Matache mezelaru’ (trolling uşor, de seară) |
Dan1
După succesul nebun înregistrat de textul meu despre fainoşag (care a fost atât de bun încât nici n-a mai fost publicat), m-am hotărât să perseverez, poate-poate enervez pe cineva şi mă publică.
Azi vine la rând o altă reclamă care-mi luminează viaţa: un pămpălau intră nesigur în bârlogul unui bădăran negativist.
– Ce pana mea vrei şi tu, mă, îl intâmpină acesta cu amabilitate, muşchi ţigănesc? Ce faci cu el?
(„să mi-l bag în cur!”, i-aș fi răspuns eu)
- Pentru de dimineață, zice timid păpălaul.
Pentru sendvișuri, adică. În clipa aia bruta îi smulge punga cu cumpărături din mână şi începe să borfăiasca prin ea.
- Pai vezi că nu se potriveşte?! La brânză si ridichi merge un salam ţărănesc!
(mănâncă țăranii noștri la salam de pe vremea lui Basarab I, de-aici termenul de salam țărănesc)
Şi-i taie o felie de salam de-ăla de care am zis şi-i dă să guste. În timp ce ăsta molfăie ca Tutu din reclama ailalta, lăsîndu-se gâdilat la limbuţă (şi în bolta palatină), Gigi-Contra bagă nişte texte total deplasate:
- La muşchiu’ ţigănesc merge un vin alb sec. L-am dat cu busuioc. Dacă vrei cârnati olteneşti, atunci nu e aşa simplu cum crede lumea!
(Da’ cum e, bre? Complicat?)
Deci mânat de curiozitatea mea legată de treburile astea, am luat unul preambalat şi am citit ingredientele. Şi ce credeţi?! Are şi-ăsta tot fainoşag*.
P.S. Glutamat monosodic, ascorbat de sodiu, nitrit de sodiu…

Twitter
Facebook





21 Noiembrie 2011 la 8:57 pm
Yuhuuuu, ai reusit DanOne!!! (sa-l convingi pe mogul sa-ti publice unu din textele alea proaste
)
Nice nice
21 Noiembrie 2011 la 9:04 pm
De mult nu am mai citit un text asa slab Ai dreptate, cred ca i-ai enervat si te-au publicat.
21 Noiembrie 2011 la 9:07 pm
@Easyrider: Breazule, scrie tu un text, sa te vedem!
21 Noiembrie 2011 la 9:08 pm
Uauuuuuu, ce tare esti, deja ai si inceput sa ai hateri
hihihi
!
BRAVO
21 Noiembrie 2011 la 9:09 pm
@RoseN: adevarul e ca a si muncit pentru asta, un text asa prost nu-ti iese cu una, cu doua
21 Noiembrie 2011 la 9:15 pm
De fapt taranii mananca salam de cand au vazut la Negru Voda, care cand descaleca mai baga un sandovici cu salam, ceapa si oleaca de maioneza.
Unele izvoare mentioneaza chiar ca Decebal s-a sinucis cu cutitul cu care tocmai isi feliase salamul.
—-
Dane .. bravo! N-am inteles mare lucru din text dar probabil sunt eu mai obosit. Mai incerc maine o data
21 Noiembrie 2011 la 9:16 pm
Nu inteleg de ce nu apare tot comment-ul..si partea educativa, cu explicatii lingvistice..definitia PAPALAULUI si a PAMPALAULUI ? Daca tot scriem texte, sa respectam frumoasa limba romana. 4mall: am scris, multumesc de invitatie. De ce nu recunosti ca este un text slab, ce este asa mare suparare? Si marii scriitori au mai dat rateuri…
21 Noiembrie 2011 la 9:18 pm
Uaaau! “Am reusit Mihaela dragostea mea!”
21 Noiembrie 2011 la 9:18 pm
Dan11111111111, unde naiba esti, ca Jul a publicat un articol cu numele tau!
Ca eu m-am prins ca nu esti tu, fiindca tu preferi parizer cu Napoleon!
21 Noiembrie 2011 la 9:19 pm
Trei taranci tinere spalau rufe la rau si vorbeau despre barbatii lor. Prima:
- Auzi tu, al meu vine acasa de pe santier o data pe luna, sta doua
zile si-abia apuca sa ma vada. Daca se-ntampla sa ma ……. de doua ori.
A doua:
- Al meu lucreaza la mina si vine acasa in fiecare sambata. Dar apucam totusi sa ne …….. de 2-3 ori.
A treia tace suparata. Nimic. Celelalte o trag de limba:
- Dar al tau?
- Al meu sta acasa toata ziua si n-am pic de liniste din cauza lui. Cum
ma prinde cum ma ……. O data dimineata, o data la pranz, de doua ori
seara si de trei ori pe noapte.
Celelalte:
- Taci tu. Si n-ai facut nimic? Poate o fi bolnav. Nu l-ai dus la doctor?
- Ba l-am dus.
- Si ce-o zis doctorul?
- O zis ca n-are tinere de minte…
PS:@Dan1: ce vrei? like , share sau comentarii multe ?
21 Noiembrie 2011 la 9:20 pm
@Easyrider: Da bre, da’ e usor de trollat, daaa?
21 Noiembrie 2011 la 9:24 pm
Se cuvine să ne întoarcem la formula: Eşti de vis, bre! Sau de fainoşag!
21 Noiembrie 2011 la 9:25 pm
@JULIUS: Si eu ti-am trimis cateva foarte proaste si da, confirm, am si muncit pentru ele!!



