Postul nu e post destul

Recomandări de seară

• Poate n-o să vă vină să credeți, dar astăzi s-a votat Legea Asistenței Sociale în Parlamentul României. Am înțeles că ar conține niște prevederi mai puțin îmbucurătoare pentru noi, poporul, dar n-aș putea să vă dau prea multe detalii fiindcă habar n-am despre ele, eu am protestat toată ziua împotriva euthanasierii câinilor, iar mai pe seară m-am uitat la excluderea lui Geoană. Aa, de asemenea, nici n-a mai fost altceva la televizor.

• Și tot din ciclul „Știați că?”, Hidroelectrica a cerut azi ANRE să-i aprobe scumpirea energiei cu 50% de la 1 ianuarie 2012. Dar, nu-i așa, noi am protestat toată ziua împotriva euthanasierii câinilor, iar mai pe seară…

• Pentru cititorul nostru Traian B., aflat astăzi într-o vizită în Qatar, încă o recomandare de tipul „Știați că?”: „Deci la ăia în ţară pileala e interzisă. Şi nebunii ăia nu se joacă atunci când e vorba de lege”. Via Rabbi.

lucrurigratis.com a pornit de la o idee simplă: toată lumea are prin casă niște lucruri pe care nu le-a mai folosit de un car de vreme. Nu mai bine i le dai cuiva care chiar are nevoie de ele? La prima privire, am și ochit o pereche de cătușe metalice. RoseN? Rushenne?

• Dacă alea cu asistența socială și scumpirea energiei vi s-au părut niște vești triste, haideți să vă spun eu ce înseamnă cu adevărat o veste dureroasă. Priviți vă rog cu atenție aceste minunății, iar apoi răspundeți-mi la următoarea întrebare: cum e posibil să nu aibă în stoc mărimea 44??

Share:

19 comments

  1. Ciprian 22 November, 2011 at 21:42

    Ce-i Quatar?

  2. kilroy 22 November, 2011 at 21:56

    @Ciprian: O stea care emite neutroni 😀

  3. BRRC 22 November, 2011 at 21:57

    Dl. B. zicea, frust ca un matroz, ca pleacă-n QuatarG.
    Ceea ce nu văd pe cine deranjează.
    Gusturile nu se discută.

  4. Ciprian 22 November, 2011 at 22:01

    @kilroy: neutronii merg cu bere?

  5. Raluca 22 November, 2011 at 22:01

    Cine ar vrea catuse metalice? Tre sa fie cu puf roz.

  6. Cristina 22 November, 2011 at 22:06

    pacat de minunatii, intr-adevar .. e culoarea ta! 🙂

  7. Denisa 22 November, 2011 at 22:08

    Numai mogulii adevăraţi se încalţă de pă Amazon net!

    Şi io vreau încălţări verzi!!! DE CE mi le-ai arătat, de ce!?!?!?!

  8. Ciprian 22 November, 2011 at 22:10

    Cere si tu numarul 45. S-o gasi vreo pensionara sa-ti impleteasca niste ciorapi de lana mai grosi pana la Craciun :))

    Nu-s verzi, sunt de un măsliniu deschis. ;)) o/_O

  9. Cristina 22 November, 2011 at 22:10

    @Denisa:

    pai le-a aratat acum! ia vezi, poate au numarul tau, ia-i tu, sa-i faci in ciuda mogulului, nah 😛

  10. ErRon 22 November, 2011 at 22:14

    De gasca, Rabbi, si de treaba! Sper ca macar un consilier prezidential are bunul simt sa-l informeze pe presedinte, ca eu, ca cetatean roman, nu as vrea sa-mi crape obrazul de rusine din nou!:D

  11. Cristina 22 November, 2011 at 22:21

    comentariul meu asteapta moderare?! hai, mey, ca eu sint cuminte, nu trebuiesc moderata!! O:-)

  12. RoseN 22 November, 2011 at 22:26

    Am si eu niste lucruri nefolosite prin casa, dar sa nu vorbim despre treburi d’astea =)) Un porcusor doreste careva ;;)?

  13. Ciprian 22 November, 2011 at 22:34

    Vrei sa scapi de ziare pe lucrurigratis..?

  14. kilroy 22 November, 2011 at 22:53

    @Ciprian: Cel mai bine merg neutrinii. Cu orice. De fapt, prin orice.

  15. vlad 22 November, 2011 at 23:03

    ma distram bine, pana am ajuns la “noi am protestat toată ziua împotriva euthanasierii câinilor”, si din cauza asta poate sa mareasca Electrica tarifele cu 50%. WHAT!? Mi-am dat seama ca ai dreptate! Chiar daca textul nu are glume, asta nu e o gluma. Stam noi in cercul nostru inchis si rece si… ni se intampla lucruri, pe urma ne miram WTF !

  16. sebra 22 November, 2011 at 23:18

    Atâta trafic le-ai făcut la ăia de n-au mărimea 44, încât le-a picat site-ul.

  17. JULIUS 23 November, 2011 at 01:59

    @Denisa: @Ciprian: sunt OLIVE! nimic nu stiti…

  18. Cougar 23 November, 2011 at 08:53

    quatar, ă? giuliuse, măcar sună-mă direct şi spune-mi că ţi-e dor de mine.

  19. mifty 23 November, 2011 at 10:17

    … n-ai tupeu să te încalți cu scârboșeniile alea nici ca să arunci gunoiul!!! ;))

Leave a reply