Postul nu e post destul

Un pumn în bot

Simona Catrina

Odată, acum câteva luni, mergeam cu trenul (în care verbul “mergeam” e foarte potrivit, acceleratul rula dement cu 38 de km la oră, puteam să alerg pe lângă el). În compartiment, eram șase capete, normal. În fața mea, ședeau două vrăbii – studente, pricepusem – și bârfeau tot ce avea puls. Cum ieșea cineva pe coridor, le auzeam: “Uite, fată, ăsteia i-a intrat fusta-n fund și nici nu simte!”. “Fată, da’ tataie ăsta miroase-a parfum de damă, o fi homo?”. “Ai văzut ce burtă avea nașu’? Păi, fată, ăsta într-o zi n-o să mai încapă-n tren!”. “Auzi, fată, am fost la budă și pe hol era una care vorbea cu unu’ la telefon și i-a zis că dac-o prinde p-aia a lui o dă cu capu’ de pereți, auzi ce proastă!”. “Fată, ai văzut cum tușește asta, mie mi-e târșă, poate are tebece!”.

Numai așa au ținut-o. Mi-era groază să ies din compartiment, fiindcă știam că, la acest moment, tirul va fi îndreptat spre mine. Găseau ele ceva, că doar nu-s perfectă (aici e momentul să mă contraziceți și să-mi spuneți că ba da). Dar mi-a sunat mobilul și-a trebuit să ies să vorbesc pe coridor. M-am întors morocănoasă, știam că, imediat cum ieșisem, mă tocaseră mărunt, așa cum procedaseră cu toți ceilalți.

Au continuat bârfa despre alții și, contrar obiceiului meu, n-am mai rezistat, m-am luat de ele: “Nu vă supărați, vorbiți destul de tare cât să am dreptul să vă spun părerea mea. Mă deranjează profund că bârfiți ordinar orice persoană care intră sau iese din compartiment sau merge pe culoar sau stă pe vreun peron sau… Încercați să vă abțineți, îmi creați realmente un disconfort, sunt sigură că nici pe mine nu m-ați cruțat!”. Au înțepenit, li s-a evacuat sângele din obraji, s-au uitat cu ochi vinovați la mine, au înghițit salivă. În fine, au coborât la Ploiești și, după ce-au zis un “la revedere” spășit, am respirat ușurată.

Pe la Mizil, cucoana din stânga mea și-a luat inima-n dinți și mi-a spus: “Domniță dragă, să nu fiți cumva necăjită, că fetele alea nu v-au vorbit deloc de rău cât erați pe coridor. Au zis ceva frumos, una a zis: aaa, știi cine-i asta, e Simona… ăăă… și nu știu cum au mai zis, iertați-mă că n-am ținut minte numele, dar în orice caz, a zis una dintre ele că sunteți scriitoare și ziaristă și că vă citește și vă iubește mult, dar că n-are curaj să intre în vorbă cu dumneavoastră!”.

Share:

38 comments

  1. sebra 9 December, 2011 at 08:20

    Şi tot nu te-ai învăţat minte, le-ai făcut şi aici de râs. :))

  2. dongabone 9 December, 2011 at 08:29

    Asta-i invatatura de minte,sa mai mergi cu trenul…

  3. Belle d”Imagination 9 December, 2011 at 08:33

    Plăcerile subtile ale mersului cu CheFeReul… Niciodată nu ştii unde mai ai un fan.

    Şi totuşi, n-a ieşit nici una dintre ele singură pe culoar? Ar fi fost interesant cum o bârfeşte cealaltă. Şi mai ales cui.

  4. m 9 December, 2011 at 08:48

    totusi cred ca te-au confundat cu mai cunoscuta publicista simona sexual

  5. camionagiu 9 December, 2011 at 08:54

    Exact ca aceste fete, dar exact invers, făcea Simona la întâlnirea prietenească de la Vila Raeţchi. Cum se scula unul şi se îndrepta spre bibliotecă să mai scoată o carte de la rece, Simona începea:

    – Excelent scrie acest autor DC, Balzac şi-ar mânca Pielea de Sagri dacă ar trăi.

    Mi-a fost ruşine să mă scol; nu voiam să aud că sunt cel mai îndrăgit de pe Daily Cotcodac – motiv pt care n-am luat nici măcar o dată de la casierie sincere felicitări “Camio, tu ai iubire, mă!” a zis şeful – mai bine am suportat mizeriile spuse la adresa celorlalţi.