Mai ales la diacritice!!
@Dan1: Nu baga in seama rautatile! Doar traim aici, unde invidia e la ea acasa!
21 Noiembrie 2011 la 9:26 pm
Eu is doar curios ce ziare ar recomanda la salamul ala… De exemplu, cred ca salamul taranesc merge mancat pe ziarul lui Cartianu, in timp ce muschiul tiganesc nu se poate lafai decat pe revista “Politia Romana”.
Inca ma mai gandesc ce se poate servi pe DC, varianta print
21 Noiembrie 2011 la 9:30 pm
@Lecteriţa: Am mai incercat si alte

perversispecialitati!Ca sa vi le recomand si voua, evident!
21 Noiembrie 2011 la 9:33 pm
Asa bunatate de text trebuia lasat pentru trolatul de dimineata.
La cafeaua de dupa sendvisul matinal, avea tata lumea sansa sa se prinda despre ce e vorba.
@Dan1, daca nu ai pus acolo si ce vin merge la sendvici, se intelege ca ne destainui in partea a doua, nu ?
21 Noiembrie 2011 la 9:34 pm
Cu rozmarin, nu cu busuioc.
21 Noiembrie 2011 la 9:34 pm
@unmihai: E din cauza ca eram cam
matolmache cand l-am scris! Nu, am vrut sa zic ca mi l-a cenzurat Julius Macelaru’ de a devenit de nerecunoscut!Ete, din textu’ original: “Ce faci cu el? (o să mă abţin aici să scriu ce i-aş fi răspuns eu sau voi şi anume că vreau să mi-l bag în cur! na, că nu m-am putut abţine)!”
21 Noiembrie 2011 la 9:35 pm
@Irina: Uite cine stie!
21 Noiembrie 2011 la 9:43 pm
Deci tu vrei sa zici ca ce e traditional in reclame, e monoglutamat de sodiu in realitate? Hai, mah Danone, ca exagerezi…
21 Noiembrie 2011 la 9:50 pm
@Easyrider: Ia din urmă comentariile, fă recapitularea completă, că mâine îţi dăm test din textele lui Dan1! Da’ nu te speria prea tare, că o să fie test grilă! Nu-ţi ia recapitularea decăt vreo doo, hai trei, săptămâni!

