Magazinele bune trăiesc mai mult
Mă știți: am un spirit civic viguros. Manifest mereu o vigilență sănătoasă, de pensionar MApN. Asta mă ajută să mă mențin în formă – condiția fizică poate fi decisivă atunci când te aleargă oameni care îți vor răul. În piața Sudului, de pildă, am fost fugărit în două rânduri de niște speculanți ordinari, pe care îi deranja adevărul! Am fost dat jos din taxi în plină noapte și amenințat fără menajamente cu bătaia, admonestat de un aprozarist din Dristor (ziua în care a dat faliment a fost una dintre cele mai frumoase din viața mea), am țipat în oficii poștale și am cerut imperios să vorbesc cu diriginta – în fine, am trecut prin suficiente încercări de acest fel încât, la momentul la care vorbim, să pot concura cu succes la olimpiadă în probele de sprint, fond și semi-fond.
Nu mai calc în viața într-un magazin unde nu am fost tratat cum se cuvine. Din acest motiv, după 4 ani în Dristor, ajunsesem să-mi fac cumpărăturile în cartierele învecinate. Prietenelor mele le-a luat ceva timp să înțeleagă de ce mă întorc după două ore, din moment ce mă dusesem doar „până jos, să iau o pâine” – au bănuit că am vreo amantă prin blocurile vecine.
Pe scurt, sunt genul de client pe care l-ai strânge cu plăcere de gât.
Aș fi înclinat probabil, la un moment dat, să cred că problema e la mine, dacă majoritarea magazinelor pe care le-am boicotat n-ar fi dat faliment într-un timp relativ scurt. Și dacă nu ar exista și magazine care să-mi placă. Cofetăriei de la parter, de pildă, îi asigur singur jumătate din veniturile lunare. Îmi cumpăr țigări doar de la dom’ Marin, deși pentru asta sunt nevoit să fac un ocol considerabil. Despre faptul că m-au încuiat seara în Marks&Spencer, în timp ce eram ocupat cu probatul – știți deja.
Astfel de magazine sunt și cele din rețeaua Germanos. Știați că anul ăsta Germanos împlinește 15 ani în România? Câte dintre magazinele renumite acum 15 ani mai există și astăzi?
Cum s-a întâmplat asta? Nu știu răspunsul, dar pot să încerc: poate pentru că a fost primul retailer care a lansat un pachet prepaid în România? Pentru că a publicat primul catalog de produse (astăzi, ceva banal)? Pentru că a fost primul magazin care a transferat agenda din telefonul vechi în cel nou? (din nou, poate fi se pare ceva firesc astăzi; ei bine, îmi amintesc ce însemna să copiezi prin anii ’90, notându-le întâi cu pixul pe o hârtie, 1-200 de numere de telefon).
Astăzi, Germanos e singurul retailer care oferă garanție pe viață pentru telefoane. Poate și aici e răspunsul acestei longevități: ca să fii primul care a făcut ceva, la un momentat trebuie că ai fost singurul.
Articol de promovare a companiei Germanos cu ocazia împlinirii a 15 ani de prezenţă în România. Germanos este lanţul de magazine telecom unde găseşti telefoane mobile, camere foto, GPS-uri, memorii, accesorii, baterii, internet şi telefonie mobilă şi fixă, servicii şi sisteme de recepţie de programe TV prin satelit şi terestru, laptopuri, plus servicii moderne precum G-ticket, G-agenda, G-garanţie, G-precomandă.
Sa…le fie de bine!
Da’ macar o husa de telefon ti-au dat?:D
Prietenelor mele le-a luat ceva timp să înțeleagă de ce mă întorc după două ore, din moment ce mă dusesem doar „până jos, să iau o pâine” – au bănuit că am vreo amantă prin blocurile vecine.
– mesaj subliminal ce are rolul de a scoate in evidenta vigoarea Mogulului: doua ore acasa, doua ore in deplasare…
Si deci tu cobori “pâna jos sa-ti iei un gps”? =))
@ionut: eram mai tanar pe vremea aia.
asta cu “garantia pe viata” e relativa…. depinde de cat de mult traiesti!
poate datorita lui Buzdugan =)) “plimbare? hai la germanos.”
Zi, ma, Jules, tu papi bun de la Tosca? Asa de vecini sa fim noi?
@cristina: care e Tosca, bre?
@Ciprian: toti facem greseli. Germanos, Toyota…
Magazinul Bucuresti-Berlin mai exista in Bucuresti? =)) Prin ’94 cand am fost eu pe acolo era,auzisem de el din reclamele din timpul Tip top minitop,(unde participau tot cei de la Vocea Romaniei,X Factor, Megastar).8 reclame enervante de atunci: magazinul b-b,ana electronics,tv color goldstar,la blend-a-med, colgate,”priviti cum cerneala penetreaza aceasta creta”,sapun camey- aveau niste bunaciuni prin spoturi,(mai vedeam din alea doar printre amantele lui JR si la video),tigari assos international,camel.
@Ciprian: Gepa Electro Center
@julius: la dristor, perete in perete cu shaormaria.
@cristina: nu mai stai in Dristor de mult. acum am bani, stau in Berceni.
Fitosule care esti! Si poate tu nu mai stai, ca eu mai stau, da?
