S-o ajutăm pe Rushenne să câștige un concurs |
UPDATE: Mai avem nevoie de 24 de voturi. Și încă repede, că avem un contracandidat necinstit, care joacă și mai murdar.
Nu de miss, obsedaților. De poezie, sensibililor.
Mai exact, de catrene. Site-ul Ghimpele.ro are un concurs pe pagina sa de facebook unde dă ca premiu un telefon HTC Cha Cha. Am citit regulamentul și e în regulă, se poate mânări.
Scurt, că știm cât de nerăbdători sunteți să faceți o faptă bună: pe pagina de facebook a Ghimpelui trebuie postat un catren care să conțină cuvântul „ghimpele” (catren = strofă sau poezie din patru versuri, ca să economisim timpul cu căutarea pe dexonline). Cine ajunge primul la 100 de like-uri a umflat telefonul.
Rushenne a postat deja un catren. Dacă vreți să o ajutați să câștige, nu trebuie decât să intrați AICI și să dați un like paginii de facebook Ghimpele, iar apoi un like catrenului postat de Rushenne.
Sperăm ca până diseară să se strângă cele 100 de like-uri, că ne crapă obrazul de rușine fiindcă în ultima vreme am ajuns să mânărim doar concursurile de pe site-ul nostru cu premii în sincere felicitări.
La fiecare like primit de Rushenne, Allah salvează un pinguin!

Twitter
Facebook





25 Noiembrie 2011 la 11:59 am
Dat like. Dar nu prea are concurenta. Tare, Rushenne! Hai ca merge!
25 Noiembrie 2011 la 12:03 pm
Dat, dar ne da si Rushenne macar un pupic pentru asta?
25 Noiembrie 2011 la 12:09 pm
Da, dar eu ii dau si add
25 Noiembrie 2011 la 12:10 pm
Inca un pinguin a fost salvat
25 Noiembrie 2011 la 12:15 pm
Al 22-lea pinguin salvat. Pardon 23 cu al meu.
25 Noiembrie 2011 la 12:18 pm
dat. dar am un comentariu:


nimic din ce e mic
nu rimeaza cu nimic.
dar de-i ghimpele tare
si te-nspini, chiar ca te doare…
(nimic decent nu rimeaza cu “doare”
25 Noiembrie 2011 la 12:18 pm
Daca un HTC Cha Cha = 100 pinguini, un iPhone 4S cate balene valoreaza?
25 Noiembrie 2011 la 12:19 pm
@ALL: Multumesc din suflet pentru like-uri.

@Ciprian: Dau, dupa ce ma vad cu telefonul.
25 Noiembrie 2011 la 12:25 pm
bun, am dat …doar cu 1 like nu se face primavara…deci….cum imi fac 5 conturi pe facebook?
faza e ca nu mai tin minte adresele alea multe de la roblogfest…
25 Noiembrie 2011 la 12:29 pm
S-au facut vreo 35 deja…
25 Noiembrie 2011 la 12:37 pm
S-a bifat. Sa`l stapanesti sanatoasa!
Haiku:
In toamna surda,
ghimpele cotcodacea
ca un motan
25 Noiembrie 2011 la 12:40 pm
“Am citit regulamentul și e în regulă, se poate mânări.”
25 Noiembrie 2011 la 12:43 pm
Io am dat la toată lumea de acolo, imparţial, ca tot românul.
De fapt, era decât doo.
25 Noiembrie 2011 la 12:44 pm
Totusi nu inteleg de ce ar simti un om normal la cap nevoia de a participa la tot felul de concursuri cu premii care de care mai futile (telefoane, masini mii de euro), cand DC ofera saptamanal fabuloasele si atotindestulatoarele sincere felcitari.
25 Noiembrie 2011 la 12:46 pm
@Fratele Andryusha: poate castiga cealalta, ca ai zburat de pe Daily Cotcodac
25 Noiembrie 2011 la 12:48 pm
@admin: N-ai tu inima asta.

Bine, în ultima clipă, am să-i dau “unlike”.
După ce se termină concursul, îi dau “unlike” şi lui Rushenne, ca să-mi păstrez imparţialitatea.
25 Noiembrie 2011 la 12:51 pm
@admin: Bre admin, da’ pe Fratele Andryusha de ce nu-l ajutam sa castige SuperBlog 2011, ca eu imi tot racesc gura de pomana pe aici cu linkuri la site-ul lui…macar pe ultima suta de metri ai putea sa-i faci reclama
P.S. GO GIRL! si Felicitari
25 Noiembrie 2011 la 12:53 pm
Azi, c-un ghimpe
Te trezeşti,
Mâine – ia-te
De-unde nu mai eşti.
25 Noiembrie 2011 la 12:56 pm
@RoseN:

SuperBlog e singurul concurs pe bune din blogosferă, tu de ce crezi că Julius tace mâlc după atâtea apropo-uri?…
25 Noiembrie 2011 la 12:56 pm
Salvat pnguin #44, Rusheene sa ne fie (castigatoare)!

