în ce limbă vorbeşti engleza?”
Au recuperat azi, dis-de-dimineata:
– accidentul mentionat de Ciprian;
– efectele drogului “Croco” asupra pielii adolescentilor
(creierul e oricum afectat dinainte de folosire);
– o masina care a luat foc;
– un karatist care s-a aruncat in fantana.
@Raluca: … chiar nu l-ai auzit niciodată pe ion iliescu vorbind în engleză??? 😀
Pe mine ma ingrijoreaza ca nu mai apare Catalin Radu Tanase, prin toate baltoacele si prin nametii amenajati atent, de catre echipa de filmare
Azi am aflat de la Google si nu de la TV ca s-au implinit 160 de ani de la nasterea lui Caragiale.
Cum domnul Ion Luca Caragiale, spre deosebire de comunele Moroieni si IL Caragiale, chiar are legatura cu Prahova (deci, ca sa zic asa, e de-ai mei), doresc sa-i transmit o urare din partea viitorilor absolventi de clasa a XII-a: LMA, sa ne traiesti, bre Luca!
PS: Oare prin twitter o merge?
@Rada: viitorii absolventi de clasa a XII-a te-ar intreba: da’ cine-i asta, si pe unde trolleaza?
Se rezolvă imediat cu non-violenţa!
Dă pe un canal pentru copii şi să vezi ce cafteli sângeroase au loc!
@Belle d”Imagination: Daaaa! Mai ales la Tom and Jerry!
Bietu’ sac de purici! ” 🙁 “…
>:)
@Belle d”Imagination:
Mare dreptate ai! Astia de fac desene animate acum dau impresia ca ar trebui inchisi la “fara clanta”
http://www.youtube.com/watch?v=2MEA7yF2jxE&feature=related
@unmihai: ca să nu mai spunem de ăştia:
http://www.youtube.com/watch?v=xZ1jiNYW0xI
Mifty, măcar pe Iliescu nu-ţi vine sa-l pocnesti. Probabil că prima mea crimă vă avea drept victime nişte chinezi care vorbesc engleză. Sau franceză, că turbarea e aceeaşi.
Si iata, avem dovada faptului ca DC nu-si plateste scriitorii, obligandu-i sa-si foloseasca inteligenta nativa pentru a dibui surse alternative de incalzire sau sa traiasca in conditii inumane agonizand lent.
Textul ne introduce subtil in universul personal al Catrinei. Un univers care se vadeste ostil in repetate randuri inca de la primul paragraf “Am sărit ca arsă. Inima îmi spărgea pieptul…”. Urmatoarul indiciu “intru într-o panică incontrolabilă.” ne suscita interesul pentru cauzele situatiei nefericite care s-a abatut in mod nemeritat asupra sensibilitatii inerente, asumata eroic de catre autoare.
Cel de-al doilea paragraf ne ingaduie sa aprofundam dimensiunile tragediei pe care Catrina o traieste. “M-am liniștit foarte greu, cu un Aspacardin și-o infuzie de mușețel.” Evidentiata de ritmul rapid, nelinistit, descris de anumiti critici ca “isteric” propriu autoarei, o criza de nervi este iminenta si sileste cronicara sa se automedicamenteze pentru a impiedica un infarct miocardic si a-si putea accepta soarta. Ceaiul de musetel este primul indiciu al frigului ce domina acest peisaj dezolant, frig contracarat in prima faza prin consumul de bauturi fierbinti.
Mesajele subliminale se intetesc “am dat pe alte canale, să caut ceva (…) hipotermic”. Iata povestea din spatele povestii, tragicul adevar, marturia seaca a unei femei obisnuite, simple, reprezentative, aflate la marginea prapastiei, strigatul de ajutor care pledeaza pentru o sansa de a se elibera. Sa ajungi sa te incalzesti la televizor, sa ajungi sa depinzi de niste canale pentru a nu ingheta, pentru a apuca inca o zi, inca un text, inca un comentariu, ce soarta amara! Sa ajungi sa tremuri in proria tara, victima a unui capitalism desantat si a unui patron nemilos! Intelegem de ce parul i se ridica “maciuca”. Intelegem si ii plangem soarta, incapabili de a schita cel mai mic gest, fascinati de tabloul ia nastere pe nesimtite, cate o tusa discreta la fiecare 4-5 propozitii. “Ce condei!”, exclamati? Ce penel!
Adjectivele ne bombardeaza deja unul dupa altul, o canonada a mizeriei, o avalansa de trasaturi ce detaliaza paroxistic, vortextual (iertati-mi neologismul), pana la saturare peisajul amar. “Cumplite”, ‘violate”, “nepasatori”, “morti” culmineaza cu declaratia eroica de neacceptare a sortii: “românul simplu a învățat să-și câștige drepturile cu prețul vieții”, manifest al incrancenarii Catrinei (atat de canadiana si relaxant de non mioritica aceasta incrancenare atipica spatiului balcanic!), o Catrina erou, o Catrina martir care redacteaza text dupa text intr-un spatiu hibernal, zugravind cu tuse nervoase tabloul propriei dezolari in fata exploatarii cotidiene.
Pasajul final paraseste in mod poate prea abrupt aluziile delicate pentru crampeie dureroase si disparate, intercalate in aceasta opera deghizata intr-un text umoristic ce bineinteles ca nu va pacali cititorii devotati ai DC nici o secunda. In tuse finale, largi, autoarea elucideaza si ultimele colturi obscure ale acestei tragedii manuscrise, infatisandu-se in fata noastra intr-o splendoare abjecta, comparabila cu Fleurs de mal sau mai neaosul Flori de putregai, o incununare a esteticii uratului.
Iata femeia, chircita cu parul maciuca (casant) langa televizor pentru a se incalzi, mancand floricele inghetate cu aroma de pizza pe care le indoieste cu ceai de musetel – flori la patrat intr-o constructie barbiliana delicioasa – gasind puterea sa ne amuze si in acelasi timp sa traga un semnal critic de alarma asupra abuzurilor din presa. Abuzuri pe care noi, cititorii, le toleram, negand chiar faptul ca ar exista, fapturi meschine preocupate doar de propria distractie.
Nu pot incheia decat cu:
“Ce-ti mai place sa nu-ti platesti angajatii, Julius!”
“n-am un piept prea ușor de anihilat, dacă mă-nțelegeți.”
Nu, Simona, nu intelegem, ca n-avem de unde sti 🙁
Superb!