ErRon

Cât am fost în America ni se spunea, ca un laitmotiv , “don’t take it personally” nici dacă ne înjurau elevii, nici dacă ne vorbeau urât, nici dacă nu-i interesau lecţiile/subiectele predate la oră. Copiii n-aveau nimic cu noi – aveau cu faptul că trebuiau să înveţe, cu faptul că eram albi, cu faptul că reprezentam un sistem de constrângere. Nu făceau deosebirea între noi şi profesorii băştinaşi decât referitor la culoarea pielii, în rest, cu toţii atentam la libertatea lor.

Ei bine, întoarsă în România, cum nu mai e nimeni să-mi spună “don’t take it personally”, iau totul extrem de personal.
În urmă cu cinci ani am avut maşina (un Mercedes A class, luat de second, maşină mică, de damă!), lovită destul de rău. I-am împrumutat maşina fratelui meu, că a lui era stricată, el a parcat-o pe o margine de drum în cea mai mare comună clujeană, Floreşti, un bou a venit în viteză, pe drum umed, a lovit-o din spate şi a proiectat-o cu dreapta faţă într-un gard. Rezultatul: maşina varză. Spatele praf, uşa mortului, farul dreapta faţă şi aripa nenorocite.

Aveam casco şi fratele mi-a dus maşina la reparat, la reprezentanţa Mercedes. Care e a lui Ioan Rus. Maşina a stat în service patru luni, timp în care mi-am pus şi pile, nevasta lui Rus era doctoriţă de cabinet şcolar în cartier. Am fost cu fratele meu pe acolo de mai multe ori, să vedem în ce stadiu e. Când a trebuit s-o iau, m-am dus singură, totul era gata. Un mecanic m-a condus la maşină, mi-a demonstrat deschiderea uşilor, a pornit motorul, părea foarte mulţumit. Dar eu, cârcotaşă, că să văd cum se deschide portbagajul. Sigur de el, individul a apăsat pe butonul respectiv de la portbagaj dar acesta nu s-a deschis. A mai încercat de câteva ori, a tot butonat telecomanda, dar fără rezultat. Am simţit cum îmi creşte tensiunea. Tipul a dus maşina pentru câteva minute undeva şi când s-a întors, a deschis portbagajul.

Ei bine, de atunci, închizătoarea nu e bună, dar nu e de vină partea electrică ci cea mecanică. Aşa se face că, uneori, când doresc să pun bagajele, nu reuşesc să deschid portbagajul fără câţiva pumni bine plasaţi în butuc. Uneori nu reuşesc nici aşa şi încarc maşina pe deasupra spetezelor scaunelor din spate. Cel mai adesea, după câte un drum Cluj – moşia mea de la ţară sau invers, datorită gropilor şi denivelărilor străzilor şi şoselelor, mecanismul se deblochează. Dar când aplic metoda pumnilor, eu, o lady, cu o maşină atât de sofisticată, nu mă pot abţine să nu-l pomenesc pe Rus, cu tot neamul lui, în viaţă sau adormit.

De aia nu votez eu cu PSD-ul, din cauza butucului de la portbagaj.