Ce-mi mai plac tabloidele quality
25 Noiembrie 2011 la 12:57 pm
Ia sa vad daca mai stiu parola nevesti-mii.
25 Noiembrie 2011 la 12:57 pm
Corect era: “Allah salvează un beduin”, că mai ştim şi noi oleacă de geografie…
25 Noiembrie 2011 la 1:07 pm
@Fratele Andryusha:
Cred mesajul initial a fost “Allah zalveaza un benguin”, dar s-a auzit nasol la telefon
25 Noiembrie 2011 la 1:10 pm
@dc:
25 Noiembrie 2011 la 1:10 pm
A mers
.
? Nu uita pentru fiecare sfat bun Dumnezeu salveaza un om insurat de la dormitul pe presulet.
Acum concurs: ce explicatie da Cristi nevestei pentru utilizarea paginii ei de facebook in scopuri usor dubioase
25 Noiembrie 2011 la 1:12 pm
Cică: “Fratele likes Ghimpele”.

25 Noiembrie 2011 la 1:14 pm
@Cristi:
Pui şi tu un smartphone la bătaie, ceva?…
25 Noiembrie 2011 la 1:15 pm
Şi fata aia e talentată, da’ nu-i ca a noastră!
25 Noiembrie 2011 la 1:16 pm
Cineva participă cu un catren din 7 versuri. Nu-i mai dau like, că nu-s chiar aşa de imparţial.
25 Noiembrie 2011 la 1:17 pm
@Fratele Andryusha: Am ceva mai bun. Niste sincere felicitari ramase de la singurul meu concurs castigat pe deili cotcodac.
25 Noiembrie 2011 la 1:19 pm
@Cristi: Ei, bine atunci, succes cu soţia, îţi vine ţie o idee, sunt absolut sigur.

25 Noiembrie 2011 la 1:37 pm
Şefu, termină cu alea cu Allah, limitează-te la Dumnezeu, căci noi ăştia din echipa Lui suntem permisivi până la sacrificiul de sine, dar ăilalţi pot să-ţi dezfunde injectoarele cu bomba, şi nu de alta, dar mi-e să nu fii declarat martir, ceva, şi să ajung să mă rog la tine, să mă umpli de felicitări simple.
25 Noiembrie 2011 la 1:39 pm
Done.
@Rushenne, să-mi trimiți un ieSeMeS dă ziua mea, dă pă HașTeCeu.
25 Noiembrie 2011 la 1:42 pm
@Cristi: Roag-o pe Rushen sa-si schimbe poza de pe wall pentru o perioada cu o pisica, eventual un pinguin. Perioada nu mai mica de 1 an. Altfel esti mancat!
25 Noiembrie 2011 la 1:45 pm
Telefonul ala e facut pe vapor?
25 Noiembrie 2011 la 2:25 pm
dadut laick …. azi , vineri sint cele 3 ceasuri bune : ajutam colegi , salvam pinguini , ba chiar scriem allah cu a mare !
neincapatoare ne e ziua de fapte bune


25 Noiembrie 2011 la 2:28 pm
@admin: scoate arma secreta, pe M3bis, ca nu se mai poate. Contracandidatul foloseste darkforce mai mult ca noi.
Prea tarziu.
. Imi pare rau Rushenne. 
25 Noiembrie 2011 la 2:32 pm
Dat like, da’ contracandidatul are 95, deja! Roaga si tu doamnele de la cofetarie sa dea si dansele un “LIKE”
)
25 Noiembrie 2011 la 2:32 pm
Teoria ca și teoria, dar practica ne omoară. Și când vine un mare practician al corupției, eurodeputatul auto-suspendat din PSD Adrian “Hidrogen În Exces În Apă” Severin să ne vorbească despre fenomenul pe care-l stăpânește, sub înaltul patronaj al altui specialist în corupție, Adrian „Nepotul Mătușii Tamara” Năstase, noi ce facem – ne indignăm?! De ce? Lăsați omul să ne împărtășească tot ceea ce știe despre “Mita contra amendamente” “bazele adevărului istoric privind fenomenul corupției” și despre efectele corupției din România în relațiile internaționale ale țării noastre. El știe.
http://sareinochi.com/2011/11/25/de-ce-poate-adrian-severin-conferentia-despre-imaginarul-mitei-la-romani-alt-motiv-decat-acela-ca-este-specialist/
bai, io votul l-am dat, ia vedeti ca si Adrian Severin vrea sa “castiga” ceva la mine pe blog
25 Noiembrie 2011 la 2:37 pm
Se adevereste inca o data ca sincerele felicitari nu ti le poate lua nimeni
25 Noiembrie 2011 la 2:41 pm
Am fost manariti!
25 Noiembrie 2011 la 2:52 pm
premiu de consolare
http://www.youtube.com/watch?v=TjG6x_O2tto
25 Noiembrie 2011 la 2:56 pm
Mission accomplished. Stop. Forced husband to like. Stop.
25 Noiembrie 2011 la 2:58 pm
Offf
ceva nu-i in regula, daca un concurs de asta nu putem castiga 

