George Damian

Bogdan Niculescu Piteşti este un nume scos pe nedrept din galeria istorică a marilor şpăgari români. Nu s-a ridicat la dibăcia adevăratului titan al şpăgii Alecu Constantinescu zis Porcu’, dar s-a străduit şi a reuşit să îşi schimbe cognomenul în Bogdan Niculescu Ciupeşti. Despre acest distins şperţar de la începutul secolului trecut se povestea că a făcut cadou unui june banii necesari studiilor la Paris şi în paralel a angajat nişte ciomăgaşi de mahala să îl jefuiască. Tânărul n-a mai plecat la studii, iar Niculescu-Ciupeşti nu s-a sfiit să-l bârfească prin tot Bucureştiul că ar fi cheltuit banii pe dame şi băutură. Amuzamente de mogul.

Perioada de glorie a lui Niculescu-Ciupeşti a fost ocupaţia germană a Bucureştiului din Primul Război Mondial. Constantinescu Porcu’ se refugiase la Iaşi, unde se ocupa de găinării (făcea rost de lemne de foc pentru Nicolae Iorga!), astfel că Niculescu-Ciupeşti a avut teren liber să corupă întreaga Komandatură germană. Între timp liberalii lui Brătianu puneau la cale România Mare, clănţănind din dinţi de frig la Iaşi. Dar nici Niculescu-Ciupeşti nu se lăsa – era aşa de iubit de germani, încât oştenii Kaiserului s-au repezit la cererea lui până la Giurgiu să-i urecheze pe desculţii de bulgari care confiscaseră arhiva istorică a Academiei Române şi se pregăteau s-o treacă Dunărea.

Prin şpagă şi corupţie, Niculescu-Ciupeşti a reuşit să păstreze în ţară o mare parte din averile pe care germanii încercau să le scoată din România ocupată – pentru asta, e adevărat, a fost nevoie ca banii să fie puși la fereală în conturile personale ale patriotului. Unirea de la 1 Decembrie şi alungarea germanilor nu i-a adus lui Niculescu-Ciupeşti gloria la care se aştepta. A fost arestat şi aruncat în închisoarea Văcăreşti, alături de nume sonore precum Ion Slavici şi Tudor Arghezi, sub acuzaţia de colaborare cu inamicul. La primul apel al încarceraţilor, un colonel a sugerat că aceştia şi-ar fi trădat patria (se spune că a urlat la ei „Trădătorilor!”). Niculescu-Ciupeşti nu a putut răbda această jignire şi a răspuns demn:

– Mon colonel! Eu sunt hoţ, nu trădător!