Postul nu e post destul

Evreii, repetenţi la conspiraţii mondiale

Eftimie / Julius
Dintre toate ocultele mondiale care conduc lumea, cea mai puţin competentă este, de departe, conspiraţia iudeo-masonică. Teoretic, ăştia sunt un fel de evrei secreţi care ţin în ghearele lor hrăpăreţe lumea întreagă. Practic, până şi Geoană avea mai multă autoritate decât oculta iudeo-masonică, pe vremea când îşi închipuia că el conduce PSD-ul.

De-a lungul istoriei, evreii nu s-au dovedit a fi chiar cei mai dibaci oameni în a conduce lumea. Dintre toate popoarele semite ieşite din deşertul Arabiei, nici unul n-a căzut în robie mai mult ca evreii. Dumnezeu a muncit peste program la pps-uri cu năpaste ca să-l convingă pe Faraon să le dea drumul direct în deşert, iar regele David a bătut patru popoare vecine şi a scos un 0-0 istoric cu egiptenii şi gata, e considerat şi astăzi un fel de Hagi al lor. Cam la fiecare secol s-a găsit câte unul care să încerce să-i radă pe toţi, aşa de buni sunt iudeii la condus planeta.

Chiar şi în zilele noastre, în timp ce ei conduc din umbră toată povestea, la ei în ţara abia poţi să bei o cafea cu cardamon fără să ai parte de vreun atentat, ceva.

Poate pentru prima dată în istorie când evreii n-au fost acuzaţi că ar manevra din umbră ceva a fost acum, cu criza mondială. Dacă stăm să ne gândim bine, e firesc, criza a început de la ăia ce dădeau credite pentru case tututor sărăntocilor; or, n-o să vezi evreu care să-ţi dea ţie bani aşa, fără să fie sigur că girezi cu ceva cel puţin triplu ca valoare.

NOTA REDACŢIEI: Suntem conştienţi că după un asemenea text n-o să mai pupăm nici un fel de publicitate, dar asta e, poate şeic arab preten la bobor român blăgut text şi sbonzorizat site Daily Godgodag.

Share:

36 comments

  1. Cristi 3 November, 2011 at 08:18

    Cica Itic in cafenea citea un ziar arab. Vine Strul si-l vede.
    “Ba esti nebun cum de citesti un ziar arab, ziarul dusmanilor”
    “Pai in ziarele noastre evreiesti nu citesc decat de atentate, morti, probleme economice, in ziarele arabe citesc ca evreii conduc lumea, ca detin toate bancile mari, ca au bani multi. Stirile lor sunt mai bune. ” =))

  2. Old John Wheel 3 November, 2011 at 08:26

    Ejti nebun la voi bre, inphidelzzz! Jeig ahrab luat zbonzorizar’ de la voi! Trei gamil gogoşat şi cinci cadân’ vrumoz giugiug-giugiug vă goztă asta! Dagă nu daţi, bomba la voi vini, măi! Bomba zegzi Anderzon!

  3. Old John Wheel 3 November, 2011 at 08:31

    Măh, valahi pehlivani! Am zis bomba zegzi Anderzon! Nu mai inzizta, gă bomba zegzi Udrea e ogubat! Blandează pruni în grădina zahariană ahrabă!

  4. NOvi 3 November, 2011 at 09:03

    Era cat p-aici sa uit de evrei din cauza grecilor.

  5. Dan1 3 November, 2011 at 09:19

    Adica, daca înteleg eu bine, cu criza asta n-ar fi vorba de rea-vointa ci chiar de prostie! :))

  6. ThoR 3 November, 2011 at 09:40

    hopa, am o idee….ca tot ziceati voi de Geoana….indata sunt alegerile si cred ca ar fi momentul ca acest blog serios sa se implice mai mult. Ideea ar fi ca sa vedem cateva interviuri cu candidatii, sa vada si poporul cititor de blog din ce aluat sunt facuti aia ce vor votati…..interviurile pot fi luate de Indragit chiar la Tampla Sparta

  7. Ferdinand 3 November, 2011 at 09:43

    Ițic mergea cu bicicleta și îl oprește un polițist.
    -Ia să văd eu bicicleta asta…
    Se uită polițistul la ea, zice:
    -N-ai far. 50 lei amendă.
    -Dar vă rog, nu e noapte încă…nu merg noaptea…
    -Aa, comentezi? N-ai claxon. 100 lei amendă.
    -Dar nu e cazul la țară…
    -Iară comentezi? Nu ai ochi de pisică în spate. Încă 100 lei amendă.
    Bulă se apucă să rîdă…
    -Ce, crezi că e amuzant? Nu ai lumini reflectorizante. 100 lei. Nu ai cască. 200 lei…..
    Bulă rîdea de se spărgea.
    -Ce rîzi, mă? Zi-mi și mie ce e așa amuzant?
    -Păi… la 100m mai în spate vine Ștrulă. Și el nu are nici bicicletă.