@Ciprian: @JULIUS: Adidas Torsion, Gregorio Rizzo, “V-am prins, vrajitoarelor” (habar n-am la ce facea reclama), Coca-Cola (aia enervanta cu nea Nicu)
@Rada: incurci magazinele cu reclamele 😀
In atentia d-lor autori :
Iulius a facut publicitate , deci acum e in fonduri !!!
Vine , vine Mos Craciun ! 😀
@admin: Cand am ajuns eu in Bucuresti nu mai era nici unul din alea zise de voi. In afara de Germanos, bineinteles 😀
PS: totusi, aia cu “v-am prins vrajitoarelor” la ce facea reclama? La detergent?
@ela: in atentia d-lor cititori: d-nii autori au salariu (aia care scriu; 4mall, de pilda, nu se numara printre ei). D-l Iulius n-are, ca el e patron, nu-si permite luxul sa se imbuibe cu salariu.
@Rada: la calculatoarele Felix, parca.
@Julius @germanos: Reclama reclama, dar noi vrem adevarul: garantie pe viata telefonului sau pe viata utilizatorului?
@lichu: cred ca daca esti insurat nu primesti garantie pe viata, ca se considera ca prezinti grad ridicat de risc.
Să ne aşteptăm la falimentul Marks&Spencer? Bănuiesc că dacă te-au încuiat acolo se poate interpreta că nu te-au tratat foarte bine.
@sebra: da-ti peste gura, fata! cum sa se inchida magazinasele?!
@D-l Iulius: Daaa, el se-mbuiba cu prajituri! =))
o pereche de blugi la Marks&Spencer 200 de ron, un telefon mobil mai de doamne ajuta 400 de ron, un pachet de tigari 12 ron, @RoseN: explicand cum se spala o cana….piceless =))=)):))
Oamenii de la Germanos stiu ce faci tu, domnule Admin, la saormerie? De curiozitate intreb.
Fiti antene, stimati germanosisti:
Aplica metoda invatata din Cismigiu &comp – romanul superb (pe care il recomand tuturor soferilor de pe DC) al lui Grigore Bajenaru.
Acolo, un coleg al lui Grigore a baut lapte gratuit la buturuga din Cismigiu in felul urmator: a prins o musca, a aruncat-o in pahar si a inceput cu scandalul ca i s-a facut rau si vrea sa cheme patronul (povestea era in perioada interbelica).
Oamenii de acolo, ca sa nu fie dati afara, i-au dat lapte sa bea pe saturate.
INDICIU
Jul merge la saormerie cu gandacii de bucatarie de acasa, in pungulita.
mai e nevoie de alte indicii, am fost prea subtil?
Cu stima.
@camionagiu
Romanu’ ala e induiosator. Dar nu as vrea sa ma nimeresc pe langa 2 liceeni contemporani carora le-a picat in mana, imi imaginez deja comentariile:
– Auzi frate, pileau lapte rece! WTF dude! DUDE WHERE”S MY MILK?
– Lasa ba ca nu stii ce mai puneau in lapte (hahaituri groase)
– Nu bro’ ca erau hipsteri, sa vezi ca-n 5 ani se-ntoarce moda! Loooooool
– Auzi ba ca trimeteau poezele la gagici, doamne ce luzeri tristi!
@camionagiu am intrebat azi de cartea ta in singura librarie cu carti din oras.. celelalte au multi muzunachi, globulete si foi de scris. Probabil doamna de acolo citeste DC ori e fana ta secreta, era b¡ne informata, stia ca ai lansat sambata cartea la targ, stia si editura.. 🙂 nu ma asteptam.
@Ciprian: Si n-a zis: “asteptam sa vina chiar autorul cu un TIR de carti, ca e de meserie!” ? =))
“Despre faptul că m-au încuiat seara în Marks&Spencer, în timp ce eram ocupat cu probatul – știți deja.”
Ştim, ştim. S-a şi ecranizat povestea, parcă.
@Ciprian: Multumesc frumos, daca nu e vrajeala ta profesionistă mă bucur mult. Respecte doamne şi dacă chiar e pe bune, să comande cartea la editură să vadă şi oamenii ăia că au stricat celuloza pe gâscan.
@camionagiu: Fin’că eu nu sunt doamnă pă bune (n-am condei), n-am comandat-o la editură. L-am rugat pă un bun pretenar d-al meu să ţ-o smulgă cu autograf. Ceea ce s-a şi demonstrat.
@camionagiu: nu e vrajeala, vorbesc foarte serios. Doamna spunea ca s-ar putea sa ajunga greu cartea, fiindca e editura mica si de obicei tirajul e limitat si cele cateva care se tiparesc ajung doar in anumite locatii.
Ce urât a sunat “vrăjeală profesionistă”.. mai ales din partea ta care esti om serios, cu planuri mari de viitor. :((
[…] Germanos a implinit 15 ani, ocazie cu care bloggerii i-au urat la multi ani si au povestit cate ceva despre experientele lor cu magazinul si cu telefoanele mobile. Gasiti povesti despre Germanos la Sebastian Bargau, Denisa Bargau, Alex Mihaileanu, Simona Tache, Radu Bazavan, Cetin Ametcea, George Buhnici, Cabral Ibacka, refresh.ro si DailyCotcodac. […]