Postul nu e post destul

Exclusiv DC/ Adrian Năstase: „Am căzut la mijloc, nu în mine voiau de fapt să lovească”

După sentința de ieri prin care a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, domnul Adrian Năstase, unul dintre cititorii fideli ai blogului nostru, a avut amabilitatea să ne ofere în exclusivitate o scurtă declarație pe această temă. Nu vom face nici un fel de comentariu pe marginea ei. Iată declarația domnului Năstase:

„Toată lumea știe, firește, că sunt unul dintre cititorii fideli ai blogului Daily Cotcodac, nu am ascuns niciodată asta. De asemenea, toată lumea știe că Julius Constantinescu de la Daily Cotcodac e un tip cu vederi de stânga. Iertați-mă, dar nu pot să nu văd legătura. Mă întreb și eu, ca și dumneavoastră, de ce nu a fost condamnat niciodată, de pildă, vreun cititor de-al lui Zoso. Ne tot plimbăm cu corupția în gură, dar iată că bloggerilor de dreapta nu li se întâmplă nimic, ei sunt deasupra legii. Firește, am mai spus-o, judecătorii nu sunt ființe de pe alte planete, dar vreau să atrag atenția asupra jocurilor murdare din online-ul românesc. Să fim realiști, nu în mine au vrut să lovească prin această sentință, ci în Julius Constantinescu”.

Notă Julius Constantinescu Stați liniștit, domnule Năstase, îmi pot justifica fără probleme averea: mi-au murit mai multe mătuși de la care am moștenit sincere felicitări.

Share:

15 comments

  1. Fratele Andryusha 31 January, 2012 at 08:22

    Cum adică doi ani “cu executare”? După ce se termină cei doi ani îl împuşcă, sau cum?

  2. Radu Udrescu 31 January, 2012 at 08:34

    Aha, deci sincerele felicitari de care te tapez in mod constant vin de la matusi decedate??? Mi se parea mie ca au un iz fin de naftalina… 😐

  3. pretender 31 January, 2012 at 08:38

    Satirului astuia batran i-a placut intotdeauna “la mijloc”.
    Intrebarea e : daca de o parte era Giulius, pe partea hailalta cine mai ierea ?
    Incaltea sa stim si noi cine-l va “executa” pe bombonel timp de doi ani…

  4. sebra 31 January, 2012 at 08:38

    @Fratele Andryusha:
    După ce se termină ăia 2 ani şi-ar fi dorit să fi fost împuşcat.

  5. geo 31 January, 2012 at 08:38

    @Fratele Andryusha: după doi ani se mai termina un proces în care mai primește câțiva ani … și tot asa

    e un nou program pilot destinat premierilor

  6. chocolate 31 January, 2012 at 08:49

    Remus Cernea e de stanga?

  7. Fratele Andryusha 31 January, 2012 at 08:56

    Haideţi, bre, că face omul recurs, oameni suntem!

  8. Old John Wheel 31 January, 2012 at 09:19

    @Fratele Andryusha: Oricum nu va executa nicio zi, pentru că, în bunul stil mioritic, va apela la tot felul de tertipuri: mai un concediu medical, mai o scutire pe bază de cădere psihică, mai o constatare că nu suportă regimul de detenţie… şi la creme de la creme: un concediu de maternitate, urmat de unu pentru lăuzie!
    Până le termină p-astea trece şi anul electoral şi va fi liber and happy precum paserile ceriului… 😀

  9. warlock 31 January, 2012 at 09:23

    Julica … fugi si te ascunde sub pat, ca iti bate DNA-ul la usa. Sa vedem noi cum justifici averile fabuloase pe care le-ai virat in conturile lu Pirca si Eftimie. Poate Eftimie scapa, ca macar el a baut banii, dar la Pirca sigur ii pune sechestru pe averi.
    Pentru tine deja au pornit dosarul: “Fotoliu din piele de Strut Modest”

  10. RoseN 31 January, 2012 at 09:47

    – Un parlamentar devine subiectul unei anchete: respectivul economisise in trei ani peste cinci milioane de dolari.
    – Si?
    – Si ceilalti parlamentari erau curiosi sa stie de ce a durat atata!

  11. unmihai 31 January, 2012 at 09:54

    da? bine..
    da’ unde-i textul lui George Damian? deja s-a facut marti de mai bine de 9 ore!

  12. asteriu 31 January, 2012 at 10:18

    Ţinta era Iliescu, dar el a ţinut spatele!

  13. chocolate 31 January, 2012 at 10:42

    Adriane, nici nu stii
    Dor de tine ne va fi

  14. Dan1 31 January, 2012 at 11:16

    @unmihai: N-auzişi bre aici că era plin de apoziţii dezastruos? =))

  15. kekee 31 January, 2012 at 13:18

    – La mulţi ani Şilavarăcald !

Leave a reply