sunteti toti la cumparaturi
It’s a black friday indeed!
25 Noiembrie 2011 la 3:02 pm
Pfff, n-a castigat Rushnne?!? => Dislike la ghimpele pacii!!!
PS: nici manariile nu mai sunt ce erau odata…
25 Noiembrie 2011 la 3:04 pm
Mă întreb dacă “Şi de mulţi s-a răsfoit” e corect din punct de vedere gramatical. Julius, se admit câştigătoare catrene care nu respectă gramatica română?
Hai, că tu eşti cu regulamentul.
25 Noiembrie 2011 la 3:13 pm
@Cms: Da chiar, hai sa depunem contestatie, sa expunem in presa aceasta manarie crunta a candidatului certat cu gramatica… (asa e? ca nici n-am citit catrenul lui
)
25 Noiembrie 2011 la 3:19 pm
@RoseN: Ei, mie îmi sună oricum tot catrenul ăla ca naiba, dar na, eu sunt subiectiv.

Şi chiar voiam să sugerez ca Rushenne, drept mulţumire pentru susţinere, să scrie un text pentru Daily Cotcodac, că văd că la catrene se pricepe.
25 Noiembrie 2011 la 3:31 pm
Am dormit şi eu un pic la prânz şi, gata, a căzut mânăria?…
)
(Bine măcar că n-a câştigat cealaltă, altfel…
“Dupe” prânz am vrut să zic.
25 Noiembrie 2011 la 3:47 pm
Foaie verde si-o sulfina
Numai ghimpele-i de vina
Ca Rushenn n-a cistigat
Desi ar fi meritat
25 Noiembrie 2011 la 3:49 pm
Să salveze pinguinu’
Pentru-Allah e mare chinu’
Mai bine, O! Baclava,
Sa mâncăm şi noi ceva!
P.S. Să se dea câte una, să ajungă la toată lumea!
P.P.S. N-am găsit altă rimă.
25 Noiembrie 2011 la 3:56 pm
Tânărul respectiv are antrenament serios în a aduna like-uri.
25 Noiembrie 2011 la 3:57 pm
@Insignifianta:


25 Noiembrie 2011 la 4:04 pm
@ela: Bine,bine, am inteles mesaju’!
Lu’ Ela sa nu se dea, ca o dor trei dinti din fata!
25 Noiembrie 2011 la 4:08 pm
N-a fost sa fie! Multumesc tuturor inca o data.
25 Noiembrie 2011 la 4:17 pm
ce n-ați spus și voi mai de dimineață? …lipsesc și eu oleacă și nimica nu mai iese !
@Julius
ți-ai cam pierdut mâna la mânării!
@Rushenne
nu fi tristă! intenția contează!
25 Noiembrie 2011 la 4:37 pm
Am si eu o intrebare: in fisa postului de COMENTATOR PREMIU DC n-ar trebui cumva sa intre si obligatia de a avea cate minim 10 conturi FB pentru cazuri speciale, de cultura, chestii?
Eventual lansari de carti and stuff?
Doar intreb.
25 Noiembrie 2011 la 4:44 pm
@camionagiu: Asta-i modul tau subtil sa ne spui ca maine la Targul Gaudeamus iti lansezi cartea?
25 Noiembrie 2011 la 4:47 pm
Ăăă, poţi să nuanţezi, te rog?
25 Noiembrie 2011 la 4:50 pm
@camionagiu: Sigur ca pot
HELLO MULTIME care n-am fost noi in stare un concurs sa castigam, vedeti ca poate il ratati si pe Camio maine:
“Sambata, 26 noiembrie, de la ora 13, lansarea oficiala a cartii Copil in Epoca de Aur, ed Tracus Arte, la Targul Gaudeamus”
P.S. care trimiteti o carte-doo si-n Cliuuuuuj?
25 Noiembrie 2011 la 4:58 pm
@camionagiu: Pfff, mare dreptate ai! Eu nu am apucat sa dau inca like paginii de FB a cartii.