  6. BRRC 9 December, 2011 at 09:00

    În loc să simulați un sforăit bronho-astmatiform, dar politicos, distinsă madam… 🙂

  7. Cristi 9 December, 2011 at 09:03

    Sunteti perfecta :D.

  8. Raluca 9 December, 2011 at 09:10

    Fanii sunt intr-adevar de toate soiurile.

  9. NNA 9 December, 2011 at 09:27

    Le-ai ingradit dreptul la libera exprimare. 😀
    “Nu face ce tie nu-ti place” 🙂

  10. lulu 9 December, 2011 at 09:30

    Ba da! 🙂

  11. Old John Wheel 9 December, 2011 at 09:31

    Ai dreaq derbedei, unu’ n-a zis niik pân’ la Cristi! 😀
    Oooo, ba daaaa, ba daaa, Simona! (asta-i replica la “aici e momentul să mă contraziceți și să-mi spuneți că ba da” :)) ).

    Pân’ la urmă văz că în toate e o compensaţie. Ele au bârfit pă toată lumea cu excepţia ta, tu le-ai bârfit pă ele. Şi pentru ce? Pentru că n-or avut coraju’ să intre în vuorbă cu matale!
    Brava, fata Oldului! Mi-s mândru de tine! =))

  12. unmihai 9 December, 2011 at 09:33

    “În compartiment, eram șase capete, normal.”
    Aha! La clasa I umblati! Va permiteti madam….dau salarii mari astia la DC…

  13. RoseN 9 December, 2011 at 09:59

    Pai bineinteles ca sunteti perfecta, asta se intelege de la sine, e si motivul pentru care lumea nici nu se prea inghesuie sa zica asemenea evidente 😀
    @sebra: Nuuuuuuu mai, le-a facut vedete 😀

  14. Old John Wheel 9 December, 2011 at 10:27

    @RoseN: Nouă nici nu ne prea plac truismele, aşe-i? D-aia nu le băgăm p-acilea. :))

  15. dana 9 December, 2011 at 10:28

    pe aceasta cale, poate afla si fetili ca cineva le-a ” recuperat” onoarea 🙂

  16. mih 9 December, 2011 at 10:29

    Simona in viata mea nu o sa merg cu tine in compartiment! 🙂

  17. Old John Wheel 9 December, 2011 at 10:35

    @mih: Hăă, hăă, hăăăă! Ba poţi să mergi, da’ cică tre’ să respecţi neşte reguli foarte simple şi deloc multe. De exemplu: închizi telefonul mobil, nu te uiţi lung la ea, ochii aţintiţi permanent pă fereastră, ca şi cum ai vedea ceva mai interesant decât bălăriile de pe câmp, nu te scobeşti în nas, nu te scarpini după ceafă, nu te ridici să te tot fâţâi pă uşa compartimentului (mai ales că nu se fumează în tren, deci n-ai niciun motiv să ieşi, mersu’ la toaletă poa’ să mai aştepte, ai văzut ce-a păţit Julius dacă s-o dus în baie fără aprobare).
    Aşeaaaa… mai sunt reguli? Mai sunt! Nu intri în vorbă cu nimeni, nu te uiţi în ochii naşului când îi dai biletul, ca să nu îţi vină vreo pârdalnică de idee de a-l bârfi ulterior (şi, în general, ar fi bine să nu-ţi iei nici bilet, te rezolvă jandarmii la destinaţie, când oricum ai scăpat de ochiul vigilent al Simonei :D). Stai pe aproape, că mai am reguli.

  18. Filip 9 December, 2011 at 10:36

    eu eram una din ele :))

  19. Old John Wheel 9 December, 2011 at 10:37

    @mih: Ah, şi cea mai importantă regulă: fără însoţitor după tine! S-a demonstrat ştiinţific mai sus, în articol, că însoţitorii ie provocatori la bârfe! 😀

  20. Filip 9 December, 2011 at 10:40

    si cand te gandesti ca voiam sa-i cer un autograf pe piept 😀

  21. Old John Wheel 9 December, 2011 at 10:44

    @Filip: ai văzut că şi-a făcut “mea culpa”, da? >:)

  22. Ciprian 9 December, 2011 at 10:57

    Stii ca nu-i o saga
    Stii ca imi esti draga
    Si de-atata-n gara
    Eu stau si te astept
    Vad ca-ti arde-a glume
    Eu ma duc in lume
    Am crezut in tine
    Da’ mai mult nu cred

    Da’ trenu’ tuc tuc tuc
    Da’ eu ma duc duc duc
    Da’ tu mai stai stai stai
    Si fa ce vrai
    Si fa ce vrai.