P.S. Stai jos! Doi! Măgarule!
P.P.S. Hai, mă; Dan1, că puteai, şi tu, mai mult!
21 Noiembrie 2011 la 9:57 pm
@Insignifianta: Alea
bunecu adevarat proaste nu mi-a fost publicate, bre!21 Noiembrie 2011 la 9:58 pm
@Dan1:
tu si cu Ana Blandiana ce mai aveti literatura de sertar!
21 Noiembrie 2011 la 10:01 pm
@Ina_adevarata: Nu-nu! Asa e!
21 Noiembrie 2011 la 10:04 pm
Să fie într-un ceas bun, Dan1! Că ai suferit ca un martir.
21 Noiembrie 2011 la 10:04 pm
Julius, mi-e cam lene acum sa verific, da’ in fainosagu ala nu era niciun compus de potasiu? Toate de sodiu?
21 Noiembrie 2011 la 10:05 pm
@Dan1: Mi-a(u) fost…uffffffff
21 Noiembrie 2011 la 10:07 pm
Dintotdeauna m-au enervat vânzătorii aştia băgăcioşi. “Ce faci cu el?”, “Ai familie mare?”, “Sunteţi cinci copii la părinţi şi vrei să te dai şmecher?”.. Băh, aşa-mi vine un chef să le stric ziua, să le întorc mărfurile pe dos, păi ce mămicuţa lor.
21 Noiembrie 2011 la 10:11 pm
@Ciprian:
Ai familie mare?
Da, da,daaa!
Sunteti 5 la parinti si vrei sa te dai smecher?
Daaa!
Pleaca ba, ca aici nu e Ajutorul Social!
21 Noiembrie 2011 la 10:12 pm
@Cms: Din cauza reclamei sau a chinurilor creatiei?
21 Noiembrie 2011 la 10:15 pm
@Easyrider: Domnu’ MGV, nu prea citiţi DC, este?
21 Noiembrie 2011 la 10:18 pm
@Easyrider: Deja mi-eşti simpatic! Bine ai venit în club!
(Aaaaa…recunosc că intrai şi pe blogul tău, între timp) 
Marcă banu’!
21 Noiembrie 2011 la 10:23 pm
@ErRon: Din cauza aşteptării.
21 Noiembrie 2011 la 10:23 pm
@RoseN: Ba da…si imi place.
21 Noiembrie 2011 la 10:24 pm
@Insignifianta: Merci
21 Noiembrie 2011 la 10:24 pm
@Lecteriţa: E o reclama la o masina, clientul e cu prea mult bun simt, are multa rabdare cu showroomierul, doar ca fraier ca-si cumpara tot de la bagacios.
21 Noiembrie 2011 la 10:28 pm
@Easyrider: *Mersi. Ufffff…
21 Noiembrie 2011 la 10:28 pm
@Ciprian:
stiu, de aia am si parodiat-o, ca e jalnica
21 Noiembrie 2011 la 10:33 pm
@Ciprian: Mie, scuze, da’ cumparatoru’ (de Reono) mi se pare un mare ciudat! Da’ biiine, daca era dupa mine, reclamele astea erau interzise demult!
21 Noiembrie 2011 la 10:34 pm
Parca pacilea se bea mai mult nu se manca salame.
21 Noiembrie 2011 la 10:38 pm
@Easyrider: Ce maaah? Si nu ti l-a publicaaat? Julius, indeapta bre nedreptatea asta!
21 Noiembrie 2011 la 10:41 pm
O sa atac si domeniul branzeturilor! Promit!
21 Noiembrie 2011 la 10:46 pm
@Easyrider: Dacă tot scriem texte, hai să fim civilizaţi şi să nu jignim o persoană pentru o evidentă greşeală de ortografie.
21 Noiembrie 2011 la 10:54 pm
Nu cred ca ma exista mezel fara glutamat si nitrit, am stat o data juma de ora la raftu` de specialitate si am citit (visul meu e intr-o zi sa fiu un pensionar antipatic numit Domnul L)…oricum pe aceeasi tema:
http://www.youtube.com/watch?v=uV6GMfL4WKk
21 Noiembrie 2011 la 11:00 pm
@Dan1 – Jupâne, dar nişte subiecte de post n-ai?
Doar ştii că monoglutamatul de sodiu (da’ ăla original, eco-cuşer, nu panarama comisă din substituenţi ieftini!) este privit de orice rumân neaoş ca o comoară pentru moralul papilelor gustative… mai ales dacă e lăsat să se facă în voia lui, la groapă cu jar… Aşa că nu ne mai băga în păcat, măcar până la Ignat.
Sau, mă rog, atacă branza tofu!
… ori descrie-ne reţeta covrigilor pentru delfinii de Dumboviţa
21 Noiembrie 2011 la 11:01 pm
@Lepka: Bre, tu care esti pe FB?! ha?
21 Noiembrie 2011 la 11:06 pm
@RoseN:
asa, fata, sa vedem cu ce se ocupa, ce gagici are… poate e artist, poate inginer…
21 Noiembrie 2011 la 11:11 pm
@Cms: Bre, deci nu e greseala de ortografie deci, daaa? Deci papalau se zicea la mine-n cartier (Colentina), iar pampalau, la voi in cartier! Deci eu cred ca sunt
echivalentesinonime! Ca sa sintetizez: papalau = pampalau! E bine asa?21 Noiembrie 2011 la 11:15 pm
@Dan1: E bine, e bine…Lipseste un m, dar nu facem noi caz din asta! Merge ca sinonime! Se-ntelege ca e din aceeasi famelie de cuvinte! Ca, acuma, mai depinde si dupa cartier, de ce sa…