  8. boemul 3 November, 2011 at 09:48

    cred că e naşpa să fii arab şi să zici când te opreşte poliţia că în portbagaj ai o pompă 🙂

  9. Ciprian 3 November, 2011 at 09:51

    INRI

  10. Sare'n Ochi 3 November, 2011 at 09:58

    cu grecii sa nu te pui nici macar la pomana =))
    http://sareinochi.files.wordpress.com/2011/11/300-de-creditori.jpg

  11. RoseN 3 November, 2011 at 10:05

    Shloimale ajunge la New-York si e suparat foc cand vede in geamul cofetariei lui Haim, prietenul sau din copilarie, anuntul: “Intrarea evreilor, strict interzisa”.
    Intra in cofetarie, il ia de guler pe Haim si-l dojeneste:
    – Nu ti-e rusine, tu care esti evreu si ai suferit din cauza legionarilor, si erai sa mori la Auschwitz, tocmai tu sa pui un anunt ca evreii n-au voie sa intre sa manance o inghetata?
    – Stai mai, tu ai gustat din inghetata mea?

  12. ano 3 November, 2011 at 10:12

    من العالم كل العالم ocultele الرائدة ، على الأقل حتى الآن المختصة هي المؤامرة اليهودية الماسونية. نظريا ، هذه هي نوع من السرية العبرية الاحتفاظ بها في مخالبهم استيعاب العالم. أساسا، كان جيوانا أكثر سلطة من السحر والتنجيم اليهودية الماسونية، عندما يتصور أن يقود الحزب الديمقراطي الاجتماعي.

    على مر التاريخ، تم العثور على اليهود أن يكون حتى أكثر الناس المهرة لحكم العالم. لجميع الشعوب السامية للخروج من الصحراء العربية، سقطت أي منهم في الأسر أكثر من اليهود. عملت إله الوقت بدل الضائع من سوء حظ ليالي PPS لإقناع فرعون لاطلاق سراحهم مباشرة في الصحراء ، والملك داود ضرب أربع دول مجاورة وأحضر المصريون 0-0 التاريخية وجاهزة ، والنظر فيها هاجي اليوم من نوعها. كل قرن حول العثور على واحد في محاولة ليحلق كل منهم ، على ما يرام ويقود اليهود الكوكب.

    حتى اليوم، في حين أنها تعمل من ظلال القصة كلها، وهي البلد الوحيد يمكن أن تشرب القهوة مع حب الهال دون أي محاولة لجعل جزء من شيء.

    ربما للمرة الأولى في التاريخ عندما لم يتهم اليهود الظل مناورة أي شيء كان الآن مع الأزمة العالمية. إذا كنا نعتقد جيدا ، فمن الطبيعي، في هذه الأزمة التي بدأت أعطى قروض للمنازل لجميع فقير، أو لا ترى اليهودي الذي يوفر لك المال حتى كنت، دون أن يكون على يقين من أن شيئا ما لا يقل عن تأييد الثلاثي قيمة

    There, that’s better.
    daca vreti o sponsorizare.

  13. nina 3 November, 2011 at 10:14

    Americanul se plimba suparat prin lume.
    Se intalneste cu grecul.
    Acesta il intreaba:

    -Ce ai americanule de esti asa posomorat?
    -Pai am aici o lista cu cei pe care trebuie sa-i omor azi.
    -Sunt si eu pe lista?
    -Da, uite aici, pozitia 4 – grecul.
    -Pot sa merg acasa mai intai sa-mi sarut sotia si copilul?
    -Da, zise americanul. Mersera, dupa care americanul il omoara.

    Merge iar americanul prin lume si se intalneste cu francezul.
    Povestea se repeta dupa care americanul il omoara.

    Dupa un timp americanul se intalneste cu romanul.

    -Unde mergi americanule asa posomorat?
    -Pai, uite, am aici o lista cu cei pe care trebuie sa ii omor azi.
    -Sunt si eu pe lista?
    -Da, pozitia 27 – romanul.
    -Si nu poti sa ma stergi de pe lista?
    -Ba da.