    (Versuri de la: http://www.versuri.ro/)

  23. Old John Wheel 9 December, 2011 at 11:03

    @Ciprian: “vrai”-ul ăla îmi evocă oarece versuri fătate preste Prut :))

  24. camionagiu 9 December, 2011 at 11:15

    STIRILE PRO TV

    Romanii se calca in picioare pe Daily Cotcodac la textele cu poze culturale din Ghimpele.

  25. dc 9 December, 2011 at 11:23

    @Simona: cum ii spusesem si lui Julius acum cateva zile: fa-ti autocritica, remusca-te, toarna-ti cenusa in cap si gata…se prescrie fapta 😀

  26. Tetelu 9 December, 2011 at 12:19

    N-au avut ele curaj sa intre in vorba cu dumneavoastra in tren, dar as fi curios sa aflu ce-a fost la gura lor dupa ce-au coborat.

    @Julius: Mouse-ul fara coada nu se mai da? Ca sunt nerabdator, mi-am pus mari sperante in varianta mea

  27. Fratele Andryusha 9 December, 2011 at 12:36

    @Tetelu:
    Julius încă mai speră să-l convingă să-i aducă suportul ăla…

  28. serban 9 December, 2011 at 12:51

    @Andryusha, Frate:
    Parcă tu erai cu “Într-un compartiment de tren…”.
    Miroase a plagiat.

  29. Fratele Andryusha 9 December, 2011 at 12:59

    @serban:
    Plagiat, dar slăbuţ. La mine mai intra naşul, mai erau doi-trei moldoveni, patru-cinci ardeleni, olteni, minim doi unguri. Era acţiune, suspence, dramatism, morală… Totul era acolo, condensat în două-trei fraze desenate cu penelul unui geniu neînţeles… Mă opresc aici, sunt un tip extrem de modest, ştiţi cu toţii că nu-mi place să mă laud.

  30. Mary Jane 9 December, 2011 at 13:25

    Lasa, acum vad si fetele ca de fapt nu esti asa rea pe cat ai parut

  31. Nelly 9 December, 2011 at 13:43

    Tineretul asta de azi… Ce crezi si ce era… Sigur nu erau de la Jean Monnet?

  32. Tetelu 9 December, 2011 at 13:49

    @Nelly: Ai dreptate, cred ca una dintre ele era Eleva lu’ Mazare

  33. Ioana Ionescu 9 December, 2011 at 14:03

    Stii cum se cheama asta? adica “ti-ai luat-o in freza”.Vezi altadata sa nu mai fii negativista.Hi hi

  34. Gabitzmic 9 December, 2011 at 14:26

    @dc: partea aia cu remusca-te devine interesanta 😀

  35. A.N. 9 December, 2011 at 18:53

    Ma da-o naibii. Da de cand citesc “vrabiile” presa, atat de abitir incat una din ele iubeste pe Simona nu-stiu-cum (care e departe de a fi vreo celebritate, sa fim sinceri)? Ne-au murit laudatorii ?

  36. allayna 9 December, 2011 at 20:24

    Simona, esti o femeie desteapta, mai mult ca perfecta.

  37. Old John Wheel 9 December, 2011 at 20:26

    @A.N.: Drept să-ţ’ zâc, io nu-s chiar o vrabie, da’ un pui dă cocostârc amărât tot m-aş numi. Şi mai cetesc aşea, câte unele de prin presă, de mai ştiu şi cine ie “Simona nu-ştiu-cum”. Ideea ierea că nu tre’ să fii prea mare cititor de presă ca să dai totuşi, măcar o dată, la întâmplare, peste un text care să-ţi placă, ajungând astfel să începi să mai cauţi ceva de-al autorelui.
    Poate vrăbiilor ălora le plăcea Academia Caţavencu pă vremuri, mai ştii? Ori vreo carte scrisă de Simona. 😕

  38. viorel 10 December, 2011 at 09:44

    Nu-i nimic,Simona! Daca te iubesc si te respecta, asa cum barfeau, dupa asta te vor respecta si mai mult si vor povesti tuturor cum le-a bagat in seama Simona Catrina!

Leave a reply