Nu reusesc sa ajung la lansare, dar ii transmiti tu lui CMS unde poate fi gasita si in Constanta. Mersi!
25 Noiembrie 2011 la 5:00 pm
Ala e castigatorul? Ala e catren??? Asa suna un catren castigator? Ca bolovanii la vale? Seamana cu Plugusorul ala parodie, care se incheia cu : ia mai da un leu, matusa/ Ca sa nu ma peesh pe usa
25 Noiembrie 2011 la 5:07 pm
Astazi devreme – cam pe la amiaza
Admin a pus de-o manarie,
Dar Ghimpele i-a stat in coasta;
E clar acum: Mogulului ii trebuie.. nevasta.
25 Noiembrie 2011 la 5:11 pm
@camionagiu: Sa-mi pastrezi si mie un exemplar. Banii ti-i dau la leafa. Vorbim, noi.
P.S. Normal ca il vreau cu autograf! Se vinde mai bine, pe urma, la anticariat!
25 Noiembrie 2011 la 5:15 pm
@Insignifianta: Greu, greu de tot…
După cum probabil cei mai cunoscători dintre domniile voastre bănuiţi, domnul şef a comandat în avans aproape tot tirajul de 100 000 de exemplare doar pentru a putea face speculă cu ele.
25 Noiembrie 2011 la 5:17 pm
@Insignifianta:
Ia-le tu pe toate azi si baclavale si carti si autografe !!!
25 Noiembrie 2011 la 5:18 pm
@ela: Se dau baclavale??? Mulţumesc frumos!
25 Noiembrie 2011 la 5:25 pm
@camionagiu:
stii bine ca jules e expert in mincat prajituri , iar pe de alta parte pt noi si-ar da si sufletul ( banii , masina , viloiul etc etc )
25 Noiembrie 2011 la 5:38 pm
dacă faceţi baclavale, mâncaţi. Dacă nu, ţineţi ca lumea cura aia de slăbire şi mai citiţi dreq nişte almanahe
25 Noiembrie 2011 la 5:44 pm
@camionagiu: Eee, lasareti, lasareti, nu face nimic. Ca eu nu sunt pretentioasa. Ma multumesc numai cu “aproape” ala, ce-a mai ramas din tiraj!
25 Noiembrie 2011 la 5:58 pm
25 Noiembrie 2011 la 6:20 pm
Too late!
Phii, şi puteam să votez cu trei cartele…
25 Noiembrie 2011 la 6:45 pm
Ghimpe nemernic!
@Rushenne, i-am sesizat lu’ Mos Craciun nedreptatea. Acu’, vezi ce-i scrii in scrisoare.
25 Noiembrie 2011 la 6:47 pm
frate, am intrat prea tarziu, si vroiam fac si io o fapta buna, colosha …
25 Noiembrie 2011 la 7:31 pm
Rushenne, imi pare foarte rau. Daca as fi stiut ca e urgent, nu as fi amanat. Eu nu prea am voie pe fb la munca.
25 Noiembrie 2011 la 8:02 pm
Cum naiba de a castigat altul?! Acum Rushenne are peste 130 iar celalalt 118.
Ar trebui sa se puna si likeurile astea retroactive, ce-i aia stop joc cand le convine lor? Dislike Ghimpele imediat!
25 Noiembrie 2011 la 8:32 pm
Pentru cartea Camionagiului:
Editura Tracus Arte se găseşte în Pavilionul Central de la Romexpo la nivelul mijlociu (urcaţi scările cum intraţi), urmăriţi pe dreapta curbura cercului până aproape diametral opus intrării principale. Editura se află pe stânga, cum mergeţi pe culoar. Codificat ar suna cam aşa: nivel 4.50, stand 235.
Am fost acolo şi ieri, şi azi, şi l-am văzut pe Camionagiu făcând de zor repetiţii pentru recitalul de balet cu influenţe marţiale, alături de un grup de bunăciuni de cea mai bună calitate.
În privinţa lui Rushenne, putem să ne consolăm cu faptul că simpatia noastră e mai durabilă şi mai “sofisticată”.
25 Noiembrie 2011 la 8:53 pm
@Cms: Auzi, după ce urmăreşti curbura cercului pe traiectoria pe care o descriseşi şi dacă nu cumva te rătăceşti şi dacă, în caz că, îţi mai rămân bani, ia şi mie un kil! Da’ vezi să nu te înşele la cântar, să-ţi dea şi cu autograf!
Şi dacă nu ne vedem anul ăsta, la anu tot ne-ntâlnim noi, să-ţi dau şi banii!
S-o ţii la congelator p-a mea, să rămâie proaspătă!
25 Noiembrie 2011 la 9:03 pm
@Rushenne: Dacă nu se găseşte în Constanţa, o iau eu, cu autograf cu tot.
@Insignifianta: S-a făcut!
P.S. Lăsaţi cărţile să vină la mine!
25 Noiembrie 2011 la 9:09 pm
@Cms: Miersî, mă, miersî!
Dacă noi între noi nu ne ajutăm…nu vezi ce rea s-a făcut lumea?