Îndrăgitul Eftimie

Iubita noastră echipă locală, Înfrăţirea Hărman, trecea prin momente grele. Câteva meciuri fără victorie, să tot fie patru, aduseseră oficialii clubului pe culmile disperării. Asta în condiţiile în care, în vară, veniseră o grămadă de jucători de la proaspăt desfiinţata Forex Braşov, echipă de liga a treia. Miliardarul de-acolo, un amic de-al meu, nu mai pare dispus să susţină fotbalul, în condiţiile în care la un moment dat putea promova chiar în prima divizie (a pierdut barajul în faţa Urziceniului).

Înfrăţirea este o echipă cu tradiţie în fotbalul românesc, fiind înfiinţată în 1944, ceea ce nu se poate spune, de exemplu, despre Universitatea Craiova. Cele mai spectaculoase meciuri au loc în pauza de iarnă, când echipele de la Bucureşti vin pentru pregătirea de la munte şi ne caftesc la scoruri de minimum 6-1. În timp ce alte echipe joacă amicale cu tot felul de desculţi de prin liga a patra germană, echipa noastră joacă amicale cu primele cinci clasate din Liga 1. E o chestie, nu?

Dar, cum spuneam, au venit vremuri grele şi pentru noi. Soluţia se afla, evident, tot în curtea noastră, la mine pe stradă. Dorel Frunzea (proprietarul cârciumii aflate câteva case mai încolo), legendarul antrenor al echipei, un fel de Guy Roux, s-a reîntors la club să pună lucrurile în ordine. De numele său se leagă cea mai mare performanţă a clubului, promovarea în liga a 4-a în 1994, la nici jumătate de secol de la înfiinţare. Acesta a preluat funcţia de director tehnic şi a numit trei veterani ai echipei antrenori secunzi. De-aici, glorie!

În momentele astea grele m-a chemat şi pe mine amicul meu alintat “Interlopul” la un meci al echipei ce avea să marcheze reîntoarcearea lui Frunzea. S-a văzut imediat mâna maestrului, i-am desfiinţat pe cei de la Cetate Rupea-Homorod cu un sec 6-0. Unul din goluri a fost marcat de un fost portar al Forexului, reprofilat atacant, că aveam deja prea mulți portari în lot. O săptămână mai târziu i-am spart şi pe rivalii de-o viaţă de la Olimpia Sânpetru, în derby-ul judeţean, doar 3-0. În ultima etapă, desfăşurată recent, i-am sugrumat pe cei de la Carpaţi Berivoi. Era 3-0 la pauză pentru noi iar meciul s-a întrerupt că ăia aveau un eliminat şi patru accidentaţi.

Am plecat să facem procesul etapei la cantina CAP-ului, deţinută tot de directorul tehnic. Preşedintele clubului, onorabil domn şef de post, n-a putut să fie cu noi, era la muncă. Vreme de câteva bastârci de vin bun, de la ţară, am creionat strategia pentru acest sezon precum şi ambiţiile pentru sezonul viitor. Am aflat astfel că Frunzea a fost coleg de cameră cu Rednic, pe vremea când jucau amândoi la Luceafărul. Apoi am aflat că s-a terminat vinul, aşa că ne-am deplasat la cârciuma de la mine pe stradă. Acolo am aflat că vecinul, socrul lui Emil Boc, este un tip de treabă şi chiar şi Boc, ginerele vecinului, premier al ţării, e un tip cumsecade care mai vine din când în când pe aici să stea de vorbă cu poporul. Emil Boc, din păcate, nu ne poate ajuta cu modernizarea bazei sportive, în primul rând pentru că nu l-a întrebat nimeni, şi în al doilea pentru că primarul nostru, un tip care susţine echipa din localitate fără să aibă habar ce-i aia fotbal, este penelist.

Am tot creionat strategia echipei până când pe masă a apărut o sticlă de Muscatel (100% struguri) şi am decis că e cazul să mă duc şi eu dracului acasă. Sunt convins că pe la ora aia până şi premierul dormea.

Bibliografie: Înfrăţirea Hărman, de la Agromec la TVR