    Stati linistiti, ai nostri se descurca. 😀

  14. Dan1 3 November, 2011 at 10:33

    @Ferdinand: Scuze, Bulă sau Ițic? Că sunt puțin în ceață…

  15. Noni 3 November, 2011 at 11:22

    Evreii nostri sunt foarte buni, nu ati auzit cu totii ca banii sunt ochii dracului? Criza mondiala este de fapt o mare exorizare in masa, astfel evreii scot cat mai multi ochi de drac din buzunarele noastre, doar vreti cu totii sa mergeti in RAI (poate si in ala din italia unde sunt blonde multe cu tate mari) si cum nu putem sa stam cu necuratul in buzunare, ei ca buni iubitori de RAI ne ajuta.
    Noi suntem rai si tampiti ca vrem sa avem pe necuratul in buzunare si in conturi.
    Si apoi sunt studii care spun ca cei care mananca mai putin traiesc mai mult, asa ca ne ajuta sa traim mult mai mult

  16. Belle d”Imagination 3 November, 2011 at 11:25

    @Dan1:
    Site-urile mele ie http://www.belledimagination.blogspot.com şi respectiv http://www.belledimagination.wordpress.com

  17. Belle d”Imagination 3 November, 2011 at 11:26

    Cred că m-a băgat la moderare…

  18. JULIUS 3 November, 2011 at 11:30

    @Belle d”Imagination: M3bis este seful lojii masonice din Onesti, el conduce de fapt site-ul asta, pe mine doar m-au impins in fata.

  19. Lecteriţa 3 November, 2011 at 11:45

    @ano:
    Adica, nici macar Google nu are o traducere in ebraica pentru OCULT ?

  20. Cristi 3 November, 2011 at 11:47

    @Belle d”Imagination: =)) Te-ai pus rau cu M3bis. =)) Du-te repede si pune de-o cafea sa-l imbunezi.

  21. M3bis 3 November, 2011 at 11:48

    @JULIUS: Aşa, aşa, victimizează-te!
    @Belle d”Imagination: Pentru wordpress.com ia GIF banner embed code şi bagă-l într-un widget! Pentru blogspot nu ştiu, că nu m-am jucat deloc cu panarama aia de platformă!

  22. Cristi 3 November, 2011 at 12:05

    @M3bis: Curat sef de loja masonica dom’le. Cum ii fura el lui Dan1 clipa de glorie. 😀

  23. 4mall 3 November, 2011 at 12:09

    @M3bis: Ce urat vorbesti: “embed code”, “widget”…pai e frumos asa?

  24. M3bis 3 November, 2011 at 12:11

    @Cristi: Eu o întrebasem, aseară, ce adresă are blogul ei. Cred că ne confundă!

  25. Cristi 3 November, 2011 at 12:23

    @M3bis: Stiam de prima data ca ai cerut adresa blogului, doar ca toata situatia era amuzanta. Si faceam si eu o mica bascalie. Clar va confunda. 🙂

  26. Sandi 3 November, 2011 at 12:26

    La NASA, soseste un OZN, acoperit complet cu aur.
    Din el coboara un extraterestru mic, verde, dar cu antenele din aur.
    Este luat la intrebari, cercetat:
    – De unde vii tu?
    – De pe Marte.
    – Si toti aveti acolo farfurii zburatoare din aur?
    – Da.
    – Si toti aveti acolo antene din aur?
    La care, extraterestrul:
    – Numai noi, evreii.

  27. ErRon 3 November, 2011 at 14:17

    Nu inteleg de ce s-ar supara evreii pe voi, ca mie mi se pare ca-i laudati pentru spiritul antreprenorial!:D

  28. dyers_eve 3 November, 2011 at 14:54

    Care e diferenta intre jidan si jihad, ca eu nu ma prind???

  29. Lecteriţa 3 November, 2011 at 15:29

    @dyers_eve:
    Jihadul poate sa-l inspaimante pe un jidan. Un jidan nu poate sa inspaimante jihadul
    Si jihadul nu s-a scos din Dex; jidanul, da!

  30. Ferdinand 3 November, 2011 at 16:28

    @Dan1: recunoaste ca daca e cu Bula, atunci e cu totul si totul alt banc…:)

  31. Belle d”Imagination 3 November, 2011 at 16:31

    @M3bis
    Scuze de confuziune, mi-a rămas danonele pe scăriţă şi nicovală.

    Preabunul meu domn, io mă pricep la ale mele… Între care nu se numără şi calculatoarele. Să mor dacă pricep ce vrei să fac!
    Poci să te rog să faci domnietale cascadoria asta?

  32. M3bis 3 November, 2011 at 17:47

    @Belle d”Imagination: Doar dacă ai încredere în mine să-mi dai parola de la blog! Am să-ţi trimit un mail!

  33. ela 3 November, 2011 at 18:31

    jidanii -ok
    negrii -ok
    arabii -ok

    da ‘ ce ? nu mai sint tigani in romania ??? 😀

  34. Insignifianta 3 November, 2011 at 20:35

    Mi-e si frica sa comentez ceva…33 de comentarii (fix!) par a fi suficiente…

  35. M3bis 3 November, 2011 at 20:39

    @Insignifianta: 35

  36. Insignifianta 3 November, 2011 at 20:46

    @M3bis: Tu-ţi permiţ, că eşti de-al lor, rozacrucificator d-ăia…Io, nu, că nu jdiu dă capu meu bă acezt bământ! Sunt confuză ji insignifiancă, bă deazupra…

Leave a reply