Daca nu facem noi caz de “merci”…
21 Noiembrie 2011 la 11:15 pm
@Dan1:
Draga, da ce-i cu voi, in seara asta? Sunteti in postul tolerantei?
21 Noiembrie 2011 la 11:21 pm
Danune, n-ai cu cine. nu știu ăștia de un mușchi țigănesc bun dat cu fainoșag. Tot parizăru’ pă ziar e cheia succesului la ei.
Mie mi-a plăcut. Textu’. Că n-are e-uri.
21 Noiembrie 2011 la 11:39 pm
Pai fara e-uri ar fi iesit Matach Mzlaru’ (trollin usor de sara) si ar fi stresat curcanul
21 Noiembrie 2011 la 11:43 pm
@Ciprian: Esti demential! (adica de vis)
21 Noiembrie 2011 la 11:45 pm
Ia, gataaaa! Jos labele de pe Easyrider! Sa nu ziceti ca nu v-am spus!


P.S. Easyboy, vezi ca-ti trimisei o cerere de prietenie pe fb! Dea dracii sa n-o accepti!
P.P.S.Mersi!
22 Noiembrie 2011 la 12:00 am
Deci uite camio cum îl faci pe Cougar daaa? Deci 35 de like-uri deci, daaa? Cât mai am pâna la 1000 sau câte are el? O nimica toata!
22 Noiembrie 2011 la 12:26 am
Later EditNews alert: Aflu pe surse ca Matache Macelaru si Salonta (care e situata în Buzau, nu la Salonta, evident!)au dat falimentsunt în incapacitate de plata, deci falite, deci!Ca va mai place sa mâncati sanatos, românilor! =))
22 Noiembrie 2011 la 1:18 am
Unde-s reclamele de altadata… Vremuri bune, cu “Sa-lam sa-sesc” si “300 de Fox”…. Sa mai zic si de aia cu “esti pe felie cu Adi Ilie”???
22 Noiembrie 2011 la 2:13 am
Singurii care mananca fara e-uri sunt moldovenii: carni, lapti, paini.
22 Noiembrie 2011 la 3:05 am
Cand vad asa ceva, mai ca-mi vine sa scriu ceva pentru “Rubrica de Metale Noi”! Da’ ma abtin, vai de sufletul meu mic si negru cum ma abtin
22 Noiembrie 2011 la 4:11 am
@Adriana Popescu: Dar nu va mai abtineti, mai draga doamna si iubita metalista si infinita tovarasa ! Rabufniti! Ca numai un semn asteptam si noi, astia, amaratii si vai de capul nostru, de oropsiti, care suntem!
Numai, decat, un semn! Si deschisa ne va fi calea! 
22 Noiembrie 2011 la 10:55 am
Hai ma sa mai puna un hater pe lista , ca cica nu esti un om confirmat daca nu ai minim 10 hateri
, nu de alta dar atingi corde sensibile
…
Acu cu un trolioioi subtil si cu atac la persoana : ” Da as fi curios si cu un text de la RoseN , nu ar fi mai bun ?”
Sarutmana conitelor
22 Noiembrie 2011 la 11:05 am
@Suminona:
Hai ca va intreceti, acuma vreti si texte de la mine 
22 Noiembrie 2011 la 11:20 am
@Dan1: Da’promiti ca si la branzeturi povestesti tot asa frumos ce poate vedea oricine in clipul publicitar, da?
Si sa adaugi ca fainosag restul listei de otravuri usoare care ne fortifica imunitatea la invazia produselor naturale, da? La mai multe publicari! 
22 Noiembrie 2011 la 11:24 am
@Suminona & @RoseN: Cu poze, precis!
22 Noiembrie 2011 la 4:19 pm
Dan1 , felicitari si la mai mare !