George Damian

S.O.E. (Special Operations Executive) a fost o organizaţie britanică înființată de Churchill în al Doilea Război Mondial cu misiunea unică „să incendieze Europa”. Deci, ceva frumos: membrii SOE se ocupau în general cu propaganda neagră, dezinformări, infiltrări de spioni, asasinate şi pregătirea asasinilor, aprovizionarea cu arme a mişcărilor de partizani. A funcţionat doar pe timpul războiului şi a beneficiat de ceva la care spionii din ziua de azi nici nu visează: erau cu totul şi cu totul în afara legii. Foreign Office nici nu vroia să audă de existenţa SOE, iar serviciile secrete clasice se fereau de ei ca de dracu’. Una din operaţiunile specifice SOE a fost să-i caute după încheierea războiului şi în gaură de şarpe pe naziştii de rang mai mic (care nu meritau osteneala unui proces cu avocaţi şi tot tămbălăul) şi să-i execute pe loc, cu discreție și în afara oricărei legi. Inevitabil, această organizaţie serioasă a avut de-a face şi cu România. Însă aici a avut parte și de mici surprize pentru care, evident, nici un serviciu secret din lume nu te poate pregăti: contactul cu românii.

Una din experienţele fericite ale super-spionilor britanici cu românii a fost păcălirea ambasadorului Viorel Tilea. Respectivul era un lingău ajuns ambasador la Londra datorită faptului că îi turna regelui Carol al II lea tot ce avea de gând să facă Iuliu Maniu. În momentul în care România a declarat război Marii Britanii, ambasadorul Tilea ar fi trebuit să revină la Bucureşti, însă un astrolog l-a sfătuit că ar fi mai bine să rămână la Londra. Ceea ce s-a şi întâmplat. Doar că astrologul îşi alcătuia zodiacele pe baza indicaţiilor primite de la SOE.

Însă această organizaţie serioasă a avut parte în România de experienţe pentru care nu era pregătită. De exemplu, în vara anului 1944 au fost paraşutaţi în Teleorman patru agenţi SOE, capturaţi la câteva ore după aterizare. Teama cea mai mare a englezilor era să nu ajungă pe mâinile germanilor, care aveau nişte metode de interogare destul de neconvenţionale pentru gusturile lor. Doar că autorităţile române le-au făcut o surpriză majoră: nu doar că nu i-au dat pe mâna naziştilor, dar însuşi şeful Serviciului Secret, Eugen Cristescu, şi premierul Mihai Antonescu i-au învăţat ce să declare în faţa nemţilor. Spionii britanici făceau îndelungate repetiţii cu spionii români ca nu cumva să se încurce în declaraţii. Chestia asta îi cam deranja de la partidele îndelungate de bridge desfăşurate în celula lor de la etajul al treilea al statului major al Jandarmeriei (clădirea aia frumoasă de lângă actualul stadion Dinamo din Bucureşti). În momentul ăsta, vă dați seama cam ce confuzie era în capul bieților spioni britanici: românii erau aliații nemților și, logic, ar fi trebuit să-i predea acestora; când colo, ia te uită ce oameni de omenie… Aproape că nici nu s-au mai mirat când securiștii români le-au predat nemților doar trei din cele patru cristale a modulare a semnalului radio cu care veniseră. Pe cel de-al patrulea l-au folosit românii pentru a intra în legătură directă cu Londra. Între timp nemţii alergau de disperaţi prin tot Bucureştiul cu maşinile lor de goniometrie căutând locul de unde se făceau transmisii clandestine. De fiecare dată când delimitau o zonă probabilă, germanii îi anunţau pe ofiţerii români din Serviciul Secret şi le cereau sprijinul pentru percheziţii şi arestarea vinovaţilor. Bineînţeles, a doua zi aparatul transmitea din capătul celălalt al oraşului.

Printre spionii britanici trecuţi prin aceste crunte suferinţe şi torturi (de câteva ori au fost ridicaţi de la prânzul adus de la restaurant pentru a transmite nişte mesaje urgente!) s-a numărat şi un anume Ivor Porter. Omul a fost trimis prima dată la Bucureşti în martie 1939 sub acoperirea de lector al British Council, ca să se obişnuiască cu ţara. Una din chestiile care l-a şocat pe puritanul britanic a fost libertinajul sexual al româncelor. În mod neplăcut l-a impresionat faptul că o ţigancă din Bucureşti şi-a scos o ţâţă şi l-a stropit cu lapte în timp ce se plimba şi el ca occidentalul prin Balcani (acum ţigăncile nu îi mai aşteaptă pe britanici la Bucureşti să îi stropească cu lapte matern, merg direct la Londra). Una din probele potenţei românilor în faţa spionilor SOE a fost şi faptul că în noaptea arestării lor comandantul escortei de jandarmi care îi ducea la Bucureşti a oprit camionul cu spioni la periferia oraşului Alexandria şi a stat vreo două ore la ibovnica lui. Misiunea-i misiune, dar ochii care nu se văd se uită!

Dar adevăratul şoc l-a suferit spionul Ivor Porter în vara anului 1939, când a vizitat litoralul Mării Negre. Într-una din zilele sejurului său a fost prezentat pe plajă unei doamne din înalta societate care nu avea alt veşmânt în afară de o pălărie cu boruri late. Puritanul spion s-a înroşit şi a considerat că cea mai politicoasă abordare ar fi să pretindă că nu o cunoaşte şi să-i întoarcă spatele. De fapt, se mai întâlnise cu doamna la o petrecere din ziua anterioară, iar românca l-a considerat pe britanic un bădăran necioplit, lipsit de orice maniere, care nu ştie să sărute mâna unei doamne.

PS: Câteodată, istoria e nedreaptă: deși am trecut la timp de partea învingătorilor, ne-au tratat ca pe o națiune învinsă!